Mă numesc Mihai, părinţii mă strigă Octav şi colegii Mişu sau Miş (arată mai bine scris Mish). Am 23 de ani şi sunt în anul 5 la Automatică.
Am depus dosare pentru admitere la master în Olanda şi am fost acceptat condiţionat. Condiţia este obţinerea diplomei de inginer până la 1 septembrie. Am la dispoziţie 19 zile să redactez lucrarea de licenţă care trebuie să aibă cam 100 de pagini. În paralel, caut finanţare pentru doi ani de studii post-universitare la universitatea din Utrecht, deoarece şansele de a obţine o bursă sunt foarte mici. Dacă nu obţin această finanţare, nu există şanse de a pleca.
În paralel lucrez în regim full time şi sunt în plin proiect fiind în întârziere cu planificarea temporală şi de man-days. În peisaj mai intră o dietă ratată de mai multe ori şi nişte lecitină, o garderobă subţiată şi viaţa de cămin care mi-a ajuns fix până-n gât.
Am nevoie de o schimbare. Nu vreau vacanţă, vreau o schimbare dar m-aş mulţumi cu butonul de fast-forward.
11 Responses to Ce-ar fi să luăm o pauză?
respira, mai ai putin. iar restul vin, se rezolva si trec, nici n-o sa-ti dai seama cand a trecut timpul :)
...pai eu vad ca se poate :))
mai miez, conteaza si cum trec.
si bine ca aia si-au gasit de munca, macar atat!
sunt convinsa ca le descurci tu pe toate :)
probabil ca ar trebui sa te concentrezi doar pe vreo 2 din cele nshpe chestii pe care vrei sa le faci.
daca nu le fac la timp, nu pot sa le fac. si nu-mi permit sa nu muncesc.
cum ai putea sa obtii o finantare?
bursa dinu patriciu, credit de studiu (unlikely) sau imprumut de la guvernul olandez, al carui status nu e clar momentan (nu stiu daca dau si cat dau)
aesti de groasza, bai!
O sa fii bine!
Totul trece ca si cum n-a fost.
Si...ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa primesti.
Iti spun din proprie experienta :)
Bafta!
eu vreau sa iti zic Octav :)
Something to say?