În Olanda, ca în toată lumea, vremea devine din ce în ce mai blândă pe an ce trece. Asta nu a împiedicat un front de aer rece să monopolizeze spațiul aerian dutchlandez în urmă cu doi ani, când și-a dat întâlnire cu niscaiva molecule de H2O și au făcut sex, ejaculând pe o țară întreagă cu niște fulgușori juniori, prin comparație cu ce se întâmplă în România an de an. Și-a fulguit ce-a fulguit până când lumea avea nevoie să zboare în țările de origine, moment în care s-a instaurat haosul.
 
 Olanda, se știe, e o țară virgină, așa că n-a știut să se descurce când a fost agresată sexual de cei doi devianți de mai sus, așa că s-a dat peste cap. Cei 200 proprietari de mașini și-au lăsat vehiculele acasă în ziua aia, așa că pe străzi era pustiu. În stațiile de autobuz, panourile scriau ceva în chinezește (pe atunci nu înțelegeam) dar n-avea rost să aștepți autobuzul, că nu venea. Asta în timp ce pe stradă zăpada era la fel de mare ca și cantitatea de sare pe care românii o pun, în medie, în ciorbă. Suspectez că orașul Utrecht nu are utilaje de deszăpezire, doar un grup de polonezi cu fărașe și mături alergând prin oraș.
 
 Trenuri, zici? Alea care merg pe șine și nu ar trebui să fie afectate de zăpezi? Cred că sunt făcute din plastilină, altfel nu-mi explic de ce, într-o țară cu mii de plecări zilnic, panoul din Utrecht arăta 5 trenuri, și alea întârziate. Nu se știe exact ce traume a suferit Thomas în copilărie, poate a fost bătut cu zăpadă prea tare, dar a rămas marcat și refuza să se urnească din loc, se pare. Pentru mine toată tevatura cu trenurile a fost amuzantă, pentru că eu nu mergeam nicăieri. Într-un final, când călătorii s-au sardinizat în singurul tren care mergea spre Schipol, am aruncat o privire mândră și aproape că făceam tumbe de bucurie (in my mind) că nu sunt în tren, pentru că urăsc stresul când vine vorba de călătorie.
 
 Aproape că nu mai trebuie să menționez (dar trebuie să umplu postul) că avioanele nu prea decolau nici ele. Secolul 21, suntem specia dominantă pe planetă dar nu putem să facem un amărât de avion să zboare după ce-a nins? Dar ce vorbești Mihai, tu nu ai luat nici mașină, nici tren nici avion, de ce te plângi? Ehehe, dracii moșului, eu luam bicicleta, dar vedeți voi, pe-atunci nu știam să merg prea bine, și drumurile înghețate nu sunt un mediu prea prietenos pentru a învăța să biciclesti. Am avut mult noroc și n-am căzut în cap, dar e extrem de enervant să mergi cu 1 km/h de frica de-a nu te face de râs și de vânătăi.
 
 Toate aceste lucruri se pot întâmpla iar, dacă nemernicul de deasupra (ăl de sus) decide să o scuture mai mult decât de obicei. În concluzie, dragi membri ai juriului, fac apel la dumneavoastră să nu vă mai îndreptați dorințele către ninsori abundente, aveți inimă și gândiți-vă la oamenii care ar muri de frig în timp ce voi beți ciocolăți calde după o bătaie cu bulgări. Îmi odihnesc cazul.