Nimeni nu vrea să fie "the one". Nimeni nu e pregătit să-şi asume o astfel de responsabilitate. Numai când te gandeşti că cineva se dă de ceasul morţii şi nu poate trăi fără măcar bucăţele din tine, firmituri, orice poate să prindă, te ia cu ameţeli si începi să te simţi vinovat. E o povară prea mare şi cu siguranţă de nesuportat dacă sentimentul nu e reciproc (asta dacă sentimentele sunt reale şi nu rezultatul unor reacţii chimice nefaste în creier). Doar gândeşte-te câteva minute ce ai putea spune cuiva care îţi mărturiseşte cu sughiţuri că îi eşti iubirea vieţii şi nu poate trăi fără tine... ai lua-o la fugă de nebun!

S-a trezit un deştept englez să îngreuneze situaţia şi mai mult: Romeo se sinucide, neputând trăi fără Julieta. Ok, pe atunci nu aveai atâtea de unde alege, şi totuşi... Aţi văzut ce s-a întâmplat cu Julieta, nu mai putea trăi cu Romeo pe conştiinţă şi s-a sinucis. În spiritul romantismului vremii, autorul a ales să prezinte altfel faptele, ceea ce nu schimbă lucrurile cu nimic.
Fiecare căutăm pe cineva pe care sa iubim (traducere dupa Jim Carrey) dar nimeni nu vrea să fie subiectul adoraţiei altcuiva.

Morala?