Ştii că aveam un pic de split personality şi vorbeam cu mine însumi. Nu prea îmi dădeam sfaturi, aveam doar un evil imaginary stupid cloned Mihai care mă critica pentru toate prostiile făcute - chiar deunăzi m-a certat după ce un client a trebuit să-mi arate unde să pun vinul pe raft. Un client! era să intru în pământ de ruşine.
 
 La un moment dat am încercat să mă despart de siamezul himeric şi atunci te-am inventat pe tine. Mint, tu deja exişti, dar am încercat să vorbesc cu tine. N-a mers prea bine, pentru că mereu ai o privire rece şi mă cerţi când te contrazic, de-aia mă simt foarte nelalocul meu când greşesc. În schimb, tu n-ai mai plecat, ai rămas prin preajmă.
 
 Din când în când mă trezesc în mijlocul unei activităţi dubioase şi mă gândesc: cum ar fi dacă m-ar vedea ea acum? o întrebare cu siguranţă mult prea serioasă pentru a merita un răspuns, dar orice-aş face, încerc să îmbunătăţesc situaţia, poate poate-aş apărea mai bun, mai mare, mai tare în ochii tăi. Am ajuns până în punctul în care (cultura pop, bat-o vina) învârt braţele în jurul meu să fiu sigur că nu e vreo persoană invizibilă în jurul meu, ca-n Hollow Man.
 
 Şi-apoi mă gândesc că o astfel de viaţă duc toţi, banală, plictisitoare, fart-smelling, belly-rubbing, feet stinking, tuturor ni se întâmplă lucrurile astea. Dar în general eu sunt un om bun, nu? Reciclez sticlă şi plastic, uneori zâmbesc sub mustaţă, îmi sun familia din când în când şi le povestesc despre mine; vreau să citesc, zău că vreau, dar internetul e de vină, nu eu; atunci când e prea mizerie fac curat şi spăl vasele, nu am scheleţi în debara, nu apreciez scat porn sau fucked up shit, îmi iau notiţe despre cum să îmbunătăţesc viaţa mea şi a altora, ştii că mă străduiesc şi din când în când te mai caut - foarte rar, totuşi, pentru că nu-mi face bine. Ştiu că sunt un om bun şi nu mă îndoiesc că, dacă îmi dai târcoale folosind vreo poţiune magică ce te transformă în spirit fără să te pot atinge, te-ai convins de asta deja. Sper totuşi că închizi ochii când mă duc la baie, because that stuff is private!