Sfatul lui Jimmy Carr pentru cine vrea să se apuce de comedie e să fii fan al comediei în primul rând: începi cu spectacolele mari, apoi prinzi show-uri scurte în cluburi medii, ca în final să mergi în pub-uri unde poţi asista la viitoare talente ale comediei. Problema e că la noi nu există aşa ceva.
Ca să te apuci de comedie în România trebuie să fii genial, părerea mea. Sunt puţine lucruri care ar prinde la noi şi sunt puţine care au prins de-a lungul timpului, cel puţin aşa cred eu. Fără să menţionez Toma Caragiu sau alţi actori care delectau publicul pre-decembrist înainte de naşterea mea, mă rezum la ce cunosc şi ce-am prins şi eu, mai mult sau mai puţin.
Pentru mine comedia în România e reprezentată de Vacanţa Mare. Au început la început, early 90's, au luat-o încet, din provincie/Craiova, au descoperit ce face lumea să râdă şi cu o tonă de talent au ajuns în vârf şi au stat acolo multă vreme, din ce-mi aduc aminte. Iniţial erau trei, Mugur, Radu şi Semaka/Dan Sava. I-am prins ca toţi ceilalţi la TV şi mă hlizeam necunoscător împreună cu familia, Garcea, Leana şi Costel, de-astea. Ulterior le-am descoperit spectacolele de pe litoral, hit-uri ani la rând, care mi-au întregit imaginea.
Da, Vacanţa Mare ar fi putut fi mult mai buni, mult mai rafinaţi. Dar au reuşit ceva unic, anume să capteze atenţia multor categorii sociale pentru că umorul lor era 70% pentru proşti/masa de oameni îndobitociţi, 25% politic şi 5% rafinat. Evident, în cele 70% erau incluse glume cu ţigani, unguri, moldoveni, ardeleni, olteni, curve, prostituţie, sex sex sex, toate chestiile la care în general lumea râde, pentru că ne unesc pe toţi: dacă erai moldovean, râdeai de olteni şi ardeleni, dacă erai ţigan rdeai de poliţişti, dacă erai poliţist... ei bine, ăştia nu cred că erau fani.
Divertis mereu mi-au părut a se teme de ceva, umorul lor era prea sugerat şi prea puţin direct. Pe Vacanţa Mare o durea în coccis, clienţii politici preferaţi fiind Năstase, Ili, Ciorbea, Vodcăroiu, de-ăştia. În plus, cei trei erau incredibili de talentaţi, Mugur şi Radu cântau la chitară, blondu făcea absolut toate feţele din lume, Mugur şi Sava (blondu) îşi intrau la perfecţie în rolul de ţigani, plus că Mugur e nebun, după cum ştiţi şi voi, cred.
Declinul a început după moartea lui Dan Sava, dacă ar fi să aleg un favorit el ar fi, omul putea să se strâmbe o oră pe scenă şi tot scotea mai multe râsete (de la mine) decât Divertis.
Tot ce a apărut după aia la TV nu intră în categoria comedie, gen Cârcotaşii sau Mondenii/Trăzniti în Nato şi ce alte trăznăi mai sunt. DOD a fost o încercare timidă de one-man show bazat în principal pe prosteala lui Doru pe scenă, a mers o dată pentru mine după care s-a terminat. Apoi au urmat standup-urile din cluburi bucureştene din care nu am văzut decât Trupa Deko o singură dată în cafeneaua originală, acum 2 sau mai bine ani. Bine am făcut, pentru că am râs cum nu o făcusem de mult, mi s-au părut absolut geniali doi din trei, deşi mi-au spus cei cu care am fost că materialele se tot repetau de un an jumate. Poate de-aia nici nu m-am mai dus apoi, deşi am vrut. Da, ăştia sunt buni, ştiu că mergeau şi prin ţară cu spectacolele, dar vreau ceva mai mare, mai mult, mai amuzant!
În afară de ei, am văzut pe Tibi Neuronu la RBF 2009, a încercat nişte umor pentru tocilari, nu i-a ieşit, băga el nişte sex, masturbare, etc. S-ar putea să fi fost o mulţime frigidă, n-au mişcat la absolut nimic din ce-a fost pe scenă, dar hai să fim serioşi, Hi-Q...
Eu de-atunci n-am mai văzut nimic, nici n-am mai auzit nimic. Online sunt porumbeii şi alte diverse one-line-comic-strips care nu îmi satisfac pofta enormă de comedie. Încă mai aştept.
Eheheee, dar afară, nene, afară e altă treabă (şi alt post).
O idee bună vine întotdeauna singură şi de obicei vine când trebuie sa dorm. Cea de faţă nu face excepţie.
Pentru că atunci cand am ochii închişi şi trebuie sa adorm mă gândesc la toata lumea, spre deosebire de atunci cand sunt treaz şi mintea îmi e goală de conţinut, mă gândeam la oamenii pe care nu i-am vazut. Am fost în Bucureşti în trecere şi mi-aş fi dorit să beau o bere cu toată lumea care mi-e dragă dar nu s-a putut (am fost şi refuzat!). Data viitoare n-o sa fie prea diferit, timpul va fi limitat şi va trebui să îmi organizez timpul foarte bine, ceea ce nu voi reuşi. Dar cum ar fi sa dau o petrecere?
Ehehe, pai daca aş avea eu bani să plătesc pentru aşa ceva, now that would be something. Dar partea grea urmează abia acum: pe cine aş invita la petrecere? Fără să mă fofilesc, ca doar joc fotbal cu fi-su lu' Gates, banii n-ar fi o problemă. Habar nu am.
Zău vă zic că e o alegere grea. Aş face-o în cercuri concentrice. În cel mai mic aş pune oamenii care-mi sunt cei mai dragi, doar că oamenii ăştia nu se cunosc între ei. Deja am dat de un obstacol, wtf. Nu poţi să ai un chef unde oamenii nu se cunosc între ei, am făcut o întalnire de bloggeri aşa şi a fost o mare frectie de trafic, no more, please. Atunci trebuie sa mai adaugi cunostinte comune sa aiba fiecare la cine sa se raporteze. In cel mai rau caz, aduci niste oameni simpatici si dezinvolti care sa fie prietenosi cu lumea si sa-i inmoaie. Fuck that, I'm the star here, stop stealing the headlights, dude (urasc sa nu pot da nume!).
Ok, si cu femeile cum faci? Stii tu, "femeile", the ones. Bravo tie daca tu ai numai una, dar eu ce ma fac? I've done this before too, sucks. Le zici sa aduca pe cineva! preferabil feminin. Daca e cuplata cu atat mai bine, se elimina tensiunea "suntem amândoi singuri, ce facem?" Cât despre that very special lady (at the time), o invitatie speciala is in store, please come alone.
Ce facem cu bloggerii/ţele? Să vină cu un +1, ca la RBF. Mai intai those special ones, apoi alti cativa oameni cul care nu se supără de-o bere, apoi alti cativa oameni uber cul pe care mi-e rusine sa-i invit (dar o sa o fac pentru ca o sa fiu putred de bogat). Aici functioneaza aceeasi regula, trebuie neaparat ca fiecare sa cunoasca citeasca cel putin alti doi. Şi eu pe toţi.
Dupa aia te gandesti ca n-ar fi rau sa inviti si baietii cu care ai dat atatea goluri saptamana de saptamana. Apoi trebuie sa inviti toti fostii colegi, chiar si cei cu care nu mai vorbesti, pana si aia pe care nu-i placi, dar ce dracu, daca tot ai bani sa-i transporti cu avion particular. Colegii de grupa din facultate, bien-sur, unii s-ar putea sa fie mai greu de gasit, dar ilustrii care ne-au parasit vor fi atractia zilei. Bagi garnitura de colegi din Poli dar nu poti sa inviti cate o persoana asa ca inviti grupulete grupulete.
Petrecerea începe. Realizezi că ai sute de oameni veniţi mai mult sau mai puţin să te vadă (dacă nu cumva ai promis striptease şi Guţă) şi intri în panică, nu poţi să faci turul mulţimii de sute de ori, this is not a cocktail party (dar sunt cocktailuri). Va trebui să îţi iei ajutoare, din start nominalizezi câte unul pentru fiecare grup, pentru ăia din liceu, ăia din facultate, ăia de la fosta muncă (ah, uitasem să vă menţionez dar clar sunteţi invitaţi la petrecere!), unu de la actuala facultate (unde ştiu SUTE de oameni, serios, sunt foarte popular) şi mie îmi mai rămâne să strunesc doar femeile singure.
Se face miezul nopţii, lumea bea, se distrează, face sex oral and whatnot. Dintr-o dată, muzica se opreşte şi Mihai păşeşte pe scenă. Atenţie, urmează un moment artistic foarte deosebit, truth or dare! Vă rog păşiţi pe scenă.
Fiecare persoană care se află pe listă (cei pe care îi cunosc) primeşte două plicuri sigilate. Truth or dare? (plicurile sunt pentru mai târziu) Truth. Şi-i crăp în cap tot, fără menajamente, fără înflorituri (ok, mint, aici am nişte listuţe orientative pentru fiecare în parte, pregătite de acasă).
-"Te iubesc! da' aşa, puţin, din când în când."
-"Chiar dacă-mi eşti prieten bun, acum îmi vine să-ţi bag un pumn în freză, backstabbing mofo."
-"Ai fost cea mai mişto fată din liceu! dar nu m-a interesat să mă dau la tine; nu m-aş fi dat nici dacă mă interesa, zic şi eu."
-"Eşti grasă rău, pe cuvânt. Ce-i aia? ai o problemă cu tiroida? Cu ce te tratezi, ciocolată?"
-"Băi, eu mereu am avut o vagă impresie că eşti gay. M?"
-"Eşti singura fată cu care m-aş căsători, chiar dacă ştiu că n-o să meargă pentru că suntem prea la fel/diferiţi amândoi."
Astea sunt doar indicaţii pentru un discurs mult mai lung. Oricum, estimez că n-o să se întâmple prea des, n-am o reputaţie foarte bună când vine vorba de onestie. Atunci vor zice Dare. Proastă alegere!
-"Hmm, dintotdeauna am vrut sa stiu cum se simt țâțele tale la atingere . May I? Ahahaha, of course I may, I bought The Rock and Chuck Norris and can I do whatever I want, bitch!"
-"Provocare zici? Here's my white hairy butt, take a good look at it"!
-"Uhm, I've missed the touch of your cookie, can I put hand? Binehânţeles."
Ok, this was a bad idea, I'd probably feel most of the breasts and most of the asses (not the small tits and the huge behinds). I'd probably punch some people the face, go for a kiss or two to finish the job (sa ne-ntelegem, punching and kissing persoane diferite) . Partea asta a planului mai trebuie lucrata.
Tocmai mi-am dat seama că unora nu am ce să le spun. Cât de ciudat, există oameni cărora chiar nu am ce adevăr să le spun în faţă pentru că deja ştiu ce cred despre ei. Nu vă lăsaţi păcăliţi, e de bine, niciodată nu spun unui om de dulce. Efectiv mă mir că am astfel de oameni în viaţa mea şi mă blestem că nu îi ţin mai aproape mai des. Frate-miu ar fi unul dintre ei, dar s-o lăsăm mai moale cu afecţiunea, I only love people from outside my family, bla bla. Şi vai! sunt chiar mai mult de doi oameni! Ok, o să le scriu.
Aşa, şi într-unul din plicuri ar fi un cec cu bani. Dacă urăsc respectiva persoană îi dau 100 de euro sau ceva similar, în scârbă. Oamenilor dragi le dau fix cât au nevoie să-şi plătească datoriile şi să facă excursia de vis în jurul lumii, în SUA, în Japonia, să-şi cumpere formaţia preferată, etc. Lui tata îi plătesc creditele, casa şi manoperă pentru finisarea etajului de sus, bani să nu trebuiască să muncească deloc, abonament pe o linie aeriană să vină în Amsterdam de fiecare dată când e în călduri, un antrenor personal şi un nutriţionist să aibă grijă de silueta lui, să-şi poată găsi pantaloni pe măsură, poate o maşină şi şofer personal, nasol că e daltonist, nişte ochelari uber cool, cei mai buni medici pentru prevenirea bolilor care stau să apară, un câine şi cam atât, că îi ajunge. Ah, şi o tablă de şah.
În celălalt plic ar fi partea cu adevărul din Truth or dare. Ce, credeai că scapi?
Acesta a fost cel mai lung text inutil pe care l-ai citit vreodată. Cărţile proaste nu se pun.
Votarea a inceput de 3 zile deja. Pentru cine nu stie, Roblogfest e concurs de bloguri romanesti, orice altceva e de prisos. N-am sa va invit sa aruncati o privire pe site, v-ati ingrozi si eu tin la sanatatea cititorului meu. Eu doar va spun sa votati. Desigur, procedeul nu este pentru incetiniti mintal, in sensul ca necesita sa-ti faci cont pentru a putea vota. Personal, cred ca majoritatea aveti deja cont in reteaua Metropotam/Coolio.ro/Invita.ro/Roblogfest (eh, sper si eu) dar daca nu aveti faceti un efort.
In primul rand, ma votati pe mine, care sunt inscris la Cel mai sexy microblogger, adica sunt inscris cu contul de Twitter. Nu trebuie sa va placa Twitter, nu trebuie sa aveti nici in clin nici in maneca, numai dati click aici si votati!
Apoi, va recomand calduros sa votati, in cadrul a trei categorii, unul din blogurile urmatoare - credeti-ma, merita! De fapt, nici nu trebuie sa ma credeti, le puteti vizita singuri.
Ordinea este complet alegorica, cu alte cuvinte alfabetica:
Catzaua | Lene Barbie |
| paraNOIDS | Peculiarme |
| Puttycat | Tomata cu scufita |
Votati si ne vedem la party!
