Indiferent de traseul pe care l-am ales eu în ultimii ani, am putut să observ destul de clar tendinţa unor oameni dragi de a pleca din ţară definitiv, din motivele prea bine cunoscute şi super-clişeice. M-am oprit din a mai pleda pentru rămânerea în ţară (fără legătură cu decizia de a da la master), aşa cum n-am mai fost radical nici în privinţa fumatului - oamenii vor face mereu ce vor, nu ce crezi tu că e mai bine pentru ei (sau pentru tine).
 
 Ei au plecat, ei încă mai pleacă şi unii vor pleca. Chiar dacă toată suita asta de emigrări m-a deprimat teribil, la fel ca şi plecarea mea (observaţi că nu folosesc acelaşi cuvânt, emigrare), e şi mai trist faptul că acum sunt aici şi mă simt mai departe de ei, prin comparaţie de cum era în România. Nu am recuperat nici unul din prietenii pierduţi (culmea, suntem în aceeaşi ţară) şi i-am scăpat printre degete pe alţii, rămaşi în urmă.
 
 Însă îmi place să mă gândesc la mine ca la un pesimist paradoxal. E de rău, e groaznic, mă aşteaptă vremuri sumbre şi nu pot să mă consolez cu gândul că ar putea fi mai rău. Dar ştiu că undeva cândva departe o să fie de bine - ceea ce e clar o amăgire cruntă, but stick with me. Tărâmul acesta magic la care visez eu când sunt high când beau este România. Singura necunoscută este cea temporală.
 
 Eu vreau şi sper ca toţi oamenii cool şi interesanţi şi dragi mie să se întoarcă în România, unde o să fiu şi eu, iar toată lumea o să fie extaziată de direcţia în care a luat-o ţara şi poporul. Am merge la bere şi am râde de vremurile dubioase când Becali era pe primele pagini ale ziarelor şi toţi politicienii se certau şi votau fără să cunoască legile supuse la vot, când toate clişeele de litoral se vor reseta şi nu se vor mai plânge oamenii de Mamaia că e plină de manele şi Vamă că s-a stricat; când "Let's do it, România" nu va fi subiect de miștouri şi printre românii din străinătate ("Mamă ce proşti, să strângă după alţii!"), când vor apărea ştiri în presa occidentală cu altceva decât ţigani şi hoţie.
 
 Însă astea nu sunt de ajuns, pentru că nu sunt cuantificabile. Software engineering m-a învăţat că trebuie să ai metrice pentru orice lucru pe care îţi propui să-l construieşti, aşa că încerc să evaluez care e cea mai bună măsurătoare a evoluţiei României în următorii 20 de ani. Am şi o listă.
 
 -una destul de subiectivă este existenţa autostrăzii Bucureşti-Galaţi - that would be a treat! Atunci când Galaţi va fi suficient de dezvoltat pentru a justifica o autostradă sau când în sfârşit se vor construi autostrăzi într-un ritm decent cât să ajungă şi la Galaţi (sigur e foarte jos pe listă), m-aş gândi serios să revin în ţară.
 
 - când Google Street View va avea acoperire în România, din nou în zonele de interes precum Galaţi şi Bucureşti, voi şti că ţara noastră a devenit destul de importantă şi suntem pe harta marilor producători de software
 
 - când Iliescu va muri. Când Năstase, Vadim, Videanu, Vanghelie, băgaţi şi Băsescu dacă vreţi, nu vor mai fi în poziţii de putere, când poate vom produce politicieni de care să nu ne fie scârbă, precum Obama sau Isărescu.
 
 -când sistemul feroviar va fi destul de dezvoltat încât ar fi comparabil cu cel din Olanda, atunci aş veni mult mai des cel puţin în vizită, de plăcere. Comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai bună, de vreme ce ţara e mult mai mică şi se face naveta în mod frecvent, dar măcar condiţiile de transport şi vitezele să fie la fel.
 
 -când România va avea universităţi în Top 100 (cer prea mult? Top 200?) Shanghai, atunci vom şti că e safe să te întorci. Din păcate chestia asta n-o să se întâmple nici în 50 de ani.
 
 - tare-aş vrea să văd cum Esquire Ro va depăşi ca număr de cititori pe Cancan şi Libertatea, that would be the sweetest sight to see.
 
 - atunci când România va putea organiza un turneu de fotbal, chiar şi în colaborare cu un vecin, fie el european sau mondial (să fim serioşi), atunci muuuuulte lucruri se vor fi îndreptat în direcţia în care sperăm cu toţii.

- nu în ultimul rând, atunci când Let's do it, Romania n-ar mai fi necesar, pentru că nu sunt destule gunoaie de curăţat (din nou, mă gândesc la Olanda, unde o astfel de acţiune n-ar avea sens), atunci cu siguranţă voi vrea să locuiesc în ţară.
 
 Ideile mele se termină aici. Ar fi drăguţ dacă aţi contribui şi voi, dar ştiu că n-o s-o faceţi, sunteţi departe şi nu aveţi nici un gând de întoarcere. Ne vedem în vacanţe... poate.