Titlu altenativ: I still got sand in my shoes (pe bune! trebuiesc bagati la masina)
Anul trecut pe aceeasi vreme, respectiv sfarsitul sesiunii, picasem ultimul examen si eram negru negru de suparare, in ultima secunda m-am hotarat sa plec in Vama, si a fost dragoste la prima vedere. In spiritul traditiei, am purces si anul asta, in ciuda piedicilor si anume colegii care s-au tras pe fund (nu stiu cum sa le zic altfel) si n-au mai vrut sa vina. Diana was kind enough to help.
N-a fost nimic spectaculos, nimic iesit din comun... exact ce cautam! Plaja, bere, plaja, lene, bere, diverse jocuri de societate :D, bere, parca mi-e foame, bem si-o bere (cine stie cunoaste), mai facem un pic de plaja cat mai e soare. Se apropie seara, hai sa mancam si sa ne schimbam.
In ce ne schimbam? Ei bine, toti cu care am fost sunt varcolaci. La vederea lunii, ochii li se rosesc, gura li se intinde intr-un ranjet diabolic, se fac planuri de subminare a inteligentei - discutie:
"-Ia zi, ce facem diseara?
-... pai, ce facem in fiecare seara!" cu completarea:
" - diseara ne imbatam, daaaaa?"
Si aceste animale primitive se aduna in haite, in locuri marcate, vechi, chiar antice (unul din ele are chiar nume sugestiv, Expirat) si pun la cale nu numai subminarea inteligentei, dar si rasturnarea societatii. Mai au un minim de constienta care le permite sa realizeze ca totul se intampla numai noaptea. Asa ca se creeaza un haos planuit: se bea (cat nu se bea intr-o sesiune intreaga), se fumeaza in pofida responsabilitatilor afisate in cadru civilizat, se danseaza frenetic, lasciv, nebuneste, topaind, toate stilurile bete posibile. In final se varsa si se merge mai departe.
Si cat de frumos a fost! De ce nu a fost perfect? Pentru ca mi-as fi dorit sa nu existe toate acele complicatii care ne fac viata un calvar, care te retin de la a te transforma tu insuti intr-un varcolac, legaturile care se formeaza cu un fir de ata, relatiile care atarna de un fir de ata, dorinte ascunse unilaterale intr-un lant de a carui cunostinta s-ar ingrozi fiecare dintre ei. Dar cel mai bine a fost ca nu au stiut nimic de ei si s-au zbenguit cat au putut.
Si eu? Ei bine, eu am venit pentru uitare, si aproape ca am uitat. Din punctul asta de vedere, a fost aproape perfect. Aveam nevoie de un buton de pauza. Pe langa asta, am cunoscut oameni frumosi, pe care odinioara ii admiram in poze, am cunoscut mai bine alti oameni frumosi (hey! where did all the ugly people go?) si cand stateam seara pe malul marii ma simteam... bine. Pur si simplu, fara complicatii. Mie-mi place in Vama, asta e clar.
Cred ca am sa imi cumpar o casa acolo.