Incep sa ii observ din ce in ce mai mult pe oamenii care, poate chiar fara sa vrea, imi ofera clipe de multumire, chiar incantare, in decursul unei zile, momente pasagere care imi insenineaza viata.
N-ai crede niciodata unde ii poti gasi.
Domnul trecut de varsta a doua care serveste la magazinul de jos te uimeste pur si simplu cu calmul si corectitudinea de care da dovada. La fel si femeia care ii este probabil consoarta. Ambii iti vorbesc frumos, cumpatat, iti dau orice rest ai avea nevoie, nu incearca sa iti bage pe gat bomboane ca rest, iti multumesc daca faci cumparaturi de la ei, iti dau si punga chiar daca tu vrei sa pleci. Imperturbabili, asa cum ar trebui sa fim cu totii.

Administratorul de camin (cel nou) se intalneste cu mine (sau eu cu el) dimineata pe holuri. La orele la care eu sunt in proces de trezire el e jovial si politicos. De cate ori am vorbit cu el nu m-a facut decat sa ma simt mai bine, poate si prin comparatie cu boarfa care era inaintea lui. M-a ajutat cu placere si a ramas adminul meu preferat.

O anumita colega de care mi-e drag ar fi un alt foarte bun exemplu. Nu se lasa calcata in picioare, nu face compromisuri. Nu inchide ochii la nedreptati facute de ea sau altii, nu pentru ca ar vedea altii, ci pentru ca ar vedea ea (ironic, nu?). Nu se multumeste cu jumatati de masura si vrea totul, chiar si la varsta la care majoritatea nu mai cred in elfi...

Anumiti colegi, nu le vom da nume, sunt o oaza de liniste. La propriu sau la figurat, cum vreti dumneavoastra. Oameni care ard pe dinauntru, insa exteriorul nu tradeaza nimic din eruperile de lava din adancuri, nici macar in mod exceptional. Sunt oameni pe care te poti baza, cu care te poti refugia cand vrei sa evadezi din nebunia celorlalti, mai-mai ca ti-ar fi rusine sa vorbesti urat cu ei, sa nu cumva sa le strici echilibrul intern.

Insa vreau sa am si nebuni...