În ultimele 2 săptămâni am avut privilegiul ceva-ul de a escorta un trio de drogați și o mamă debutantă în meseria de turist. Aceasta este cea mai lungă perioadă în ultimii 3 ani în care a trebuit să îndur alte persoane fără întrerupere. Încă n-am clacat.
Dar după cum necazurile mele nu sunt, nu-i așa, subiectul central al blogului, urmează să vă povestesc câteva chestii practice despre Amsterdam, mai practice decât orice altceva ați citit vreodată, cu excepția poate Viajoa, care sunt destul de tari. Dacă e un lucru cu care mă mândresc, e abordarea extrem de practică a oricărei încercări, de-asta m-am și oferit constant ca birou de informații atât turiștilor, cât și masteranzilor wannabe.
Pun pariu că nu v-ați gândit vreodată că primul sfat e că trebuie să cunoști engleza. Pare banal, dar gândiți-vă la mama sus-menționată. Mai gândiți-vă și că eu, după 2.5 ani aici, încă mai am dificultăți în a mă face înțeles în conversațiile care implică bani - 20% din cauza mea, olandeza bat-o vina, și 80% din cauză că oamenii nu înțeleg ce trebuie, engleza lor nu e așa bună pe cât se face reclamă. Dacă vii aici din România, nu strică să ai o conversație în engleză dinainte, așa poți să eviți situația în care tu nu te descurci în aeroport și o gagică bună olandeză te ajută să ajungi în Utrecht și tu încerci să îi mulțumești sau să faci rost de numele ei pentru altă dată dar nu poți să articulezi 2 fraze în engleză, după care te blestemi tot restul șederii. Or so I hear.
Cel mai folositor sfat pe care pot să-l dau e: găsiți-vă un localnic. Eu de exemplu, sau oricine altcineva. Cu excepția cazului în care sunteți Christofor Columb și vă place să o ardeți ca-n 1500 toamna, descoperind de unul singur noi teritorii în care deja locuiesc milioane de oameni și să-l proclamați în numele României sau, după caz, Star Storage. Printre avantajele unui localnic se numără cazarea gratuită, precum calul care nu se caută de dinți, carduri de transport pe care nu trebuie să dai 8 euro și apoi să nu le mai folosești, transport cu trenul redus, dacă nu stai în Amsterdam, potențiale biciclete pe care poți să le folosești pe gratis (ok, asta e mai puțin probabil, dar eu fiind SuperMish am făcut rost și de astea), nenumărate ponturi pentru transportul în comun, baruri, restaurante, muzee, parcuri, cazare, cartiere, prețuri la iarbă, etc.
Ziua e pentru muzee, sightseeing, parcuri și atracții. Seara e pentru fumat, bar hopping, red light district, eventual clubbing. Cel mai mare păcat în Olanda/Amsterdam e să pierzi o zi cu soare. Dixit.
Un lucru la care e bun localnicul e să facă rost de un card de muzee, pe care dai 40€ ca adult și ține un an, sau îl primești temporar de la cineva care îl are deja aici. Intrarea e la majoritatea muzeelor din Amsterdam, 400 în toată Olanda. Dacă ești un pseudo-cultural, alternativele sunt să plătești intrarea individual, care e 9 la Anne Frank, 14 la Van Gogh și Rijksmuseum, sau să cumperi iAmsterdam card, pe care am făcut greșeala să îl cumpăr și eu acum. E adevărat că are inclus intrări la câteva zeci de muzee, printre care NU se află Anne Frank Huis și Rijksmuseum, atenție, dar e valabil 24h - 40€, 48h - 50€, timp în care ai transport gratuit în oraș și o călătorie cu barca gratis pe canale. Personal mi se pare un preț exagerat, mai ales că primele 2 muzee la care m-am dus terminaseră contractul cu ei și nu m-au lăsat să intru. La asta se adaugă reduceri de kkt la anti-muzee gen Madame Tussaud, unde în loc de 22 plătești 16, ce m-a încălzit la inimă!, sau ai reduceri de 25% la chestii pe care n-o să le folosești niciodată sau la muzee care sunt la mama naibii la vreo 2h de centrul orașului. Cele mai comice mi s-au părut reducerile de un sfert la restaurante unde o masă costă 30 minim. Bun așa.
În unele muzee n-ai ce căuta, așa că n-are rost să dai bani doar pentru a bifa o chestie stupidă într-un ghid expirat. În muzeul Van Gogh sunt numai picturi (surpriză!) așa că nu faceți ca mine, veți fi la fel de plictisiți și la a treia vizită, dacă nu sunteți o fire artistică. Muzeul Anne Frank e o casă-expoziție unde se povestește viața unei familii de evrei care s-a ascuns acolo de naziști. Nu vreau să îi diminuez din importanța istorică sau impactul emoțional și 9 euro nu e mult, dar e deprimant și cred că citirea cărții duce la același rezultat. Grădina zoologică și cea botanică sunt una lângă altă și drăguțe, dar costă mult. Iarbă costă și ea mult.
Stabiliți priorități. Mâncați din supermarket, evitați magazinele de suveniruri, sunt TOATE la fel. Mă rog, am descoperit eu unul care e parțial magazin de suveniruri, parțial crazy toys and gadgets. Deci măcar nu înnebunești de la magneți și șoșoni de lemn.
Din martie până în mai e singura perioadă în care poate fi văzută grădina de flori, cea mai mare din lume, și anume Keukenhof. E ca un magnet pentru gagici, ceea ce o să facă fericiți și pe gagii, care sigur vor primi ceva bucățică în seara aia. Nici nu trebuie să merg acolo, știu deja că sunt câmpuri de flori cât vezi cu ochii. La fel, pentru cei care sunt dispuși să iasă din Amsterdam, există Kinderdijk, unde sunt multe mori de vânt care nu te costă nimic să le admiri de dinafară. Sunt niscaiva muzee înăuntru pentru care plătești, dar nah.
Un pic de Google te duce o cale lungă, dacă ești cinefil descoperi FOAM, Pathe Tuchinski, cinematografe vechi unde se proiectează filme clasice. Dacă știi să cauți afli toate poveștile locurilor pe care le vizitezi fără să plătești pe cineva să ți le recite, informații care cresc mult valoarea unui loc - spre deosebire de a te holba half-clueless. Lucruri pe care le găsești și în multe ghiduri turistice sunt piețele temporare unde poți să te plimbi și să vezi cum trăiesc olandezii, cum interacționează și ce mănâncă ei, dacă ești curios de cultura și viața lor.
Cartierul Roșu e mult mai mic decât acum câțiva ani. Vitrinele sunt pustii pe timp de zi și se animă abia seara, după cum poți să-ți imaginezi și singur. Prețul? 50 euro pentru 15 minute, totul e standard, nu primești nimic în plus. Așa că du-te pe seară, nu te îngrijora, că e poliție pe acolo. E și pișoare pentru bărbați, femeile țineți-vă bine, că se cer bani și în baruri pentru un pipi scurt.
O chestie mai practică legată de ajuns aici este: dacă zbori cu low-cost, aterizezi ori în Bruxelles ori în Eindhoven. De acolo trenurile te costă ori 20, ori 13 euro, numai dus, la care se adaugă și complicații legate de zboruri de dimineață sau disrupții în trafic cum au avut loc săptămâna trecută. Luați asta în considerare când credeți că economisiți bani cu Wizz sau Blue. Dacă prindeți o ofertă în jurul a 150 euro, nu e rău deloc să zbori direct în Amsterdam, oricât de plăcută ar fi călătoria cu trenul la ei.
Concluzia e că Amsterdamul în particular și Olanda în general are câte ceva pentru toți și a-l privi ca pe un oraș de drogați și prostituate e stupid. Trebuie să vii pregătit, trebuie să fii deschis la minte și mai presus de toate să fii decis.
Acest post a fost sponsorizat de către Oana does-not-mix-blog-with-irl.
Într-o zi am fost teleportat în aeroportul din Praga, cu tot cu bagaj și informațiile necesare pentru a mă descurca în oraș. Se pare că aveam și rezervare la hostel.
M-am urcat într-un autobuz care s-a dovedit a fi destul de aglomerat, nu știam că așa de mulți oameni vin de la aeroport. Timp de 30 de minute am avut plăcerea (?) de a privi direct în labii un cameltoe, ceea ce nu poate fi tradus decât prin "păsărică îmbrăcată". Se afla la < 2 metri de mine și era hipnotizantă. Proprietara ori nu stia ce armă posedă, ori se juca cu gâtul meu.
Se pare că orașul Praga are unul din cele mai bune sisteme de transport în comun, lucru cu care mă declar de acord. Aici puteți admira poza cu sistemul intreg și aici cu transportul de noapte (rușine București).
Am realizat că nu e prea plăcut să lucrezi într-un magazin de suveniruri. Orașul rivalizează cu succes pe Amsterdam și Londra la densitatea de magazine kitsch pe cap de locuitor. Trebuie că este una din cele mai de rahat joburi pe care poți să le ai, mai puțin în cazul în care primești bonusuri de performanță, caz în care blonda aia absolut superbă care lucra în magazinul de lângă pod sigur câștigă bine.
Prima mea plimbare în oraș a început de pe lângă teatrul național, unde am fost acostat de un individ care părea american, cu accent nedefinit (deci putea fi de oriunde), care m-a acostat cu "Is that a map?", m-a înșfăcat cu "I need to get to an internet cafe" și a terminat cu "I need a few euros to get online, bla bla" și de-aici n-am mai ascultat. În mijloc fusese ceva despre el fiind ne-ceh, dar vorbind cehă, o femeie care l-a părăsit și un copil pe-acolo. Elaborată abordare. Spre deosebire de cea de puțin mai târziu, când mă întorceam, o femeie care m-a luat inițial pe limba lor și apoi a adăugat, pentru clarificare: "Lităl maani". Sau de cerșetorii de pe pod, care se pozitionau extrem de umil (unii aveau și câini în aceeași poziție, foarte eficientă tactica).
Când am ajuns în piața veche am exclamat ca pentru mine "Holy shit this is amazing" - exact, în engleză. La puțin timp după, bântuind pe străzile din jur, mi-a trecut prin minte că Pragăi îi lipsesc prostituatele, ar fi mult mai interesant să admiri gagici în vitrine în jurul bisericilor și turnurilor. Amsterdam m-a corupt de tot. Curve pe care le-am găsit la 3 noaptea, când plecam la aeroport. Stătea ca proprietara în intersecție și îmi făcea cu mâna insistent din colțul celălalt, că să vin.
Ce-i drept, femeile astea nu erau urâte. Cehoaicele, nu profesionistele. Erau full-on frumoase. Impresia s-a adâncit pe măsură ce timpul trecea și luam mai multe metrouri și tramvaie. E posibil să fi căutat eu o legătură și s-o fi creat în mintea mea, dar mi s-a părut că ele sunt un amestec egal între blonde și brunete, ca o punte între est - România, și vest - Olanda. Get it? Blond, brunet, vest, est - in the middle! Oh, never mind.
Ideea de crossover între vest și est s-a manifestat și în trafic. Totul bine și frumos, o intersecție cu un pod, unde trec mașini și 4 direcții de tramvaie, totul merge smooth, mai puțin atunci când un baștan se hotărăște să parcheze mașina fix unde era mai îngustă strada, s-o lase pe avarii și să-și vadă de treabă unde avea el cu ghiuluri. Tramvaiele n-au mai putut circula și erau blocate pe pod, mașinile făceau și ele haos, doar doar de-or trece. În vreo 5 minute a venit și poliția, sper că i-a dat o amendă să-l doară la burdihan (ofc că era masiv, numai porcii își permit chestii din astea).
Una din lecțiile de viață prinse în vacanță a fost că trebuie să învăț înjurături în olandeză. Toată lumea le prinde pe astea mai întâi, oriunde ar fi, în franceză, britishineză, italiană sau cehă. Și naivul de mine vrea să învețe să "comunice normal" în limba adoptivă. Mai bine să învăț a comunica nivelul meu de dat limbi olandezelor (profesori voluntari?)
Dacă ar fi să ghiciți, de unde ați zice că era singura mașină cu roțile blocate pentru parcat ilegal din centru? Nu v-ați fi așteptat poate la Cluj...
Cea mai mare gaură neagă aka cea mai stupidă chestie care înghite energie degeaba din univers se află în toaleta publică a hostelului St. Christopher's, unde se află pe repeat o bandă cu lecții de cehă pentru începători absoluți. Și bineînțeles că atunci când spun "absoluți" mă refer la fraze întregi precum "Can I get a room with a view" sau numărători până la 1000.
Jocul meu preferat este "Spot the tourist", pe nivelul intermediate. Dacă îl joc în Amsterdam e pe "Easy", în Praga există locuri pe hartă unde dificultatea crește, spre exemplu în centru pe lângă unde stăteam eu - nu puteai fi niciodată sigur dacă oamenii cu rucsac erau turiști plecând de la hostelurile ascunse după blocuri sau localnici foarte practici. Și da, am jucat "Spot the tourist" în timp ce eram turist, și ce?
Am urcat un deal. A fost o realizare în sine, dar scopul paragrafului e să evidențiez câți alergători erau acolo în parc. Deci parcul era pe deal, era un deal cu copaci care era și parc, cu poteci șerpuitoare - înțelegeți voi. Dar să văd oameni alergând la deal (și era o pantă semnificativă) cât și urcând pe scări în pas de alergător, asta mi-a umplut sufletul de mândrie pentru rasa mea. E într-adevăr un oraș foarte prielnic pentru alergat, cu multe locuri mișto, precum malul de vest al râului.
Una din realizările mele din Praga a fost facilitarea relațiilor sexuale între un brazilian și o italiancă, dintre care tipul stătea în cameră de hostel de 8 persoane (tipa prin alte părți). I-am admirat curajul când a adus-o pe tipă în cameră, atenție, cameră shared în care mai rezidau 4 oameni; că i-am oferit intimitate, coborând jos la o bere. Până să apuce să termine, ceilalți 2 (americani) s-au întors și i-au prins în fapt. Eu n-am fost acolo, dar americanul nu și-a mai vrut patul înapoi. Fast-forward 3 ore mai târziu, mă întorc în cameră unde brazilianul, insistent ca întotdeauna, o adusese iar pe tipă - care fată părea foarte knowledgeable, i-au luat 0.8 secunde să-și tragă pantalonii înapoi. Le-am mai dat o oră la dispoziție și le-a ieșit. Mă rog, ei i-a intrat.
De ce m-ați mințit că e normal să se aplaude in avion, că n-a făcut-o nimeni nici la dus, nici la întors. Și n-o mai faceți nici voi, românilor, nici măcar dacă alții aplaudă, ce dracu te doare pe tine-n cot ce fac alții. Mă rog, nu că nu te-ai simți ca acasă în celelalte privințe, engleza stewardeselor sună exact la fel de robotico-expeditiv ca și a româncelor. În virtutea aceleiași idei de mai sus, 2 erau blonde, 2 brunete. And dat ass!
Cam atât am avut de povestit, mai puțin ideea care mi-a venit în timpul șederii mele. Luându-mi notițe mentale, am schițat o idee pentru o carte, schițat fiind cuvântul de ordine, o carte care ar prezenta interes pentru oameni ca mine, obsesivi și compulsivi (separat). Cartea poate fi ori (auto)biografică, ori pur entertainment, ori informativă pe nișa de travel. Și întrebarea e: v-ați aflat vreodată în postura de-a trăi într-un loc, pentru puțin timp sau lungă durată, și să vă doriți să vă integrați repede? Care sunt trucurile necesare, ce trebuie să știi pentru a trece cu succes drept un localnic?
Voluntari?
De când mă știu sunt foarte confuz când vine vorba de viitor, asta pe lângă pesimismul definitoriu pe care cred că-l cunoașteți cu toții. Așa că speranțe mari nu am de la încercări, pentru că e întotdeauna mai bine să fii surprins plăcut decât dezamăgit. Însă chestiile pe care sper eu să le înfăptuiesc, cel puțin pe termen scurt-mediu, nu au nici un pic de SF în ele și în mare parte țin doar de mine.
Printre altele, îmi doresc să fiu sănătos. Nu genul de sănătate care se aruncă la toate zilele de naștere și revelioane până se devalorizează, ci vreau să nu am parte de răceli lungi și enervante, cum a fost din decembrie până la mijlocul lui ianuarie; vreau să pot continua cu alergatul și cu celelalte activități fără să mi se rupă un picior sau să am parte de vreo ruptură musculară; și-mi mai doresc să nu revină tâmpenia de boală care m-a măcinat un an întreg când am venit aici, că parcă viața e prea frumoasă fără să trebuiască să mă scarpin la minut.
Și dacă tot nu îmi rup nici un picior sau mână, de ce să nu alerg suficient de mult și îndeajuns de repede cât să devin "alergător" în adevăratul sens al cuvântului? În care caz inițierea va fi, bineînțeles, un maraton, care trebuie doar terminat, nu contează cu cât. Numai că nu sunt nici la jumătate, mai am mult de lucru până atunci.
Am un loc de muncă, călduț, ușor, care aduce bani. Aș vrea că asta să nu se schimbe până când nu sunt pregătit, adică până termin masterul. Că tot veni vorba de master, trebuie să îl termin anul ăsta (școlar), deci țineți-mi pumnii - nu că ar fi nevoie, tot eu trebuie să muncesc și să nu îmi mai instalez jocuri care-mi mănâncă săptămâni întregi!
Aia cea mai mare, dorință vreau să zic, e legată de ce-o să se întâmple după master. M-o lua cineva, nu m-o lua, eu sper din tot sufletul să ies din rahatul financiar odată pentru totdeauna și să nu mă mai gândesc niciodată la bani (bine, după vreun an...)
Nimic altceva nu e de o importanță majoră, mi-am mai stabilit borne de atins dar filmele și festivalurile nu sunt chiar esențiale, dacă ajung la Rock Werchter awesome, dacă nu, o să-mi pară rău și aia e. Nu zic nimic despre femei, că n-are rost. De-acum știu care mi-e norocul în dragoste.
Voi ce vreți să realizați?
În București toată lumea se plânge de șoferi, chiar și șoferii. Că se bagă cu tupeu, că nu acordă priorități, că parchează de-a-mpururea, tot tacâmul. Din fericire, Olanda nu prea acordă șanse șoferilor, având parcări puține și legi care favorizează bicicliștii și pietonii - șoferii români ar înnebuni aici pe termen lung. Din nefericire, asta înseamnă că rolurile de idioți au fost preluate de bicicliști. Ăștia chiar se bagă peste tot, și dacă e interzis, și dacă e plin de pietoni. Culoarea roșie nu înseamnă nimic pentru un biciclist, cum nici sensurile pistelor nu prea au însemnătate pentru ei. În fiecare zi îmi caie calea câte unul-doi și mai mereu se trezește unul să meargă pe contrasens, că pula, mi-e lene să trec strada, hai poate reușesc să dau peste unul din cei 20 de bicicliști. De departe cei mai enervanți sunt ăia care merg câte 2-3 împreună, de parcă nu mai e nimeni în tot orașul și au tot timpul din lume. Atunci mă abțin cu greu să îi claxonez și-n gură, în schimb adopt metoda britanică de-a insinua - trec pe stânga și mă apropii de el, de parcă bicicleta mea ar zice: Excuse me sir... lovely weather we're having, isn't it? Yes, let's hope we don't get rain this week, it would be quite awful. By the way, would you mind terribly if I passed you on your left, I am in dire need of reaching my destination and I cannot.... FUCKING MOVE, you self-centered assholes, you blonde, twisted-tongue sons of bitches! Cam așa.
Voi majoritatea sunteți în Românica. Ați văzut cum s-au comportat trenurile și nu numai când au dat zăpezile de pe lume. Eh, ceva similar s-a întâmplat cu trenurile și în Olanda. Singura diferență e că aici au căzut vreo 10-20 cm de zăpadă. Nu nu, n-am mâncat nici un zero, atât a fost. S-au dat peste cap toate traseele, vreo 2 săptămâni tot citeam știri despre cum s-a schimbat prea târziu orarul pentru iarnă, că sunt defecțiuni, că a cui e vina, etc. Când am ajuns m-am uitat ca prostu, nu-mi venea să cred câtă zăpada NU era, deși în continuare erau anunțuri peste tot că sunt probleme, că să luați în calcul întârzieri de vreo oră-două. Îmi vine greu să diger că pe cât de mișto e sistemul lor feroviar, pe atât de prost se comportă dacă temperaturile scad sub 0. Nici acum nu știu ce s-a întâmplat, posibil nici ei să nu știe.
Olandezii au ridicat birocrația la nivel de frustrare națională. Mai ales pentru imigranți, care nu știu cum funcționează sistemul sau nu au experiența anilor trecuți. În cazul meu, am avut și noroc și mai puțin noroc, dar aici intervine sadismul pe care instituțiile statului par că îl preferă. Există mai multe modalități de-a obține ajutoare de la statul olandez, alocație pentru chirie, alocație pentru studenți, pentru studenți săraci, pentru asigurare de sănătate, și multe altele. Probabil motivele pentru care mulți olandezi sunt extrem de leneși și polonezii le iau slujbele de căcat (după care tot olandezii se plâng) - dar asta e altă poveste. Dacă aplici pentru alocațiile astea, există șanse să le primești - numai că există și șanse să nu ai dreptul la ele. Pe când în regulamente scrie că un student român nu prea are voie să ia ajutoare de la statul olandez, mai scrie și că studenții care muncesc au dreptul la împrumuturi (ne)rambursabile. După care trec un an-doi și birocrația intră în vigoare, obligându-te să dai banii înapoi, bani pe care i-ai topit de mult. Lor nu le pasă, preferă să dea bani și apoi să-și frece de bucurie mâinile când reclamatul n-are posibilitatea să îi dea înapoi, eventual mai adaugă și o amendă, ceva. Birocrație - hai să-i descurajăm pe proști.
S-o spunem și pe-aia care doare cel mai tare. Olandezii sunt bulangii. În multe feluri, dar în ultima vreme cel mai tare mă toacă duplicitatea și dualitatea lor. (Dacă DEX-ul mă învață bine,) duplicitate pentru că îți zâmbesc și vorbesc politicos în timp ce te resping fără ezitare (pentru un job, sau într-un grup de prieteni), dualitate la nivel național în ceea ce privește limba olandeză - guvernul (și societatea în general) insistă că trebuie să te integrezi și să înveți limba, pe când majoritatea oamenilor cu care intri în contact ți se adresează în engleză dacă au cel mai mic dubiu că n-ai fi olandez. Așadar și prin urmare, unde puii mei să exersez eu olandeza dacă ei îmi fac "favoarea" de a comunica în limba mea, vorba vine, engleză? Foarte puține excepții... prea puține.
Mâna sus cine se simte la fel! Ridicați atâtea degete câte lucruri vă fac să vă simțiți trecut(ă) de tinerețe - și dacă bagă careva posturi tematice 9gag, și-o ia pe coajă!
Și-acum, lista mea. Să nu prind pe careva că râde.
Eu iau vitamine. Vreo 3 tipuri, la care se adaugă ulei de pește (un pont binevenit de la UrbanDelice) și glucozamină (un altul de la Irina). Chestiile astea țin sub control deficiențele mele și bolile care cu siguranță ar apărea altfel, plus că îmi salvează articulațiile de la a se face praf. Așa de tânăr... :-<
Mai alerg on and off. De când m-am apucat serios am descoperit că nu mai e joacă de copii ca-n tinerețe, acum chiar trebuie să mă încălzesc bine de tot altfel șchiopătez 3 zile după aia, în funcție de cât de repede alerg și cât de puțin antrenament am. Mi s-a întâmplat să fug după un tramvai la o zi după un alergat mai intens și simțeam că picioarele-mi sunt de porțelan și se pot sparge în orice moment. Funnily enough, chestia asta se întâmplă în 90% din cazuri doar cu piciorul drept.
În curând o să termin masterul. Zic în curând, vreau să spun în 6 luni și sper că nu mai târziu de 7. Cursuri nu mai fac de anul trecut, deja mi s-a făcut dor de ele. Atenție, mi s-a făcut dor de cursuri, mai precis de partea cu învățatul și proiectele! Și partea cea mai sumbră din toată treaba asta e că acum îmi scriu teza și am același sentiment ca acum 3 ani, când totul după licență era în ceață, și nu genul ăla de ceață în care poți să joci de-a v-ați ascunselea (?), ci ca atunci când ești pe autostradă și dintr-o dată se lasă o ceață gri în jurul tău și ai un copil pe bancheta din spate (posibil cea mai lungă și inutilă analogie folosită ever aicișa). Enough said.
De fapt, singura diferență între ce era acu 3 ani și acum constă într-un fel de bucurie speriată pe care o simt gândindu-mă la anul viitor, când foarte probabil voi avea un job care se plătește bine - bucurie pentru lucrurile mișto pe care o să le învăț (not to mention siguranța financiară) și frică de tot procesul de angajare și posibilă dezamăgire profesională (25% șanse, zic eu).
La 2* de ani, am început să mă gândesc la familie. Nu că aș vrea, dar dacă eu nu vreau, rămân singur și toate sunt luate. E un pericol real și nu vreau să mă trezesc cu cel mai mare regret ever. Așa că, fetelor, trimiteți un email cu CV-ul emoțional și o poză recentă la adresa de email. Despre mine spun doar că am gene bune.
Că tot veni vorba, părinții mei îmbătrânesc. Sincer vă zic că nu prea se vede fizic, mama parcă arată mai tânără, doar lui tata îi dau perii albi (cred că acum i-au depășit pe cei bruneți) și tot el se comportă cam bătrânesc în ultima vreme, mai ales de când a atins borna.
În aprilie mă duc iar la nuntă. A treia în ultimii 3 ani, aș zice că am fost scutit până acum de prieteni cu intenții dubioase de-astea, dar nu vreau să lansez o provocare karmei. Ceva îmi spune că n-am de ales și de la anul o să se sextupleze. Nu mai e mult și o să fiu invitat la vreo nuntă a vreunei foste.
Last but not least, cea mai tangibilă măsură a înaintării în vârstă e că nu mă mai încadrez la categoria Youth nici pe trenuri, nici pe autocare, nimic :( Data de expirare e aproape băăă! Luați acum până nu se strică.
De foarte multe ori, coincidental (sau nu) de fiecare dată când sunt nervos, olandezii mă calcă pe răbdări cu obiceiurile lor. Un turist nu ar observa astfel de comportamente pentru că e absorbit în lumea lui fantastică; un expat veteran la fel, nu ar fi deranjat de chestiile astea, de vreme ce a avut atâta timp să se obișnuiască. Eu mă situez într-o zonă gri în care ocazional sunt exasperat de cele mai mici detalii, după cum urmează.
De când am început să mai călătoresc între Utrecht și Amsterdam, îmi sar în ochi tot felul de indivizi dezgustători în tren (sau autobuz, am văzut și de-ăștia) care se așează la un metru de tine și încep să mănânce cele mai mirositoare chestii posibile, în același timp hăhăind cu prietenii lui cu gura plină. Oamenii ăștia mă îngrețoșează la maxim, nu știu dacă mai mult pentru că halesc cu nonșalanță sau țipă în gura mare în limba asta spurcată, așezați în diagonală, pentru maximizarea poluării fonice. Și da, limba e spurcată, chiar și după tot timpul asta de chin cu învățatul.
Au niște obiceiuri de igienă personală cel puțin dubioase, în mare măsură legate de podoaba capilară. În mod (ne)surprinzător, femeile au păr superb, partly why I like them so much, dar indivizii, în vorbele nemuritoare ale unei prietene, chelesc de la 27 ani. Obișnuința este de a lăsa părul blond să crească, după care folosesc gel în loc de șampon. Rezultatul e un păr lung, lins și slinos, care-mi face greață când îl privesc. Nici măcar nu trebuie să aibă păr lung, și cei ca mine se gelează la fel, cât încape. Ăștia, calculez eu, sunt tinerii. Doi metri mai încolo vezi olandezii sub 30 de ani cu o gaură în creștetul capului. Și stai și te întrebi: cât de proști sunt ăștia să nu-și dea seama că își strică scalpul cu vaselina asta și își provoacă singuri cheliile? N-au cu cine săracele fete...
Poate n-ați avut vreodată ocazia să treceți pe aici sau să descoperiți bucătăria locală. Mai bine. Aceasta e compusă din variate chestii cu cârnat (nu de-ăla bun, ci o chestie între crenwursti și plastic), varză murată, măr ras și o pastă din nu-știu-ce, toate combinate. Apoi mai e frikandel și kroket - ăsta din urmă e o chestie ca un pane, unde înăuntru poți avea ghinionul (ca mine) să găsești o pastă din cărnuri, precum în imagine. Dacă vouă vi se pare apetisant, chapeau. Am auzit că ar fi tradițional să mănânce și herringi cruzi, sau andive făcute piure (!) amestecate cu alte chestii făcute și ele piure. În spiritul verzii de mai sus. Sunt și chestii care îmi plac, mainly sweets, dar asta o lăsăm pentru altă dată.
Presupunând că vrei să citești, îți dau câteva opțiuni. Pentru anonimii/paraziții/undercoverii de aici, putem să băgam și cu sondaj automat, doamne ferește să trebuiască să scrieți un comentariu.
Acu, nu știu exact ce v-ați dori voi, dar mie-mi vine în minte uneori câte o chestie, ori legată de Olanda ori de chestii random care nu m-au părăsit de când am ajuns aici, cum ar fi micile mele hobby-uri. Întrebarea originală se referea la chestii episodice, adică să fac eu propriul meu serial de posturi pe blog. Mă gândeam la:
- să vă introduc în lumea stand-up comedy prin intermediul celor care-mi plac mie și pe care-i mai descopăr din când în când, în afara celor 10 de care spusesem mai demult. Ăia sunt consacrați, tried and true, dar sunt mulți oameni care sunt amuzanți cu spume dar nu prea îi găsesc în cantități industriale pe youtube, ceea ce într-un fel le mărește valoarea. Aș putea să vă prezint câte unul odată.
- pot să vă povestesc despre cum e la mine la muncă, deși până acum am fost reticent, că cine știe cine/cum traduce și înțelege greșit. Dar să fim serioși, nimeni nu e așa interesat de asta. Pentru un pic de siguranță, p-astea nu le mai advertizez pe facebook, na. Și treaba asta ar fi mai degrabă un fel de mini-serie, mai puțin serial. Și nu văd cât de interesant ar fi. Da' e cu marocani, turci, turcoaice...
- un serial să-l rivalizeze pe Seinfeld ar fi povestea mea despre olandezi, pe care am început-o deja fără să intenționez. Aici e de povestit despre trenuri, blonde (special episode), biking, mâncare (foarte scurt) și multealtechestii. Dracu știe, va trebui să mă ajutați cu sugestii.
- pot să fac cronici de film. Asta chiar pot să fac, chiar dacă nu-mi place. Să vorbesc despre filme, that is. Dar în interesul creșterii bazei de cititori și selling out, fac tot ce e necesar! Promit că or să fie filme bune. You probably never heard of them.
- altceva n-am. Decât să încerc să dezvolt drafturile pe care le am pe telefon incepand de prin 2010 si pana saptamana trecuta, care sunt aproape exclusiv filozofice/existențiale/excesiv de mult despre mine. Eu sugerez să nu, dar voi alegeți.
Și puteți oricând să băgați sugestii, și anonim, și prin porumbei călători (dar pentru asta trebuie adresă).
Btw, check out http://www.rockwerchter.be/en/lineup *wink wink*
7 (șapte) zile petrecute în România, din care 3 în GL, 3 în B.
Egzact. Restul: 13 ore în mijloacele de transport, plus ~9 ore întârziere (nimic n-a ajuns la timp: 1h30, 1h30, 3h, 3h, zbor, tren, tren, zbor). Restul le-am băut.
Unde am băut? 5 baruri și-un club, de la absintherii fițoase cu 10 lei berea până la o bodegă ordinară de cartier unde am băgat mici cu cartofi prăjiți ca porcu - la 11 noaptea.
Ce-am băut? Vreo 300 de rachiu 70º (e mult, credeți-mă), și 10 beri la Galați, vin cât cuprinde și aproape 20 de beri la București. Recoltă cam slabă.
Cu cine-am băut? Cu vreo 20 de oameni dragi (family not included), s-au mai băgat în seamă vreo 10 oameni necunoscuți, ale căror nume nu le știu nici acum.
Cu cine n-am băut.. am textuit. În total 110 mesaje (la fix, sămoarămama), minute nu mai știu câte erau dar vreo oră jumate tot am vorbit (mai mult decât în 6 luni de .nl).
Temperatura medie la exterior: -10º Celsius. Temperatura medie a urechilor mele: -8º. Temperatura în Olanda la întoarcere: -7º Celsius.
Bani consumați în România: voi strâmtora din buci 29 de zile și 17 ore.
Eșecuri notabile: partea cu banii de mai sus; blue balls; am pierdut fesul; am întârziat 3h la întoarcere.
Reușite notabile: am fost în club după un car de ani; am făcut aproape tot ce mi-am propus; vezi la sfârșit; am întârziat DOAR 3h spre București.
La întoarcere: ~80+20 emailuri primite, după 3 zile de lipsă de internet.
Urmează: real life. Până data viitoare, în aprilie.
În altă ordine de idei, nu mai am sechele emoționale.
Recently, am dat testul de treaptă la olandeză pentru nivelul B2, care e al patrulea nivel de proficiency în procesul de învățare a limbii ăsteia încâlcite pe care surprinzător de mulți oameni o abordează și nesurprinzător de mulți o abandonează. Rezultatele vor veni peste 4 săptămâni și oricum n-am să vorbesc despre ele, așa că am face mai bine să vorbim despre drumul până aici.
Demult, într-o zi cu soare, Mihai descăleca pe meleaguri neerlandeze, având cu sine doar o geantă și un rucsac, restul de bagaj fiind emoțional. Începuturile au fost grele pentru el în țara cea rece, plină de blonzi, și până să se dezmeticească se făcuse primăvară acolo unde nu fusese nici iarnă. În timp ce se adapta la trotuarele istorice și bicicletele cu fustă, el lua două pastile de olandeză pe zi sub formă de curs de începători / turiști - pentru genul de oameni care vizitează Țara Blondă în scop de marijuana (că prostituatele e scumpe), ocazional frustrându-se de bunăciunea fetelor raportată la înălțimea lor (nu subsemnatul, ci alții, mai mici). Primăvara a adus casă și viață nouă, așa că a profitat de imbold și a început cursuri pentru începători, care erau un fel de lecții de olandeză pentru turiști permanenți, genul de oameni care n-au nici o intenție să rămână dar încearcă să bifeze chestia asta în carnețelul lor ca să îi ajute să doarmă mai bine noaptea. Nimic de spus depre profesoară, tipa era voluntară dar cu 3 ani de experiență și a făcut față onorabil, dar întreaga experiență putea fi comparată cu o școală fără frecvență pentru oameni care nu erau siguri că vor să facă asta. Still, a fost un început.
Pentru următorul an și ceva, experiența lui cu olandeza s-a concentrat mai întâi pe vara 2010, când cantitatea de timp liber l-a impulsionat să lucreze de unul singur, nu numai olandeză dar multe alte lucruri de care e mândru în continuare; în același timp, munca de hamal l-a ajutat să intre în contact cu familii olandeze și să fie expus la infecția în gât care e limba lor; în perioada asta a început Mihai prima oară să spună că "vorbește un pic de olandeză". Nimic mai fals, dar n-avea de unde să știe cât de puțin cunoaște.
Inevitabil vara cea memorabilă s-a terminat, după cum s-a diminuat și entuziasmul lui pentru viață, sală, muncă și olandeză. Însă cu un ultim efort a pus în mișcare următorul pas, unul uriaș în munca sisifică de învățare a limbii "down under": s-a înscris la cursuri de limbă organizate de stat, alea obligatorii pentru naturalizație. S-a culcat într-o seară și s-a sculat 6 luni mai târziu, când, ce să vezi, i se aprobase aplicația și a început cursurile "serioase" de limbă și litera-n-gură olandeză. Aș putea să spun că de aici totul a fost la vale pentru el, dar aș minți mai rău ca Băsescu (na, asta mi-a mai adus câțiva fani, în curând îmi fac pagină de Facebook).
Cursul de olandeză intermediat de stat, care te duce până la nivelul B1 sau B2, este externalizat către o școală specializată, din fericire pentru Mihai la o școală bună. Prin școală bună se înțelege una cu profesoare competente, cu program intensiv dar accesibil, cu colege de treabă și muncitoare, precum și cu priveliște de excepție pe parcursul lecțiilor zilnice*. Primul grup în care a fost primit a fost de începători, unde s-a făcut remarcat destul de repede ca fiind un ne-începător, datorită activităților enumerate în paragrafele anterioare. 3 luni mai târziu a fost trimis la următorul nivel, al doilea dintr-un total de trei.
Aici a înțeles Mihai ce înseamnă umilința, atunci când 20 de femei îl întrec în materie de dexteritate cu limba de limbă, unde a descoperit că el nu poate să vorbească cum trebuie și că are lipsuri enorme. Tot aici a aflat că are probleme mari cu memoria (rezolvate 6 luni mai târziu cu pastile, hopefully) și cu concentrarea și autoritatea. Dar până și muntele cedează dacă e lovit destul de mult de apă, în consecință și Mihai a început să se modeleze după fluxul conversației și s-a adaptat la noile condiții, înscriindu-se în programul de taalcoach-ing, unde un olandez voluntar se împerechează cu fiecare persoană dornică de învățat limba. De aici anti-eroul nostru a realizat că totul se realizează prin multă muncă și nu poți să stai că sugativa în cerneală ca să absorbi tot, trebuie să pui la muncă osul, somnul, creioanele, memoria și corzile vocale.
Currently, Mihai este pe drumul cel bun, completând mai mult de 80% din obligatoriul de un an din cursul sus-numit de olandeză; din punct de vedere al obiectivelor, are de promovat cele 4 teste de limbă amintite în prolog, după care nimic nu-l mai leagă de glie. Restul de muncă este voluntar și probabil cel mai anevoios, dar se simte în stare și dornic să continue lupta cu moștenirea latină și logica anglo-saxonă, în încercarea de a agăța, în sfârșit, o gagică blondă cu de-alea mari.
*fine bitchez every-fuckin-where
