Vrei să scapi de un prieten bun fără de care nu te-ai vedea, și nu știi cum? Ești sufocat de prea multă atenție din partea prea multor oameni cool și ai nevoie de spațiul tău? Ai prea multe cunoștințe și n-ai timp de relații umane așa că vrei să ieși la pensie și să te bucuri de liniște? Nu te îngrijora, avem o selecție largă de atitudini distructive care te pot ajuta să scapi de surplusul de amici nedoriți, cu care te poți întâlni după ani și ani și cu care să nu mai ai nimic de discutat. E simplu, urmează unul din pașii de mai jos sau o combinație de doi sau mai mulți pentru un efect îndelungat! În foarte puțin timp poți realiza performanța de a fi evitat în locuri publice sau la telefon de către acești oameni!
 
 Prima rețetă este clasică: ai prieteni cu care ieși în oraș regulat, te distrezi în cluburi, faci sport cu un grup de oameni, ai colegi de treabă care te invită constant la activități. Tot ce trebuie să faci e să te cuplezi cu unul sau una care să-ți ceară nici mai mult nici mai puțin decât tot timpul tău liber - sau îl poți acapara tu pe al lui/ei. În primele luni vei începe să refuzi regulat invitațiile prietenilor, aruncând scuza legitimă că te îndeletnicesti în activități de cuplu. În timp devii din ce în ce mai comod într-o relație călduță și prietenii vor înceta să te sune, decât poate de două ori pe an, la ocazii speciale, for old time's sake, etc. Atunci se va întâmpla să fii deja invitat(ă) la o nuntă (pentru că asta fac cuplurile comode, exersează) și vei putea să refuzi fără nici un stres. Sigur, îți declari intenția înflăcărată, dar vagă, de a te întâlni în curând, și o vei lăsa atârnând. Misiune îndeplinită.
 
 Dacă ești una din cele două persoane pe care le cunosc, o metodă mai directă, dar neînțeleasă, este să te retragi în munți unde vei lua parte la ședințe de meditații/brainwashing, unde oricum nu te va căuta nici dracu. Din când în când îți faci apariția în Vamă și toată lumea e la fel, numai tu ești schimbat și încerci să-i racolezi pentru același lucru. Se uită ciudat la tine și nu te mai caută nici pe Facebook.

 Dacă te afli într-o poziție incertă cu o persoană de sex opus, ai două opțiuni: ori răcești relația ca pe Large Hardon Collider pentru că nu e destul de atrăgător/atrăgătoare, ori faci sex (opțiunea preferată), ceea ce mai mult ca sigur va strica relația, pentru că dacă ați fi vrut să fiți un cuplu ați fi fost deja. Deci futai, după care o varză de frânturi de sentimente, de obicei doar de o singură parte, după care urmează frustrări legate de dezinteresul uneia din părți și de aici totul se duce la vale fără ajutor. Felicitări, ai un +1 în Little Fuck Book. Îi mai verifici din când în când contul de Facebook, când ești în călduri (mereu, masculin, sau la ovulație, feminin).
 
 Dacă te bucuri de o trecere largă între prietenii cu care ai crescut, atât cei din copilărie cât și cei din liceu, cel mai simplu lucru de făcut e să te muți din orașul natal. E o metodă simplă, tried-and-true, prin care ajungi în ză big city unde de multe ori vin și cei de acasă, dar sunt atâtea tentații și lucruri de făcut încât poți să scapi de prieteniile vechi fără să pari suspicios. Din când în când te întorci la sursă și mai bei o bere, pentru că altfel te plictisești de moarte într-un oraș mort. Repeți asta de două ori pe an și e de ajuns să ții o flacără de veghe aprinsă.
 
 Ești deja în ză big city și n-ai scăpat de prieteni încă, cu toate distracțiile din jur? Ești un om mare de-acum, e timpul să-ți iei un job. Poate să fie cel mai de căcat posibil, tot te va ajuta să muncești 8-10 ore pe zi pentru un salariu cel mai des de rahat, și îți va distruge zilele, nu vei mai avea chef de nimic. În weekend tot ce vrei e să recuperezi timpul pierdut vegetând din timpul săptămânii, timp pe care îl recuperezi... relaxându-te, normal. Dacă ești foarte norocos, ai parte de un job bine plătit și/sau foarte mișto, care te stimulează să lucrezi mult overtime. Problem solved! nu vei avea timp nici de prieten/prietenă, așa că e bine să plănuiești din timp și să-ți faci dinainte, preferabil să fi intrat deja în etapa "nu facem nimic, dar e prea confortabilă relația" înainte să începi să muncești ca un animal. Poți fi sigur de faptul că nu vei mai ieși decât cu o mână de prieteni într-o sâmbătă seară, și asta numai dacă îți dorești - un workaholic e mai rău ca o femeie gravidă, poate să invoce orice scuză în orice moment.

Dacă te întrebi: totul e fine and dandy, dar ce fac când vreau să scap de cineva anume? Ai venit la persoana potrivită, pentru că sunt deosebit de experimentat în această categorie de alienare. Îți trebuie un plan pe termen mediu-lung. Întâi ai parte de prietenia clasică, cu mici diferențe dacă e de același sau sex opus. Apoi începeți să vă apropiați și vă încredințați secrete unul altuia, ca niște prieteni buni. Următorul pas e să ajungeți la apogeu (nu vă mai gândiți la sex), în preajma căruia unul din voi se mută și îi propune celuilalt să stea împreună, că tot vă înțelegeți așa bine. Ai rezolvat jumătate din problemă! Aici ajută mult și să fii un personaj asocial cu probleme comportamentale și de comunicare, sau să fii un control freak cu OCD/self-centered bastard (bitch). Începeți să vă certați pe cele mai banale lucruri, gen vasele din chiuvetă, gălăgia, prietenii pe care puteți sau nu să-i aduceți, banda de internet și cine ce cameră ia. De aici nu trebuie decât să te relaxezi (figurat vorbind, va fi o perioadă extrem de stresantă) până când lucrurile devin iremediabil distruse și unul din voi se va muta fără nici o vorbă. Și așa va rămâne. 
 
 Recunosc că bărbații au un avantaj nativ în aceste metode, deoarece putem aplica metoda fuck & don't call oricât de des putem, iar față de cei de același sex e destul să aplicăm ignore, fiindcă nu se întâmplă foarte des ca un bărbat să îi spună unui alt bărbat: "Când mai ieșim împreună?" sau "You never call anymore!". Mission accomplished. 
Și da, nu-mi fac iluzii, sunt convins că femeile au de două ori mai multe și mai crude metode decât ce-am înșirat eu mai sus, dar nu vom afla niciodată, pentru că sunt cel mai bine păstrat secret.

 Ar trebui să lămuresc multe detalii, dintre care cel mai puțin important ar fi identitatea miresei. Practic totul se rezumă la o decizie, care probabil o să fie influențată de vârstă, locație și câți bani o să am.
 

 Dacă mă întrebi acum, aș rezista asalturilor a 3 regimente de rude din partea amândurora, și eu și mireasa, și n-aș face cununia religioasă în biserică. Este absolut inutilă, am face la fel de bine să jertfim un miel pe un altar de piatră sau să dăm foc la vreo două vrăjitoare în piața satului, pentru că la asta se rezumă însemnătatea acestor obiceiuri arhaice care nu se mai termină, perpetuându-se din mamă-n fiică. Dacă aș face cununia religioasă, aș prefera să o fac în Hawaii sau pe marginea unui vulcan undeva, măcar să o pot împinge în focuri dacă mă răzgândesc în ultimul moment.
 
 Când vine vorba de locație, ar trebui să aleg între Galați, București, Utrecht sau orice altă preferință a miresei, dar foarte puțin probabil să cedez eu întâietatea dacă femeia mi-ar veni din Afumații de Sus sau Dărăpănești. Și cu siguranță n-aș face mai multe ceremonii în mai mult de un loc, așa că va trebui să aleg locația prin calibrare cu proces continuu în buclă închisă cu feedback negativ în regresie stafilotoracică inadvertentă, prescurtat BUC-I (e un acronim științific). Practic, ori nu invit pe nimeni și atunci nu-mi pasă, doar 10 oameni care se nimeresc să fie acolo, ori decid că toată lumea de care-mi pasă trebuie să fie acolo și nu voi accepta un refuz (și o să-mi fac mult sânge rău primind refuzuri), caz în care trebuie să scriu un algoritm de optimizare a locației și a datei calendaristice, bazat pe un sondaj efectuat în prealabil pe eșantionul relevant de prieteni care vor avea de completat un chestionar detaliat cu datele celorlalte nunți la care participă, restricții de muncă și vacanță, limitări în ce privește deplasarea și orice alt impediment i-ar împiedica să participe. Și algoritmul meu o să aibă priorități pentru fiecare persoană, de la 1 la 10, așa că o să dea precedență persoanelor mai importante, așa că optimizarea scorului înseamnă că persoane de 3-4 s-ar putea să rămână pe afară, dar după cum știm minimul local nu-i că cel global, deci scularea că ai adormit citind. 

Aș vrea o călătorie de miere, dar cu tot cu albine, și nu după nuntă, ci chiar în timpul ei sau înainte. Dacă banii n-ar fi o problemă, m-aș cununa în toate religiile posibile numai de-al dracului, să văd cum e obiceiul la fiecare, chiar și la alea la care trebuie să îți bați nevasta în noaptea dinainte "cu intenții bune". Și partea cu albinele ar interveni în timpul călătoriei în jurul lumii pe care aș face-o, sau de-a lungul Americii (oricare din ele), înainte de nuntă sau imediat după. Sau poate mi-aș fura mireasa la 12 și aș duce-o direct la aeroport.
 
 Aș vrea să nu avem o nuntă plictisitoare. Încă de acum 2 ani mi s-a întipărit în minte că dacă o să am vreodată un dans de nuntă, o să fie cel mai tare pe care îl vor fi văzut nuntașii. Cu sau fără legătură cu tematica nunții - exact, o să fie tematică, gen Michael Jackson - Thriller sau Midnight în Paris, just off the top of my head, fără obligații, dar cel puțin decorul și câteva personaje ar putea crea o atmosferă foarte mișto.
 
 Aș vrea să beau la nunta mea, și să beau serios. Numai că nu se cuvine, așa că voi face un compromis și mă voi antrena serios la halbere smuls, săptămâni bune înainte de nuntă. N-am să mă fac chiar așa praf, dar vreau să fiu un mire beat.
 
 Și mai vreau un singur lucru: tata să fie slab. O să-l pun la regim strict și îi zic că dacă nu încape în asta nu mă însor și poate să-și ia adio de la nepoți - am metodele mele de-al convinge că vorbesc serios, pentru că el devine mai bătrân și eu devin mai puternic pe zi ce trece. Așa că, moșule, 110 MAXIM!

 7 (șapte) zile petrecute în România, din care 3 în GL, 3 în B.
 
 Egzact. Restul: 13 ore în mijloacele de transport, plus ~9 ore întârziere (nimic n-a ajuns la timp: 1h30, 1h30, 3h, 3h, zbor, tren, tren, zbor). Restul le-am băut.
 
 Unde am băut? 5 baruri și-un club, de la absintherii fițoase cu 10 lei berea până la o bodegă ordinară de cartier unde am băgat mici cu cartofi prăjiți ca porcu - la 11 noaptea.
 
 Ce-am băut? Vreo 300 de rachiu 70º (e mult, credeți-mă), și 10 beri la Galați, vin cât cuprinde și aproape 20 de beri la București. Recoltă cam slabă.
 
 Cu cine-am băut? Cu vreo 20 de oameni dragi (family not included), s-au mai băgat în seamă vreo 10 oameni necunoscuți, ale căror nume nu le știu nici acum.
 
 Cu cine n-am băut.. am textuit. În total 110 mesaje (la fix, sămoarămama), minute nu mai știu câte erau dar vreo oră jumate tot am vorbit (mai mult decât în 6 luni de .nl).
 
 Temperatura medie la exterior: -10º Celsius. Temperatura medie a urechilor mele: -8º. Temperatura în Olanda la întoarcere: -7º Celsius.
 
 Bani consumați în România: voi strâmtora din buci 29 de zile și 17 ore.
 
 Eșecuri notabile: partea cu banii de mai sus; blue balls; am pierdut fesul; am întârziat 3h la întoarcere.
 
 Reușite notabile: am fost în club după un car de ani; am făcut aproape tot ce mi-am propus; vezi la sfârșit; am întârziat DOAR 3h spre București.
 
 La întoarcere: ~80+20 emailuri primite, după 3 zile de lipsă de internet.
 
Urmează: real life. Până data viitoare, în aprilie.   
 
 În altă ordine de idei, nu mai am sechele emoționale.

 Am citit fragmente dintr-o carte compusă din mărturiile unor români plecaţi din ţară "după 1989", pentru că, nu-i aşa, ultimii 21 de ani au fost un mare căcat în care nimic nu s-a schimbat, ba mai rău chiar, lucrurile s-au înrăutăţit într-atât încât unii visează cu drag la comunism.
 
 Textul este foarte lung, însă unele lucruri ies în evidenţă, sunt convins că le-aţi mai auzit şi voi. În primul rând, România te ucide. Încet, metodic, rece, îţi omoară creativitatea, spiritul liber, sistemul încearcă să te pună la pământ. Puţin câte puţin nedreptăţile te îndoaie, toţi doctorii sunt dumnezei şi refuză să te trateze dacă nu dai şpagă, poliţia te bate în stradă pentru nimic, toţi politicienii fură şi NUMAI prin tupeu, prostie şi grosolănie ajungi mare. România este iadul pe pământ şi străinătatea este pământul promis, unde toţi oamenii sunt egali, presa este echidistantă, la TV e numai cultură şi majoritatea persoanelor pe care le vei întâlni sunt deschise şi tolerante.
 
 Şi mai era un lucru esenţial. Cei mai mulţi din cei care pleacă spun mereu aceeaşi poezie: "Îmi sunt dragi doar nişte oameni pe care am apucat să-i cunosc, în rest nu contează".
 
 Acum vor urma părerile mele extrem de limitate despre chestiunile ilustrate mai sus (dacă nu v-aţi prins, erau presărate cu ironie din belşug).
 
 Pe scurt, sunteţi plini de căcat.
 
 Pe lung, sunteţi extrem de limitaţi în capacitatea voastră de a înţelege că, la un moment dat, se pot spune multe lucruri bune şi rele despre orice popor, lucruri care au fost influenţate de istoria recentă şi nu-prea-recentă a ţării respective, precum şi ţările învecinate şi marile puteri mondiale care-şi promovează valorile (consumeriste, în principal) prin branduri globale. Comunism, Rusia, haosul de după 90, americanizarea, presiunile pentru integrarea în Europa. 
 După zeci de ani în care am fost încastraţi în comunism, dintr-o dată s-au deschis porţile libertăţilor şi toată lumea a început să facă orice îi era interzis înainte. Doar nu vă închipuiaţi că dintr-o dată toată lumea va deveni extrem de muncitoare şi conştiincioasă şi vor trage ţara într-o direcţie ideală, devenind o nouă Japonie la sfârşitul secolului 20. E(ra) nevoie de multă muncă, muncă pe care cu toţii trebuie să o prestăm, dar mai ales voi, cei care aţi ales să plecaţi. N-am să zic nimic de şoarecii care părăsesc corabia, pentru că fiecare s-a gândit la binele propriu sau al familiei, dar cu toţii luaţi împreună nu se diferenţiază de efectul de masă care cauzează îndobitocirea ţării. Pe scurt, destepţi au plecat, proşti au rămas. Oamenii care ar face o diferenţă prin muncă cinstită au preferat să o facă în Italia, Spania sau UK, după ce-au plecat plângându-se că nu mai sunt oameni cinstiţi în România.
 Decât cei câţiva oameni de treabă pe care i-au cunoscut ei. Serios, chiar vrei să joci cartea asta? Eu chiar am simţit asta pe propria piele, nu e un fapt generalizat dar am întâlnit români (aici) care au fost reci cu mine pentru că eram român. Una din cele mai mari prostii pe care le poţi face e să crezi că românii sunt implicit mitocani, prost-crescuţi, oportunişti, leneşi, șpagagii, toate adjectivele adverbele închistate în expresia care-o urăsc cel mai mult: românism. Românii nu sunt toţi răi, doar că cei mai mulţi dintre cei care pleacă aleg să privească doar partea goală a paharului/ partea proastă a populaţiei, hoţii care-ţi sparg maşina, maneliștii cu speakerul în metrou, mahalagioaice, muncitori care urlă după femei pe stradă. Ei nu văd pe oamenii care împart cărţi în Bucureşti şi în restul ţării, sau pe sutele de mii de voluntari la acţiunile ecologice, nu văd pe olimpicii naţionali şi internaţionali de liceu, miile de studenţi la medicină, arhitectură, drept, care muncesc pe rupte şi sunt decişi să schimbe ceva când se fac mari. Şi mai rău, nu se văd pe ei înşişi.
 
 Revenind la firul epic de mai sus, se pune problema şi de "dincolo". Trecând peste micul detaliu despre influenţa vestului în cultura contemporană românească, influenţă care a modelat chiar România de astăzi care vă displace atât de mult, se pune problema ce e atât de bine dincolo şi nu e aici. Americanii au rasism şi izolare culturală, o ţară unde toţi consumă dar prea puţin se produce. Englezii au circul mediatic care încearcă din răsputeri să îndobitocească ţara cu Big Brother, WAGs, Cheeky Girls şi Jordan. De asemenea, mai au prejudecăţile despre muncitorii din est care vin să le ia joburile. Practic, majoritatea ţărilor vest-europene au aceeaşi atitudine, motiv pentru care politicienii lor ţin în continuare să ne blocheze accesul în ţările lor, şi bine fac. Dacă vei întreba un olandez despre români, nu va avea nici o problemă împotriva lor, pentru că nu sunt prea mulți, dar aşteaptă până când interdicţiile vor fi ridicate şi vom vedea cu toţii câtă influenţă poate exercita un nou Geert Wilders (un fel de Vadim olandez, cu pică pe musulmani). Cert e că Olanda are insule multiculturale, eşuând în încercarea de a integra populaţia musulmană, foarte numeroasă de altfel. Dar despre asta într-un alt episod.
 
 Practic, ce încearcă oamenii să spună e că şi-au părăsit ţara pentru bani. Atenţie, nu mă refer la cei care au plecat ca să îşi hrănească familia sau cei care vor să facă un ban afară pentru a avea la bătrâneţe, vorbesc despre cei care au lăsat totul în urmă, ţara, prieteni, familia dar mai ales apartenenţa la poporul român, sentiment pe care, am impresia, nu i-a încercat vreodată prea tare. Cel mai mult mă întristează că foarte mulţi copii, chiar din liceu, gândesc aşa, ceea ce înseamnă că multe lucruri sunt în neregulă cu ţara.
 
 N-aş şti de unde să încep cu schimbarea asta. Dar dacă mi-ar da cineva o baghetă magică, aş schimba o mână de politicieni (cei care i-au influenţat pe restul, îi ştiţi), câţiva saci de pseudo-jurnalişti şi aş acorda cea mai mare atenţie justiţiei, medicilor si educaţiei. 
 
 Personal, eu cred că lucruri se schimbă în fiecare an, multe în bine, şi sunt foarte pentru circulaţia românilor peste tot in lume, doar doar să înveţe câte ceva. Dar dacă n-au sentimentul apartenenţei la ceva, atunci la ce bun? 

 Într-un moment de linişte am realizat că am ignorat blogul, ceea ce nu se face, ţinând cont cât m-a ajutat când eram mai muritor de foame şi mai înflăcărat de iubire şi că nu mai vorbesc cu oameni decât prin texte publicate (sâc!). Aşa că n-ar strica un post de umplutură.
 
 Să presupunem că mă aflu în insulele Tristán da Cunha şi singura conexiune cu exteriorul este internetul prin satelit, care şi ăla merge când americanii şi ruşii nu le folosesc pentru spionaj, adică rar. În nopţile cu lună plină ştiu că netul merge, aşa că dacă sunt sub un cer plin de stele şi o lună mare luminoasă, mă grăbesc la laptop (am 10 baterii cu mine şi le încarc solar o dată pe săptămână) pentru un alt post pe blog.
 
 Viaţa în insule s-a stabilizat, într-un final. Aici vara şi-a intrat în drepturi, adică avem parte de ninsoare şi polei. Bicicleta mea a făcut pană într-una din drumeţiile mele pe panta vulcanului, aşa că a trebuit să-i înlocuiesc cauciucul, după ce-am aşteptat două săptămâni un transport de materiale din Africa de Sud.
 
 În port nu prea mai e nevoie de hamali, aşa că lucrez o dată la două săptămâni cărând plasele de peşte. Din fericire criza financiară n-a ajuns până aici, mă plătesc acelaşi salariu, doar că mult mai rar. M-am reorientat şi am găsit o a doua slujbă. M-am angajat la piaţa de peşte - aranjez peştii pe tarabe după mărime, specie, aspect. Dintre cei 300 de locuitori, toţi mă cunosc şi mă apreciază pentru simţul estetic. Singura ciudăţenie e că trebuie să port uniformă, whatsupwitdat.
 
 Plănuiesc o vacanţă peste două luni, am vorbit acum cu pescarii să mă ia în Februarie până în Cape Town. Am auzit e un fel de Praga a Africii, cu multe feluri de bere şi cartiere medievale. Sunt entuziasmat, oarecum, sunt pe insula asta de un an, cu excepţia micii escapade cu o canoe către o insulă vecină, când am asistat la o nuntă inedită, pe buza vulcanului - a fost cool, au sacrificat şi o capră (ciudat pentru nişte creştini).
 
 E o senzaţie nouă liniştea pe care o simt în ultima vreme. Nu sunt obişnuit cu ea, mă acomodasem cu trăitul în colibă şi mâncat peşte toată ziua. Aproape am devenit un locuitor cu drepturi depline, mi-am făcut şi prieteni la piața de pește, printre care o tipă blondă micuţă şi simpatică, chiar dacă nu sunt descendent al celor 15 oameni care au populat insula acum sute de ani. Însă lucrurile sunt pe drumul cel bun şi în curând voi putea să îmi permit o vacanţă de mai multe săptămâni în care poate voi ajunge şi acasă. Ah câte am să vă povestesc!
 
 ... akshully not that much.

 Indiferent de traseul pe care l-am ales eu în ultimii ani, am putut să observ destul de clar tendinţa unor oameni dragi de a pleca din ţară definitiv, din motivele prea bine cunoscute şi super-clişeice. M-am oprit din a mai pleda pentru rămânerea în ţară (fără legătură cu decizia de a da la master), aşa cum n-am mai fost radical nici în privinţa fumatului - oamenii vor face mereu ce vor, nu ce crezi tu că e mai bine pentru ei (sau pentru tine).
 
 Ei au plecat, ei încă mai pleacă şi unii vor pleca. Chiar dacă toată suita asta de emigrări m-a deprimat teribil, la fel ca şi plecarea mea (observaţi că nu folosesc acelaşi cuvânt, emigrare), e şi mai trist faptul că acum sunt aici şi mă simt mai departe de ei, prin comparaţie de cum era în România. Nu am recuperat nici unul din prietenii pierduţi (culmea, suntem în aceeaşi ţară) şi i-am scăpat printre degete pe alţii, rămaşi în urmă.
 
 Însă îmi place să mă gândesc la mine ca la un pesimist paradoxal. E de rău, e groaznic, mă aşteaptă vremuri sumbre şi nu pot să mă consolez cu gândul că ar putea fi mai rău. Dar ştiu că undeva cândva departe o să fie de bine - ceea ce e clar o amăgire cruntă, but stick with me. Tărâmul acesta magic la care visez eu când sunt high când beau este România. Singura necunoscută este cea temporală.
 
 Eu vreau şi sper ca toţi oamenii cool şi interesanţi şi dragi mie să se întoarcă în România, unde o să fiu şi eu, iar toată lumea o să fie extaziată de direcţia în care a luat-o ţara şi poporul. Am merge la bere şi am râde de vremurile dubioase când Becali era pe primele pagini ale ziarelor şi toţi politicienii se certau şi votau fără să cunoască legile supuse la vot, când toate clişeele de litoral se vor reseta şi nu se vor mai plânge oamenii de Mamaia că e plină de manele şi Vamă că s-a stricat; când "Let's do it, România" nu va fi subiect de miștouri şi printre românii din străinătate ("Mamă ce proşti, să strângă după alţii!"), când vor apărea ştiri în presa occidentală cu altceva decât ţigani şi hoţie.
 
 Însă astea nu sunt de ajuns, pentru că nu sunt cuantificabile. Software engineering m-a învăţat că trebuie să ai metrice pentru orice lucru pe care îţi propui să-l construieşti, aşa că încerc să evaluez care e cea mai bună măsurătoare a evoluţiei României în următorii 20 de ani. Am şi o listă.
 
 -una destul de subiectivă este existenţa autostrăzii Bucureşti-Galaţi - that would be a treat! Atunci când Galaţi va fi suficient de dezvoltat pentru a justifica o autostradă sau când în sfârşit se vor construi autostrăzi într-un ritm decent cât să ajungă şi la Galaţi (sigur e foarte jos pe listă), m-aş gândi serios să revin în ţară.
 
 - când Google Street View va avea acoperire în România, din nou în zonele de interes precum Galaţi şi Bucureşti, voi şti că ţara noastră a devenit destul de importantă şi suntem pe harta marilor producători de software
 
 - când Iliescu va muri. Când Năstase, Vadim, Videanu, Vanghelie, băgaţi şi Băsescu dacă vreţi, nu vor mai fi în poziţii de putere, când poate vom produce politicieni de care să nu ne fie scârbă, precum Obama sau Isărescu.
 
 -când sistemul feroviar va fi destul de dezvoltat încât ar fi comparabil cu cel din Olanda, atunci aş veni mult mai des cel puţin în vizită, de plăcere. Comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai bună, de vreme ce ţara e mult mai mică şi se face naveta în mod frecvent, dar măcar condiţiile de transport şi vitezele să fie la fel.
 
 -când România va avea universităţi în Top 100 (cer prea mult? Top 200?) Shanghai, atunci vom şti că e safe să te întorci. Din păcate chestia asta n-o să se întâmple nici în 50 de ani.
 
 - tare-aş vrea să văd cum Esquire Ro va depăşi ca număr de cititori pe Cancan şi Libertatea, that would be the sweetest sight to see.
 
 - atunci când România va putea organiza un turneu de fotbal, chiar şi în colaborare cu un vecin, fie el european sau mondial (să fim serioşi), atunci muuuuulte lucruri se vor fi îndreptat în direcţia în care sperăm cu toţii.

- nu în ultimul rând, atunci când Let's do it, Romania n-ar mai fi necesar, pentru că nu sunt destule gunoaie de curăţat (din nou, mă gândesc la Olanda, unde o astfel de acţiune n-ar avea sens), atunci cu siguranţă voi vrea să locuiesc în ţară.
 
 Ideile mele se termină aici. Ar fi drăguţ dacă aţi contribui şi voi, dar ştiu că n-o s-o faceţi, sunteţi departe şi nu aveţi nici un gând de întoarcere. Ne vedem în vacanţe... poate.
 

 Nu are sens să schimbi ceva dacă totul merge bine, nu? Şi totuşi unii o fac, pentru că nu ştiu să aprecieze ce au.
 
 A fost odată un student care locuia în cămin. Stătea bine şi nu se gândea să plece, pentru că plătea foarte puţin pe întreţinere. Avea un job destul de bine plătit şi destul de stabil, cu foarte mult potenţial de creştere. Însă el nu era mulţumit. În camera de cămin era înghesuit cu alţi studenţi şi devenea sufocant, chiar dacă nu trăise niciodată de unul singur pentru a face diferenţa. La muncă, şeful nu prea îi dădea de lucru şi se plictisea enorm; a ajuns să îi displacă slujba şi statul degeaba câteva ore pe zi aşa că şi-a dezvoltat un obicei prost de a freca menta pe internet, obicei care i-a intrat în sânge şi cu care se luptă până în ziua de azi. Ar fi putut să fie autodidact şi să înveţe multe lucruri interesante dar nu era destul de motivat, pretinzând că are nevoie de îndrumarea unui mentor. Făcea în fiecare zi o oră pe drum către muncă şi a început să urască rutina de birou şi sculatul de dimineaţă, dar mai ales, mai ales drumul împuţit pe acelaşi traseu către acelaşi loc urât din acelaşi oraş pe care începuse să îl deteste, tocmai pentru că nu putea ieşi dintr-un cerc vicios în care prinsese viteză (unghiulară). Pentru că avea prea mulţi bani, s-a gândit să facă rost de şi mai mulţi, aşa că a făcut un card de credit şi a început să consume din el şi nu l-a mai acoperit niciodată. Caz clar de nefericire egoistă.
 
 Ce-ar fi putut face studentul nostru pentru a-şi orândui viaţa şi a descoperi iarăşi plăcerea de-a trăi? În primul rând ar fi putut merge la un medic pentru a afla de ce nu mai are energie pentru nimic în afara orelor de muncă. Nişte somn n-ar fi stricat nici el. Ar fi putut cunoaşte o fată drăguţă din afara cercului de prieteni cu care să o ia de la zero, în loc să lingărească după ciorbe reîncălzite şi deserturi lăsate-n soare. Ar fi putut să îşi folosească timpul nealocat de la muncă pentru cauze mai nobile cum ar fi aprofundarea unor lucruri pe care (s-a dovedit mai târziu) nu le ştia. Pentru combaterea stării de apatie, ar fi trebuit să-şi găsească un hobby drăguţ cum ar fi fotografia (şi să exerseze) sau să se implice într-o organizaţie non-profit precum EcoAssist care i-ar fi putut oferi satisfacţiile personale după care tânjea într-atât. Ar fi putut petrece mai mult timp cu prietenii ieşind în oraş, în cluburi, ieşind din oraş, descoperindu-şi ţara pe care nu o cunoştea nici cât negru sub unghie. Ar fi putut să economisească bani pentru zile negre, chiar dacă nimeni nu putea prevesti venirea crizei economice. Cu banii economisiţi ar fi putut face excursii memorabile prin Europa, fără fiţe, doar un rucsac şi mult entuziasm. Dar entuziasmul era lipsă.
 
 În schimb, studentul a împrumutat cu dobândă un rezervor de aer, şi-a legat nişte pietre de moară de picioare şi s-a aruncat în lac doar cu o frânghie, zicându-şi: Pot să îmi ţin respiraţia şi să mă târăsc afară din lac înainte să mi se termine aerul?
 

 Când am aterizat eram îmbrăcat în costum. Proastă idee, pentru că la 25-30 de grade câte erau (eu aveam două perechi de pantaloni, longstoryaskmelater) de la Băneasa până la Shopping City unde am reuşit să mă schimb m-am udat mai rău ca o virgină cu două degete-n plus.
 
 Am descoperit că oamenii au descoperit că eu nu mai vorbeşte bine româneşte, dragă, de fapt am accent de om care a trăit "afară" şi îi e greu cu româna, şi-o reaminteşte. Meh.
 
 Iniţial m-am dus la plimbare de la gară până în Romană şi îmi amintesc că îmi plăcea drumul ăsta, cu toată Griviţei care e cum cred că ştiţi şi unii dintre voi. A fost chiar plăcut şchiopătând pe lângă traficul înfiorător din centru, îmi era dor de aglomeraţie. Apoi s-a făcut sâmbătă dimineaţă şi eu am traversat tot Militariul şi mi s-a făcut silă de toţi bătrânii (puteţi să mă judecaţi) şi de traficul înfiorător care era şi atât de mult mi-aş fi dorit o bicicletă să bat cei câţi kilometri or fi fost, dar nu se putea, şi transpiram, mi se făcea rău, mi se făcea dor şi voiam să fiu în altă parte, numai acolo nu. Da, aici chiar sunt snob.
 
 Nu-mi place şantierul care se numeşte Bucureşti (nu credeam că poate fi mai rău decât atunci când am plecat, m-am înşelat) dar îmi place cum arată podul de la Grozăveşti. În schimb toată schela asta uriaşă mi-a cauzat mustrări de conştiinţă. În prima zi m-au oprit două tipe care întrebau unde e IDM, eu le zic să meargă înapoi şi să treacă prin pasaj la Basarab, pe la metrou. Două zile mai târziu, încercând să trec eu însumi, aflu că gura de metrou care ducea la pasaj era închisă, puteai să intri prin altă parte dar trebuia să consumi o călătorie să intri. O vai de săracele fete, le-am zis prost. Alte trei zile mai târziu, mergând la autogara IDM, am dat peste o altă gură de metrou Basarab care, surpriză, chiar ducea la pasaj, whatdyaknow. Concluzia e că oamenii întreabă de direcţii pe oricine pare a avea habar de încotro merge, iar eu mereu am un mers grăbit către încotro m-aş îndrepta, chiar dacă nu ştiu unde. Am fost întrebat de direcţii în fiecare zi. Mi s-a întâmplat şi în Utrecht.
 
 Dacă vi se pare că shaormele în Bucureşti nu sunt destul de picante, trebuie să parcurgeţi următorii paşi: a) se bea bere cu vin la Fabrica. b) se acontează serviciile unui anume Alexandru Dimofte, număr de telefon la cerere, c) se merge la shaormeria din Dristor, d) se înmânează banii susnumitului domn Dimofte întru cumpărarea unei shaorme de pui, atât, nu picantă, doar de pui. Rezultatul va fi că domnul Dimofte fie va convinge personalul shaormeriei să îţi supraîncarce lipia cu ardei foarte iuţi (40+ bucăți) fie, variantă mai puţin plauzibilă, domnul Dimofte deţine o rezervă personală de ardei iuţi pe care îi poate întrebuinţa la cerere pentru satisfacerea de curiozităţi culinare. Procedaţi la a mânca shaorma respectivă apoi relaxaţi-vă în următoarele zile cât timp toţi prietenii răspândesc vestea 
 despre-un crai de la apus 
 care nu a fost răpus 
 nici de-o pungă de ardei, 
 că să moară-n ciudă ei.
 Hei hei!

Dacă nu-ţi convine România, n-ai decât să pleci dracului din ţară, ce pula mea stai şi contaminezi internetul cu dejecţiile tale regurgitate despre cât de căcat e ţara şi ce amfibieni căzuţi de pe scara evoluţionistă îi sunt locuitorii? De ce trebuie să-ţi citesc observaţiile patriotice în spiritul "nimeni nu face nimic, trebuie să schimbăm ceva!", "ţara asta e plină de laşi, mi-e ruşine că sunt român"? Apucă-te să vorbeşti engleză pe stradă, schimbă-ţi numele în buletin şi du-te, frate, strânge bani, împrumută de la bănci, fură, prostituează-te, orice, numai pleacă!
 
 Dacă unii oameni nu sunt destul de buni pentru tine, sugerez să nu mai ai de-a face cu ei; procedează în aşa fel încât să nu mai cunoşti persoana respectivă. Nimeni nu a spus că a face un compromis în societate înseamnă să te prefaci că îţi plac oamenii pe care nu-i suporţi, aşa că nu vreau să te mai văd scremându-te de-un zâmbet de fiecare dată când mă vezi pe hol, gândindu-te că poate într-o zi o să ai nevoie de mine - nu se ştie niciodată, nu? Adună-ţi coloana vertebrală de pe jos şi nu mai fi o scursoare de om pentru că te-ai învăţat să fii ajutat de oameni.
 
 Ce vrei tu de fapt, sex sau o relaţie? Nu ştii, pentru că te-a sucit la cap ultimul partener, nu mai ştii ce vrei, societatea îţi zice că e vârsta de cordit, prietenii te fac să te simţi stingher pentru că toţi sunt cuplaţi şi aşa merge treaba când înaintezi în vârstă. Ia-te de ceafă, da-ţi trei palme peste bot şi decide-te până la urmă ce vrei, să te fuţi sau să mergi la cumpărături cu cineva. Degeaba te ambalezi tu cu fluturaşii din stomac dacă pe ea o doare-n buca stângă. Dacă vrei ţinut de mână şi "baby", "iubiţel" "lumina ochilor mei" n-ai decât să întrebi, nu aştepta ca prostul până când întrebarea ta o să strice totul, dacă nu vrea, dă-o-n pula mea, mai sunt un miliard de femei superbe pe lumea asta, 5 miliarde de bărbaţi care ţi-ar face poftele. Dacă vrei doar un vagin moale şi umed în seara asta, o pulă tare (dacă ai noroc) şi durabilă, abordeaz-o cu tupeu sau zi-i direct în faţă, dacă e tip, se economiseşte mult timp şi efort, dă-l în mă-să, şi-aşa nu merită mai multă agitaţie, e doar o panaramă de om cu probleme cel puţin la fel de mari ca ale tale. Trezeşte-te la realitate.
 
 Banii n-aduc fericirea? Asta pentru că nu-i ai şi nu vrei să plângi prea mult după ei, din când în când te amăgeşti cu citatele unor oameni necunoscuţi. Dacă vrei bani, munceşte ca un sclav, n-ai altă şansă. Dacă nu te lasă să munceşti, fă-ţi prieteni cu bani să te ajute când intri în căcat. Dacă vrei astfel de prieteni, trebuie să satisfaci două condiţii, să-ţi placă oamenii şi să nu pari sărac. Dacă vrei să le şi ceri bani, ia ultima firimitură de mândrie care ţi-a rămas, cacă-te pe ea şi dă-i foc.
Şi până la urmă, ce-i cu citatele astea, ai ajuns aşa retardat încât nu mai poţi să gândeşti pentru tine, trebuie să adopţi părerile altora? Toate profilele oamenilor pierduţi pe drum au câte-un citat care pare să dea tocmai bine. Se trezeşte vreun individ cu spirit de observaţie mai bun ca al tău, emite câteva păreri evidente despre lumea din jur şi dintr-o dată îl ridicăm la rangul de scriitor, pentru că noi suntem incapabili de a exprima aceleaşi adevăruri universale, suntem prea ocupaţi cu supravieţuirea în jungla asta şi nu ne dăm seama când personalitatea noastră a devenit un colaj prost din părerile altora, desene animate din copilărie şi ură pentru tot ce ne înconjoară, pentru că suntem nefericiţi, pe când mizerabilul din tine e produsul deciziilor greşite făcute de când te ştii.
 
 Eşti fericit(ă)? Mă bucur pentru tine, împărtăşeşte-mi şi mie secretul.

Sfatul lui Jimmy Carr pentru cine vrea să se apuce de comedie e să fii fan al comediei în primul rând: începi cu spectacolele mari, apoi prinzi show-uri scurte în cluburi medii, ca în final să mergi în pub-uri unde poţi asista la viitoare talente ale comediei. Problema e că la noi nu există aşa ceva.

Ca să te apuci de comedie în România trebuie să fii genial, părerea mea. Sunt puţine lucruri care ar prinde la noi şi sunt puţine care au prins de-a lungul timpului, cel puţin aşa cred eu. Fără să menţionez Toma Caragiu sau alţi actori care delectau publicul pre-decembrist înainte de naşterea mea, mă rezum la ce cunosc şi ce-am prins şi eu, mai mult sau mai puţin.
Pentru mine comedia în România e reprezentată de Vacanţa Mare. Au început la început, early 90's, au luat-o încet, din provincie/Craiova, au descoperit ce face lumea să râdă şi cu o tonă de talent au ajuns în vârf şi au stat acolo multă vreme, din ce-mi aduc aminte. Iniţial erau trei, Mugur, Radu şi Semaka/Dan Sava. I-am prins ca toţi ceilalţi la TV şi mă hlizeam necunoscător împreună cu familia, Garcea, Leana şi Costel, de-astea. Ulterior le-am descoperit spectacolele de pe litoral, hit-uri ani la rând, care mi-au întregit imaginea.
Da, Vacanţa Mare ar fi putut fi mult mai buni, mult mai rafinaţi. Dar au reuşit ceva unic, anume să capteze atenţia multor categorii sociale pentru că umorul lor era 70% pentru proşti/masa de oameni îndobitociţi, 25% politic şi 5% rafinat. Evident, în cele 70% erau incluse glume cu ţigani, unguri, moldoveni, ardeleni, olteni, curve, prostituţie, sex sex sex, toate chestiile la care în general lumea râde, pentru că ne unesc pe toţi: dacă erai moldovean, râdeai de olteni şi ardeleni, dacă erai ţigan rdeai de poliţişti, dacă erai poliţist... ei bine, ăştia nu cred că erau fani.
Divertis mereu mi-au părut a se teme de ceva, umorul lor era prea sugerat şi prea puţin direct. Pe Vacanţa Mare o durea în coccis, clienţii politici preferaţi fiind Năstase, Ili, Ciorbea, Vodcăroiu, de-ăştia. În plus, cei trei erau incredibili de talentaţi, Mugur şi Radu cântau la chitară, blondu făcea absolut toate feţele din lume, Mugur şi Sava (blondu) îşi intrau la perfecţie în rolul de ţigani, plus că Mugur e nebun, după cum ştiţi şi voi, cred.
Declinul a început după moartea lui Dan Sava, dacă ar fi să aleg un favorit el ar fi, omul putea să se strâmbe o oră pe scenă şi tot scotea mai multe râsete (de la mine) decât Divertis.

Tot ce a apărut după aia la TV nu intră în categoria comedie, gen Cârcotaşii sau Mondenii/Trăzniti în Nato şi ce alte trăznăi mai sunt. DOD a fost o încercare timidă de one-man show bazat în principal pe prosteala lui Doru pe scenă, a mers o dată pentru mine după care s-a terminat. Apoi au urmat standup-urile din cluburi bucureştene din care nu am văzut decât Trupa Deko o singură dată în cafeneaua originală, acum 2 sau mai bine ani. Bine am făcut, pentru că am râs cum nu o făcusem de mult, mi s-au părut absolut geniali doi din trei, deşi mi-au spus cei cu care am fost că materialele se tot repetau de un an jumate. Poate de-aia nici nu m-am mai dus apoi, deşi am vrut. Da, ăştia sunt buni, ştiu că mergeau şi prin ţară cu spectacolele, dar vreau ceva mai mare, mai mult, mai amuzant!
În afară de ei, am văzut pe Tibi Neuronu la RBF 2009, a încercat nişte umor pentru tocilari, nu i-a ieşit, băga el nişte sex, masturbare, etc. S-ar putea să fi fost o mulţime frigidă, n-au mişcat la absolut nimic din ce-a fost pe scenă, dar hai să fim serioşi, Hi-Q...
Eu de-atunci n-am mai văzut nimic, nici n-am mai auzit nimic. Online sunt porumbeii şi alte diverse one-line-comic-strips care nu îmi satisfac pofta enormă de comedie. Încă mai aştept.

Eheheee, dar afară, nene, afară e altă treabă (şi alt post).

Sincer vă spun că nu înţeleg cum de nu s-a gândit nimeni la ele până acum.

1. Nu se prezintă nimeni la vot. Oricine are cele mai mici dubii în privinţa alegerii, toţi care sunt "forţaţi" să aleagă răul cel mai mic, oricine nu a votat pe G sau B în primul tur, cine n-a fost deloc în primul tur, nimeni să nu se prezinte! Or să se voteze candidaţii pe sine, apoi membrii de partid, logic, câteva mii de autobuze cu oameni săraci sau proşti şi aia e. Câteva zeci de mii de voturi invalidează alegerile, nu? Dacă nu, ar trebui.
2. Persoanele peste 70 de ani nu mai au drept de vot, pe motiv că au trăit prea mult în comunism şi s-ar putea să fie încă infectaţi, nu vrem să riscăm. Dacă nu, dăm drept de vot persoanelor peste 14 ani, să mai contracarăm din efectele gerontofiliei senilităţii.
3. Un dublu asasinat sincron. Cineva îi împuşcă pe candidaţi, sniper style. Think Lee Harvey Oswald times two. După aia cineva trimite un mesaj gen Al Quaeda pe internet ameninţând pe următorii candidaţi că "with great power comes great responsability". Apoi se organizează alegeri cu cine-a mai rămas. În ziua alegerilor, Gheorghe Becali şi Corneliu Vadim Tudor decedează în mod suspect de cauze naturale.
4. Dacă iese Geoană preşedinte, facem revoluţie şi îl detronăm după care îl instaurăm pe Radu Cernea. O să fie o revoluţie de verde, când armata vrea să tragă, protestatarii strigă: Verde stop!
Dacă iese Băsescu preşedinte, îi momim pe piraţii somalezi cu ciorbă de burtă şi mici şi îi punem pe ei să facă revoluţie. În schimb îl punem preşedinte pe taică-meu, că e marinar, are 1.93 şi îl urăşte pe Iliescu.
5. Aducem un preşedinte străin pe mulţi bani. Îi oferim contract de 5 milioane de euro anual plus bonusuri de performanţă.
6. Îl votăm pe Moş Neculae. Ce, credeaţi că a fost împuşcat la revoluţie? Nimic nu ştiţi.
Îl ţinem 10 ani cât construieşte autostrăzi şi plăteşte datoriile externe, împiedică plecarea tinerilor români în străinătate, extinde metroul bucureştean dar tot nu face celor din Drumul Taberei (mama lor) şi până atunci mai mor din comuniştii de acum, se mai purifică rasa ariană.
7. Mugur Isărescu preşedinte, Klaus Johannis prim ministru, Pache Protopopescu primar al Bucureştiului, Băsescu primar în Constanţa, Geoană primar în Timişoara... cât rezistă. Şi Andi Moisescu Răzvan Exarhu ministru de externe.
8. Începem să dezvoltăm arme nucleare şi facem primele teste în judeţul Galaţi (există nişte palate de haur pe-acolo). Americanii ne somează să încetăm, noi replicăm FAQ şi apoi ne aşezăm confortabil. Într-un an de zile o să trăim cu soldaţii americani ca dacii cu romanii şi în sfârşit o să avem un KFC şi în Galaţi! Înnăbuşesc revolte ale maghiarilor şi oltenilor şi instaurează o conducere nouă. În 5 ani se retrag la ei acasă şi lasă România cu 5000 de kilometri de autostrăzi.
9. Asta ultima e un long shot: Dacă iese Băsescu sau Geoană preşedinte, mergem la culcare devreme. Ne trezim devreme, facem exerciţii fizice, mâncăm sănătos, ne pupăm mai des părinţii, soţul/soţia, prietenul/prietena, căţelul sau wallpaperul. Mergem la şcoală sau la work unde muncim din greu, realizăm chestii remarcabile şi obţinem satisfacţii. Ieşim seara la o bere cu prietenii să sărbătorim. Mergem acasă şi ne culcăm. A doua zi, vor fi trecut 5 ani.

Nu ştiu cum am ajuns să primesc newsletterul Sport.ro, nu pot să-i acuz de spam pentru că memoria nu mai e la fel de bună ca în tinereţe. Nici nu trebuie să îmi pun eu problema asta, Yahoo e destul de deştept (go figure) să identifice mailurile insistente şi cu titluri suspicioase şi să nu mă deranjeze cu mesaje în genul celor pe care le veţi vedea în rândurile următoare.
Eu de fapt nu am încredere în Yahoo. Îmi verific mail(urile) şi cont(urile) de spam de câteva ori pe zi - ok, asta rămâne între noi - de teama unor mesaje pierdute acolo. Pentru uşurinţă marchez toate mesajele noi ca fiind citite, printre ele aflându-se aproape zilnic un titlu boombastic de la Sport.ro. Am ignorat cât am ignorat dar într-un final mi-au captat atenţia şi am zis că merită un post, sunt aproape amuzante dacă n-ar fi triste.
Cât i-am dat eu de urmă, seria începe relativ nevinovat, “Romanii sunt niste salbatici!” Ce spun scotienii despre Romania dupa meciul Urziceni – Rangers! Nu-i problemă, de-astea sunt şi la ştirile de la televiziune, scandalurile sunt provocate de ei, se ştie. Apoi vine Jardel în scenă: Banel i-a lasat masca pe turci! Uite cea mai tare faza reusita de Steaua aseara!. Îmi aduceam aminte vag că Steaua a pierdut, oare cum i-a lăsat mască pe otomani, nu ştiu.
Să nu uit să vă zic, toate mesajele încep cu notificarea VIDEO, pentru amatorii de mârlănii şi senzaţii tari, trebuie să vii cu ceva concret, nu să fluturi cuvinte grele cu caps lock şi să abuzezi de semnele de exclamaţie, nu, asta e treabă de amator. Mereu trebuie să arăţi dovada, nene; în cel mai rău caz, arunci un IMAGINI SOCANTE pe care trebuie să-l asezonezi cu O nationala batuta cu pietre, jucatori lasati in sange de suporteri furiosi! ca să alunece mai bine.
Bineînţeles, există şi zilele bune, în care redactorii (sau editorul, habar nu am) e lovit de inspiraţie şi exclamă: VIDEO criminal!, MEGA HOTIE!!! sau DEZVALUIRE şi PORNO în aceeasi propoziţie; da, vorbim în continuare despre Sport.ro, ştiri sportive, nu?
Cred că e inutil să menţionez în punctul ăsta că din 22 de mesaje pe care am avut (ne)inspiraţia să le strâng, două nu, atenţie, NU se referă la fotbal. V-aţi revenit? La ce sport se referă de fapt, nu ştiu, poate reuşiţi voi să descifraţi, sunt primele două din următoarea listă delicioasă:

-Sparge baloane cu spatele! Ea este cea mai flexibila femeie din lume!

-VIDEO: EA are cel mai puternic san din lume! VEZI cum scoate dopul sticlelor de bere!

-VIDEO Alt scandal in Franta! O mare companie nu-l mai lasa pe Henry s-o ia in mana!

-VIDEO: Cel mai tare papagal care tine cu Steaua! VEZI cum il injura pe Bogdan Stancu!

-VIDEO / Ultimul hit in magazine! Cristiano Ronaldo face pipi si Kaka pe el!

-VIDEO: "Brad Pitt" Tudor are profesori buni! Vezi aici TOP 10 hotii la MONDIALE!

-VIDEO criminal! Vezi sutul care a spart poarta, omul si zidul din spate! La propriu!

-VIDEO incredibil! Gerrard si Beckham au DISTRUS un stadion! Vezi cum s-au provocat cei doi!

-VIDEO SOCANT: Tatal capitanului Angliei vinde COCAINA

-Asa ceva n-ai mai vazut! MEGA HOTIE!!! La Paris in barajul pentru Mondiale in Frant

*preferata mea, de departe, Henry nu mai e lăsat să o ia în mână, omfg wtf ffs!

**pentru integritatea dumneavoastră mentală, am făcut caps-urile mai mici, să nu fugiți pe dealuri masturbându-vă cu campania electorală erectă în minte

Mama lor de vânzători ambulanţi!
Un cetăţean respectabil care se întâmplă să fiu eu încerca să achite o vizită la dentist. Normal, recepţionera nu are bani să-mi dea rest. Eu am şi cerut banii în avans că să am să le plătesc şi ei nu catadicsesc să facă nici cel mai mic efort să uşureze viaţa ambelor părţi. Normal, eu trebuie să mă duc să schimb, dar să las rucscacul acolo, şi asta după o lungă perioadă de gândire, nu cumva vrea să fugă fără să plătească 20 de lei, golanul.
Pentru 6 bancnote amărâte cu suma de 100 lei a trebuit să mă milogesc la trei chioşcuri de cartier din spatele blocurilor gri din Militari. Eram la concurenţă cu trei puşti impielitati care voiau şi ei să schimbe 50 lei.
Cred că ştim amândoi că ai bani să-mi schimbi. Dar pe tine te doare în cur de problema mea, îţi urmăreşti interesul, de parcă e chioşcul lu' tac-tu. Oare dacă aş fi fost la fel de mârlan ca tine şi aş fi cumpărat o gumă cu 100 de lei era mai bine? Oare ai fi refuzat să mă serveşti? Mai mai că te-aş înţelege dacă nu aş şti că e ATÂT de simplu să faci rost de bani schimbaţi, te tragi atâta pe cur cu mărunţii tăi!
A trebuit să merg până după Gorjului ca să scot bani de la un bancomat. Trebuie să recunosc că apreciez mai mult hypermarketurile şi a lor plată prin card şi îmi va face deosebită plăcere să fac asta dacă voi locui în ţări mai vestice.

Şi dacă tot m-am enervat, să le zic de diabet şi celor de la magazinul din spatele P7. Cei mai mulţi vânzători sunt femei şi cele mai multe din vânzătoarele femei te privesc cu scârbă şi îţi dau restul în acelaşi spirit. O chestie extrem de simplă, dar pentru care îmi vine să îi izbesc cu capul de tejghea. Această tejghea e netedă şi lucioasă. Vânzătoarea îţi pune un număr de monede, de obicei de 10 bani, dacă nu îi e prea scârbă să îţi dea rest (pt că uneori îţi oferă bomboane sau îţi cere ţie mărunt că ea n-are) . Aceşti bani îi pune pe tejghea. Ar putea foarte frumos să ţi-i aşeze în mână, dar alege să îi pună jos, de unde tu te chinui să le ridici, fiind dificil ca naiba. Şi eu mă simt de căcat încercând să iau monede de 10 bani câte una, mai ales dacă e coadă. Deşi sunt banii mei. Maică-mea zicea demult, când lucra la un chioşc, că e frumos să laşi măruntul acolo, îl poate folosi omul ca să-şi cumpere un bilet până acasă. Dar pe vremea aia era mai multă sărăcie. Şi pentru că era maica-mea, era şi mai multă sărăcie.
E un singur bărbat care vinde şi omul e şi politicos şi îţi mai şi oferă rest ŞI bon direct în mână. Ar fi drăguţ dacă cei mai mulţi vânzători nu ţi-ar fute ziua iremediabil şi sistematic, încă mai sper.

Un post tocmai a disparut pentru ca am fost facut de kkt. Asta e, viata merge mai departe! Completam spatiul ramas liber cu acesta

-in acest moment o voi blestema pe profa de economie din liceu pt ca m-a confuzat pe viata in privinta semnificatiei cererii si ofertei-

Din punct de vedere economic, lucrurile merg bine, zic ei. Avem o rata de crestere de ţ%, puterea de cumparare creste ca dupa viagra (i'm guessing), toate astea se traduc intr-un fenomen simplu. Romanii cumpara.
Aici e si problema, romanii cumpara ORICE. Ceilalti romani s-au prins si au inceput sa le ofere orice-uri. Macar daca ne-ar oferi orice... Procesul asta deformat de vanzare cumparare s-a impamantenit fiind baza a ceea ce vedem in jurul nostru azi: multe, multe, multe albume de manele si muzica usoara sau {rock: Voltaj, Blaxy Girls, Keo, Directia 5.... moving on}, zeci si sute de magazine absolut inutile care vand exact aceleasi lucruri (termenul potrivit e kitsch), depozite cu facaturi gen Sir sau IDM sau depozitele din Galati, preaaa multe fast fooduri si shaormerii, magazine in-gro-zi-toa-re de cadouri, cu aceleasi si aceleasi idiotenii: sabii si cutite, brichete si bricege elvetiene, statui ale lui Buddha, VAZE si tricouri imprimate; reviste gen Playboy si Maxim care uita de unde au plecat (sau poate au ramas proaste), ziare de scandal si emisiuni de cacat culminand cu OTV, vedete despre care vorbesc pana si oamenii cu pretentii (insert here names to boost up traffic), bloguri de doua pence si-un scuipat care pun poze si stiri cu ante-numitele, garnisite cu stiri de-aiurea ("Asfalt in Vama!"), hi5 si pitzipoanca.org... discoteci de regie (mi-e si rusine sa le zic cluburi); la toate astea se adauga tot ce e de stat si nu poate fi contestat sau inlocuit: CFR, regiile de apa si electricitate, facultatile si invatamantul in general (slava Domnului ca Romtelecom si-a gasit concurenta), spitalele si policlinicile.
Bleah.

Partea a doua vă va purta pe meleaguri mitice, în îndepărtatul nord al unei capitale de legendă a unei tari fabuloase, conduse de Chel Impărat, aflată peste o mare si trei râuri. Si acest Impărat avea o fată frumoasă si proastă............... deci am fost în Băneasa, bă!
Am zis să mă integrez adoptând spiritul de turmă, într-o vineri seară care anunta reduceri de 70%, muzică, concert si cocktailuri gratis. Si poporul nu s-a dezis. După cum spune mai sus, cumpără orice, deci dacă le dai pe gratis garantat vor bloca străzile din Băneasa Shopping City formând coadă la un căpăcel de cocktail dubios de verde. Aha, era într-un căpăcel, nu mai mare decât dopul de Cola (ok, poate un pic mai mare).
Mie imi place să cred că Băneasa este totusi vârful de lance în materie de vestimentatie în sensul că dacă rămâi dezamăgit de 99% din magazine, cel putin 1% rămas reprezintă un număr rezonabil (eventual >=1) unde să îti satisfaci poftele. Însa de data asta, mai mult ca niciodată, mi-am pierdut răbdarea slalomând printre oi si pizde încercând să admir măcar o pereche de blugi sau de încăltări.
Ok, protest oficial: să vă fie rusine că produceti, sau importati, aceeasi marfă over and over again si din când în când schimbati colectiile cu ceva si mai oribil, negândindu-vă să produceti articole de vestimentatie frumoase si armonioase SAU să le vindeti la un pret rezonabil! Plus că numai la femei vă gânditi! ... adică, 70% din magazine sunt pentru femei, iar 70% din acele 70% (repede, Barbie, cât face?) sunt numai pentru pitzipoance!
Vineri seară, mai mult decât oricând, am fost dezgustat de fenomenul şopingăraiei la români.

Da' tot mi-am luat bocanci.