Săptămâna bună se cunoaşte de luni, dar semne bune săptămâna are încă de duminică noapte. Un mic indiciu a apărut pe Facebook în forma unui status foarte sugestiv legat de sărbători, aeroportul Schipol şi spending the night...
Am decis să fiu productiv aşa că pe la 10 dimineaţa, la 11 ore de la trezire, am întins-o la poştă apoi să ajut pe cineva să se mute. După cum spuneam, semnele bune de dimineaţă, oamenii afişau o figură neobişnuit de suprinsă, ca să nu mai vorbim de faptul că oraşul era gol de oameni şi maşini, puţinele care circulau erau pline de zăpadă, toţi cei 20 de centimetri care se depuseseră în noaptea dinainte.
M-am prins repede că autobuzul nu vine aşa că am luat-o la pas. Îmi pare rău că n-am apucat să fac poze în parc, canalele îngheţate cu copacii aplecaţi sub greutatea zăpezii ar fi făcut o impresie bună. Dar mai suprinzator decât prudenţa olandezilor pe biciclete sau faptul că nimeni nu curăţase zăpada de nicăieri era cerul brăzdat de 10-15 dâre de avioane care probabil au fost reluate de dimineaţă când s-a putut zbura. Şi Utrecht nici nu are aeroport! Dacă asta se vedea deasupra Utrecht-ului, îmi închipui ce haos apocaliptic fusese în noapte dinainte pe Schipol. Şi mă hlizesc.
De obicei când se întâmplă chestii demne de ştiri parcă îmi doresc să iau parte şi eu la distracţie, doar că de data asta eu nu zburam trebuind să mă mulţumesc cu priveliştea. Şi totuşi, a fost chiar amuzant -pentru mine. Fast forward până ajungem la gara Utrecht Centraal, unde panoul de sosiri-plecări de obicei arată aşa, dar de data asta erau 5-6 trenuri afişate şi 50-60 de oameni holbându-se cu sufletul la gură la el, probabil mormăind vrăji sau rugăciuni către vreunul din zeii care se prăpădeau de râs acolo sus. Ultimul tren era afişat la 15:50, după aia blank.

Pe scurt: 15:20, doi indivizi trag trei geamantane uriaşe după ei, se baricadează pe nişte scaune în gară. 15:30, cer lămuriri de la Informaţii, olandezul, mai nervos că oricând, îmi spune că trebuie să iau trenul de la 15:47 către Fgjxutof (un oraş oarecare) care trece prin Amsterdam Centraal, singura opţiune. 15:40, două bilete de la automat, ni se alătură şi a treia persoană, fugi la linie. 15:45, peron 5a, trenul nu e acolo, toată lumea face roată în jurul controlorului care aşteaptă instrucţiuni prin radio. 15:50, controlorul exclamă exasperat: 14! şi face semnul lasoului în aer de parcă ar mâna o cireadă de vite. 16:00, vitele ajung la linia 14 unde e tras un tren şi oamenii se îmbulzesc deja în el dar nimeni nu ştie dacă e trenul corect, lumea urcă oricum să fie siguri. 16:07, la megafon se anunţă triumfal linia elf (11), curentul de oameni se inversează, cei trei magi (una era magă) îşi târăsc bagajele către 11, unde reuşesc să se plieze într-un vagon care e plin cât un personal Sinaia-Bucureşti, nu ştiu dacă aţi fost vreodată. 16:20, Mihai se hlizeşte isteric în timp ce se îndepărtează de platformă, nu înainte de a arunca priviri triumfătoare către bieţii muritori stalciti de uşile trenului.

Şi când te gândeşti că puteam să fiu la un examen plictisitor!