Indiferent de traseul pe care l-am ales eu în ultimii ani, am putut să observ destul de clar tendinţa unor oameni dragi de a pleca din ţară definitiv, din motivele prea bine cunoscute şi super-clişeice. M-am oprit din a mai pleda pentru rămânerea în ţară (fără legătură cu decizia de a da la master), aşa cum n-am mai fost radical nici în privinţa fumatului - oamenii vor face mereu ce vor, nu ce crezi tu că e mai bine pentru ei (sau pentru tine).
 
 Ei au plecat, ei încă mai pleacă şi unii vor pleca. Chiar dacă toată suita asta de emigrări m-a deprimat teribil, la fel ca şi plecarea mea (observaţi că nu folosesc acelaşi cuvânt, emigrare), e şi mai trist faptul că acum sunt aici şi mă simt mai departe de ei, prin comparaţie de cum era în România. Nu am recuperat nici unul din prietenii pierduţi (culmea, suntem în aceeaşi ţară) şi i-am scăpat printre degete pe alţii, rămaşi în urmă.
 
 Însă îmi place să mă gândesc la mine ca la un pesimist paradoxal. E de rău, e groaznic, mă aşteaptă vremuri sumbre şi nu pot să mă consolez cu gândul că ar putea fi mai rău. Dar ştiu că undeva cândva departe o să fie de bine - ceea ce e clar o amăgire cruntă, but stick with me. Tărâmul acesta magic la care visez eu când sunt high când beau este România. Singura necunoscută este cea temporală.
 
 Eu vreau şi sper ca toţi oamenii cool şi interesanţi şi dragi mie să se întoarcă în România, unde o să fiu şi eu, iar toată lumea o să fie extaziată de direcţia în care a luat-o ţara şi poporul. Am merge la bere şi am râde de vremurile dubioase când Becali era pe primele pagini ale ziarelor şi toţi politicienii se certau şi votau fără să cunoască legile supuse la vot, când toate clişeele de litoral se vor reseta şi nu se vor mai plânge oamenii de Mamaia că e plină de manele şi Vamă că s-a stricat; când "Let's do it, România" nu va fi subiect de miștouri şi printre românii din străinătate ("Mamă ce proşti, să strângă după alţii!"), când vor apărea ştiri în presa occidentală cu altceva decât ţigani şi hoţie.
 
 Însă astea nu sunt de ajuns, pentru că nu sunt cuantificabile. Software engineering m-a învăţat că trebuie să ai metrice pentru orice lucru pe care îţi propui să-l construieşti, aşa că încerc să evaluez care e cea mai bună măsurătoare a evoluţiei României în următorii 20 de ani. Am şi o listă.
 
 -una destul de subiectivă este existenţa autostrăzii Bucureşti-Galaţi - that would be a treat! Atunci când Galaţi va fi suficient de dezvoltat pentru a justifica o autostradă sau când în sfârşit se vor construi autostrăzi într-un ritm decent cât să ajungă şi la Galaţi (sigur e foarte jos pe listă), m-aş gândi serios să revin în ţară.
 
 - când Google Street View va avea acoperire în România, din nou în zonele de interes precum Galaţi şi Bucureşti, voi şti că ţara noastră a devenit destul de importantă şi suntem pe harta marilor producători de software
 
 - când Iliescu va muri. Când Năstase, Vadim, Videanu, Vanghelie, băgaţi şi Băsescu dacă vreţi, nu vor mai fi în poziţii de putere, când poate vom produce politicieni de care să nu ne fie scârbă, precum Obama sau Isărescu.
 
 -când sistemul feroviar va fi destul de dezvoltat încât ar fi comparabil cu cel din Olanda, atunci aş veni mult mai des cel puţin în vizită, de plăcere. Comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai bună, de vreme ce ţara e mult mai mică şi se face naveta în mod frecvent, dar măcar condiţiile de transport şi vitezele să fie la fel.
 
 -când România va avea universităţi în Top 100 (cer prea mult? Top 200?) Shanghai, atunci vom şti că e safe să te întorci. Din păcate chestia asta n-o să se întâmple nici în 50 de ani.
 
 - tare-aş vrea să văd cum Esquire Ro va depăşi ca număr de cititori pe Cancan şi Libertatea, that would be the sweetest sight to see.
 
 - atunci când România va putea organiza un turneu de fotbal, chiar şi în colaborare cu un vecin, fie el european sau mondial (să fim serioşi), atunci muuuuulte lucruri se vor fi îndreptat în direcţia în care sperăm cu toţii.

- nu în ultimul rând, atunci când Let's do it, Romania n-ar mai fi necesar, pentru că nu sunt destule gunoaie de curăţat (din nou, mă gândesc la Olanda, unde o astfel de acţiune n-ar avea sens), atunci cu siguranţă voi vrea să locuiesc în ţară.
 
 Ideile mele se termină aici. Ar fi drăguţ dacă aţi contribui şi voi, dar ştiu că n-o s-o faceţi, sunteţi departe şi nu aveţi nici un gând de întoarcere. Ne vedem în vacanţe... poate.
 

Ofer urmatoarele obiecte, contra cost zero, persoanelor care sunt dispuse sa le ia acasa si sa le ingrijeasca bine, sa le dea de mancare, sa le perieze si le pretuiasca mereu (pentru ca sunt de la mine):

-frigider Arctic stricat, branduit cu "s-i-d-e-x", contine o poza cu tom si jerry, una cu Dylan din Beverly Hills si niste poze cu pui de catei. Nu functioneaza de o saptamana in urma unui atentat ucigas al unui cutit ascutit asupra congelatorului, de unde a iesit freonul.
-cutie carbuni aromati pentru narghilea, in posesie personala de aproximativ 5 ani, data de expirare necunoscuta (inscriptii intr-o limba araba)
-Jocul Cuvintelor (un joc cu cuvinte, ffs, un fel de Scrabble romanesc, presupun). Dimensiuni: mari, vreo 70x70 cm
-ceas desteptator marca Ikea (rezervat)
-colectie revista Esquire pe un an. Bonus, un Playboy, un Re:publik, doua Men's Health.
-hard disk vechi, ATA, stricat si recuperat (adica reconditionat), netestat daca mai merge dupa recuperarea datelor, Western Digital 120 giga.
-crema de protectie solara, factor 6, de anul trecut (termen de expirare necunoscut)
-sac de dormit Carrefour no.1
-aparat foto pe film (film not included)
-massage tooth brush (pasta de dinti care maseaza, posibil sa ma razgandesc)
-mouse USB sageata negru
-multe pliculete de ness (sau capuccino, habar n-am)
-elicopter teleghidat din polistiren (rezervat)
-mousu ăsta (super mega rezervat)

*ne rezervam dreptul de a ne razgandi fara o notificare in prealabil

-Revista FHM a oferit cititorilor sai ca si cadou in luna septembrie o bucata de carton cu trei gauri de diametre diferite pentru masurarea circumferintei penisului. Ca bonus, o sapca. Redactorul-sef de la "FHM", Eduard Tone, nu crede atit in puterea vedetei de pe coperta, cit in puterea cadourilor date impreuna cu revista: "Publicul de la noi nu e atit de sensibil la personajul de pe coperta, cit la ideea de a primi ceva, un cadouas". Redactorul-sef de la "Maxim" merge mai departe: "Daca dai un cadou in pretul revistei, e perfect. Tot ce e gratis se vinde. Daca as da cadou tampoane la revista de barbati, s-ar vinde".[1]
-Revista Esquire, pentru a face fata competitiei, a inceput sa ofere cate un film cadou incepand cu luna Octombrie, pana acum fiind Parfumul si Iluzionistul.

-ProCinema delecteaza telespectatorii cu cateva intrebari deosebite de cultura generala legate de actori, gen: Ce actrita a hotarat ca nu vrea un copil, ce actor si-a batut mama etc. Real classy stuff.
-Discovery ne intreaba chestii diverse de cultura generala nature-wise, de exemplu cat de mult se inalta cenusa de la eruptia unui vulcan (imi pare rau, alte exemple nu am momentan).

-PNL, PDL, PSD, PC, PNG, PRM. Partidele mari impart pungi cu cadouri pentru ca isi permit, PNG-ul nu o face pentru ca e de nisa si oricum ar da banii degeaba. PNL suna pe saraci promitandu-le bonuri de masa in schimbul voturilor, lui Voiculescu i se face reclama la Antena, el fiind patronul Antenelor (oh!), Geoana.. ei bine, el e Geoana, Vadim rade increzator, totul e un mare blat, totul e stabilit la mica intelegere, mai-marii partidelor candideaza la Cucuietii din Vale, restul il cunoasteti.
-Barack Obama si-a atras simpatia actorilor, a tinerilor, a negrilor, a femeilor, a multora doar prin felul lui de a fi, politete, coolness, calm, inteligenta. John McCain s-a bazat pe experienta lui ca luptator in razboi si pe patriotism. Joe Biden este un expert in politica internationala si un politician abil. Sarah Palin reprezinta alegerea fireasca a americanului de rand, cu nivel de inteligenta sub medie, datorita valorilor americane pe care le sustine. Pe tot parcursul campaniei, cel putin la nivel inalt contracandidatii nu s-au atacat, nu au lovit sub centura, nu au folosit injurii si invinsii au stiut sa piarda onorabil.

-Gigi Becali: „Iubirea e o emoţie, care oamenii dacă au emoţii înseamnă că şi iubesc“. [2]
-Barack Obama: "f there is anyone out there who still doubts that America is a place where all things are possible, who still wonders if the dream of our founders is alive in our time, who still questions the power of our democracy, tonight is your answer." [3]

Frate, trenurile catre mare sunt destul de dubioase. Multi navetisti, pe distante scurte, multi blatisti, ca nah, te duci la mare cu 5 lei in buzunar si te descurci (e mai usor daca esti femeie). Dar!
Trenul spre Ploiesti Sud, Buzau si restul nu ma intereseaza, este de-a dreptul .. pur romanesc. Au dreptate toti care vor sa plece. Nu va doresc niciodata sa participati la asa ceva. Imi pare rau, Barbie, pentru cele patite deja, din cate imi dau seama.
In primul rand, pana in Buzau e personal si nu se da cu loc. M-am urcat de bine de rau intr-un vagon unde am si ramas... in coltul vagonului, la propriu. Am avut noroc ca am avut unde pune bagajele cele mari, in consecinta m-am intrebuintat cu mp3/mp4 playerul. In timpul asta mi-a fost dat sa vad ce n-am mai vazut.
Desi holul vagonului era plin, lumea inca mai voia sa treaca. Nu oameni cu bilet, ci pur si simplu oameni. Preferabil cu cat mai multe bagaje, başca un copil. Si, ma rog, cat mai tuciurii sa fie.
In acelasi colt, 3 cunoscuti (intre ei) de prin Buzau. Smecherasi, discuta despre cum s-au lasat de scoala si acum fac pe soferul in Bucuresti. Oamenii par relativ cuminti, dar asta doar prin comparatie cu ce a urmat.
Din cand in cand apareau niste "tovarasi". Tovarasii astia erau tigani, nu le mai zic tuciurii. Aveau burdihan, tricou alb mulat, lant super gros la gat si 5 telefoane intr-o mana. Astia dadeau raite in tren, culegand ce le oferea patria mama. Cand ajungeau la baietii de fata, le ofereau cate un telefon: "Hai nu cumperi pe-asta alb, e misto, e de gagica, 3 milioane". Nimic. Mai trece unul, vreo 6 telefoane intr-o mana. Stateam si ma intrebam, perplex si fix in colt stand, cum de inca mai produce, la draq, omul merge cu marfa furata in mana, viitoarele potentiale victime chiar asa proaste sunt? Se pare ca da.
Pentru urmatoarea ora si jumatate, fauna locala a inclus tiganci stil vrajitoare cu lanturi de aur si de argint de vanzare, mici intreprinzatori cu plasa de rafie plina cu "bere rece, domnilor, bere rece", alte babe cu chestii mai dubioase de nu mi le aduc aminte si (efectiv) sfintii aceia care iti lasa in compartiment diverse zorzoane pe care recupereaza ulterior - pe langa restul care profesau in tren, acestia mi se par de-a dreptul de dorit.
Nu am numarat, dar as aproxima un numar de 5-6 hoti de telefoane diferiti care s-au perindat nu o data prin fata mea. Tinand playerul in mana uneori, le-am atras inevitabil atentia. Dupa cum ziceam, m-am bagat bine de tot in coltul vagonului, de as fi cazut din tren daca usa nu s-ar fi inchis bine. Insa iata-ma, compun acum, sunt teafar si nevatamat corporal, deci am supravietuit.
Am coborat mult mai repede decat ma asteptam, dar cu atat mai bine fata de ce speram, la Buzau. Gara este destul de linistita, sincer sa fiu. M-au oprit doi dubiosi sa le dau foc ( :> ) dar la momentul faptei erau si doi politisti pe peron, deci am trecut si peste asta.
Intre orele 23 si 03:30 am explorat posibilitatile limitate ale salii de asteptare din gara Buzau. Neavand somn si fiind destul de alert, mi-am propus sa termin de lecturat integral Esquire. Insa nu am avut mari sorti de izbanda, pentru ca langa mine s-a asezat (generic numit) Gigi.
Era un tip pe la 40 si ceva de ani, puternic spre 50. Initial nu intelegeam o boaba din ce zice, dar ulterior am plecat urechea mai bine la el (si mi-am scos si castile, hehe). A durat cam o ora sa imi atraga atentia, in tot timpul asta eu imi repuneam periodic si sugestiv castile in urechi, el ma mai lasa un pic in pace, pana la urmatoarea interventie.
In jur, nimic. Adica, oameni. Care nu fac nimic. Pur si simplu stau, unii motaie, o adevarata sala de asteptare, toti asteapta. In stanga un pseudo-homeless care la un moment dat a venit cu o jumatate de paine si niste salam cumparate si le-a asezat tacticos pe un ziar cu intentii vadite. Peste putin timp un tip tanar (singurul comparabil cu mine) i-a mai dat doua pungi cu ce mancare mai avea la el (probabil). Omul s-a mai fastacit pe acolo, protesta cand cineva venea sa ii ia ziarul (tinea vreo doua ziare langa el si oamenii se mai plictiseau) si cam atat.
Mai tarziu s-a asezat langa homeless un batran cu alura de intelectual sarac - la propriu, dupa felul cum era imbracat. A deschis o mapa in care tinea diverse extrasuri din ziare sau pagini de ziare pe care a inceput sa le mute pe acolo tacticos. Si cam atat.
Ulterior a aparut in peisaj un tigan gras. Nu m-am uitat bine la el, pentru ca nu ma interesa. S-a oprit in mijlocul camerei si statea pur si simplu. Ii cade un leu din mana si cineva il atentioneaza. Pana la urma i-l ridica cineva si atunci imi dau seama ca tiganul e orb. Si poate putin retardat. Mai zaboveste putin si pleaca. Tiganul orb, gras si retardat din gara Buzau.
Revenind la Gigi. Dupa o ora am abandonat lectura, devenise mult prea insistent. Mi-am adus aminte ca mi-am propus mai demult sa nu resping prea brutal oamenii complet necunoscuti. Cine stie cum intr-un sant, beat mort, se poate ascunde un om deosebit. Asa ca l-am ascultat pe Gigi.
Turuia incontinuu. La inceput chiar nu prea intelegeam, am inceput sa il pun sa se repete, nu parea sa il deranjeze. Mergea la Medgidia, acolo munceste. Parintii sunt din Buzau, daca am inteles bine. Pocaiti. El are 3 scripturi acasa. Cam despre asta am vorbit, despre religie si mai inainte putin fotbal.
Mi-a povestit ca el a jucat cu Hagi. El era atacant, sper ca am inteles bine. A jucat cu Hagi la Farul, dupa care l-au luat in armata si s-a terminat. Turuia fara oprire. Abia se trezise dupa doua zile de betie. Daca asa vorbeste cand e treaz... , imi spun in mintea mea. Trecem peste.
Incep sa imi expun si eu pareri. Despre fotbal, stelisti, Champions League. Timid la inceput, prefer sa il las pe el sa vorbeasca. Nu tin minte cum s-a schimbat brusc discutia spre religie, dar imediat a inceput sa vorbeasca in termeni evlaviosi despre tot si toate. Om simplu, cu credinta puternic inradacinata. Mi-a fost rusine cand m-am trezit expunandu-mi niste ganduri semi-ateiste, explicandu-i lui Gigi cum e cu inchizitia, bisericile, protestantismul. M-am simtit ca un baiat de la oras si nu mi-a placut. Am mai temperat-o cu parerile si am continuat.
N-am apucat sa abordam alt subiect. Al doilea se cam epuizase si era o pauza. Omul s-a dus sa vada daca poate sa vorbeasca cu nasul sa ia un alt tren, de mai devreme, spre Ct. S-a dus si nu s-a mai intors. Mi-a parut rau timp de 15 minute, apoi s-a asezat un domn mai ciudatel care cara un butoi de muraturi dupa el.
Nimic notabil n-a mai avut loc pana la venirea trenului. Am dormit singur intr-un compartiment si am ajuns morocanos acasa. N-am facut nimic si inca mai astept.
Sper ca azi sa-mi aduca exact ce-am asteptat.

"Pasiunile politice ar putea explica, într-o măsură, asemenea excese lingvistice. Dar ce ne facem cu cei care te încarcă de scuipaţi doar pentru că n-au auzit de lanţul hotelier despre care povesteşti, pentru că au impresia că, probabil, ai facut ochi dulci celui care ţi-a dat o informaţie preţioasă sau pentru că scrii 'nici o' în loc de 'nicio', cum au învăţat ei la şcoală că e corect? (Apropo, Esquire a ales să rămână la 'nici o' şi 'nici un', ceea ce înseamnă că suntem vulnerabili în faţa vigilenţilor care ne vor cere socoteală pentru faptul că nu respectăm deciziile Academiei). Ce-i determină pe aceşti oameni să calce în picioare orice regulă de bună cuviinţă, în condiţiile în care offline redevin persoane relativ paşnice si civilizate? "

VREAU SA SCRIU PENTRU ESQUIRE!