La inceput a fost intunericul. Precum o gaura neagra, care inghite totul, fara discriminare, cheful disparea vazand cu ochii, ochi care, miop fiind, nu mai vedeau la o distanta mai mare de 3 metri, mai ales daca batea soarele. Caldura asta n-a fost niciodata mai impersonala. Eram singur. Toti au plecat. Toti sunt in sesiune, acasa, la mare, la munte, la munca, la nunta, in Spania, nimeni nu ma stie, nimeni nu m-a luat de toarta. N-a fost net o zi intreaga. Back to the stone age. Mai tragic a fost cand a revenit netul si nu am avut ce face cu el. De-a dreptul lacrimogen.
Timpul astfel eliberat trebuia umplut cu ceva. Au fost intocmite liste de catre ai mei experti (eu cu persoana mea), culmea liste cu lucruri utile, de data asta nu s-au mai acordat prioritati, pur si simplu s-a lasat un grad de libertate prin care beneficiarul si obligatul putea alege actiunea dorita. N-am facut nici un kkt.
O variatie de voltaj mi-a dat suficienta energie incat sa plec la drum sa finalizez dosarul de angajare. Nu stiam ca e sambata dupa-amiaza si vacanta, toti plecati, da' toti! si nici un xerox deschis. Am sa ma duc cu mana in cur la firma.
Si apoi, precum soarele printre nori, precum vorbele lui Dumnezeu: "Sa fie lumina" (sau erau ale lui Gigi Becali), asemenea unui sublim rasarit de soare pe plaja, intinsi pe spate, sarutandu-ne, ei gata, destule figuri de smeker stil, am pus mana pe albumul White Sensation 2007 care e absolut bestial si mi-a facut pofta de Liberty Parade care probabil nu va fi la fel de bun dar va fi destul de bun pentru mine si ma voi duce chiar de va fi ultimul lucru pe care il voi face si ma voi distra si voi face pe nebunul chiar si singur si nu imi pasa de voi!
*vezi titlu