Nu înţeleg cum unii oameni funcţionează în societate fără cele mai de bază elemente de bun simţ pe care ar trebui să le ştie toată lumea. Ar trebui instituit un test, că tot avem examene la 10, 14, 18 ani, aşa ar trebui să introducem testul celor 7 ani de acasă.
Materia pentru acest test trebuie să fie flexibilă iar profesorii să fie la curent cu ultimele noutăţi de pe piaţa bunului simţ, mereu schimbătoare, odată cu introducerea internetului şi a facebook-ului (observaţi cum le-am plasat strategic separat). După cum ne învaţă pe noi la şcoală, criteriile trebuiesc specificate concret şi să nu fie contradictorii, aşa că dualitatea conflictuală "părinţii trebuie să fie cât mai tineri pentru a fi familiari cu moda"/ "părinţii trebuie să aibă un dram de minte în cap" se poate rezolva fie prin subvenţionarea de la bugetul de stat a babysitterilor pentru părinţi foarte tineri, fie printr-o campanie masivă de informare în legătură cu era digitală şi toate problemele de etichetă pe care le generează - nu-mi dau seama care ar fi mai uşor realizabilă în Ro.
Să lăsăm vrăjeala şi să trecem la treabă!
1. Fiecare e liber să facă ce vrea cu Facebook-ul propriu, poate să folosească Farmville şi Daily Horoscope 20 de ore pe zi, de-asta a creat FB uneltele de Hide şi Ignore - internetul e plin de idioţi care se plâng de mărunţişuri fără să ştie cum să le rezolve, nu fi tu unul în plus.
2. Răspunde la sms! Nu eşti obligat să răspunzi la telefon, eşti ocupat sau nu ai chef, înţeleg, se întâmplă tuturor. Dacă îţi ia o zi să dai reply la un mesaj, înseamnă că te doare-n cot de mine şi mă pui la coada listei, de vreme ce nu poţi să redactezi un amărât de mesaj în prima oră. Sigur că ai putea să fii ocupat, să fii foarte supărat, amâni pentru mai târziu, dar dacă-mi faci chestia asta de mai mult de două ori voi şti că eşti neserios.
3. Răspunde la mesaj FB! Nu-ţi scriam dacă nu ştiam că intri des, aşa că nu te mai preface că eşti ocupat, te văd online! Cât de greu e să scrii câteva rânduri, chiar şi să zici că eşti ocupat şi nu poţi acorda întreaga ta atenţie problemei arzătoare cu care te-am contactat! La fel ca mai sus, dacă mă amâni de fiecare dată sau în mod convenabil "omiţi" să mai dai reply, nu e nici un dubiu că fundul tău e prea preţios pentru durerea pe care-o simţi pentru mine.
4. Nu mă trata ca pe o scrijelitură într-o agendă super burduşită cu întâlniri superficiale, iar dacă o faci, nu te mira dacă şi eu te voi trata la fel de simplist. Dacă mă adaugi în program peste 3 săptămâni între două alte angajamente anterioare, ţine minte asta când vei constata cu stupoare că lumea devine din ce în ce mai rece şi impersonală, toate întâlnirile devin trase la indigo şi întrevederile cu aceeaşi persoană se răresc considerabil.
5. Dacă nu ai timp de alţii, la rândul lor ei nu vor avea timp de tine mai târziu. Asta am învăţat-o pe calea cea dură.
6. Fără false politeţuri. Nu vreau să aud că da, sigur că vreau să ne vedem, vai, dar vezi, sunt ocupat vineri, săptămâna viitoare nu ştiu ce fac, hai că te anunţ eu dacă e, urmat de un ignore total şi nici un semn de viaţă. Lumea nu are decât de beneficiat de pe urma sincerităţii, dar bineînţeles că tu vrei să laşi uşi deschise, că aşa te-a învăţat mă-ta, poate o să ai vreodată nevoie de mine.
7. Nu promite nimic cu jumătate de gură. Mai sigur ar fi "nu promite nimic" dar asta ar putea fi un pic cam radical, deci orice-ar fi plănuieşte în avans. Şi dacă foloseşti mereu fraza "nu promit nimic", să ştii că mă prind repede că eşti plin de bullshit. Cel mai important, nu promite cazare dacă nu o oferi pe bune.
8. Nu mă invita în locuri şi momente în care eşti praf de la iarbă, pentru că nimeni nu poate avea o conversaţie cu tine decât dacă e la rândul lui high, ceea ce e o cerinţă nedreaptă pentru cineva care nu ştie în ce se bagă.
9. Nu mă invita la nunta ta decât dacă mă vrei neapărat acolo. Dacă vrei să faci rost de încă o persoană să iasă la numărătoare, invită din foşti sau foste!
10. Cere ajutor atunci când ai nevoie şi nu te aştepta să îl primeşti doar din priviri. Dacă refuzi repetat ajutor, mi-e destul de clar că te poţi descurca şi singur, aşa că data viitoare când o să ai nevoie, ajutorul meu nu vine de unul singur şi nici nu se va oferi din bunătatea inimii lui (a ajutorului, pe care l-am transformat într-o entitate de sine stătătoare). Descurcă-te.
11. Nu te îmbrăca ca o curvă şi apoi să strigi "Porcule!". Dacă te prezinţi într-o bluză vaporoasă şi ai ţâţe imense, nu te mira dacă-ți admir chiloţii ieşind să ia o gură de aer din pantalonii în care pisicuța ta nu poate să respire o doamne asta nu trebuia să fie aici, cum am ajuns eu pe blogul ăsta, nici nu mă pricep la calculatoare.
Într-o săptămână ce a intrat în istorie şi i-a lăsat pe biologi mască, întreaga cultură globală de tutun a fost extirpată de pe faţa Pământului de un virus misterios. Autorităţile au descoperit că virusul a fost sintetizat în laborator de un individ de cetăţenie română adus la pragul nebuniei de către fumătorii din jurul său. Acesta a cauzat pierderi materiale de sute de miliarde de dolari şi pierderi în locuri de muncă de ordinul a câteva milioane, de la cultivatorii care îşi hrăneau familia din asta şi până la marile companii de tutun care încă nu au emis comunicate de presă, pentru moment bazându-se pe stocurile personale. Unul din cei mai respectaţi medici chirurgi din Statele Unite a fost citat spunând: "Mi-au luat pâinea de la gură. Dar nu-mi pare rău". Încă nu se ştie ce-a vrut să spună cu asta.
O veste de asemenea anvergură a scindat presa în două. Marea majoritate a deplâns pierderea unei familii de plante şi impactul pe care l-a avut asupra economiei globale, însă foarte puţini au pictat un tablou al viitorului nu prea îndepărtat, în care lumea ar rămâne fără ţigări. Ce ar face, s-au întrebat televiziunile, ziarele şi blogurile. Cu ce va fi înlocuit tutunul? Cu siguranţă nu poate fi lăsat un gol, 1.22 miliarde de oameni nu îşi vor găsi brusc o nouă ocupaţie pentru pentru cele câteva ore petrecute zilnic cu ţigara în mână. Marijuana fiind ilegală, opiumul la fel, cannabisul idem, lumea se tot întreba ce va urma. Un singur ziar de provincie, pentru câteva mii de oameni, a publicat un articol lăudând iniţiativa nebunului şi prevestind că speranţa mondială de viaţă va creşte iar oamenii vor fi mai sănătoşi per total. Autorul articolului a fost concediat de la Viaţa Liberă după ce s-a aflat că era prieten din copilărie cu făptaşul "crimei secolului", după cum fusese numită.
Oamenii au avut reacţii diferite, toate implicând grade diferite de stupoare. Militanţii anti-tutun s-au bucurat în linişte, cel mult au dat o petrecere cu nişte suc şi bere într-un subsol, pentru că, la urma urmei, rămânea impactul financiar. Nimeni nu s-a bucurat pe străzi de frică să nu fie luat la bătaie de un grup de fumători irascibili.
Nimeni n-a putut împiedica explozia preţurilor stocului rămas. Tutunul a devenit o marfă de contrabandă de lux. Aproape instant toate cartuşele rămase au fost cumpărate de cei mai bogaţi oameni ai planetei, care şi-au făcut provizii pentru a le ajunge o viaţă. Cei din conducerea companiilor au încasat banii şi-au fugit pe unde au apucat. Până să se dezmeticească oamenii de rând, aproape că nu mai existau ţigări. Ar fi făcut şi revolte, doar că nu mai era nimic de furat. Printre țările cele mai puțin afectate s-au numarat Olanda, UK și surprinzător Jamaica.
Despre fumători, se poate spune că au primit vestea cu bine. Adolescenţii şi puştii teribili au găsit repede alte lucruri cu care să-şi afirme rebeliunea, opium, cannabis şi, bineînţeles, cânepă. Fumătorilor înrăiţi nu le-a picat prea bine. Unii dintre ei plănuiau să renunţe de ani de zile şi eşuaseră în câteva rânduri, aşa că şi-au spus: Dacă nu acum, când? În săptămânile de după "incident", parcurile erau neîncăpătoare de indivizi care îşi epuizau frustrările cu 15 minute de alergat şi 10 de tuşit. Încet încet, şi-au revenit. Au fost şi unii ajunşi la marginea facultăţilor mintale: oameni mergând zi de zi pe stradă din om în om, cerând o ţigară, implorând, plângând. După două-trei luni şi-au revenit şi ei, dar au rămas cu sechele pe viaţă. Vama Veche n-a mai fost niciodată la fel.
Vinovatul pentru toate aceste fapte a primit într-o zi o vizită în închisoare. Era o fostă prietenă din tinereţe, fumătoare înrăită, motivul pentru care el dezvoltase virusul - voia să o ajute. S-a uitat la el timp de 5 minute fără să spună nimic, apoi a plecat.
Două zile mai târziu, a fost găsit mort în celula lui, fusese otrăvit.
Cam orice se poate rezuma la 50-50 chances, chiar şi la loterie, you either win it or you don't (Jimmy Carr). Cele mai multe din alegerile mele din ultimii ani au fost patetice pe puţin spus. Am ales să-mi cumpăr prima bicicletă pe care am pus ochii, fără consideraţie pentru efectele pe termen lung provocate de turcaletele cu care am avut de-a face; am ales să iau 3 cursuri în prima perioadă şi să nu muncesc, am eşuat pe ambele planuri, mizerabil aş putea adăuga. Am ales să plec la master în Olanda...
Cel mai rău mă-nfior când mă gândesc la întrebarea cu răspuns multiplu. Nu sunt niciodată destul de departe de o opţiune şi oriunde aş fugi, câte una se furişează aproape de mine dându-mi motive de insomnie şi sânge rău, da' rău, frate! Şi mereu am fugit de ele.
Mie nu-mi place alegerea asta. Răspunsul nu e de fapt multiplu, dar mi-ar plăcea mie să fie. N-am fost dintotdeauna aşa; odinioară credeam că nu am opţiuni, privind cu of cireşele din vârful pomului fără să le văd pe cele atârnând pe crengile din lături. Asta era demult, prin clasa a 7-8-a. Apoi am început să cresc şi m-am întins după fructe în timp ce-mi frecam nasul în cireşele mai mici dar la fel de dulci de mai jos; nu puteam să-mi iau ochii de la cele mari şi lucioase din vârf. Am crescut fără cireşe.
Când m-am făcut mai mare, ce să vezi, am început să dau de cireşe. Futu-i mama lor de cireşe, câte au apărut! Parcă nu învăţasem nimic, tot după cireşele imposibile mă întindeam. Până mi-am dat seama de cireaşa de lângă mine, sezonul trecuse, era deja iulie.
Am început să mă plimb prin grădină mergând pe alee şi am început să descopăr vişine, pepeni, struguri. M-am întins după cele mai apropiate şi mi s-a părut că sunt stricate. Prost am fost, erau foarte bune, dar am aflat asta prea târziu. Şi în timpul ăsta tot creşteam. Şi puteam să gust din ce în ce mai multe fructe, mai mari şi mai gustoase. Nu m-am obişnuit niciodată, mi s-a părut că efortul e prea mare. Am mai gustat câteva de pe ramurile de jos şi am renunţat.
Acum mi s-a făcut foame. Nu mai ştiu ce să aleg. M-am dus în colţul livezii şi, ce să vezi, e un vişin aici. Superb, roşu intens, fructe mari, merg genial cu nişte zahăr, sunt convins. Dar ce să fac, să stau aici să mănânc vişine toată viaţa? Să mă-ntorc pe alee şi să-mi fac o salată de fructe? Alegerea e imposibilă, probabil o să mai fiu flămând o perioadă. Poate o să-mi iau nişte sâmburi de fructe călătoare şi o să mă întorc aici în colţ, unde le pot planta în linişte, aşteptând o recoltă binemeritată, aş spune eu. Pentru că-mi plac fructele, ohoho!
Când eram mic, eu ştiam una şi bună: am o întrebare, du-te la mama sau tata. E un clişeu, ştiu, dar ei erau lumea mea. De la 7 ani până pe la vreo 17 am tot mers cu întrebări la ei, indiferent din ce domeniu ar fi fost - desigur că în tinereţe nu eram versat şi nu depăşisem graniţele sferei de cunoştinţe generale care plutea prin casă, cu tot cu lecturile auxiliare pe care mi le-am permis. Atunci nu exista Google, mai bine zis nu aveam eu internet. Însă nu simţeam nevoia unei alte surse, informaţiile veneau sau nu, cine eram eu să îmi judec părinţii după nivelul de cunoştinţe acumulat până la vârsta de 35-40 de ani?
Mi-au tot zis că părinţii trebuie să fie depăşiţi de copii. Într-un final i-am depăşit, dar nu am să am nesimţirea de a spune că sunt mai inteligent ca ei sau mai cu moţ. Pur şi simplu rolurile s-au inversat faţă de copilărie. E drept că lumea de acum se învârte mult mai mult în jurul tehnologiei şi media, ceea ce mi-a permis să devin dintr-o dată cel cu informaţia în familie. Calculatoare, filme, muzică, geografie, o grămadă de prostii care constituiau dintr-o dată răspunsurile la întrebările lor.
Dar în acelaşi timp mi-am dat seama că părinţii mei nu ştiu prea multe. Ori mi-am lărgit eu orizonturile, ori au îmbătrânit ei, oricum ar fi am început să fiu iritat, poate uşor dezamăgit de faptul că nu îmi găsesc răspunsurile la ei, pentru că îmi aduceam aminte clar că obişnuiau să îmi elucideze misterele în felul lor. În timp am renunţat la sportul ăsta, mai ales de când am ajuns la facultate. După mai multe eşecuri am învăţat să mă descurc singur în căutarea informaţiei.
Ăsta e începutul poveştii mele de prietenie cu Google.
Când eram mic, credeam că pictura e artă, punct. Muzica şi filmele erau pentru divertisment. Nu am citit niciodată nimic despre artă şi probabil nici nu voi citi, fiind unul din domeniile care chiar nu îmi suscită interesul: teoria artei, zic. Pe mine mă interesează mai mult practica.
Acum totul e artă, chiar şi ceea ce nu demult era revoltător. Mă rog, aproape tot, dar nu m-aş mira dacă în viitor afişele Penthouse vor fi vintage, vândute ca piese de colecţie la vreo licitaţie cu strigare şi dat drumul (la portofel). Până şi Puya se auto-intitulează artist, la care dau replica lui Ralu Filip: "Dacă Puya e artist, atunci Cristi Minculescu e Michelangelo" - doar pentru că sună bine :). Ce naiba, am ajuns să scriem cărţi cu litere mici, sfidând regulile limbii române de dragul simpatiei generaţiei messenger.
Nu vreau să critic absolut nimic, departe de mine gândul, dar e o discrepanţă mare între cauză şi efect, să îi zicem aşa. Între ce scrie autorul, gândurile lui, direcţia pe care vrea să o imprime romanului său şi buchetul de simbolistică pe care i-l atribuie criticii sau profesorii de română :o) Mărturie stau 4 ani de liceu în care toţi am fost exasperaţi de Eminescu, Moara cu noroc şi Ion Barbu, trage-te-aş de barbă cu poeziile tale! Te-ai gândit vreodată dacă Eminescu chiar voia să zică toate lucrurile alea pe care le-ai citit în critica literară sau poate fumase ceva periculos rău?
Probabil toţi scriitorii s-au lovit de ideea asta la un moment dat, eu ştiu sigur că aş intra în panică dacă aş fi scriitor: Ce mă fac dacă oamenii nu înţeleg mesajul meu? Ei bine, înţeleg mesajul tău. Îl înţeleg ca la telefonul fără fir. Fiecare filtrează cu ochii minţii şi rămâne cu latura poveştii cu care rezonează. Mulţi se vor grăbi să îţi atribuie semnificaţii complexe pe care tu nici nu le-ai fi bănuit vreodată - de departe preferatul meu e drumul iniţiatic: personajul n-a trăit cu adevărat până nu ai scris tu despre el :D
Încet încet ne pierdem de esenţial. Esenţialul meu, desigur. Actualmente, pentru mine pictura e intangibilă. Nu o să pot să relaţionez niciodată cu un tablou, oricât de faimos şi desăvârşit ar fi. Am fost şi la Van Gogh şi la Rijksmuseum, nu m-a mişcat nimic. Sculptura, nici atât. Arhitectura îmi pare într-o bună măsură inginerie pură, altfel rămâne la stadiul de desen. Muzica? Normal ca muzica e artă, dar ce facem cu artişti ca Marius Moga sau Lil John? "Ima flame with a jet, cuz i like my nuts wet!" (I very much like Lil John, btw)
Nu. Pentru mine există literatură şi film. Şi după o infinită introducere, ajung la ceea ce voiam de fapt să spun. Filmele sunt ele însele pline de prejudecăţi, vizuale sau nu, dar mai mult de-atât eu sunt împânzit de ele aproape de fiecare dată când văd un film.
Ce premii a luat? Oscar, Sundance, Ursul de Aur? Care e buzzul pe imdb? Ce notă are? Cine joacă? Câte premii a luat ăla? Cine a regizat, ce filme a mai făcut băiatu ăsta, e mai şmecher aşa sau foarte underground şi "doar pentru cunoscători"? Mi-ar fi şi ruşine să dau exemple, nu mă consider cunoscător :). Asta ca să nu mai zic ce îndârjeală îmi provoacă părerea altora despre un anume film. Dacă vreo fată amatoare de horroruri îmi zice că s-a plictisit la nush ce film "prea psihologic, dragă" imediat îmi suscită interesul şi îmi devine simpatic pe nedrept. Dacă citesc ceva pe Vladinho, de exemplu :)), despre ultima apariţie în topurile americane, în termeni laudativi, deja ştiu ce film n-o să văd anul ăsta. Şi tot aşa.
Citând de pe hard-disk (nu e al meu, e al unui prieten), intenţionez să vizionez următoarele filme "grele": North by Northwest, Jeux d'enfants, Breaking the waves, Citizen Kane, Seven Samurai, Apocalypse Now, Blade Runner, Vertigo (nu vă plictisesc cu filmele uşurele - vezi? asta e prejudecată!) şi tocmai faptul că le consider grele mă împiedică să le văd într-o seară din săptămână, casual, cu o bere în mână după muncă. Prejudecăţi grămadă!
Să vorbim şi despre cărţi. Ce poţi să afli despre ele? Aproape niciodată nu citesc recenzii (sorry, Tomata, sorry Barbie, citesc doar titlul), poate doar ce scrie pe spate, lucru care-mi iese imediat pe cealaltă ... hmm, orbită. E adevărat că multe cărţi sunt foarte cunoscute. E adevărat că mulţi oameni recomandă un număr de cărţi care odată ce încep să se repete îşi găsesc un locşor în spatele minţii mele şi se cuibăresc acolo, până când drumurile noastre se vor întâlni la Cărtureşti sau Gaudeamus. Singurul motiv pentru care cer recomandări de lectură e faptul ca sunt mult prea multe bune, precum toate lucrurile care merită pe lumea asta. Pentru că nu pot trage la sorţi, aleg să merg pe recomandări, nu ale oamenilor pe care îi admir (cum ar fi la filme) ci oameni care citesc (mai) mult - şi nu le cer recenzii de carte. Pur şi simplu le cer titlul şi autorul. Odată ce încep lectura, orice altceva nu mai contează, se ridică pereţi în jur, uit filme şi păreri, similitudini şi antiteze sau influenţe literare. Poate de-asta voi rămâne novice perpetuu, n-am să pot spune niciodată ce şi cine a influenţat o carte.
Singurele două cărţi care au fost alterate din exterior, după memoria curentă, sunt On the Road şi De ce iubim femeile. Nu mă întrebaţi de ce.
Caut în continuare modalităţi de a elimina prejudecăţile din calea vizionării unui film, bun sau nu. Poate nişte studii de cinematografie?
Pentru unii nu e o noutate, desi poate chiar si cei mai inteligenti au cazut in plasa tragand concluzii pripite. Ei bine, eu niciodata nu dau verdicte si rareori vorbesc serios. Daca ati avut vreodata impresia ca cititi lucruri absurde pe pagina asta sau revoltatoare, cel mai probabil era un exercitiu amuzant al meu, programat sa provoace reactii si sa obtina raspunsuri de la persoane cheie. Nu oameni anume, insa mereu sunt curios cat de flexibili pot fi oamenii care ma citesc, avand in vedere ca sunt aceiasi, cateva zeci.
Am căpătat cateva defecte odata cu repararea altor lipsuri mai vechi, printre aceste defecte aflandu-se o forma de ADD (adult attention-deficit disorder, cum bine zice wiki) si o a doua, mai subtila, care se manifesta prin imposibilitatea de a adopta o tabara sau de a mai vedea albul sau negrul dintr-o chestiune oarecare. Tot ce vad e gri, in diferite nuante, am ajuns chiar sa ma inversunez, in felul moderat (absurd, stiu) specific, impotriva atitudinilor radicale, mai ales impotriva celor care nu pot vedea in fiecare dezbatere mai mult de un punct de vedere, chiar si daca doar l-ar intrezari pe al doilea.
In cele mai multe dispute exista doua tabere si un juriu, toate ipotetice. Cei mai multi oameni nu s-ar putea pune niciodata in postura de juriu, datorita univalenţei lor. Mai mult, nu se realizeaza ca, chiar si fiind in juriu, nu poti niciodata da un verdict fara echivoc, fara a pastra macar o urma de retinere. Aici este sursa presupusei mele intelepciuni (take that for self irony, Creanga!) cat si una din cele mai mari probleme ale mele: cam dispare entuziasmul, inlocuit de multa moderare moderatie. Insa sunt multe avantaje, daca vreti sa le intuiti, ati putea citi in detaliu blogul lui Gramo, sunt ascunse indicii peste tot.
Deficitul de atentie a cauzat o ruptura de la inceputul acestui text si pana acum deşirându-mi ideile. Dar as putea continua cu lipsa de continut. Da, la mine pe blog nu prea se gasesc chestii elevate, un articol relativ serios si 5 miştocare, numai ca se depaseste pragul de toleranta majoritar si oamenii isi zic "Wtf is this shit". Insa e esential de inteles ca blogul asta n-ar putea functiona niciodata ca unul normal, iar daca din cand in cand se intampla, e pur hazard. Pur si simplu nu pot face precum majoritatea: hai sa scriu despre alegeri, despre prezenta sau absenta la vot, hai sa le zic cititorilor ce parere am eu despre nu stiu ce scandal, sa povestim tot timpul ce-am mai facut sau dimpotriva, sa filosofam in absolut fiecare post si nimeni sa nu inteleaga mesajul dar toti sa pice in plasa crezand ca a priceput EXACT (hmm, I may have done such things in the past).
La fel si comentariile mele pe alte bloguri. Concepand o reactie la diferite afirmatii ale unui blogger, inainte de a o scrie ma loveste un deja-vu cumplit, ce naibii ii scriu eu asta, mai mult ca sigur stie deja si nu sunt singurul caruia i-a trecut prin cap asta, ba mai mult, intreaga omenire a tot rumegat aceleasi idei de la inceputul ei pe pamant pana acum! ... asa ca aleg sa comentez, in caz ca o fac, absolut aiurea. De multe ori offtopic, adesea miştocăresc (desigur, cu asta m-am fript, se pare ca cei mai sarcastici autori nu vad mai departe de propriul simt ironic), uneori ma leg de un cuvant, o insiruire de cuvinte amuzante din text, etc. Asta nu inseamna sub nici o forma ca mesajul nu a ajuns la mine sau ca am absorbit cine stie ce varianta mutanta a lui, ci pur si simplu urasc sa fiu conventional in relatia autor-comentator: daca te uiti pe multe bloguri, comentariile sunt ţ% "sunt perfect de acord", w% vizitatori care isi deschid brusc inima si isi impartasesc experiente similare (deh, pamantul are miliarde de burice) si aproape nici unul nu da argumente sau ofera ceva cu adevarat nou.
Stiu ca nu suna deloc bine insa tin sa mentionez ca nu e nimic in neregula cu orânduirea de mai sus, trebuie sa existe o masa majoritata de fiinte cu ipostaze comune (deci individul este extraordinar, dar instante ale personalitatii lui pot fi adesea banale). Pur si simplu mergem mai departe.
In final trebuie sa ma contrazic putin si sa fiu in acelasi timp rautacios, vorbindu-va despre un blog, pentru ca asa e intitulat de catre autor, de-a dreptul jalnic prin comparatie. Blogul este unul fara target, fara specific, continand cate putin din toate, sau mai bine zis foarte multe din toate. Autorul are muuuulte postari pe zi din care majoritatea sunt articole impersonale continand fie stiri politice, muzicale, sportive preluate din alte ziare si repostuite (cu sursa, nu zic nu), un numar consistent de articole "just for fun" cu poze si alte chestii, destul de multe cu tips and tricks despre internet, tehnologie, browsing si web, la care se adauga restul, minoritar, de articole cu caracter personal. Desigur, oameni suntem cu totii, nu m-am putut abtine sa nu trag cateva concluzii in urma acestora din urma, autorul reiesind a fi un pasionat de muzica insa doar rock, respingand orice alt stil ca nefiind vrednic de urechile lui (nici macar indie), urand tiganii si manelistii, fiind suporter al Stelei si pasionat de filme horror si in acelasi timp vamaiot. Ma rog, nu sunt prea multe concluzii si nici prea vehemente, dar pentru mine e destul. Se preocupa foarte mult de SEO citându-se extrem de des - cand zic asta ma refer la linkuri catre propriile articole (muuulte, frate) si foloseste cuvinte cheie, cautari, top articole, etc. Pe scurt, e foarte important traficul dar si continutul.
Tineti minte ca totul e relativ si adjectivul 'jalnic' a fost folosit prin comparatie cu bloguri pe care le admir. Nici una din 'tabere' nu va fi numita aici.
Atat am avut de zis. Sa ne vedem cu bine la betii!
Si trebuia eu sa instalez Workplace, o aplicatie pe platforma IBM Filenet P8, versiunea 4.5 Aveam un ghid de configurare pentru 4.0, imediat a aparut 4.5, hai sa migram, sa reconfiguram. Si stai si instaleaza iar AE, CE si PE (neimportant), deschide consola de administrare a serverului si stai si configureaza. Asta implica atentie. Futu-i atentia-n gat, de 3 zile stateam la configurare si nu stiam ce era gresit, un coleg avea setari similare si ii mergea. Trebuiau modificate manual fisiere .properties, .Websphere, .xml, in cate doua locatii fiecare, cam asa. Si deschide aplicatia in browser, ce sa vezi, nu merge. Cauta eroarea pe net, gasesti eroarea pe net. Aplica rezolvarea pe care o zic aia pe forum, ca sa constati ca iar nu merge. Si apoi te opresti. Hmm, sa postez si eu un topic pe forum? astia zic ca au rezolvat problema si eu tot la ea sunt. Sa postez si sa par idiot? Hai sa mai incerc, poate am uitat ceva.
Doua zile mai tarziu, cu nervii intinsi, ma pregateam sa reinstalez tot mediul de dezvoltare, inclusiv serveru care, intre noi fie vorba, dureaza un pic, ca mai apoi sa-l reconfigurez. Si nush cum m-am gandit sa dau restart la server. Normal ca n-a mers, dar apoi m-am dus undeva unde am sters o adresa completa si am lasat numai aliasul, am restartat iar serveru, am reinstalat aplicatia, mai incearca o data in browser si da-i login. Si culmea, merge. Nu stiu ce i-am facut, nu stiu ce gresisem inainte si nu ma intereseaza.
Pe dob.ro, posteaza unu Alex Nicolescu un articol cum ca padurile tropicale au inceput sa se regenereze. Satul de stiri de valoare fix zero, i-am comentat aiurea, ca sa fiu luat in vizor de toti ceilalti comentatori care probabil au luat-o personal (oare lucreaza toti acolo?). De cate ori nu am citit in prese ca "planeta mai are xx ani in care se poate salva, dupa aceea va fi prea tarziu", apoi chestii de genul: incalzirea globala nu e asa grava pe cum se credea, alte chestii cum ca flatulenta vacilor cauzeaza efectul de sera global, etc. Apoi se vine cu un articol cu titlu evident. Padurile oricum se regenereaza, ideea e sa se regenereze mai repede decat sunt taiate. Logic ca se refac, planeta n-o sa moara, mai degraba vom fi eliminati noi.
"Potrivit cercetatorilor" mi se pare o laba trista de jurnalism.
Plus ca ce era misto la dob.ro erau smart commenturile si editorialele, mai rare in ultima vreme. Si tot eu sunt the bad guy.
Am vrut sa imi rezerv bilet(e) la teatru la Act, mi s-a raspuns (pe mail) ca nu mai sunt locuri pentru sambata (de miercuri am incercat). A adaugat sugestiv "poate data viitoare". Cred ca ma tin minte de luna trecuta cand am incercat cu o zi inainte de acelasi spectacol.
N-am reusit sa ma imbat anul asta si ma oftic. Mai ales ca acum sunt periculos de liber, nu am si nici nu vreau nici o scuza de proiecte si referate (ba mai am una). In schimb mi-am dat mare parte din bani pe examenul la IELTS, nu prea mananc, iau vitamine si dorm mai mult. Chiar si lista de "to do" se subtiaza. Oare mai stiu sa ma distrez? Asa, in general, e misto, chill, dar de Cola tot nu m-am lasat. Alex nu vrea sa iasa cu mine ca e gelos ăla.
M-am mobilizat cu licenta, centralizez lista cu profi existenti pentru ca, va vine a crede, nu exista cineva anume care se ocupa de licenta sau care iti poate da informatii oficiale, poate doar daca vorbesti cu decanul, dar si asa e tot din gura in gura, zicala populara. Voi invinge sistemul si voi absolvi. Abia apoi vine greul. Ce-o sa se intample cu toate lucrurile pe care am vrut sa le fac si nu am apucat? Dar ce-o sa se intample cu oamenii...
In eventualitatea, desi improbabila, dar demna de luat in considerare, a producerii unui eveniment tragic neprevazut in decursul experimentului recreerii conditiilor Big Bang, precum ar fi sugerat cei mai sceptici cu privire la aceasta simulare, consider necesar a-mi intocmi un testament riguros. Realizez, fiind in deplinatatea facultatilor mintale, inutilitatea acestui act digital in cazul extrem al disparitiei planetei Terra din sistemul solar, insa consider ca este datoria mea morala de a-l avea, nedorind ca in potentialele ultime clipe ale vietii mele sa fiu lipsit de umanitate sau sa desconsider complet toate regulile societatii stabilite ca urmare a secole de perfectionare.
In cele ce urmeaza, mentionez ca ratiunea ma impiedica a-mi declara in totalitate averea dar si celelalte posesiuni afective si intelectuale. Asta deoarece consider ca, spre deosebire de un act legal/juridic, un testament personal ar trebui sa contina si mosteniri morale si sentimentale, pentru ca nu e niciodata prea tarziu.
Pentru a ajunge la un compromis intre cele doua emisfere cerebrale, am luat decizia ca un draft in cadrul acestui blog sa contina adaugirile private la acest testament public, adaugiri care vor fi citite doar de catre persoanele alese si transmise mai departe.
Dispozitii:
Toate sumele in bani vor reveni familiei mele, mama, tata si fratele meu.
Aparatul foto ii ramane lui Mihai T.
Cele trei tigari din pachetul de pe masa mea raman lui Cretz.
Blogul meu il las Roxanei, cu mentiunea ca imputerniciti sunt Andra, Gelu si Anca. Daca Roxana va declina oferta, ii va reveni Minei.
Colectia de cutii de Cola din cele trei sertare ale biroului meu vor merge catre cautatorii prin gunoaie din Rio de Janeiro - care scotocesc tomberoane cautand cutii reciclabile; pe ale mele vor lua cativa dolari pentru a-si hrani familia.
Calculatorul personal ii va reveni fratelui meu, care il va pasa mai departe catre Florinel.
Mp3 playerul merge catre Andra, care nu are.
Piramida va fi expediata prioripost Alexandrei.
Brelocul desfacator de bere il las lui Gelu si toate cartile mele, putine dar bune, vor apartine Dianei.
Elicopterul primit cadou il va bucura pe Catalin si cravata pe Alexandra.
Contul meu de Yahoo revine merituosilor din seria aa fara probleme speciale, sa faca ce considera de cuviinta cu el.
Nu am alte averi decat poate sufletul, care in unele culturi se identifica cu inima/cordul in termeni medicali, organul central fara de care viata nu ar fi posibila. Lucru care oricum nu-mi apartine mie de ceva vreme deci nu il pot da.
Semnatura.
1. Sa nu treci pe rosu decat in situatii de urgenta. Sa nu treci pe rosu daca nu sunt masini, sa nu treci pe rosu daca o fac si altii, sa nu treci pe rosu doar pentru ca ti-e lene sa te opresti.
2. Sa nu furi. Mai ales din camine unor studenti care nu ti-au facut nimic rau si care au singura vina de a avea adidasi noi.
3. Sa nu arunci gunoaie pe strada. Sa nu arunci pe jos, langa cos, pe masa, sub masa, in autobuz, nicaieri.
4. Sa nu deschizi geamurile intr-un autobuz cu aer conditionat. Pe bune, foloseste-ti creierul.
5. Sa nu mergi pe tot trotuarul in zig-zag cu mersul momâii, s-ar putea sa fie oameni care se grabesc in spatele tau. Sa nu stationezi ca proasta in mijlocul culoarului blocand trecerea.
6. Sa nu te prinzi de bara de sus in autobuze sau metrou daca stii ca mirosi la subrat. Daca nu stii, pune-ti reminder pe telefon sa nu uiti sa te mirosi. Daca nu ai miros dar refuzi sa te speli, nu iesi din casa.
7. Sa nu te bagi in fata. Nu fi tu mai smecher pentru ca, nu-i asa, timpul tau e mai pretios decat al altora. Daca e o urgenta medicala (somebody better be dying) spune-le oamenilor de ce te bagi in fata.
8. Sa nu fii sofer (in Bucuresti).
9. Sa nu spui ca "romanismul e de vina". Sa nu te prind ca spui asta, dar mai ales sa nu te prind ca iti centrezi existenta in jurul acestei credinte(xxx si xxx).
10. Sa nu te trazneasca diavolul sa dai sau sa iei spaga pentru ca "asa se obisnuieste"sau ca sa aiba si doctorita ce fuma sau pt ca altfel nu te opereaza sau... pentru nici un motiv din lume!
