Mai întâi, aveam o fată care mă iubea şi pe care o iubeam chiar dacă nu îmi dădeam seama. M-am purtat ca un idiot şi am primit exact ce am meritat.
 
 Într-un alt vis, eram plin de prieteni şi ne vedeam în fiecare seară în cămin, ne uitam la filme şi făceam petreceri penibile dar amuzante şi distractive, combinam vodcă şi cola şi ne credeam cei mai tari, mergeam pe munte şi luam trenul spre mare după ultimul examen picat. Ne-am certat ca nişte idioţi, ne-am cuplat şi ne-am despărţit, ne-am mutat împreună şi am rupt prietenii, totul s-a dus pe apa sâmbetei, am ajuns să vorbim doar câte doi din cauza antipatiilor.
 
 Apoi se făcea că mă trezeam la realitate şi intram în clasa muncitoare, unde aveam şansa de a lucra cu nişte oameni super de treabă şi a învăţa o grămadă. Ne-am împrietenit şi am mai şi ieşit din când în când în oraş, am devenit motivul pentru care nimeni nu pleca din firmă, deşi toţi ne plângeam. Viitorul se anunţa luminos, puteam deveni un bun profesionist cu multă experienţă şi dani pe curea, cu un salariu de invidiat pentru vârsta mea şi poate concediu anual în Ibiza sau Australia. În schimb m-am dezmeticit după doi ani cu o datorie cât casa, fără să fi strâns nici un cent, fără experienţa pe care am sperat-o şi mi-am dat seama cât de slab eram în meseria mea, irosind doi ani imaginându-mi locul de muncă, ca fiind un balaur scoţând flăcări de care trebuia neapărat să scap mai repede. Am plecat şi tot ce mi-a rămas sunt câţiva prieteni şi trei rânduri în CV.
 
 Între vise, m-am trezit cu o nevoie acută de un pahar de apă. Aşa că m-am urcat într-un tren şi am mers la Timişoara unde a fost ca un vis frumos între atâtea coşmaruri închipuite, a durat cât o sărutare, dar s-a terminat.
 
 De curând m-am trezit iar din somn. De obicei nu ţin minte visele, dar acum se făcea că lăsasem în urmă prieteni şi familie cu un regret imens în suflet şi m-am dus să trăiesc pe o insulă pustie unde am fost lovit foarte repede de nebunie. Am început să nu mai disting prieten de duşman şi am îndepărtat pe toată lumea cu o răceală calculată, în mod obsesiv şi regulat. Plecasem de unde era cald şi bine, însă la întoarcere totul era distrus, nimic nu a rămas la fel, prietenii au fugit în alte zări şi familia nu mai e, doar un teren viran unde înainte era un cămin.
 
 Mi-am spus că trebuie să mă trezesc şi încă mă mai zbat în semi-conștiență. Câte puţin realizez ce am pierdut în tot timpul cât am fost adormit, florile au ofilit, praful s-a depus şi păianjenii şi-au ţesut măiestrii arhitecturale pe la colţuri, dar mai mult de-atât, voi fi acţionat în instanţă în două ţări, nu am prieteni şi nici măcar cunoscuţi care să-mi întindă o mână, nici un venit şi o datorie înzecită faţă de acum un an.
 
 E clar, am dormit cam mult.