De fiecare dată când a trebuit cu adevărat să mă scol de dimineaţă, ştiţi voi, momentele alea de aeroport, interviu, examen (important), am avut o groază incontrolabilă de trezit. Când vine vorba de dormit 2-5 ore, culcatul e un calvar şi trezirea e o prelungire a coşmarului din care presupun că tocmai m-am trezit. Asta pentru că ştiu că un număr de ore mai mic decât 6 îmi sunt complet insuficiente şi când sunt mai puţin de 4 intru în panică gândindu-mă la... alarma telefonului.
Ah, soneria de dimineaţă, cine n-o ştie, cine n-o urăşte. Fiecare dintre noi are o întreagă istorie a sunetelor care i-au traumatizat dimineţile în ultimii ani, iar eu nu fac excepţie. De când am plecat de acasă (unde mă scula când mama când tata şi îi puneam să-mi facă un masaj de trezire) am folosit telefonul, cu scurta aventură a ceasului deşteptător de la Ikea, pe care colegii mei de cămin n-au putut să-l suporte sub nici o formă. La primele trei sonerii am căpătat imunitate, inclusiv pe perioada în care munceam (da, dau vina pe alarma de telefon pentru întârzierile zilnice la muncă). Am mai schimbat sunetul când mi se părea prea traumatizant, dar nici unul n-a mers. Acum, cu telefonul nou, soneria e mai discretă, ca şi cum cineva ar zgâria o tablă în vis, nu mă mai trezeşte ca un ciocan în tâmplă, dar tot n-am reuşit să scap de senzaţia de nelinişte chiar înainte de culcare, dacă ştiu că orele nu-mi sunt de ajuns.
Tocmai de aceea aş vrea să fiu condiţionat, să mă pot trezi din somn la un semnal, de preferinţă o muzică lină, ca în exemplu. Ofc, aş trebui condiţionat şi la culcare, şi ce-i mai plăcut decât să adormi pe muzică (bine, văd câteva dezavantaje aici, dar nu majore) eventual în combinaţie cu orizontala sau cu un anume stimulent olfactiv. Asta ar rezolva foarte multe probleme nu numai pentru mine, după cum sunt sigur că şi voi vă doriţi un somn fără întârziere şi fără griji sau traume. Oh, the possibilities! poţi activa productivitatea într-o persoană pe un interval fixat între două triggere temporale, poţi induce preferinţe alimentare care să excludă dulciuri sau slănină (hi dad!), poţi re-instrui infractorii într-o direcţie pozitivă pentru societate, inducându-le silă de violenţă şi ilegalităţi! *wink wink*
Până la ziua aceea minunată, eu n-am să mai merg la culcare acum, de vreme ce ar trebui să mă scol peste o oră. Mai miră pe cineva?
5 Responses to Pledoarie pentru condiționarea umană
masaj de trezire? nu suna rau deloc.
Eu am noroc ca atunci cand ma pasc spaime de genul reusesc sa ma trezesc inaintea alarmei.
Dar spalarea asta subtila a creierului nu suna deloc rau:) (ai grija langa cine dormi)
bai, nu-mi place sa ma trezesc inaintea alarmei, fiindca simt ca am fost furat de cateva minute de somn pe care o sa vreau musai sa le recuperez. next thing i know, a trecut o ora!
(daca as avea si pretentii langa cine dorm, n-as mai dormi langa nimeni)
Dacă descoperi chestia aia care te face să adormi instant, să ne spui şi nouă. Sau măcar mie. Nu mi-e groază de cele 4 sau 5 ore de somn rămase, cât de panica ce mi se infiltrează în vene atunci când observ că eu îs tot cu ochii pe tavan, iar alea 4 ore de somn au devenit brusc, doar 2.
cred ca sexul functioneaza, dar pentru unii dintre noi e prea scump :-<
da, insomnia adunata cu somnul prea putin si trezitul exact atunci cand ajungi la somnul profund, e criminala, e stresanta;te stresesezi deja din momentul cand vrei sa adormi.Eu am incercat sa rezolv candva problema adormitului cu ceai cald si multe ganduri pozitive. Dupa vreo luna de ganduri pozitive si ceai de mi s-a acrit , m-am enervat rau de tot, tot zombi eram, tot nedormita.
In ce priveste dormitul putin, o ora e mai bine decat deloc, iar cand te tine treaz un copil bolnav, ajungi sa spui 10 minute e mai bine decat deloc.
Iar cand ai alergie la sonerii, da, e preferabil sa te trezeasca o persoana, nu un obiect.
Something to say?