Ok, am fost intrebat de cateva ori de ce e blogul inchis. Primul, matinal, Gelu, care e pornit rau si nici el nu stie exact de ce. In ordine, Irina, Ana, Diana, probabil si Dan, daca ar citi bloguri in weekend :D. Cred ca daca as fi stat mai mult pe net as fi fost intrebat mai mult. Adica MULT, nene!
Frate, eu ma uit la blogul asta al meu si vad ca e cu parola mea, un username caruia ii zice ca si mie, mi-e familiar, il cunosc cum nimeni altcineva nu il cunoaste. Imi apartine, este o posesie a mea. De ce ar trebui sa dau explicatii pentru asa ceva? *aici trebuie sa spun ca mie imi place mult stilul Gramo, care oscileaza prin intrebari filosofice, cum altfel, intre extreme trecand inevitabil prin punctul de echilibru de mai multe ori, niciodata oprindu-se la un verdict fix, niciodata luand apararea vreunei parti, decat daca nu cumva e legat de libertati in general, de exprimare, sexuala, etc. ce ma dezamageste e ca le lipseste incisivitatea uneori. si in caz ca nu e clar pana acum, asta incerc si eu sa fac*
Sa presupunem ca nu as fi avut nici un motiv sa restrictionez (btw, restrictionatul a insemnat Who can read this blog? - only blog authors). Mie imi place sa fac lucruri fara rost, stupide, carora sa le pot gasi o explicatie ulterior, intocmai precum momentele in care gafez in asa hal incat nu ma pot opri din ras, dar nu ma vede nimeni. Nu-i asa ca, daca m-ar fi vazut cineva impiedicandu-ma de scari, ditamai calul, n-ar mai fi fost la fel de amuzant pentru mine? Si e destul de clar ca nu are legatura cu sentimentul ala cand tu stii mai mult decat restul. Faptul ca blogul este public in restul timpului nu ma indatoreaza cu nimic legat de setarile de privacy ale lui, sau nu ma indatoreaza efectiv fata de potentialii cititori. Ar putea spune cineva ca e lipsa de respect pentru cititori. Nu cred ca am stabilit vreodata standarde de excelenta cu care sa fi obisnuit pe cineva, fluctuatii, slava Domnului, sunt cat cuprinde, eu personal nu imi gasesc stilul a fi foarte bun, cu cateva exceptii (am intrat pe Shared Items ale Elei in G Reader si m-am surprins cu un post de-al meu, de nu-mi venea sa cred ca imi apartine :) ). In concluzie, pentru ca blogul nu este o fiinta vie si nu este protejata de nici o lege scrisa sau nescrisa, am drept de viata si de moarte asupra lui, fara explicatii de rigoare si fara motiv. Poate doar nebunie temporara.
Hai sa zicem ca as fi avut motiv. Sa presupunem ca am fost si intrebat de motiv. Poate ca am raspuns, poate ca nu. Intrebarea inevitabil vine de mai multe ori, raspunzi o data, raspunzi de doua ori, dar nu toti care iti pun intrebarea au aceeasi influenta asupra ta si cum stim ca faci doar anumite lucruri pentru anumite persoane, de la un punct incolo sa zicem ca n-am mai dat explicatia care poate s-ar fi cuvenit, poate nu. In fapt, poate ca nu am vrut sa imi divulg motivul oricine m-ar fi intrebat. Atunci motivul e ascuns, secret, tainic, sumbru si in fapt mult hiperbolizat fata de banalitatea care este de fapt. Dar asta numai 2-3 oameni ar putea ghici, problema e ca nici eu nu stiu care ar putea fi acei oameni, dar cu siguranta nu sunt cei care cred ca stiu.
Ok, I'm bored now.
(N-)am motiv.