Do you have any experience with gym equipment? m-a întrebat tipa. Păi, acum câţiva ani, într-o vară când mă plictiseam, m-a luat Copac la sală o lună de zile şi mă punea să împing 20 de kile la piept (20x2+bara). Acolo n-aveau decât vreo două aparate şi restul erau free weights. Mirosea a bărbat împuţit mai mult decât mi-am dorit vreodată să aflu cum miroase un bărbat împuţit. După o lună m-am plictisit şi nimic nu s-a schimbat, am rămas acelaşi slăbănog de 79 de kile.
Enter summer 2010, când primele 35 de ore de muncă fizică prestate m-au lăsat cu sechele şi o febră de vreo 3 zile, ceea ce eu credeam că e the worst you can get. Căutând săli de fitness în oraş, am descoperit FitnessFirst, localizată la o învârteală de roată de mine, chiar în incinta stadionului, unde primele două luni erau gratuite. Sărăntocului din mine i-a surâs ideea şi am avut parte de o "zi" introductivă în care o domnişoară foarte amabilă mi-a prezentat sala şi programul şi sistemul general foarte bine pus la punct (excelent, aş putea spune) în care instructorii fac group workouts la fiecare jumătate de oră, chestii la care participă majoritar femeile (şi se holbează majoritar bărbaţii). Eu, venit din junglă, mă miram că există duşuri (cu gel de duş!) şi vestiare şi foarte multe aparate de cardio, să fie pentru toată lumea, şi saună, dar şi dvd-uri (!) de închiriat gratis. Am avut parte şi de o primă lecţie gratuită în aparate de cardio, core training şi strength. Cool.
Strength training, din păcate, a însemnat trecerea în revistă a 7-8 aparate, destul de bune ele, pentru fiecare grup major de muşchi din corp: piept, biceps, triceps, umeri, spate, abdomen... Fiind începător am fost foarte obedient şi timp de 4-5 săptămâni n-am făcut decât ce m-a învăţat tipul, lucrând juma de oră la aparatele pe care le ştiam şi atât. Într-o zi m-am gândit să învăţ cum să folosesc free weights, acolo unde îi vedeai mereu pe negrii musculosi şi pe blonzii cărămizii (făcuţi că o cărămidă, da?) şi să încep să lucrez serios, că nu se schimbase nimic. Am fost foarte norocos să găsesc site-ul http://www.exrx.net/Lists/WorkoutMenu.html, de unde mi-am scris toate exerciţiile care mi-au surâs pe copiuţe şi m-am dus la sală.
Ce-a urmat a fost o febră musculară adevărată, cu braţe pe care nu puteam să le întind pentru că nu-mi permiteau bicepșii, cu fese de parcă-aş fi fost injectat cu patru doze de penicilină, cu un mers de recent dezvirginată şi cu muuult somn.
Long story short, am vrut doar să înşir realizările mele de când merg la sală. În primul rând am găsit ceva ce-mi place, cu care să-mi pot ocupa timpul şi care să fie (foarte) util - păcat că nu-mi mai permit. Apoi, am slăbit multe kilograme şi intru în pantaloni pe care i-am cumpărat în primele săptămâni de muncă (chiar înainte de explozia lipidică). Am pus muşchi şi acum arăt ca niciodată, pentru că până acum trecusem direct de la slăbănog la supraponderal, n-am fost niciodată "bine". Mai am puţin şi o să fiu "foarte bine".
Ultima şi cea mai de preţ realizare e că mi-am intrat în formă. Prima dată când am încercat să alerg a fost tragic, a trebuit să mă opresc după 5 minute. Următoarele dăţi nu s-a schimbat mare lucru, decât că am început să perseverez, alternând viteza cu mers la pas (am învăţat de la Irina). Acum pot spune cu mândrie că, încălzit corespunzător, aş putea face 10 kilometri (cu pauze) pe bandă. Normal, mai am mult de lucru, dar sunt mulţumit de rezultatul intermediar.
Visul meu de a alerga un maraton e mai aproape.
3 Responses to Going to the gym
Da, da, da, si eu vreau sa alerg un maraton intr'o buna zi! Vreau sa ma apuc serios de alergat, sa'mi fac un program, sa o iau treptat si calculat. Pacat totusi ca vine frigul si n'am deloc echipament de outdoor (care e prea scump, din nefericire). Banuiesc ca banda merge pe timp de iarna...
Mai am 2 saptamani pana la examenul de atestat, am emotii si abia astept sa scap, apoi o sa'ti povestesc multe chestii interesante pe care le'am invatat (si testat pe propria piele). Sisteme energetice, cum sa te antrenezi pt cardio, cum sa echilibrezi exercitiile cu greutati etc.
Mare grija la ridicat halterele de jos, cu deadlift, da? Si atentie la clean sa nu'ti indoi coloana ;)
bravo!
@lenebarbie eu nu stiu ce inseamna clean, ar trebui sa-mi fie rusine? deadlift nu prea fac, ca nu vreau sa ma fac halterofil, folosesc safety bar si varii exercitii cu gantere.
@Deena hai (jp)! sa traiti!
Something to say?