Mai întâi, aveam o fată care mă iubea şi pe care o iubeam chiar dacă nu îmi dădeam seama. M-am purtat ca un idiot şi am primit exact ce am meritat.
 
 Într-un alt vis, eram plin de prieteni şi ne vedeam în fiecare seară în cămin, ne uitam la filme şi făceam petreceri penibile dar amuzante şi distractive, combinam vodcă şi cola şi ne credeam cei mai tari, mergeam pe munte şi luam trenul spre mare după ultimul examen picat. Ne-am certat ca nişte idioţi, ne-am cuplat şi ne-am despărţit, ne-am mutat împreună şi am rupt prietenii, totul s-a dus pe apa sâmbetei, am ajuns să vorbim doar câte doi din cauza antipatiilor.
 
 Apoi se făcea că mă trezeam la realitate şi intram în clasa muncitoare, unde aveam şansa de a lucra cu nişte oameni super de treabă şi a învăţa o grămadă. Ne-am împrietenit şi am mai şi ieşit din când în când în oraş, am devenit motivul pentru care nimeni nu pleca din firmă, deşi toţi ne plângeam. Viitorul se anunţa luminos, puteam deveni un bun profesionist cu multă experienţă şi dani pe curea, cu un salariu de invidiat pentru vârsta mea şi poate concediu anual în Ibiza sau Australia. În schimb m-am dezmeticit după doi ani cu o datorie cât casa, fără să fi strâns nici un cent, fără experienţa pe care am sperat-o şi mi-am dat seama cât de slab eram în meseria mea, irosind doi ani imaginându-mi locul de muncă, ca fiind un balaur scoţând flăcări de care trebuia neapărat să scap mai repede. Am plecat şi tot ce mi-a rămas sunt câţiva prieteni şi trei rânduri în CV.
 
 Între vise, m-am trezit cu o nevoie acută de un pahar de apă. Aşa că m-am urcat într-un tren şi am mers la Timişoara unde a fost ca un vis frumos între atâtea coşmaruri închipuite, a durat cât o sărutare, dar s-a terminat.
 
 De curând m-am trezit iar din somn. De obicei nu ţin minte visele, dar acum se făcea că lăsasem în urmă prieteni şi familie cu un regret imens în suflet şi m-am dus să trăiesc pe o insulă pustie unde am fost lovit foarte repede de nebunie. Am început să nu mai disting prieten de duşman şi am îndepărtat pe toată lumea cu o răceală calculată, în mod obsesiv şi regulat. Plecasem de unde era cald şi bine, însă la întoarcere totul era distrus, nimic nu a rămas la fel, prietenii au fugit în alte zări şi familia nu mai e, doar un teren viran unde înainte era un cămin.
 
 Mi-am spus că trebuie să mă trezesc şi încă mă mai zbat în semi-conștiență. Câte puţin realizez ce am pierdut în tot timpul cât am fost adormit, florile au ofilit, praful s-a depus şi păianjenii şi-au ţesut măiestrii arhitecturale pe la colţuri, dar mai mult de-atât, voi fi acţionat în instanţă în două ţări, nu am prieteni şi nici măcar cunoscuţi care să-mi întindă o mână, nici un venit şi o datorie înzecită faţă de acum un an.
 
 E clar, am dormit cam mult.

Am trei sticle de parfum, Dior Homme, Dior Homme Sport şi încă unu care ar putea fi Givenchy dacă mi-ar păsa. Nu le folosesc deşi o dată pe lună mă uit la el admirativ şi mă gândesc să mă dau, să nu mă dau. Nici nu ştiu când expiră, dar presupun că mai ţin, de vreme ce le-am primit în ultimul an jumate, maxim.
Păstrez toate biletele de tren pe care le-am cumpărat, cu excepţie cele uzuale pe ruta Bucureşti Galaţi. Am bilete spre Constanţa, Buzău (noaptea aia fanstastic de banală în care am vorbit în gară din Buzău cu un beţiv care a fost coleg cu Hagi), Timişoara. N-am văzut eu prea multă Românie dar măcar atât am descoperit şi eu. Bineînţeles că am toate biletele de tren din Olanda, inclusiv 2008, inclusiv cele de acum spre Haga, Bruxelles, Zwolle.
Încă mai am o bună parte din chitanţele de plată a regiei de cămin din ultimii doi ani, îmi tot spuneam că mai bine să fii safe than sorry şi le puneam înapoi. Să fim serioşi, am un fetiş; acum nu le mai arunc zicându-mi: dacă tot le-am păstrat până acum, ce mai contează de-acum încolo. E foarte amuzant când te minţi pe tine însuţi ştiind adevărul. La fel de amuzant e şi faptul că strâng prezervative (nefolosite, normal). În afară de cele pe care le-am găsit în geaca de iarna trecută, despre care nu ştiu pentru cine erau menite, ştiu fiecare batch pe unde a fost şi ce-am marcat şi ce-am ratat. Nu-i aşa că e amuzant? And the crowd goes quiet.
Am şi o oarecare colecţie de brichete, nu e o colecţie propriu-zisă pentru că sunt împrăştiate prin diverse locuri, nu merge nici una, recent am furat una de la o mătuşă în stil Bentley (brichetă, nu mătuşa), e ca o maşinuţă mică.
Am început să strâng vederi haioase din Utrecht, poţi să le iei gratis de la standuri (sau poate nu, eu le iau), mă rog, mai degrabă ilustraţii.

Şi bineînţeles mai jos avem acele lucruri cu adevărat mărunte care au o istorie proprie,

gen cupoanele Threadless pe care le-am lipit şi de monitor, brelocul din Frantia pe care mi l-a dat maică-mea (săraca femeie n-a avut un concediu de ani de zile, dar îi mai aduce cineva din când în când un breloc de undeva şi ea mi-l dă mie), eticheta de la primii mei Converşi, două perechi de căşti împletite care într-o vreme aveau un parfum deosebit (şi puternic, cred că le-ai dat special!), o bărcuţă făcută dintr-o etichetă promoţională de ţigări (ar trebui să se recunoască), nişte origami lebădă, gen, făcute de Sorina (cred că de la ea sunt amândouă, altfel nu-mi explic), bricheta pe care am găsit-o în Poli într-o seară întunecată ca după 15 metri să îmi ceară o gagică foc (no I did NOT hit that) şi bineînţeles Axe Clicker pe care am încercat să-l folosesc o dată dar am eşuat lamentabil (nu, nu mi-a ieşit un număr negativ).
Sperăm să continuăm colecţiile, dar cine ştie. La naiba, ce n-aş da pe un număr de Esquire!

Sincer vă spun că nu înţeleg cum de nu s-a gândit nimeni la ele până acum.

1. Nu se prezintă nimeni la vot. Oricine are cele mai mici dubii în privinţa alegerii, toţi care sunt "forţaţi" să aleagă răul cel mai mic, oricine nu a votat pe G sau B în primul tur, cine n-a fost deloc în primul tur, nimeni să nu se prezinte! Or să se voteze candidaţii pe sine, apoi membrii de partid, logic, câteva mii de autobuze cu oameni săraci sau proşti şi aia e. Câteva zeci de mii de voturi invalidează alegerile, nu? Dacă nu, ar trebui.
2. Persoanele peste 70 de ani nu mai au drept de vot, pe motiv că au trăit prea mult în comunism şi s-ar putea să fie încă infectaţi, nu vrem să riscăm. Dacă nu, dăm drept de vot persoanelor peste 14 ani, să mai contracarăm din efectele gerontofiliei senilităţii.
3. Un dublu asasinat sincron. Cineva îi împuşcă pe candidaţi, sniper style. Think Lee Harvey Oswald times two. După aia cineva trimite un mesaj gen Al Quaeda pe internet ameninţând pe următorii candidaţi că "with great power comes great responsability". Apoi se organizează alegeri cu cine-a mai rămas. În ziua alegerilor, Gheorghe Becali şi Corneliu Vadim Tudor decedează în mod suspect de cauze naturale.
4. Dacă iese Geoană preşedinte, facem revoluţie şi îl detronăm după care îl instaurăm pe Radu Cernea. O să fie o revoluţie de verde, când armata vrea să tragă, protestatarii strigă: Verde stop!
Dacă iese Băsescu preşedinte, îi momim pe piraţii somalezi cu ciorbă de burtă şi mici şi îi punem pe ei să facă revoluţie. În schimb îl punem preşedinte pe taică-meu, că e marinar, are 1.93 şi îl urăşte pe Iliescu.
5. Aducem un preşedinte străin pe mulţi bani. Îi oferim contract de 5 milioane de euro anual plus bonusuri de performanţă.
6. Îl votăm pe Moş Neculae. Ce, credeaţi că a fost împuşcat la revoluţie? Nimic nu ştiţi.
Îl ţinem 10 ani cât construieşte autostrăzi şi plăteşte datoriile externe, împiedică plecarea tinerilor români în străinătate, extinde metroul bucureştean dar tot nu face celor din Drumul Taberei (mama lor) şi până atunci mai mor din comuniştii de acum, se mai purifică rasa ariană.
7. Mugur Isărescu preşedinte, Klaus Johannis prim ministru, Pache Protopopescu primar al Bucureştiului, Băsescu primar în Constanţa, Geoană primar în Timişoara... cât rezistă. Şi Andi Moisescu Răzvan Exarhu ministru de externe.
8. Începem să dezvoltăm arme nucleare şi facem primele teste în judeţul Galaţi (există nişte palate de haur pe-acolo). Americanii ne somează să încetăm, noi replicăm FAQ şi apoi ne aşezăm confortabil. Într-un an de zile o să trăim cu soldaţii americani ca dacii cu romanii şi în sfârşit o să avem un KFC şi în Galaţi! Înnăbuşesc revolte ale maghiarilor şi oltenilor şi instaurează o conducere nouă. În 5 ani se retrag la ei acasă şi lasă România cu 5000 de kilometri de autostrăzi.
9. Asta ultima e un long shot: Dacă iese Băsescu sau Geoană preşedinte, mergem la culcare devreme. Ne trezim devreme, facem exerciţii fizice, mâncăm sănătos, ne pupăm mai des părinţii, soţul/soţia, prietenul/prietena, căţelul sau wallpaperul. Mergem la şcoală sau la work unde muncim din greu, realizăm chestii remarcabile şi obţinem satisfacţii. Ieşim seara la o bere cu prietenii să sărbătorim. Mergem acasă şi ne culcăm. A doua zi, vor fi trecut 5 ani.

UPDATE 2012: site-ul s-a mutat de ceva vreme la http://www.carteadecitit.ro/

Mai ţineţi minte când va rugam să mă ajutaţi cu o carte? Ei bine, cineva m-a contactat pe mail şi mi-a dat toate informaţiile de care aveam nevoie (mulţumesc şi Andrei pe calea asta). Persoana aceea mi-a recomandat cartiprivate.ro unde mi-am găsit cartea - dacă intraţi o să vedeţi că e un anticariat hibrid din Timişoara, mai mulţi oameni vând cărţile proprietate personală prin intermediul site-ului, n-am înţeles foarte bine ce treabă are Adevărul în cazul asta, poate e sponsorizat de cotidian, poate e pus la cale de ei, în fine; se pare că site-ul a fost la început o singură bibliotecă personală dar s-a extins, oricine putând să-şi expună titlurile.
Ei bine, eu i-am contactat pe mail şi am fost rugat să dau toate detaliile adresei la care să mi se livreze cartea, după care mi-au fost comunicate preţurile, 25 lei pentru carte şi 9 lei pentru transport, pentru a fi de acord cu ele. Nu ştiu dacă vi se pare mult, dar cartea e în stare foarte bună, având în vedere că e editată în 2000 şi de atunci nu se mai găseşte pe nicăieri. Plata se face ramburs şi aia e!
Sunt mai mult decât mulţumit şi îi recomand :D şi ajunge în 3 zile!