Nimic nu este cunoscut, doar acceptat ca fiind adevărat în urma repetatelor experienţe. Se neglijează eroarea până la întreg, pentru că ne plac numere rotunde.

Dacă nu ai idealuri, se cheamă că nu trăieşti? Şi dacă eşti într-o pădure nesfârşită, din care nu poţi ieşi, în care eşti complet singur şi nu ai nimic de făcut, faptul că te urci din când în când într-un copac reprezintă totuşi atingerea unor idealuri?

De ce toată lumea este dezinteresată şi nu are timp, totuşi mereu sunt dispuşi să vorbească despre ei şi problemele lor?

O parere proastă nu se poate schimba. O scârbă puternică nu poate fi decat amorţită temporar şi asta doar fizic, niciodată mental. Dacă faci un lucru bun, se ia ca atare. Daca faci o mie de lucruri bune, toate se vor întoarce împotriva ta la proxima greşeală. Unii oameni nu primesc prea multe şanse.

Stai jos. Pune mâinile pe masă sau în poală şi vorbeşte cu mine. Hai să exersam vorbitul, nu instant messaging. Te rog, vorbeşte agale şi nu-ţi mai ocupa toată săptămâna de teama de a fi singur(ă). Râde de fiecare dată, nu înfrâna zâmbetele, poate într-un final se va scurge veninul.

Nu-ţi lua maşină. Toată lumea are maşină, mă simt ca într-un film cu zombie.

Anul ăsta chiar vreau cadouri de ziua mea şi vreau să fie practice. Ar fi drăguţ sa le primesc anonime, aşa cum am devenit cu toţii; aşa cum n-am mai schimbat o vorbă cu Iulia de ani de zile şi în continuare se semnează pe felicitarea de ziua mea. Mie nu mi-a dat nimeni felicitarea de ziua ei să o semnez.

Să uiti de mine, să nu întorci nici măcar capul. Sunt un amărât posedat de demoni, trăieste-ţi viaţa, nu voi fi niciodată marele caracter pe care l-ai cunoscut odată. Poate în următoarea viaţă. Mai am 3.

Phileas Fogg, pro sau contra? Ambele simultan. Eu votez pentru un upgrade de memorie, un procesor organic super performant, cu multi-level cache şi să fim stoneri toţi. Ador să fac liste, ca nişte cârpeli între craci la pantalonii care se rup mereu. Şi mă ajută să dorm mai bine, deşi mă trezesc la fel de rău.

Cea mai proastă idee a omenirii a fost organizarea. A apărut societatea, care, aşa abstractă cum e ea (ce definiţie ar putea avea societatea?) ne-a dat regulile. Regulile sociale sunt cele mai nocive lucruri. Să ai frică de Dumnezeu, să nu faci sex în parc, să ai o slujbă, o casă, o soţie, să nu te baţi, datorii civice, nu se cade să faci asta pentru că eşti fată, lasă baiatul să faca primul pas, sunt un om cu principii pe care nu le încalc = integritate morală, fotbalul, pasiunea pentru fotbal ce estompează largi porţiuni din creier. Cuvinte precum religie, misoginism, alb şi negru, mai mult sânge prin penis decât prin creier, cel mai bogat, nu împrăştia materialul că e scump, un fost iubit pe care îl alungi din minte pentru a te concentra pe următorul, prea multe cuvinte îmi fac pielea de găină într-un univers paralel. În ăsta n-am destulă simţire.

Minciuni minciuni minciuni. Dacă timpul ar sta în loc aş merge şi până la capătul lumii să îi şoptesc şi ultimului om care e adevărul. Cel relativ, bineînţeles. Pe care oricum nu îl cunosc. Ok, de fapt i-aş spune şi celei mai îndepărtate persoane care contează ce contează. Adevărul meu.

Mai există ceva pe lumea asta care să nu fi fost materializat până în miezul putrezit? Legăturile sufleteşti mi se şopteste dintr-un ungher, dar...