De când mă știu sunt foarte confuz când vine vorba de viitor, asta pe lângă pesimismul definitoriu pe care cred că-l cunoașteți cu toții. Așa că speranțe mari nu am de la încercări, pentru că e întotdeauna mai bine să fii surprins plăcut decât dezamăgit. Însă chestiile pe care sper eu să le înfăptuiesc, cel puțin pe termen scurt-mediu, nu au nici un pic de SF în ele și în mare parte țin doar de mine.
Printre altele, îmi doresc să fiu sănătos. Nu genul de sănătate care se aruncă la toate zilele de naștere și revelioane până se devalorizează, ci vreau să nu am parte de răceli lungi și enervante, cum a fost din decembrie până la mijlocul lui ianuarie; vreau să pot continua cu alergatul și cu celelalte activități fără să mi se rupă un picior sau să am parte de vreo ruptură musculară; și-mi mai doresc să nu revină tâmpenia de boală care m-a măcinat un an întreg când am venit aici, că parcă viața e prea frumoasă fără să trebuiască să mă scarpin la minut.
Și dacă tot nu îmi rup nici un picior sau mână, de ce să nu alerg suficient de mult și îndeajuns de repede cât să devin "alergător" în adevăratul sens al cuvântului? În care caz inițierea va fi, bineînțeles, un maraton, care trebuie doar terminat, nu contează cu cât. Numai că nu sunt nici la jumătate, mai am mult de lucru până atunci.
Am un loc de muncă, călduț, ușor, care aduce bani. Aș vrea că asta să nu se schimbe până când nu sunt pregătit, adică până termin masterul. Că tot veni vorba de master, trebuie să îl termin anul ăsta (școlar), deci țineți-mi pumnii - nu că ar fi nevoie, tot eu trebuie să muncesc și să nu îmi mai instalez jocuri care-mi mănâncă săptămâni întregi!
Aia cea mai mare, dorință vreau să zic, e legată de ce-o să se întâmple după master. M-o lua cineva, nu m-o lua, eu sper din tot sufletul să ies din rahatul financiar odată pentru totdeauna și să nu mă mai gândesc niciodată la bani (bine, după vreun an...)
Nimic altceva nu e de o importanță majoră, mi-am mai stabilit borne de atins dar filmele și festivalurile nu sunt chiar esențiale, dacă ajung la Rock Werchter awesome, dacă nu, o să-mi pară rău și aia e. Nu zic nimic despre femei, că n-are rost. De-acum știu care mi-e norocul în dragoste.
Voi ce vreți să realizați?
În București toată lumea se plânge de șoferi, chiar și șoferii. Că se bagă cu tupeu, că nu acordă priorități, că parchează de-a-mpururea, tot tacâmul. Din fericire, Olanda nu prea acordă șanse șoferilor, având parcări puține și legi care favorizează bicicliștii și pietonii - șoferii români ar înnebuni aici pe termen lung. Din nefericire, asta înseamnă că rolurile de idioți au fost preluate de bicicliști. Ăștia chiar se bagă peste tot, și dacă e interzis, și dacă e plin de pietoni. Culoarea roșie nu înseamnă nimic pentru un biciclist, cum nici sensurile pistelor nu prea au însemnătate pentru ei. În fiecare zi îmi caie calea câte unul-doi și mai mereu se trezește unul să meargă pe contrasens, că pula, mi-e lene să trec strada, hai poate reușesc să dau peste unul din cei 20 de bicicliști. De departe cei mai enervanți sunt ăia care merg câte 2-3 împreună, de parcă nu mai e nimeni în tot orașul și au tot timpul din lume. Atunci mă abțin cu greu să îi claxonez și-n gură, în schimb adopt metoda britanică de-a insinua - trec pe stânga și mă apropii de el, de parcă bicicleta mea ar zice: Excuse me sir... lovely weather we're having, isn't it? Yes, let's hope we don't get rain this week, it would be quite awful. By the way, would you mind terribly if I passed you on your left, I am in dire need of reaching my destination and I cannot.... FUCKING MOVE, you self-centered assholes, you blonde, twisted-tongue sons of bitches! Cam așa.
Voi majoritatea sunteți în Românica. Ați văzut cum s-au comportat trenurile și nu numai când au dat zăpezile de pe lume. Eh, ceva similar s-a întâmplat cu trenurile și în Olanda. Singura diferență e că aici au căzut vreo 10-20 cm de zăpadă. Nu nu, n-am mâncat nici un zero, atât a fost. S-au dat peste cap toate traseele, vreo 2 săptămâni tot citeam știri despre cum s-a schimbat prea târziu orarul pentru iarnă, că sunt defecțiuni, că a cui e vina, etc. Când am ajuns m-am uitat ca prostu, nu-mi venea să cred câtă zăpada NU era, deși în continuare erau anunțuri peste tot că sunt probleme, că să luați în calcul întârzieri de vreo oră-două. Îmi vine greu să diger că pe cât de mișto e sistemul lor feroviar, pe atât de prost se comportă dacă temperaturile scad sub 0. Nici acum nu știu ce s-a întâmplat, posibil nici ei să nu știe.
Olandezii au ridicat birocrația la nivel de frustrare națională. Mai ales pentru imigranți, care nu știu cum funcționează sistemul sau nu au experiența anilor trecuți. În cazul meu, am avut și noroc și mai puțin noroc, dar aici intervine sadismul pe care instituțiile statului par că îl preferă. Există mai multe modalități de-a obține ajutoare de la statul olandez, alocație pentru chirie, alocație pentru studenți, pentru studenți săraci, pentru asigurare de sănătate, și multe altele. Probabil motivele pentru care mulți olandezi sunt extrem de leneși și polonezii le iau slujbele de căcat (după care tot olandezii se plâng) - dar asta e altă poveste. Dacă aplici pentru alocațiile astea, există șanse să le primești - numai că există și șanse să nu ai dreptul la ele. Pe când în regulamente scrie că un student român nu prea are voie să ia ajutoare de la statul olandez, mai scrie și că studenții care muncesc au dreptul la împrumuturi (ne)rambursabile. După care trec un an-doi și birocrația intră în vigoare, obligându-te să dai banii înapoi, bani pe care i-ai topit de mult. Lor nu le pasă, preferă să dea bani și apoi să-și frece de bucurie mâinile când reclamatul n-are posibilitatea să îi dea înapoi, eventual mai adaugă și o amendă, ceva. Birocrație - hai să-i descurajăm pe proști.
S-o spunem și pe-aia care doare cel mai tare. Olandezii sunt bulangii. În multe feluri, dar în ultima vreme cel mai tare mă toacă duplicitatea și dualitatea lor. (Dacă DEX-ul mă învață bine,) duplicitate pentru că îți zâmbesc și vorbesc politicos în timp ce te resping fără ezitare (pentru un job, sau într-un grup de prieteni), dualitate la nivel național în ceea ce privește limba olandeză - guvernul (și societatea în general) insistă că trebuie să te integrezi și să înveți limba, pe când majoritatea oamenilor cu care intri în contact ți se adresează în engleză dacă au cel mai mic dubiu că n-ai fi olandez. Așadar și prin urmare, unde puii mei să exersez eu olandeza dacă ei îmi fac "favoarea" de a comunica în limba mea, vorba vine, engleză? Foarte puține excepții... prea puține.
Mâna sus cine se simte la fel! Ridicați atâtea degete câte lucruri vă fac să vă simțiți trecut(ă) de tinerețe - și dacă bagă careva posturi tematice 9gag, și-o ia pe coajă!
Și-acum, lista mea. Să nu prind pe careva că râde.
Eu iau vitamine. Vreo 3 tipuri, la care se adaugă ulei de pește (un pont binevenit de la UrbanDelice) și glucozamină (un altul de la Irina). Chestiile astea țin sub control deficiențele mele și bolile care cu siguranță ar apărea altfel, plus că îmi salvează articulațiile de la a se face praf. Așa de tânăr... :-<
Mai alerg on and off. De când m-am apucat serios am descoperit că nu mai e joacă de copii ca-n tinerețe, acum chiar trebuie să mă încălzesc bine de tot altfel șchiopătez 3 zile după aia, în funcție de cât de repede alerg și cât de puțin antrenament am. Mi s-a întâmplat să fug după un tramvai la o zi după un alergat mai intens și simțeam că picioarele-mi sunt de porțelan și se pot sparge în orice moment. Funnily enough, chestia asta se întâmplă în 90% din cazuri doar cu piciorul drept.
În curând o să termin masterul. Zic în curând, vreau să spun în 6 luni și sper că nu mai târziu de 7. Cursuri nu mai fac de anul trecut, deja mi s-a făcut dor de ele. Atenție, mi s-a făcut dor de cursuri, mai precis de partea cu învățatul și proiectele! Și partea cea mai sumbră din toată treaba asta e că acum îmi scriu teza și am același sentiment ca acum 3 ani, când totul după licență era în ceață, și nu genul ăla de ceață în care poți să joci de-a v-ați ascunselea (?), ci ca atunci când ești pe autostradă și dintr-o dată se lasă o ceață gri în jurul tău și ai un copil pe bancheta din spate (posibil cea mai lungă și inutilă analogie folosită ever aicișa). Enough said.
De fapt, singura diferență între ce era acu 3 ani și acum constă într-un fel de bucurie speriată pe care o simt gândindu-mă la anul viitor, când foarte probabil voi avea un job care se plătește bine - bucurie pentru lucrurile mișto pe care o să le învăț (not to mention siguranța financiară) și frică de tot procesul de angajare și posibilă dezamăgire profesională (25% șanse, zic eu).
La 2* de ani, am început să mă gândesc la familie. Nu că aș vrea, dar dacă eu nu vreau, rămân singur și toate sunt luate. E un pericol real și nu vreau să mă trezesc cu cel mai mare regret ever. Așa că, fetelor, trimiteți un email cu CV-ul emoțional și o poză recentă la adresa de email. Despre mine spun doar că am gene bune.
Că tot veni vorba, părinții mei îmbătrânesc. Sincer vă zic că nu prea se vede fizic, mama parcă arată mai tânără, doar lui tata îi dau perii albi (cred că acum i-au depășit pe cei bruneți) și tot el se comportă cam bătrânesc în ultima vreme, mai ales de când a atins borna.
În aprilie mă duc iar la nuntă. A treia în ultimii 3 ani, aș zice că am fost scutit până acum de prieteni cu intenții dubioase de-astea, dar nu vreau să lansez o provocare karmei. Ceva îmi spune că n-am de ales și de la anul o să se sextupleze. Nu mai e mult și o să fiu invitat la vreo nuntă a vreunei foste.
Last but not least, cea mai tangibilă măsură a înaintării în vârstă e că nu mă mai încadrez la categoria Youth nici pe trenuri, nici pe autocare, nimic :( Data de expirare e aproape băăă! Luați acum până nu se strică.
De foarte multe ori, coincidental (sau nu) de fiecare dată când sunt nervos, olandezii mă calcă pe răbdări cu obiceiurile lor. Un turist nu ar observa astfel de comportamente pentru că e absorbit în lumea lui fantastică; un expat veteran la fel, nu ar fi deranjat de chestiile astea, de vreme ce a avut atâta timp să se obișnuiască. Eu mă situez într-o zonă gri în care ocazional sunt exasperat de cele mai mici detalii, după cum urmează.
De când am început să mai călătoresc între Utrecht și Amsterdam, îmi sar în ochi tot felul de indivizi dezgustători în tren (sau autobuz, am văzut și de-ăștia) care se așează la un metru de tine și încep să mănânce cele mai mirositoare chestii posibile, în același timp hăhăind cu prietenii lui cu gura plină. Oamenii ăștia mă îngrețoșează la maxim, nu știu dacă mai mult pentru că halesc cu nonșalanță sau țipă în gura mare în limba asta spurcată, așezați în diagonală, pentru maximizarea poluării fonice. Și da, limba e spurcată, chiar și după tot timpul asta de chin cu învățatul.
Au niște obiceiuri de igienă personală cel puțin dubioase, în mare măsură legate de podoaba capilară. În mod (ne)surprinzător, femeile au păr superb, partly why I like them so much, dar indivizii, în vorbele nemuritoare ale unei prietene, chelesc de la 27 ani. Obișnuința este de a lăsa părul blond să crească, după care folosesc gel în loc de șampon. Rezultatul e un păr lung, lins și slinos, care-mi face greață când îl privesc. Nici măcar nu trebuie să aibă păr lung, și cei ca mine se gelează la fel, cât încape. Ăștia, calculez eu, sunt tinerii. Doi metri mai încolo vezi olandezii sub 30 de ani cu o gaură în creștetul capului. Și stai și te întrebi: cât de proști sunt ăștia să nu-și dea seama că își strică scalpul cu vaselina asta și își provoacă singuri cheliile? N-au cu cine săracele fete...
Poate n-ați avut vreodată ocazia să treceți pe aici sau să descoperiți bucătăria locală. Mai bine. Aceasta e compusă din variate chestii cu cârnat (nu de-ăla bun, ci o chestie între crenwursti și plastic), varză murată, măr ras și o pastă din nu-știu-ce, toate combinate. Apoi mai e frikandel și kroket - ăsta din urmă e o chestie ca un pane, unde înăuntru poți avea ghinionul (ca mine) să găsești o pastă din cărnuri, precum în imagine. Dacă vouă vi se pare apetisant, chapeau. Am auzit că ar fi tradițional să mănânce și herringi cruzi, sau andive făcute piure (!) amestecate cu alte chestii făcute și ele piure. În spiritul verzii de mai sus. Sunt și chestii care îmi plac, mainly sweets, dar asta o lăsăm pentru altă dată.
Presupunând că vrei să citești, îți dau câteva opțiuni. Pentru anonimii/paraziții/undercoverii de aici, putem să băgam și cu sondaj automat, doamne ferește să trebuiască să scrieți un comentariu.
Acu, nu știu exact ce v-ați dori voi, dar mie-mi vine în minte uneori câte o chestie, ori legată de Olanda ori de chestii random care nu m-au părăsit de când am ajuns aici, cum ar fi micile mele hobby-uri. Întrebarea originală se referea la chestii episodice, adică să fac eu propriul meu serial de posturi pe blog. Mă gândeam la:
- să vă introduc în lumea stand-up comedy prin intermediul celor care-mi plac mie și pe care-i mai descopăr din când în când, în afara celor 10 de care spusesem mai demult. Ăia sunt consacrați, tried and true, dar sunt mulți oameni care sunt amuzanți cu spume dar nu prea îi găsesc în cantități industriale pe youtube, ceea ce într-un fel le mărește valoarea. Aș putea să vă prezint câte unul odată.
- pot să vă povestesc despre cum e la mine la muncă, deși până acum am fost reticent, că cine știe cine/cum traduce și înțelege greșit. Dar să fim serioși, nimeni nu e așa interesat de asta. Pentru un pic de siguranță, p-astea nu le mai advertizez pe facebook, na. Și treaba asta ar fi mai degrabă un fel de mini-serie, mai puțin serial. Și nu văd cât de interesant ar fi. Da' e cu marocani, turci, turcoaice...
- un serial să-l rivalizeze pe Seinfeld ar fi povestea mea despre olandezi, pe care am început-o deja fără să intenționez. Aici e de povestit despre trenuri, blonde (special episode), biking, mâncare (foarte scurt) și multealtechestii. Dracu știe, va trebui să mă ajutați cu sugestii.
- pot să fac cronici de film. Asta chiar pot să fac, chiar dacă nu-mi place. Să vorbesc despre filme, that is. Dar în interesul creșterii bazei de cititori și selling out, fac tot ce e necesar! Promit că or să fie filme bune. You probably never heard of them.
- altceva n-am. Decât să încerc să dezvolt drafturile pe care le am pe telefon incepand de prin 2010 si pana saptamana trecuta, care sunt aproape exclusiv filozofice/existențiale/excesiv de mult despre mine. Eu sugerez să nu, dar voi alegeți.
Și puteți oricând să băgați sugestii, și anonim, și prin porumbei călători (dar pentru asta trebuie adresă).
Btw, check out http://www.rockwerchter.be/en/lineup *wink wink*
7 (șapte) zile petrecute în România, din care 3 în GL, 3 în B.
Egzact. Restul: 13 ore în mijloacele de transport, plus ~9 ore întârziere (nimic n-a ajuns la timp: 1h30, 1h30, 3h, 3h, zbor, tren, tren, zbor). Restul le-am băut.
Unde am băut? 5 baruri și-un club, de la absintherii fițoase cu 10 lei berea până la o bodegă ordinară de cartier unde am băgat mici cu cartofi prăjiți ca porcu - la 11 noaptea.
Ce-am băut? Vreo 300 de rachiu 70º (e mult, credeți-mă), și 10 beri la Galați, vin cât cuprinde și aproape 20 de beri la București. Recoltă cam slabă.
Cu cine-am băut? Cu vreo 20 de oameni dragi (family not included), s-au mai băgat în seamă vreo 10 oameni necunoscuți, ale căror nume nu le știu nici acum.
Cu cine n-am băut.. am textuit. În total 110 mesaje (la fix, sămoarămama), minute nu mai știu câte erau dar vreo oră jumate tot am vorbit (mai mult decât în 6 luni de .nl).
Temperatura medie la exterior: -10º Celsius. Temperatura medie a urechilor mele: -8º. Temperatura în Olanda la întoarcere: -7º Celsius.
Bani consumați în România: voi strâmtora din buci 29 de zile și 17 ore.
Eșecuri notabile: partea cu banii de mai sus; blue balls; am pierdut fesul; am întârziat 3h la întoarcere.
Reușite notabile: am fost în club după un car de ani; am făcut aproape tot ce mi-am propus; vezi la sfârșit; am întârziat DOAR 3h spre București.
La întoarcere: ~80+20 emailuri primite, după 3 zile de lipsă de internet.
Urmează: real life. Până data viitoare, în aprilie.
În altă ordine de idei, nu mai am sechele emoționale.
Recently, am dat testul de treaptă la olandeză pentru nivelul B2, care e al patrulea nivel de proficiency în procesul de învățare a limbii ăsteia încâlcite pe care surprinzător de mulți oameni o abordează și nesurprinzător de mulți o abandonează. Rezultatele vor veni peste 4 săptămâni și oricum n-am să vorbesc despre ele, așa că am face mai bine să vorbim despre drumul până aici.
Demult, într-o zi cu soare, Mihai descăleca pe meleaguri neerlandeze, având cu sine doar o geantă și un rucsac, restul de bagaj fiind emoțional. Începuturile au fost grele pentru el în țara cea rece, plină de blonzi, și până să se dezmeticească se făcuse primăvară acolo unde nu fusese nici iarnă. În timp ce se adapta la trotuarele istorice și bicicletele cu fustă, el lua două pastile de olandeză pe zi sub formă de curs de începători / turiști - pentru genul de oameni care vizitează Țara Blondă în scop de marijuana (că prostituatele e scumpe), ocazional frustrându-se de bunăciunea fetelor raportată la înălțimea lor (nu subsemnatul, ci alții, mai mici). Primăvara a adus casă și viață nouă, așa că a profitat de imbold și a început cursuri pentru începători, care erau un fel de lecții de olandeză pentru turiști permanenți, genul de oameni care n-au nici o intenție să rămână dar încearcă să bifeze chestia asta în carnețelul lor ca să îi ajute să doarmă mai bine noaptea. Nimic de spus depre profesoară, tipa era voluntară dar cu 3 ani de experiență și a făcut față onorabil, dar întreaga experiență putea fi comparată cu o școală fără frecvență pentru oameni care nu erau siguri că vor să facă asta. Still, a fost un început.
Pentru următorul an și ceva, experiența lui cu olandeza s-a concentrat mai întâi pe vara 2010, când cantitatea de timp liber l-a impulsionat să lucreze de unul singur, nu numai olandeză dar multe alte lucruri de care e mândru în continuare; în același timp, munca de hamal l-a ajutat să intre în contact cu familii olandeze și să fie expus la infecția în gât care e limba lor; în perioada asta a început Mihai prima oară să spună că "vorbește un pic de olandeză". Nimic mai fals, dar n-avea de unde să știe cât de puțin cunoaște.
Inevitabil vara cea memorabilă s-a terminat, după cum s-a diminuat și entuziasmul lui pentru viață, sală, muncă și olandeză. Însă cu un ultim efort a pus în mișcare următorul pas, unul uriaș în munca sisifică de învățare a limbii "down under": s-a înscris la cursuri de limbă organizate de stat, alea obligatorii pentru naturalizație. S-a culcat într-o seară și s-a sculat 6 luni mai târziu, când, ce să vezi, i se aprobase aplicația și a început cursurile "serioase" de limbă și litera-n-gură olandeză. Aș putea să spun că de aici totul a fost la vale pentru el, dar aș minți mai rău ca Băsescu (na, asta mi-a mai adus câțiva fani, în curând îmi fac pagină de Facebook).
Cursul de olandeză intermediat de stat, care te duce până la nivelul B1 sau B2, este externalizat către o școală specializată, din fericire pentru Mihai la o școală bună. Prin școală bună se înțelege una cu profesoare competente, cu program intensiv dar accesibil, cu colege de treabă și muncitoare, precum și cu priveliște de excepție pe parcursul lecțiilor zilnice*. Primul grup în care a fost primit a fost de începători, unde s-a făcut remarcat destul de repede ca fiind un ne-începător, datorită activităților enumerate în paragrafele anterioare. 3 luni mai târziu a fost trimis la următorul nivel, al doilea dintr-un total de trei.
Aici a înțeles Mihai ce înseamnă umilința, atunci când 20 de femei îl întrec în materie de dexteritate cu limba de limbă, unde a descoperit că el nu poate să vorbească cum trebuie și că are lipsuri enorme. Tot aici a aflat că are probleme mari cu memoria (rezolvate 6 luni mai târziu cu pastile, hopefully) și cu concentrarea și autoritatea. Dar până și muntele cedează dacă e lovit destul de mult de apă, în consecință și Mihai a început să se modeleze după fluxul conversației și s-a adaptat la noile condiții, înscriindu-se în programul de taalcoach-ing, unde un olandez voluntar se împerechează cu fiecare persoană dornică de învățat limba. De aici anti-eroul nostru a realizat că totul se realizează prin multă muncă și nu poți să stai că sugativa în cerneală ca să absorbi tot, trebuie să pui la muncă osul, somnul, creioanele, memoria și corzile vocale.
Currently, Mihai este pe drumul cel bun, completând mai mult de 80% din obligatoriul de un an din cursul sus-numit de olandeză; din punct de vedere al obiectivelor, are de promovat cele 4 teste de limbă amintite în prolog, după care nimic nu-l mai leagă de glie. Restul de muncă este voluntar și probabil cel mai anevoios, dar se simte în stare și dornic să continue lupta cu moștenirea latină și logica anglo-saxonă, în încercarea de a agăța, în sfârșit, o gagică blondă cu de-alea mari.
*fine bitchez every-fuckin-where
În Olanda, ca în toată lumea, vremea devine din ce în ce mai blândă pe an ce trece. Asta nu a împiedicat un front de aer rece să monopolizeze spațiul aerian dutchlandez în urmă cu doi ani, când și-a dat întâlnire cu niscaiva molecule de H2O și au făcut sex, ejaculând pe o țară întreagă cu niște fulgușori juniori, prin comparație cu ce se întâmplă în România an de an. Și-a fulguit ce-a fulguit până când lumea avea nevoie să zboare în țările de origine, moment în care s-a instaurat haosul.
Olanda, se știe, e o țară virgină, așa că n-a știut să se descurce când a fost agresată sexual de cei doi devianți de mai sus, așa că s-a dat peste cap. Cei 200 proprietari de mașini și-au lăsat vehiculele acasă în ziua aia, așa că pe străzi era pustiu. În stațiile de autobuz, panourile scriau ceva în chinezește (pe atunci nu înțelegeam) dar n-avea rost să aștepți autobuzul, că nu venea. Asta în timp ce pe stradă zăpada era la fel de mare ca și cantitatea de sare pe care românii o pun, în medie, în ciorbă. Suspectez că orașul Utrecht nu are utilaje de deszăpezire, doar un grup de polonezi cu fărașe și mături alergând prin oraș.
Trenuri, zici? Alea care merg pe șine și nu ar trebui să fie afectate de zăpezi? Cred că sunt făcute din plastilină, altfel nu-mi explic de ce, într-o țară cu mii de plecări zilnic, panoul din Utrecht arăta 5 trenuri, și alea întârziate. Nu se știe exact ce traume a suferit Thomas în copilărie, poate a fost bătut cu zăpadă prea tare, dar a rămas marcat și refuza să se urnească din loc, se pare. Pentru mine toată tevatura cu trenurile a fost amuzantă, pentru că eu nu mergeam nicăieri. Într-un final, când călătorii s-au sardinizat în singurul tren care mergea spre Schipol, am aruncat o privire mândră și aproape că făceam tumbe de bucurie (in my mind) că nu sunt în tren, pentru că urăsc stresul când vine vorba de călătorie.
Aproape că nu mai trebuie să menționez (dar trebuie să umplu postul) că avioanele nu prea decolau nici ele. Secolul 21, suntem specia dominantă pe planetă dar nu putem să facem un amărât de avion să zboare după ce-a nins? Dar ce vorbești Mihai, tu nu ai luat nici mașină, nici tren nici avion, de ce te plângi? Ehehe, dracii moșului, eu luam bicicleta, dar vedeți voi, pe-atunci nu știam să merg prea bine, și drumurile înghețate nu sunt un mediu prea prietenos pentru a învăța să biciclesti. Am avut mult noroc și n-am căzut în cap, dar e extrem de enervant să mergi cu 1 km/h de frica de-a nu te face de râs și de vânătăi.
Toate aceste lucruri se pot întâmpla iar, dacă nemernicul de deasupra (ăl de sus) decide să o scuture mai mult decât de obicei. În concluzie, dragi membri ai juriului, fac apel la dumneavoastră să nu vă mai îndreptați dorințele către ninsori abundente, aveți inimă și gândiți-vă la oamenii care ar muri de frig în timp ce voi beți ciocolăți calde după o bătaie cu bulgări. Îmi odihnesc cazul.
Am promis să public retrospectiva mea cinematografică și am întârziat puțin. Totuși mi-am făcut temele și am deja o listă, destul de scurtă din păcate, cu filme pe care le-aș recomanda necondiționat. Poate știți că eu am o problemă cu a vorbi și a scrie despre filme, pentru că o recenzie cu cel mai mic spoiler îmi provoacă o tristețe nespusă - mor câte puțin de fiecare dată - și filmul nu mai are același farmec. Dacă cineva îmi cere recomandări de filme, nu pot să îi propun nimic mai prejos decât the very best, pentru că așa nu mă simt vinovat, dacă nu i-a plăcut e vina lui! Așa că mă întorc mereu la lista mea de 10 și 9, pentru că sunt inginer și lucrez cel mai bine cu numere.
În 2011 nu am adăugat prea multe filme pe lista asta, pentru că de la an la an devin mai cinic și mai critic cu filmele, chiar împotriva dorinței mele. Dar pentru distracția dumneavoastră o să fac niște giumbușlucuri aici, să nu ziceți că nu primiți destul pentru cât plătiți. Cât despre filmele în sine, am două categorii care nu se exclud, ci mai degrabă se influențează una pe alta.
Cele mai bune filme văzute de mine în 2011, strict calendaristic, le aveți mai jos:
Ca să înțelegeți despre ce vorbeam, iată cele mai bune filme din 2011 pe care le-am văzut:
În continuare, am onoarea să vă prezint câștigătorii la fiecare categorie în parte pentru anul cinematografic 2011, un an bunicel în rol de rampă de lansare pentru 2012, sfârșitul și apogeul (Dark Knight Rises, Avengers, Hobbit).
La categoria "Cu mâna pe inimă", nominalizații sunt:
Beginners - o cititoare fanatică a sugerat că m-am identificat cu personajul principal, care nu poate să mențină o *beep* (no spoiler alert), titularul neagă toate acuzațiile.
Drive - am avut norocul să câștig bilete la un screening în avans, cu pre- și after-party cu mult whiskey gratis. Dacă filmul n-ar fi fost absolut superb poate m-aș fi simțit prost că n-am avut cu cine să beau. Seara a fost salvată.
50/50 - pentru un film care se laudă că tratează un subiect greu cu mult umor, trebuie să recunosc că m-am emoționat cel mai tare la el, aproape că am plâns - dar am dat vina pe o muscă și mi-am flexat bicepșii, să nu mă dau de gol.
Submarine - e posibil ca eu să am o slăbiciune pentru filme cu adolescenți, mai ales când sunt atât de sincere și originale. Fără sclipici și fără să exagereze nici o clipă.
Warrior - e mai bun decât The Fighter și, în mod incredibil, nu poți să ghicești sfârșitul!
N-am inima să aleg un câștigător (hei, unde plecați? stați că mai am, nu vă duceeeți!) dar pot să spun că am fost la Drive încă o dată în cinema și am revăzut Submarine și Warrior pe bucăți, acasă. Aș mai da bani pentru fiecare din ele.
La categoria: "Close, but no cigar", menționez:
Restless - e surprinzător (și greșit) dacă spun că se aseamănă foarte mult cu 50/50, dar nu mă pot abține să nu văd asemănările între cele două. Atenție, sunt filme complet diferite, reacțiile pentru acesta sunt amestecate.
The Ides of March - recunosc că m-au influențat și părerile altora *sigh*, plus că în lista listelor se află Drive și nu e loc de doi Ryan Goslings unul lângă altul, universul ar imploda! Dar filmul a fost foarte pe placul meu, în sensul că e dur și distractiv. Și Paul Giamatti!
The Guard - singurul motiv pentru care nu e în lista de mai sus e că mi-am impus să aibă doar 5. Dar îl aveți aici și n-aveți nici o scuză să nu-l vedeți.
Win Win - jur că Paul Giamatti parcă își dă doctoratul în astfel de roluri de care, în mod surprinzător, nu te plictisești niciodată. Poate pentru că e absolut superb. Ați văzut Barney's Version? La Win Win plângi mai puțin (deci e mai bun).
Rango - mie nu mi-au plăcut Toy Story-urile. Adică nu sunt nebun după ele, nu le ridic în slăvi ca tot restul internetului. Wall-E, Up, ele sunt genul meu de animație de arătat copiilor și nepoților. Rango e acolo sus.
Dar stai! Ce se aude? Vreți filme distractive la care să pompați popcorn în vene și să vă îmbăiați în Cola? Avem și de-astea! Cu ce să vă servesc? Cu:
Mission Impossible: Ghost Protocol - la care să vă holbați indeciși când la Paula Patton *sssssssss*, Jeremy Renner (viitorul Tom Cruise) sau vechiul Tom Cruise, mirându-vă cât de cool e scientologul ăsta de care toată lumea face mișto?
Puss in Boots - un film făcut din bucăți de chicoteli legate de un sos de *awwwww*, fără scenariu dar al naibii să fiu dacă nu e amuzant?
Real Steel - unde testosteronul e trecut pe lista de actori și îmbracă un costum de oțel?
Fright Night - cel mai distractiv film cu vampiri pe care l-am văzut de muuuult, unde, după cum zicea o recenzie *ptiu*, Colin Farrell se distrează de nebunie cu rolul de vampir?
Friends with Benefits - ok, ăsta e oarecum distractiv, dar din cele două filme cu fuck buddies de anul ăsta, iese detașat pe primul loc. Plus că dacă îl pui lângă alte epave, devine brusc foarte enjoyable.
Midnight in Paris - despre care repet obsesiv că probabil e mult mai bun dar nu știu eu cine sunt toate personajele alea. Ai nevoie de cunoștințe literare destul de vaste (sau nu, tot te vei distra).
Rio - cea mai bună animație cu păsări pe care am văzut-o vreodată!
Attack the Block - a refreshing take on an overused subject. Cam așa ar zice un critic.
*Disclaimer: recomandarea acestor filme nu poate fi imputată titularului de blog. Acesta nu își asumă responsabilitatea în cazul în care calitatea scenariului sau abundența de stereotipuri cauzează îndobitocire sau spargerea de capilare pe creier.
Ca și cuvânt de încheiere, sunt convins că știți să folosiți Google pentru a descoperi care sunt cele mai apreciate filme din an și cele care primesc multă dragoste la festivaluri și premii, dintre care menționăm Globurile de Aur. Din filmele de acolo, multe încă nu au apărut așa că nu le-am putut vedea, mai puțin The Tree of Life și Melancholia, pentru care nu am nici o scuză. N-am să le mai menționez, vom vedea cu toții dacă am făcut o greșeală la Globuri și Oscaruri, peste câteva săptămâni.
Vizionare plăcută!
