Se petrece un amalgam în capul meu. Mereu am crezut că cele două limbi care se predau la şcoală sunt destule pentru a te descurca oriunde, engleza şi franceza se vorbesc, complementar, peste tot, nu? Asta aşa o fi, dar iată-mă constrâns să studiez olandeza pe perioada şederii mele aici. Nu luaţi în seamă rahatul de pe orice site de turism, cum că 90% din olandezi vorbesc engleza foarte bine, de fapt cam trei sferturi o vorbesc într-adevăr bine dar ce nu-ţi spune nimeni e că ei nu vor să o vorbească. Dacă nu au de câştigat bani de pe urma ta, de ce te-ar băga în seamă? Aşa că trebuie să le înveţi flegma limba.
 
 Ce-am învăţat eu până acum? Habar nu am. Ştiu să număr, ştiu alfabetul, ştiu să citesc, pentru că au nişte sunete specifice care nu seamănă cu nimic din ce ştii (decât poate germană), uneori mai şi înţeleg ce citesc. De cele mai multe ori prind jumătate din frază şi completez eu de la mine restul. Uneori merge, alteori nu. Câteva exemple: 5444=vijfduizend vierhonderdvierenveertig (deliciosul lor obicei de a lua impreuna cuvintele care se leaga), happy birthday=hartelijk gefeliciteerd (sună îngrozitor), Paşte fericit este: a) Zalige Paasdagen pentru catolici, b) Gelukkig Paasfeest pentru protestanți, c)Prettige Paasdagen dacă vrei să accentuezi că e vacanță, fără aspect religios.

 
 Totul se duce pe apa sâmbetei când începe unul să vorbească, după ce trecem de faza introductivă mă pierd în cuvinte silabe stâlcite, trebuie să-mi vorbească precum unui înapoiat mintal. Plus că niciodată nu ţin pasul, după fiecare frază am nevoie de 10 secunde s-o procesez, asta în cazul fericit. De vorbit nu mă încumetez, fobia mea de a vorbi în public se transformă în fobie de a vorbi în olandeză. De fiecare dată când vorbesc la telefon şi trebuie să zic: Spreekt u Engels, alstublieft? mă trec apele. Îmi imaginez cum ar fi să atentez o conversaţie cu cineva şi mereu mă blochez la a doua frază, să zicem că pe prima o memorez dinainte. Şi mă blochez la simulare! Aşa că de cele mai multe ori mă mulţumesc să vorbesc engleză.
 
 Măcar de-ar fi aşa uşor. Am avut teribilul noroc de a merge la forţele de muncă unde, după ce-am stat 15 minute să aştept, am fost preluat de o femeie care nu vorbea engleză. Lucky me, ne-am înţeles cu olandeza mea de baltă, două cuvinte în engleză pe care le-a înţeles ea şi semne. Şi-un pliant.
 
 Cât despre franceză, numai de bine. Când o să-mi permit o să merg în Franţa în vizite şi o să mi-o reamintesc. Sper să nu păţesc ca pe aeroport în Bruxelles, unde un ofiţer de la vamă lua pe toţi în franceză şi un italian înaintea mea a exclamat cu o aroganţă enervantă: English please, or Italian. Eu urmând, eram mândru nevoie mare că puteam să spun: Oui, je parle Français un peu! - am scăpat câteva cuvinte în olandeză de eram să-mi trag palme. Partea bună e că franceza încă o înţeleg în mare, dar cine ştie ce varză o să fie în capul meu peste un an. Wish me luck.