Ce varza de blog a ajuns asta, numa lepse pun. Numai ca daca tocmai Tomata imi forteaza mana, nu prea pot sa refuz, ca tot fu ea pe-aci in Bucuresti si eu ca nesimtitu m-am dus la shopping lasand-o in compania a prea multe dudui bucurestence si doar cativa masculi cu adevarat nereprezentativi (doar 2?) ai capitalei - ce-i drept, m-as fi intimidat cu atatea fomei pe-acolo (hahahah, NOT).
N-am vazut nici un numar concret in leapsa asta, cate obsesii a trebui sa enumeresc aici, dar totusi o fac pt ca sigur am ce pune in pagina, ohoho, si o sa mai si las cateva deoparte.

O obsesie recenta e constituita de tricouri albe. Stiu, cam banal. Albe si cu cate vreun mesaj sau poza sugestiva. A inceput cu tricoul cu Sinatra pe care l-am luat din Baneasa (sketchuit, asa) si apoi am gasit in dulap tricoul de la Roblogfest aruncat acolo... am inceput sa le port, mi-am redescoperit cateva tricouri mai vechi si mi-am mai luat unul pe care scrie "Everybody needs a little beaver" (:> si are un castor pe el) si inca unul din Base. Estimez more to come.

Obsesia castilor perfecte. Am primit un mp3/4 player de la colegi de ziua mea si am fost entuziasmat. Apoi a urmat dezamagirea: castile imi cad din urechi. Asta era in decembrie. Pana in luna curenta, nu am gasit idealul. Am trecut prin castile alea default, doua perechi pe care mi le-a donat Ana, o pereche a lui Alex de la munca, pe care le-am testat putin dar nu mi-au placut... apoi mi-am luat Panasonic. Smechere, scumpe, da' erau cu bobite de bagat in urechi, asa cum estimam eu ca imi trebuie ca sa nu cada. Si asa e, astea sunt cele care imi trebuie, numai ca eu mi-am cumparat o pereche lunga de 0.6 metri. Adica playerul imi ajunge sa se balangane la gat, inacceptabil pt ca e prea mare. Aveam nevoie de casti lungi, sa-mi ajunga in buzunar, asa ca acum vreo 2 sapt mi-am luat tot panasonic, doar ca versiunea de 1.2 metri. Bingo! exact ce imi trebuia. Numai ca ajung sa bag in mufa si constat cu o privire tampa pe mecla ca e jack de 2.5 in loc de 3.5. Idiot! Am cautat adaptor, culmea! am si gasit... dar e inacceptabil, pt ca in mers e distorsionat sunetul si se intrerupe. Pe langa asta, l-am si pierdut momentan....

Obsesia rucsacului. Nu-mi aduc aminte cand am fost undeva fara rucsac. A devenit fara sa-mi dau seama o parte din mine si daca as pleca fara el m-as simti dezgolit partial, n-am ce face cu mainile sau nu stiu cum sa-mi tin umerii, etc. Dammit, and I loved that little sucker... I'm just gonna have to let it go... but later.

Cel putin in ultima luna, plimbarile zilnice prin Bucuresti ma innebunesc efectiv. Ma indragostesc la fiecare pas, nu incetez sa ma mir cum de nu se mai termina lungul sir de femei incredibil de frumoase care ma fac sa intorc capul si sa fixez cu privirea. Partea ne-onorabila din toata chestia asta e ca uneori fixez doar sani, funduri, picioare, umeri, talii, abdomene, degete de la picioare, etc. Si nu ma pot controla si nu ma pot opri. Ajung sa ma intreb daca domnisoara pentru care am facut o pasiune in ultimele 2 minute in metrou coboara la aceeasi statie. Nu cred ca am o problema, e doar o faza. And yes, I'm single.

Obsedez de cateva luni sa imi schimb garderoba si am consumat cateva zile aproape in intregime doar in malluri (pt ca intelectul meu limitat imi spune ca acolo sunt hainele). Plaza, Unirii, Vitan, Baneasa. Am inceput sa visez noaptea haine. Incep sa cunosc colectiile din Esprit, Zara, Debenham's, Peek & ma'sa, etc. Problema e ca garderoba nu s-a schimbat, far from it. Ma duc si azi, btw.

Obsesia pozelor n-a murit, e sanatoasa si isi vede de treaba. Mi-am cumparat 10 giga de spatiu pe Picasa, pentru a nu fi nevoit sa sterg vreun album de acolo vreodata. Asta o data, si apoi pt ca mi s-a stricat hardul si nici acum nu mi-am cumparat altul.

Procrastination. Does that ring a bell? Se manifesta in toata splendoarea lui in aproape toate activitatile mele. La mine acasa e haos de trei saptamani pt ca intotdeauna imi spun, cand ma intorc pe la 8-9-10 seara acasa, ca fac maine, sau fac in weekend. Imi propun din decembrie sa-mi fac analizele, insa le aman cam de la luna la luna. La un moment dat eram hotarat sa fac o puternica declaratie de dragoste dezinteresata, gen: "Stiu ca iubesti pe altcineva, vreau doar sa iti spun, chiar daca e prea tarziu, ca te iubesc de mult timp si nu mai pot sta cu povara pe suflet; regret enorm ca nu am facut-o pana acum si daca vei vrea vreodata sa imi dai o sansa, as fi cel mai fericit om din lume" numai ca pana la sfarsitul unei luuuungi zile de munca, gandul ma parasise odata cu curajul. Nici pana in ziua de azi nu m-am apucat sa ma las de Cola (suna ciudat, stiu). In continuare aman momentul in care ma apuc serios de sala. In continuare nu am sunat sa imi fac programare la dentist. Inca n-am reusit sa ajung la masaj thailandez (eeeeeeee). Oare ce se va alege de mine in 2 saptamani, cand trebuie sa ma apuc de invatat pt restante? :-s

Probabil cea mai psihotica chestie pe care as putea sa o spun in textul asta e ca toate "problemele" de mai sus le am sub control. Nu ma simt deloc amenintat de ele si ma simt echilibrat, cu toate ca in ochii multora nu sunt. Sunt aproape de margine, aproape sa cad (cazatura insemnand o criza generata de alimentatie proasta sau prea multe toxine in corp) dar "the night is darkest just before dawn inversat".
Hai gata, ca va ajunge. Dana, Dina, Cata, Andreea, Didi (toti sunteti fucked up intr-un fel sau altul - i mean that in a good way!)