pro

eu ştiu ce e bine pentru mine şi nu-mi pasă de tine. sunt egoist şi intolerant şi nu există dreptate în lumea mea.

sunt un bătrân puturos care a uitat să se bucure de viaţă. îmi petrec zilele în aşteptarea tinereţii pierdute, amăgindu-mă cu surogate intoxicante, produşi chimici şi afecţiune închipuită.

nu sunt capabil de sentimente nobile. cuvintele sunt ieftine, nu costă nimic să scrii două vorbe care mimează un interes vag, pe care îl manifest de trei ori pe an, frecvenţa maximă de interacţiune, limită peste care aş intra în şoc şi mecanismul s-ar deregla preţ de un anotimp-depresie.

am devenit eternul întârziat, un businessman perpetuu care pierde trenul şi tu priveşti înapoi cu o mină dezamăgită. eu sunt cel care nu e în stare să se ridice la înălţimea ta.

sunt rece, neplamadit şi crud, ca cel mai prost aluat făcut vreodată, uitat undeva în bucătărie. cine stă să frământe o pâine din făină aşa proastă, când poţi ieşi să mănânci la restaurant? nu intru nici la categoria ciudăţenii culinare, doar cea mai nereuşită încercare.

sunt sportivul tipic american, prototipul pentru american jock, şi-a petrecut tinereţea antrenându-se pentru performanţă şi succes dar îşi petrece viaţa în alcool şi mizerie. în dreapta mea nu e nici o curvă sifilitică, nimeni nu îşi iroseşte talentele alături de mine, au mai multe şanse riscându-şi infecţiile într-un bordel thailandez.

sunt ca o glumă proastă de la hollywood, un stereotip format din cuvinte precum "anal", "the laughing stock", "40 year old virgin". nimeni nu se înghesuie la biroul meu şi niciodată nu sunt invitat la ieşirile în oraş cu 'gașca'. în general, sunt indezirabil.

sunt dezamăgirea, ruşinea, amintirea palidă a cuiva plăcut, amuzant, cuminte şi inteligent. ți-e jenă să-ţi recunoşti şi ţie că ai căzut în capcana aparenţelor, nu-ţi poţi aminti ultima oară când nu ţi-ai dorit să mă dau de trei ori peste cap şi să dispar de tot.

sunt fostul talent devenit risipă, fostul făt frumos ajuns epavă, fostul iubit degradat la stadiul de prieten în plus pe facebook pe care nu-l ştergi din bun simţ, fostul om, actual vampir de sentimente, iubire, bucurie şi viaţă.

îndepărtează-te cât mai poţi.

O idee bună vine întotdeauna singură şi de obicei vine când trebuie sa dorm. Cea de faţă nu face excepţie.
Pentru că atunci cand am ochii închişi şi trebuie sa adorm mă gândesc la toata lumea, spre deosebire de atunci cand sunt treaz şi mintea îmi e goală de conţinut, mă gândeam la oamenii pe care nu i-am vazut. Am fost în Bucureşti în trecere şi mi-aş fi dorit să beau o bere cu toată lumea care mi-e dragă dar nu s-a putut (am fost şi refuzat!). Data viitoare n-o sa fie prea diferit, timpul va fi limitat şi va trebui să îmi organizez timpul foarte bine, ceea ce nu voi reuşi. Dar cum ar fi sa dau o petrecere?
Ehehe, pai daca aş avea eu bani să plătesc pentru aşa ceva, now that would be something. Dar partea grea urmează abia acum: pe cine aş invita la petrecere? Fără să mă fofilesc, ca doar joc fotbal cu fi-su lu' Gates, banii n-ar fi o problemă. Habar nu am.
Zău vă zic că e o alegere grea. Aş face-o în cercuri concentrice. În cel mai mic aş pune oamenii care-mi sunt cei mai dragi, doar că oamenii ăştia nu se cunosc între ei. Deja am dat de un obstacol, wtf. Nu poţi să ai un chef unde oamenii nu se cunosc între ei, am făcut o întalnire de bloggeri aşa şi a fost o mare frectie de trafic, no more, please. Atunci trebuie sa mai adaugi cunostinte comune sa aiba fiecare la cine sa se raporteze. In cel mai rau caz, aduci niste oameni simpatici si dezinvolti care sa fie prietenosi cu lumea si sa-i inmoaie. Fuck that, I'm the star here, stop stealing the headlights, dude (urasc sa nu pot da nume!).
Ok, si cu femeile cum faci? Stii tu, "femeile", the ones. Bravo tie daca tu ai numai una, dar eu ce ma fac? I've done this before too, sucks. Le zici sa aduca pe cineva! preferabil feminin. Daca e cuplata cu atat mai bine, se elimina tensiunea "suntem amândoi singuri, ce facem?" Cât despre that very special lady (at the time), o invitatie speciala is in store, please come alone.
Ce facem cu bloggerii/ţele? Să vină cu un +1, ca la RBF. Mai intai those special ones, apoi alti cativa oameni cul care nu se supără de-o bere, apoi alti cativa oameni uber cul pe care mi-e rusine sa-i invit (dar o sa o fac pentru ca o sa fiu putred de bogat). Aici functioneaza aceeasi regula, trebuie neaparat ca fiecare sa cunoasca citeasca cel putin alti doi. Şi eu pe toţi.
Dupa aia te gandesti ca n-ar fi rau sa inviti si baietii cu care ai dat atatea goluri saptamana de saptamana. Apoi trebuie sa inviti toti fostii colegi, chiar si cei cu care nu mai vorbesti, pana si aia pe care nu-i placi, dar ce dracu, daca tot ai bani sa-i transporti cu avion particular. Colegii de grupa din facultate, bien-sur, unii s-ar putea sa fie mai greu de gasit, dar ilustrii care ne-au parasit vor fi atractia zilei. Bagi garnitura de colegi din Poli dar nu poti sa inviti cate o persoana asa ca inviti grupulete grupulete.
Petrecerea începe. Realizezi că ai sute de oameni veniţi mai mult sau mai puţin să te vadă (dacă nu cumva ai promis striptease şi Guţă) şi intri în panică, nu poţi să faci turul mulţimii de sute de ori, this is not a cocktail party (dar sunt cocktailuri). Va trebui să îţi iei ajutoare, din start nominalizezi câte unul pentru fiecare grup, pentru ăia din liceu, ăia din facultate, ăia de la fosta muncă (ah, uitasem să vă menţionez dar clar sunteţi invitaţi la petrecere!), unu de la actuala facultate (unde ştiu SUTE de oameni, serios, sunt foarte popular) şi mie îmi mai rămâne să strunesc doar femeile singure.
Se face miezul nopţii, lumea bea, se distrează, face sex oral and whatnot. Dintr-o dată, muzica se opreşte şi Mihai păşeşte pe scenă. Atenţie, urmează un moment artistic foarte deosebit, truth or dare! Vă rog păşiţi pe scenă.
Fiecare persoană care se află pe listă (cei pe care îi cunosc) primeşte două plicuri sigilate. Truth or dare? (plicurile sunt pentru mai târziu) Truth. Şi-i crăp în cap tot, fără menajamente, fără înflorituri (ok, mint, aici am nişte listuţe orientative pentru fiecare în parte, pregătite de acasă).
-"Te iubesc! da' aşa, puţin, din când în când."
-"Chiar dacă-mi eşti prieten bun, acum îmi vine să-ţi bag un pumn în freză, backstabbing mofo."
-"Ai fost cea mai mişto fată din liceu! dar nu m-a interesat să mă dau la tine; nu m-aş fi dat nici dacă mă interesa, zic şi eu."
-"Eşti grasă rău, pe cuvânt. Ce-i aia? ai o problemă cu tiroida? Cu ce te tratezi, ciocolată?"
-"Băi, eu mereu am avut o vagă impresie că eşti gay. M?"
-"Eşti singura fată cu care m-aş căsători, chiar dacă ştiu că n-o să meargă pentru că suntem prea la fel/diferiţi amândoi."
Astea sunt doar indicaţii pentru un discurs mult mai lung. Oricum, estimez că n-o să se întâmple prea des, n-am o reputaţie foarte bună când vine vorba de onestie. Atunci vor zice Dare. Proastă alegere!
-"Hmm, dintotdeauna am vrut sa stiu cum se simt țâțele tale la atingere . May I? Ahahaha, of course I may, I bought The Rock and Chuck Norris and can I do whatever I want, bitch!"
-"Provocare zici? Here's my white hairy butt, take a good look at it"!
-"Uhm, I've missed the touch of your cookie, can I put hand? Binehânţeles."
Ok, this was a bad idea, I'd probably feel most of the breasts and most of the asses (not the small tits and the huge behinds). I'd probably punch some people the face, go for a kiss or two to finish the job (sa ne-ntelegem, punching and kissing persoane diferite) . Partea asta a planului mai trebuie lucrata.
Tocmai mi-am dat seama că unora nu am ce să le spun. Cât de ciudat, există oameni cărora chiar nu am ce adevăr să le spun în faţă pentru că deja ştiu ce cred despre ei. Nu vă lăsaţi păcăliţi, e de bine, niciodată nu spun unui om de dulce. Efectiv mă mir că am astfel de oameni în viaţa mea şi mă blestem că nu îi ţin mai aproape mai des. Frate-miu ar fi unul dintre ei, dar s-o lăsăm mai moale cu afecţiunea, I only love people from outside my family, bla bla. Şi vai! sunt chiar mai mult de doi oameni! Ok, o să le scriu.
Aşa, şi într-unul din plicuri ar fi un cec cu bani. Dacă urăsc respectiva persoană îi dau 100 de euro sau ceva similar, în scârbă. Oamenilor dragi le dau fix cât au nevoie să-şi plătească datoriile şi să facă excursia de vis în jurul lumii, în SUA, în Japonia, să-şi cumpere formaţia preferată, etc. Lui tata îi plătesc creditele, casa şi manoperă pentru finisarea etajului de sus, bani să nu trebuiască să muncească deloc, abonament pe o linie aeriană să vină în Amsterdam de fiecare dată când e în călduri, un antrenor personal şi un nutriţionist să aibă grijă de silueta lui, să-şi poată găsi pantaloni pe măsură, poate o maşină şi şofer personal, nasol că e daltonist, nişte ochelari uber cool, cei mai buni medici pentru prevenirea bolilor care stau să apară, un câine şi cam atât, că îi ajunge. Ah, şi o tablă de şah.
În celălalt plic ar fi partea cu adevărul din Truth or dare. Ce, credeai că scapi?

Acesta a fost cel mai lung text inutil pe care l-ai citit vreodată. Cărţile proaste nu se pun.

-Trebuie sa incepem cu small talk, nu?

-Sigur, tu prima.

-Ai frati sau surori?

-Da... am. Un frate care are... (ma schimonosesc intr-un mod interesant, prefacandu-ma ca fac calcule) 21 de ani.

-Ai facut acum calcul? Nu stii pe dinafara?

-Nu, de ce as sti pe dinafara? La fel si cu parintii. Imi place sa calculez, mai ales daca o fac repede. Opt minus unu, 7, deci 47, opt minus sase, 3, deci 43. Simplu. Nu tin minte nimic decat daca vreau sau ... decat daca vreau, atat. Cand eram mic absorbeam tot. Informatiile ma bombardau si eu eram un burete, asimilam tot.

-Am depasit oleaca nivelul de small talk, de altfel...

-Ok, revenim la conversatia de salon. Chiar daca suntem intr-un pub. Ce zodie ziceai ca esti? De fapt, nu conteaza, nu prea cred in zodii. Cred doar in zodia mea si in cei care o poarta. Ah, de fapt, taurii sunt destul de e.. (prelungesc cuvantul in mod caraghios) lllllocventi in comportament - scuze, nu stiu de ce, uneori zabovesc asupra cuvintelor de parca inca sunt in procesul de invatare al limbii. Mi se intampla din ce in ce mai des, din pacate - bine, nu destul de des incat sa ma ingrijorez - dar ma trezesc lungind ca prostul cuvintele, pentru ca partea din creier care ar trebui sa le proceseze intelesul se blocheaza, parca e acoperita cu o ... folie izolatoare fonic, eu strig la el si el nimic, ma lasa cu o singura litera. Dar nu-mi fac prea multe griji, in clasa a 11-a profa de romana, Laila Chitic (cred ca era cu i, nu y, altfel ar fi fost copil din flori, si nu parea prea hippie de felul ei), ei, profa asta ne-a zis la un moment dat in ora ca i se pare uneori ca intelesurile eludeaza cuvintele, ca se trezeste uneori rostind cuvinte care nu au intelesuri pe moment. Si era o profa destul de tare, deci daca i se intampla ei eu nu-mi fac griji.

-Da, dar (chicoteste amuzata, pe jumatate ironica, o suvita rosie ii acopera un ochi, arunc o privire fugara la buzele ei care ma innebuneau chiar si din poze si mi le musc scurt pe ale mele) ... stii... discutia aia marunta! Esti un pic ciudatel, dar nu-i nicaieri ca acasa, daca nici la noi Moldova nu-i nebuna, atunci n-am cu ce ma lauda!

-Hmm :) (pauza de zece secunde, zambim amandoi). Tie ce-ti place?

-Ce-mi place ce? In ce domeniu?

-Pai.. si asta e un test, nu? Depinde cum raspunzi, daca dai un raspuns instinctual stiu ce-ti place mai mult si mai mult, e ceea ce iti vine mai intai in minte. De exemplu, mie imi place sa stau. Imi place sa stau si sa ma gandesc. Imi plac discutiile unu la unu, intr-un bar, pub, etc. Imi plac filmele si muzica - asta ca sa le bifez de pe lista. Imi place sa fiu echilibrat si sa am scopuri. Imi place sa am ce nu am, dar aici e un cerc vicios, mereu vreau ce nu am si ce vreau cu siguranta nu am, dar cautarea lor e placuta. Are sens ce zic?

-Pf :) gandesti prea mult!

-Mda, stiu.

In eventualitatea, desi improbabila, dar demna de luat in considerare, a producerii unui eveniment tragic neprevazut in decursul experimentului recreerii conditiilor Big Bang, precum ar fi sugerat cei mai sceptici cu privire la aceasta simulare, consider necesar a-mi intocmi un testament riguros. Realizez, fiind in deplinatatea facultatilor mintale, inutilitatea acestui act digital in cazul extrem al disparitiei planetei Terra din sistemul solar, insa consider ca este datoria mea morala de a-l avea, nedorind ca in potentialele ultime clipe ale vietii mele sa fiu lipsit de umanitate sau sa desconsider complet toate regulile societatii stabilite ca urmare a secole de perfectionare.
In cele ce urmeaza, mentionez ca ratiunea ma impiedica a-mi declara in totalitate averea dar si celelalte posesiuni afective si intelectuale. Asta deoarece consider ca, spre deosebire de un act legal/juridic, un testament personal ar trebui sa contina si mosteniri morale si sentimentale, pentru ca nu e niciodata prea tarziu.
Pentru a ajunge la un compromis intre cele doua emisfere cerebrale, am luat decizia ca un draft in cadrul acestui blog sa contina adaugirile private la acest testament public, adaugiri care vor fi citite doar de catre persoanele alese si transmise mai departe.
Dispozitii:
Toate sumele in bani vor reveni familiei mele, mama, tata si fratele meu.
Aparatul foto ii ramane lui Mihai T.
Cele trei tigari din pachetul de pe masa mea raman lui Cretz.
Blogul meu il las Roxanei, cu mentiunea ca imputerniciti sunt Andra, Gelu si Anca. Daca Roxana va declina oferta, ii va reveni Minei.
Colectia de cutii de Cola din cele trei sertare ale biroului meu vor merge catre cautatorii prin gunoaie din Rio de Janeiro - care scotocesc tomberoane cautand cutii reciclabile; pe ale mele vor lua cativa dolari pentru a-si hrani familia.
Calculatorul personal ii va reveni fratelui meu, care il va pasa mai departe catre Florinel.
Mp3 playerul merge catre Andra, care nu are.
Piramida va fi expediata prioripost Alexandrei.
Brelocul desfacator de bere il las lui Gelu si toate cartile mele, putine dar bune, vor apartine Dianei.
Elicopterul primit cadou il va bucura pe Catalin si cravata pe Alexandra.
Contul meu de Yahoo revine merituosilor din seria aa fara probleme speciale, sa faca ce considera de cuviinta cu el.
Nu am alte averi decat poate sufletul, care in unele culturi se identifica cu inima/cordul in termeni medicali, organul central fara de care viata nu ar fi posibila. Lucru care oricum nu-mi apartine mie de ceva vreme deci nu il pot da.
Semnatura.

Cand eram prin liceu imi aduc aminte ca la orele de romana mai faceam din cand in cand liste pro si contra. Stiu ca mai faceam si cu alte ocazii cand eram mai mic, dar imi scapa contextul. Pentru capitolul neimpliniri, nu am destul spatiu. Nu e vorba de rateruri amoroase, nici vorba, astea se miros de la o posta pe blogul meu. Ci mai degraba cele profesionale. Facand abstractie de faptul ca (daca nu stiati, aflati acum) vreau sa fac de toate, tot timpul, foarte bine, fara compromisuri, decvi facand abstractie de asemenea utopii, inventariez in cele ce urmeaza cele mai mari regrete profesionale.

Fotbalul mi-a placut de mic. Problema cu asta e ca nu eram bun si asta era in principal datorita increderii scazute in mine - ce sa-i faci, eram un copil problematic. Am avut o tentativa, pe la 14-15 ani, sa merg la Otelul la una din grupe. Impreuna cu Traian n-am reusit sa gasim centrul de antrenamente. Asta e, copii prosti, ne-am ratat. As fi vrut sa fiu fundas. Regretul e cu atat mai mare cu cat acum sunt mai bun si stiu ca as putea (fi putut) fi mult mai bun, cu antrenament si viata sportiva.

Karate. In clasa 1 am facut un an de karate, am ajuns pe la 5 sau 6 dani, nu mai stiu exact. Centura galbena, nimic spectaculos, dupa ce am trecut prin tresele centurii albe. Imi aduc aminte ca m-am oferit sa fiu receptor al unui pumn in burta de la sensei, pentru testarea rezistentei. N-am fost slab, ceea ce era ceva. In perioada aia faceam 50 de flotari odata si aveam numai 10 la scoala. Si eram si frumos, sa fiu al naibii.

Timbre - geekish, stiu. Mie chiar imi placea sa colectionez timbre, am gasit si un tip care vindea, parea chiar entuziasmat sa gaseasca doi baieti carora le place, ne-a zis sa aducem si prieteni. N-a mai fost sa fie, s-a terminat la fel de brusc cum incepuse.

La admiterea in facultate aveam de ales intre automatica si calculatoare. Cred ca toti au pus mai intai programarea si abia apoi automatizarea, problema e ca abia am intrat la automatica. Acum lucrez ca programator, dar am avut un moment de cumpana cand mi-am dat seama ca as fi putut face automatica, microprogramare hardware, stuff like that, care ar fi fost cel putin la fel de interesante.

Imi place sa cred ca sunt multe domenii la care as fi bun si pe care le-as face din pasiune. In afara de facultatea de sport, care ar fi fost calea pavata catre o viata sanatoasa, as fi ales arhitectura, limbi straine, jurnalism (de fapt, jurnalismul l-as alege acum, atunci nu aveam nici in clin nici in maneca) si desigur ca mi-ar placea sa fac ce face si Tudor (poate nu pe aceeasi specializare, dar tot la ATF ceva care sa nu fie actorie) - evident, si de asta mi s-a facut pofta abia dupa ce l-am auzit pe el. Incepe sa se contureze din ce in ce mai puternic un master in afara si, de ce nu, o a doua facultate. Oare ma primesc cu medie mica?

Mi se pare un rateu complet faptul ca pana acum nu am avut o vacanta adevarata. Din aia in care sa mergi in Grecia, in Spania, in Amsterdam...... evident ca acum incep sa recuperez teren.

Imi pare rau pentru toate concertele la care am lipsit. Cred ca totul a inceput cu Fatboy Slim acum 2 ani. Nici nu tin minte cum m-am hotarat sa merg, dar a fost ca un magnet. Cred ca de fapt acum 2 ani au inceput concertele pe la noi. Am ratat Placebo (de care nu mi s-a spus...), Muse, Chemical Brothers, George Michael, Rolling Stones, Depeche Mode, si multe altele. Evident ca pe multe le-am regretat apoi, de aia incerc sa nu mai fac aceeasi greseala. Regret sa va spun ca am incercat Iron Maiden si nu s-a lipit de mine. Daca nu vrea, nu vrea.

Ce ma, nu v-ajunge sau ce? Mie mi se par destule...