Acasă n-am mers destul de mult cu trenul. Într-o vreme luam microbuze între Bucureşti şi Galaţi pentru că erau mai flexibile şi mai ieftine, de când se scumpise transportul CFR. Plus că fumatul în tren reapărea ca diverse mâncărimi pe care n-o să le menţionăm aici. Dar mereu mi-a plăcut să merg cu trenul, holbându-te pe geam la vaci, ţărani, halte şi recolte.
Şi într-o zi s-a ivit şansa de a mă plimba cu trenul în ţărişoara asta mică, în care circula mai multe trenuri pe oră decât în toată România într-o zi (da, mărimea contează). A trebuit să-mi pierd portofelul Motivul plimbării feroviare nu este important, ceea ce contează este faptul că am avut cam 4 ore la dispoziţie să observ cum merge la ei treaba (pun intended) dacă nu văzusem până acum destul.
Şi mă duc eu în gară, care e imensă, btw, cea mai mare din Olanda, se pare. Toate gările au zeci, sute de automate de bilete unde poţi plăti cu cardul sau cu monede. Lumea nu stă la coadă decât dacă nu are card, o coadă ordonată, delimitată de cordoane. La ghişeu ţi se dă biletul în sub 2 minute. Fiecare peron este marcat clar, cobori cu scările rulante iar fiecare platformă are aviziere cu următorul tren care pleacă şi prin ce oraşe trece.
Am luat bilet şi mi s-a explicat clar că trebuia să schimb în Amersfoort şi Zwolle. O grămadă de oameni fac naveta în fiecare zi, aşa că multe din trenuri sunt ca metrourile bucureştene, numai că nu sunt sufocante şi nu stai ca sardinele. Aici olandezii chiar pot merge pe gratis cu trenul (cei din clasa muncitoare), în timpul săptămânii sau în weekend, la alegere.
Ajuns în Amersfoort, am mers iar la informaţii să întreb cum ajung în Kampen, fiindu-mi lene să merg la panou. Doamna de la ghişeu mi-a printat - atenţie, mi-a printat! - ruta, orele şi liniile de la care pleacă fiecare tren, şi asta doar pentru o singură schimbare! Am rămas un pic mască, nu ştiam ce e mai awe, că mi-a printat traseul sau că ştia să folosească un PDA pe care verifica rutele şi o imprimantă (pentru că era de vârsta a treia).
Până-n Zwolle a fost la fel de aglomerat, dar asta nu înseamnă că n-am avut unde sta, dimpotrivă. Din Zwolle trebuia să iau un stoptrain, un fel de Braşov-Zărneşti. Gara suferea de lipsă de spaţiu, se vedea că fusese proiectată mai demult şi îşi depăşise capacitatea, dar nu aveai cum să te pierzi pentru că erau semne peste tot, aveau două linii una în continuarea celeilalte, dar n-am avut probleme în a ajunge acolo.
Până şi un stoptrain din asta era impecabil. Am stat într-un vagon decorat ca un trenuleţ pentru copii (erau şi nişte copii pe acolo care-şi făceau de cap) care semăna şi cu un casual bar, având în mijloc nişte mese înalte, un fel de vagon restaurant fără mâncare sau băutură. Toate trenurile n-au întârziat mai mult de 5 minute (spre deosebire de metroul bucureştean).
Tocmai din cauză că n-a întârziat trenul, chiar şi în orăşelul asta mic, m-a făcut pe mine să-l pierd pe cel de întoarcere, fiind absorbit să fac poze 50 de metri mai încolo. Nu mai puteam cumpăra tichete de la ghişeu pentru că era închis (ăsta era un orăşel foarte mic) dar fata care vindea s-a oferit să îmi cumpere bilet după ce a închis magazinul, pur şi simplu. A plătit ea pentru bilet la automat (da, aveau şi aici automate) şi eu i-am dat banii cash.
La întoarcere a fost mult mai liber, am putut să mă holbez în linişte pe geam, chiar dacă se întunecase şi mă uitam la luminiţe. Aproape că a meritat banii daţi, chiar şi fără recuperarea portofelului.
Staţia Utrecht era aglomerat ca întotdeauna, nu-i de mirare, e lipită de un mall. Şi când te gândeşti că o vor extinde până în 2013...