M-am sculat într-o dimineaţă cu sentimentul ăla á la Dexter, inversat: This is NOT a fine day for science! Tacâmul complet, somn puţin, sculat devreme, vreme câinoasă, bad hair day, foame fără să am ce mânca. A naibii, ziua de ieri a fost aşa bună, de ce trebuie să existe o lege a compensaţiei?
Ploua afară, sau poate doar plouase, oricum, same shit, am zis că fuck that, nu iau bicicleta până-n campus. De mers la şcoală trebuia să merg, ar fi trebuit să fiu de la 11 să meşteresc la temă cu partenerul de lucru, pe care l-am lăsat de mai multe ori să aştepte înainte, de data asta promisesem.
Am plecat târziu, oricum. Stând în staţie aşteptând autobuzul am contemplat vreo 10 minute dacă să compostez/ştampilez biletul sau nu. Pf, 1,5 euro, de banii ăştia îmi iau o cola. N-am văzut niciodată controlori dar am auzit că sunt, îmbrăcaţi în uniformă deci aş putea să-i zăresc când se urcă şi să compostez ad-hoc (unii aşa făceau la noi la Galaţi mai demult, la voi nu?). Am abandonat ideea pentru că ziua era sub auspicii sumbre (merge expresia? auspicii rele? maro?) şi oricum autobuzul era relativ aglomerat, cum e în prima parte a zilei. Plus că nu vreau să se holbeze olandezi la mine compostând bilet când se urcă, controlorul, nu vreau să-i învăţ obiceiuri proaste. Hmm, bine, fie, compostez, las că merg fără la întoarcere.
Am ajuns abia la 11:40 în laborator, colegu' ia-l de unde nu-i, probabil s-a gândit să-mi răspundă cu acelaşi tratament, mă rog, eu nu mă supăr. Ce prostie, am dat 1,5 euro pe transport degeaba şi urmează să dau 3 în total. Ca să fie tacâmul complet, am frecat menta în laborator încercând să lucrez singur la proiect, ceea ce mi-a adus fix -3 (minus trei) satisfacţii. Timp de o oră n-am făcut decât să scriu vreo 10 linii de cod şi să le fâţâi de colo colo.
Pe la aproape 1, am zis din nou fuck this (remember, mai sus? try to keep up!) şi am plecat. Era o miercuri cam pustie, nu mulţi în campus. M-am urcat în autobuz şi era destul de gol aşa că am început să plotez (la figurat, dom'le, e un termen din grafică, mă laşi?) cum să mă aşez ca să fiu pe fază dacă vine controlorul. Mie în general mi-e prea târşă să stau without a care in the world când ştiu că există cares in the world. Am încercat eu, am sistematizat, am desenat grafuri, până la urmă m-am văzut învins de probleme de optimizare, adică pentru proşti m-am gândit că e prea mare deranjul fizic să mă aşez în spatele autobuzului şi să scanez trei uşi pentru controlor înainte să mă arunc către compostor/ștampilator în timp util ca să nu mă vadă el şi să mă fac de cacao. Şi am ştampilat biletul.
Şi-mi ziceam eu mie că da, tacâmul chiar e complet (ştiu că mă repet). Aproape că-mi doream să se urce vreun controlor în autobuz, păi ce mama mă-sii, eu dau 3 euro degeaba? Da, chiar mi se pare o prostie să dai o tonă de bani pe transport în comun, mai ales că noi n-avem voie să ne facem abonament redus.
Şi ce să vezi, cu două staţii înainte să cobor, se urcă nenea, la costum, cu şapcă de-aia de ceferist, numai că străin, pac, biletele. Şi, ce să mai zic de-aici încolo, ziua s-a îmbunătăţit un pic. Am arătat senin ştampila (am avut o ezitare, m-am gândit că poate nu s-a uitat destul de bine ca să vadă şi data, pentru că puteam să-i arăt orice ştampilă, dar până la urmă satisfacţia că nu m-a prins era mult mai mare) şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.