Am avut parte de două feluri de schimbări până acum. Pata de pe creier pe care am încercat să o şterg dar în zadar, s-a întins mai mult, este una. Ca un fel de germene care odată plantat prinde rădăcini şi nu se mai clinteşte, care în puţin timp se ramifică şi-ţi ocupă tot creierul, nu poţi să îţi clintesti conştiinţa în altă direcţie, devine un gând obsesiv, aşa voi face, aşa se va întâmpla. Ca drojdia. Gata cu comparaţiile. Chestia asta s-a întâmplat cu jobul, cu plecatul, cu prietenii lăsaţi în urmă, m-am pisat singur la cap până am cedat, un fel de self-fulfilling prophecy.
 
 Cea de-a doua are loc în interval de-o răsuflare, cum a fost azi: alergând dintr-o parte în alta, călărind companioana mea fidelă în susul şi-n josul oraşului, între un avocat şi un doctor, între o farmacistă şi un supermarket, m-a lovit conştiinţa, sau mai bine zis uşa trântită în urma ei. Tot ce înseamnă remuşcări, gânduri de bine, regrete pentru ce-am avut şi ce-am pierdut, foste iubiri, gelozii lâncezite, lăsate la soare şi în putrefacţie, toate căcaturile astea copilăreşti şi-au făcut bagajele şi şi-au luat zborul către insula unde vulcanul e mereu activ.
 
 Nu ştiu cum s-ar numi mai bine, maturizare sau mădoarenpulă, dar s-a-ntamplat de-am avut o revelaţie între atâtea căcaturi reale, tangibile, dragostea nu e tot ce-ţi trebuie pe lumea asta, beatles-ii trebuiau făcuţi să-şi înghită microfoanele, gândurile rebele după vreo gagică din trecut sunt cam creţe şi au nevoie să fie înrolate în armată, ce să mai zic despre gândurile închipuite despre cum ar fi fost o altă tipă, și ce dacă s-a cuplat cu alții între timp și tu n-ai avut-o, panseurile alea sunt serios dezaxate pe Ox, Oy şi Oz, tot ce rămâne într-o viaţă de om eşti tu (adică eu) şi părinţii care te dezamăgesc mai rar decât alţii pentru că vorbeşti cu ei doar când ai nevoie; în rest pleava trebuie manipulată cu deosebit tact, cu toţii ne folosim unii de alţii, eu te dezamăgesc, ea m-a dezamăgit, ei sunt dezamăgitori de la natură, alea două sunt prea mici pentru gusturile mele, cine are nevoie de ţâţe mari când ai un cur beton, stai, ce ziceam,
 
 ziceam: la dracu cu tot, nu mă mai căuta.