Jesse: OK, well this was my thought: 50,000 years ago, there are not even a million people on the planet. 10,000 years ago, there's, like, two million people on the planet. Now there's between five and six billion people on the planet, right? Now, if we all have our own, like, individual, unique soul, right, where do they all come from? You know, are modern souls only a fraction of the original souls? 'Cause if they are, that represents a 5,000 to 1 split of each soul in the last 50,000 years, which is, like, a blip in the Earth's time. You know, so at best we're like these tiny fractions of people, you know, walking... I mean, is that why we're so scattered? You know, is that why we're all so specialized?
Celine: I don't know. Wait a minute, I'm not sure... I don't...
Jesse: Yeah, hang on, hang on. It's a, it's a totally scattered thought. It... which is kind of why it makes sense. link

Celine: I've been thinking also about something you said.
Jesse: What's that?
Celine: Just about reincarnation and where all the new souls come through over time. Everybody says they have been the reincarnation of Cleopatra or Alexander The Great. I always want to tell them they were probably some dumb fuck like everybody else. link

 Sufletul nu e o amibă ectoplasmică în formă volumetrică definită, ca o budincă închegată de conştiinţa individualităţii persoanei de care aparţine. Nu e nici materie neagră, aşa-zisa dark matter, pe care nu o putem observa. Sufletul poate fi multe lucruri, dar fiecare are propria definiţie. Însă înainte de toate, principalele religii ale lumii definesc sufletul în felul lor. Greşit. Dacă fiecare fiinţă umană care a existat vreodată ar fi avut un suflet care să dăinuie după moarte, există 80-100 de miliarde de suflete bântuind prin lume. Discuţia se bifurcă în două dead ends.
 
 Dacă sufletul unei persoane decedate rămâne pe Pământ sau merge în rai, iad, purgatoriu, la saună, non-stop, etc, după cum pretind două din principalele religii ale lumii, avem o parte din acele 100 mld. suflete bântuind printre noi; statistic vorbind, cel puţin un intelect uman, chiar şi după moarte, ar intra în contact cu cei aflaţi încă în viaţă, şi nu mă refer la intervenţii televizate pentru a-l întreba pe Michael Jackson despre pălăria lui, mă refer la dovezi ştiinţifice, ceea ce nu s-a întâmplat. Dacă acele suflete există şi nu pot intra în contact cu lumea fizică pe care o cunoaştem, singura explicaţie e că se află într-o dimensiune paralelă, ceea ce e ilogic, pentru că ar însemna că în timpul vieţii un corp uman aflat într-o dimensiune este controlat de o entitate sufletească aflat în altă dimensiune, pe când cele două nu interacţionează (am stabilit asta în ipoteză). Dacă luăm în considerare şi raiul şi iadul, trecând peste greşelile de începători din cărţile de credinţă (cum poţi avea bogăţii şi satisfacţii eterne în rai, când nimic nu are formă, miros, gust, pentru că nu ai un creier care să interpreteze aceşti stimuli), nici o  definiţie a raiului sau iadului (inventate de om) nu are sens, de vreme ce nimic din experienţa corporală omenească nu se păstrează după moarte.
 
 Pe de altă parte, dacă luăm în discuţie versiunea buddhistă în care reîncarnarea joacă un rol important, intervine observaţia foarte pertinentă a lui Jesse. Diferenţa este că buddhismul respinge ideea unei conştiinţe unitare pe parcursul acestor reîncarnări, ci mai degrabă fiecare face parte dintr-un întreg. Un calcul matematic ne arată că 80 de miliarde de persoane care au trăit vreodată şi 7 miliarde de persoane sunt în viaţă astăzi; dacă luăm în considerare şi plantele, animalele, pietrele, răhăţeii de câine, realizezi că e în continuare imposibil, pentru că speciile de plante şi animale, precum şi numărul lor efectiv, a scăzut dramatic în ultimele sute de ani din cauza oamenilor. În continuare numerele nu se pupă.
 Alte întrebări retorice care ar şubrezi mai mult ipoteza reîncarnărilor sunt:
 - dacă a existat un început al vieţii pe pământ, atunci primele organisme unicelulare au posedat un suflet? 
 - dacă n-a existat un început (după cum spune una din şcolile de gândire buddhistă), atunci cum se face că nu putem data obiecte mai devreme de cele 3,5 miliarde de ani folosind izotopul de carbon? 
 - dacă unul din realmurile în care poţi atinge Nirvana este rezervat fiinţelor umane, cum deosebeşti un om de un animal? Când încetează primata a mai fi primată şi devine fiinţă umană, homo sapiens modern?

Am putea considera cele două versiuni combinate, astfel încât fiecare suflet uman se reîncarnează într-o altă fiinţă umană, dar acum avem aceeaşi discrepanţă, în sens invers faţă de afirmaţia lui Jesse. Asta înseamnă că 80 mld. persoane care au existat sunt reîncarnate în 7 miliarde oameni care trăiesc azi, deci suntem suma multor suflete existente încă de la inceputul omenirii (din nou, când a început omenirea?). Dar asta e absurd, ceea ce am expus aici reprezintă însăşi diversitatea corpurilor umane, adică partea palpabilă din tandemul body&soul, felul în care am moştenit ADN de la cei mai timpurii oameni.
 
 Putem concluziona (prematur, nu îmi fac iluzii de adevăr aici) că un aşa-zis suflet nu este o entitate de sine stătătoare ce reprezintă fosta conştiinţă a unei fiinţe umane decedate. În schimb, o părere pertinentă în această direcţie este că sufletul este suma tuturor amprentelor lăsate de noi de-a lungul vieţii. Toate acţiunile noastre au un efect asupra celor din jur sau asupra mediului în care ne aflăm. Însăşi existenţa noastră ca fetus poate schimba vieţi şi implicit întregul univers. Definit astfel, sufletul rămâne şi după moarte ca un total al lucrurilor schimbate de acţiunile şi prezenţa ta, un sac mare de perechi cauză-şi-efect (pentru geeks, e ca un select din două tabele cu foreign key).
 
 Şi se pune întrebarea: dacă nu există rai şi iad, ce ne opreşte?