Indiferent de traseul pe care l-am ales eu în ultimii ani, am putut să observ destul de clar tendinţa unor oameni dragi de a pleca din ţară definitiv, din motivele prea bine cunoscute şi super-clişeice. M-am oprit din a mai pleda pentru rămânerea în ţară (fără legătură cu decizia de a da la master), aşa cum n-am mai fost radical nici în privinţa fumatului - oamenii vor face mereu ce vor, nu ce crezi tu că e mai bine pentru ei (sau pentru tine).
 
 Ei au plecat, ei încă mai pleacă şi unii vor pleca. Chiar dacă toată suita asta de emigrări m-a deprimat teribil, la fel ca şi plecarea mea (observaţi că nu folosesc acelaşi cuvânt, emigrare), e şi mai trist faptul că acum sunt aici şi mă simt mai departe de ei, prin comparaţie de cum era în România. Nu am recuperat nici unul din prietenii pierduţi (culmea, suntem în aceeaşi ţară) şi i-am scăpat printre degete pe alţii, rămaşi în urmă.
 
 Însă îmi place să mă gândesc la mine ca la un pesimist paradoxal. E de rău, e groaznic, mă aşteaptă vremuri sumbre şi nu pot să mă consolez cu gândul că ar putea fi mai rău. Dar ştiu că undeva cândva departe o să fie de bine - ceea ce e clar o amăgire cruntă, but stick with me. Tărâmul acesta magic la care visez eu când sunt high când beau este România. Singura necunoscută este cea temporală.
 
 Eu vreau şi sper ca toţi oamenii cool şi interesanţi şi dragi mie să se întoarcă în România, unde o să fiu şi eu, iar toată lumea o să fie extaziată de direcţia în care a luat-o ţara şi poporul. Am merge la bere şi am râde de vremurile dubioase când Becali era pe primele pagini ale ziarelor şi toţi politicienii se certau şi votau fără să cunoască legile supuse la vot, când toate clişeele de litoral se vor reseta şi nu se vor mai plânge oamenii de Mamaia că e plină de manele şi Vamă că s-a stricat; când "Let's do it, România" nu va fi subiect de miștouri şi printre românii din străinătate ("Mamă ce proşti, să strângă după alţii!"), când vor apărea ştiri în presa occidentală cu altceva decât ţigani şi hoţie.
 
 Însă astea nu sunt de ajuns, pentru că nu sunt cuantificabile. Software engineering m-a învăţat că trebuie să ai metrice pentru orice lucru pe care îţi propui să-l construieşti, aşa că încerc să evaluez care e cea mai bună măsurătoare a evoluţiei României în următorii 20 de ani. Am şi o listă.
 
 -una destul de subiectivă este existenţa autostrăzii Bucureşti-Galaţi - that would be a treat! Atunci când Galaţi va fi suficient de dezvoltat pentru a justifica o autostradă sau când în sfârşit se vor construi autostrăzi într-un ritm decent cât să ajungă şi la Galaţi (sigur e foarte jos pe listă), m-aş gândi serios să revin în ţară.
 
 - când Google Street View va avea acoperire în România, din nou în zonele de interes precum Galaţi şi Bucureşti, voi şti că ţara noastră a devenit destul de importantă şi suntem pe harta marilor producători de software
 
 - când Iliescu va muri. Când Năstase, Vadim, Videanu, Vanghelie, băgaţi şi Băsescu dacă vreţi, nu vor mai fi în poziţii de putere, când poate vom produce politicieni de care să nu ne fie scârbă, precum Obama sau Isărescu.
 
 -când sistemul feroviar va fi destul de dezvoltat încât ar fi comparabil cu cel din Olanda, atunci aş veni mult mai des cel puţin în vizită, de plăcere. Comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai bună, de vreme ce ţara e mult mai mică şi se face naveta în mod frecvent, dar măcar condiţiile de transport şi vitezele să fie la fel.
 
 -când România va avea universităţi în Top 100 (cer prea mult? Top 200?) Shanghai, atunci vom şti că e safe să te întorci. Din păcate chestia asta n-o să se întâmple nici în 50 de ani.
 
 - tare-aş vrea să văd cum Esquire Ro va depăşi ca număr de cititori pe Cancan şi Libertatea, that would be the sweetest sight to see.
 
 - atunci când România va putea organiza un turneu de fotbal, chiar şi în colaborare cu un vecin, fie el european sau mondial (să fim serioşi), atunci muuuuulte lucruri se vor fi îndreptat în direcţia în care sperăm cu toţii.

- nu în ultimul rând, atunci când Let's do it, Romania n-ar mai fi necesar, pentru că nu sunt destule gunoaie de curăţat (din nou, mă gândesc la Olanda, unde o astfel de acţiune n-ar avea sens), atunci cu siguranţă voi vrea să locuiesc în ţară.
 
 Ideile mele se termină aici. Ar fi drăguţ dacă aţi contribui şi voi, dar ştiu că n-o s-o faceţi, sunteţi departe şi nu aveţi nici un gând de întoarcere. Ne vedem în vacanţe... poate.
 

 Mai întâi, aveam o fată care mă iubea şi pe care o iubeam chiar dacă nu îmi dădeam seama. M-am purtat ca un idiot şi am primit exact ce am meritat.
 
 Într-un alt vis, eram plin de prieteni şi ne vedeam în fiecare seară în cămin, ne uitam la filme şi făceam petreceri penibile dar amuzante şi distractive, combinam vodcă şi cola şi ne credeam cei mai tari, mergeam pe munte şi luam trenul spre mare după ultimul examen picat. Ne-am certat ca nişte idioţi, ne-am cuplat şi ne-am despărţit, ne-am mutat împreună şi am rupt prietenii, totul s-a dus pe apa sâmbetei, am ajuns să vorbim doar câte doi din cauza antipatiilor.
 
 Apoi se făcea că mă trezeam la realitate şi intram în clasa muncitoare, unde aveam şansa de a lucra cu nişte oameni super de treabă şi a învăţa o grămadă. Ne-am împrietenit şi am mai şi ieşit din când în când în oraş, am devenit motivul pentru care nimeni nu pleca din firmă, deşi toţi ne plângeam. Viitorul se anunţa luminos, puteam deveni un bun profesionist cu multă experienţă şi dani pe curea, cu un salariu de invidiat pentru vârsta mea şi poate concediu anual în Ibiza sau Australia. În schimb m-am dezmeticit după doi ani cu o datorie cât casa, fără să fi strâns nici un cent, fără experienţa pe care am sperat-o şi mi-am dat seama cât de slab eram în meseria mea, irosind doi ani imaginându-mi locul de muncă, ca fiind un balaur scoţând flăcări de care trebuia neapărat să scap mai repede. Am plecat şi tot ce mi-a rămas sunt câţiva prieteni şi trei rânduri în CV.
 
 Între vise, m-am trezit cu o nevoie acută de un pahar de apă. Aşa că m-am urcat într-un tren şi am mers la Timişoara unde a fost ca un vis frumos între atâtea coşmaruri închipuite, a durat cât o sărutare, dar s-a terminat.
 
 De curând m-am trezit iar din somn. De obicei nu ţin minte visele, dar acum se făcea că lăsasem în urmă prieteni şi familie cu un regret imens în suflet şi m-am dus să trăiesc pe o insulă pustie unde am fost lovit foarte repede de nebunie. Am început să nu mai disting prieten de duşman şi am îndepărtat pe toată lumea cu o răceală calculată, în mod obsesiv şi regulat. Plecasem de unde era cald şi bine, însă la întoarcere totul era distrus, nimic nu a rămas la fel, prietenii au fugit în alte zări şi familia nu mai e, doar un teren viran unde înainte era un cămin.
 
 Mi-am spus că trebuie să mă trezesc şi încă mă mai zbat în semi-conștiență. Câte puţin realizez ce am pierdut în tot timpul cât am fost adormit, florile au ofilit, praful s-a depus şi păianjenii şi-au ţesut măiestrii arhitecturale pe la colţuri, dar mai mult de-atât, voi fi acţionat în instanţă în două ţări, nu am prieteni şi nici măcar cunoscuţi care să-mi întindă o mână, nici un venit şi o datorie înzecită faţă de acum un an.
 
 E clar, am dormit cam mult.

Twas an annoying vacation. Multe chestii m-au calcat pe coada, ceea ce n-a fost de ajutor in conditiile in care plecasem cu capsa pusa din capitala multiubita. Tot ceea ce urmeaza este un pamflet, pentru ca nu faptele in sine m-au enervat, ele n-au fost decat caii de povara ai intregii istorii recente existentialiste contemporane intrinsece (sac).
Cele mai enervante chestii in vacanta asta.
Se face curat in casa pe data de 31. Cateva ore mai tarziu, in dimineata zilei de 1, ai orez in par, haine, pe pat si pe jos. Te culci in orez.
Asa-i ca sarbatorile sunt perioada din an in care trebuie sa fim mai un, mai iertatori, mai iubitori, etc. Ah crap.
Sa nu te prinda anul nou cu datorii, sa ai bani in buzunar, sa duci gunoiul pe 31, nu pe 1 (de parca in prima zi a anului nu ai tone de gunoi in casa).
Trebuie, dar TREBUIE, sa ai zece tipuri de aperitive, sapte feluri de mancare, patru tipuri de bauturi, la care se adauga tot ce aduc invitatii. Dimineata pe 1, masa e plina de mancare neterminata. Seara pe 1, nu mai e deloc mancare in casa.
Trebuie sampanie la miezul noptii, numaratoare inversa, toate cacaturile. Idiots. E doar pamantul invartindu-se in jurul soarelui, e un obicei stupid stupid stupid (revelionul, nu pamantul invartindu-se).
Este imperios necesar sa te distrezi de revelion. Sa bei serios, party all night long, oh yeah, nu e voie sa te culci cat timp e noapte, party like there's no tomorrow!... dar o singura data pe an? De ce mai petreci daca nu mai e ziua de maine?
Urarile de bine sunt criminale. Ce sa mai zici de ele...
C0ncerte de revelion cu mega formatii! Animal X, Blondy, Alb Negru, Mandinga, Morandi, Akcent!
De Craciun si Revelion se scot vesela buna, fetele de masa albe, cuverturile noi, oh vai, acelea care vor sta inca 364 de zile in dulap, daca nu se mai scot la vreun paste.
Prefacatoria, Doamne.
Dar totusi cei mai enervanti sunt probabil oamenii ca mine.

Stii ca e groasa atunci cand nici calatoria nu-ti mai aduce satisfactie. Stand intre patru pereti sau intre alti trei pereti, avand sau nu o telecomanda in mana, cu stomacul urland de foame sau poate ghiftuit, cu un animal in curte sau chiar cu cinci lighioane, toate frumoase, stand pe internet, nici macar asta nu-ti mai indulceste drumul. Studiile intensive asupra calatoriei in timp au avut parte de o lovitura odata cu schimbarea guvernului, nu mai au parte de finantarea necesara, deci a cazut si varianta asta - apropo, ce idee tampita este masina timpului, acum mi-a picat fisa, daca viata ne este determinata de alegerile pe care le facem, cum ar putea exista o singura dimensiune a viitorului in care sa ajungi printr-o simpla tragere de maneta? Intre 29 decembrie 2008 si 15 iulie 2009, ce se intampla cu liberul arbitru? E clar ca HG Wells era religios pana in maduva spinarii, avea impresia ca destinul ne este scris dinainte. Mereu alegerea cea mai grea e cea pe care n-ai facut-o inca si sa fiu al naibii daca nu ma simt ca un ratat inainte sa fi facut alegerea! ... sau alegerile.

Dar sentimentul de neimplinire otherwise known as 'sunt un ratat' nu vine de la alegeri. Intr-un fel ciudat si intortocheat, presimt ca o sa o iau mereu la stanga, presupunand ca furculita in drum are numai doi dinti. Sentimentul (=reactie chimica in corp) vine de la starea de fapt curenta si prezenta. Sunt cu mult mai norocos decat atat de multi pe lumea asta, totusi sunt complet pe langa. Oare un cub se simte neimplinit fara un polizor care sa-i ofere lumea intreaga, transformandu-l in sfera? Oare Mihai (care s-a mai implinit in ultimele luni, dar asta e o alta discutie) de ce are mereu nevoie de ce nu are? De ce isi doreste mereu schimbare? Pentru ca starea de fapt nu e satisfacatoare. De ce nu e satisfacatoare? Pentru ca nu are ce vrea. De ce nu are ce vrea? Datorita starii de fapt, cauzata de lipsa a ceea ce isi doreste. Hmm, asta e ca problema din gimnaziu unde 2+2=5 si trebuia sa ne dam seama unde am gresit, dar sa fiu al naibii daca tin minte. Atunci nici eu, probabil cel mai ganditor din clasa, nu am stiut raspunsul, dar adevaratul esec e ca nu am tinut minte.

Fiti atenti aici: daca va intreaba cineva, Kings of Leon sunt trei frati si un var; ei au calatorit toata copilaria lor cu parintii, tatal fiind predicator; nu au avut parte de multa muzica in copilarie, alta decat, sa zicem, muzica religioasa, poate gospel. Deci se poate spune ca nu au avut parte de influente muzicale notabile la inceput, in afara de stilul sudist si, desigur, influenta lui Angelo Petraglia, primul producator (?) si textier. Primul album a fost incadrat ca southern garage-rock, insa in pregatirea lui fratii au avut parte de influente, pe langa cele 'clasice' cum sunt Rolling Stones sau Cash, si de Pixies sau Velvet Undeground. Dupa dobandirea faimei in UK (in State nu au fost asa norocosi din prima) au deschis concerte pentru U2, Pearl Jam sau Bob Dylan, care si-au pus si ei amprenta asupra stilului lor. De altfel, intr-un interviu, Caleb Followill a numit pe Bob Dylan si Neil Young printre influentele timpurii in muzica formatiei, ca de altfel si Joy Division, The Cure, Radiohead (astea trei in alte interviuri).

Frate, trenurile catre mare sunt destul de dubioase. Multi navetisti, pe distante scurte, multi blatisti, ca nah, te duci la mare cu 5 lei in buzunar si te descurci (e mai usor daca esti femeie). Dar!
Trenul spre Ploiesti Sud, Buzau si restul nu ma intereseaza, este de-a dreptul .. pur romanesc. Au dreptate toti care vor sa plece. Nu va doresc niciodata sa participati la asa ceva. Imi pare rau, Barbie, pentru cele patite deja, din cate imi dau seama.
In primul rand, pana in Buzau e personal si nu se da cu loc. M-am urcat de bine de rau intr-un vagon unde am si ramas... in coltul vagonului, la propriu. Am avut noroc ca am avut unde pune bagajele cele mari, in consecinta m-am intrebuintat cu mp3/mp4 playerul. In timpul asta mi-a fost dat sa vad ce n-am mai vazut.
Desi holul vagonului era plin, lumea inca mai voia sa treaca. Nu oameni cu bilet, ci pur si simplu oameni. Preferabil cu cat mai multe bagaje, başca un copil. Si, ma rog, cat mai tuciurii sa fie.
In acelasi colt, 3 cunoscuti (intre ei) de prin Buzau. Smecherasi, discuta despre cum s-au lasat de scoala si acum fac pe soferul in Bucuresti. Oamenii par relativ cuminti, dar asta doar prin comparatie cu ce a urmat.
Din cand in cand apareau niste "tovarasi". Tovarasii astia erau tigani, nu le mai zic tuciurii. Aveau burdihan, tricou alb mulat, lant super gros la gat si 5 telefoane intr-o mana. Astia dadeau raite in tren, culegand ce le oferea patria mama. Cand ajungeau la baietii de fata, le ofereau cate un telefon: "Hai nu cumperi pe-asta alb, e misto, e de gagica, 3 milioane". Nimic. Mai trece unul, vreo 6 telefoane intr-o mana. Stateam si ma intrebam, perplex si fix in colt stand, cum de inca mai produce, la draq, omul merge cu marfa furata in mana, viitoarele potentiale victime chiar asa proaste sunt? Se pare ca da.
Pentru urmatoarea ora si jumatate, fauna locala a inclus tiganci stil vrajitoare cu lanturi de aur si de argint de vanzare, mici intreprinzatori cu plasa de rafie plina cu "bere rece, domnilor, bere rece", alte babe cu chestii mai dubioase de nu mi le aduc aminte si (efectiv) sfintii aceia care iti lasa in compartiment diverse zorzoane pe care recupereaza ulterior - pe langa restul care profesau in tren, acestia mi se par de-a dreptul de dorit.
Nu am numarat, dar as aproxima un numar de 5-6 hoti de telefoane diferiti care s-au perindat nu o data prin fata mea. Tinand playerul in mana uneori, le-am atras inevitabil atentia. Dupa cum ziceam, m-am bagat bine de tot in coltul vagonului, de as fi cazut din tren daca usa nu s-ar fi inchis bine. Insa iata-ma, compun acum, sunt teafar si nevatamat corporal, deci am supravietuit.
Am coborat mult mai repede decat ma asteptam, dar cu atat mai bine fata de ce speram, la Buzau. Gara este destul de linistita, sincer sa fiu. M-au oprit doi dubiosi sa le dau foc ( :> ) dar la momentul faptei erau si doi politisti pe peron, deci am trecut si peste asta.
Intre orele 23 si 03:30 am explorat posibilitatile limitate ale salii de asteptare din gara Buzau. Neavand somn si fiind destul de alert, mi-am propus sa termin de lecturat integral Esquire. Insa nu am avut mari sorti de izbanda, pentru ca langa mine s-a asezat (generic numit) Gigi.
Era un tip pe la 40 si ceva de ani, puternic spre 50. Initial nu intelegeam o boaba din ce zice, dar ulterior am plecat urechea mai bine la el (si mi-am scos si castile, hehe). A durat cam o ora sa imi atraga atentia, in tot timpul asta eu imi repuneam periodic si sugestiv castile in urechi, el ma mai lasa un pic in pace, pana la urmatoarea interventie.
In jur, nimic. Adica, oameni. Care nu fac nimic. Pur si simplu stau, unii motaie, o adevarata sala de asteptare, toti asteapta. In stanga un pseudo-homeless care la un moment dat a venit cu o jumatate de paine si niste salam cumparate si le-a asezat tacticos pe un ziar cu intentii vadite. Peste putin timp un tip tanar (singurul comparabil cu mine) i-a mai dat doua pungi cu ce mancare mai avea la el (probabil). Omul s-a mai fastacit pe acolo, protesta cand cineva venea sa ii ia ziarul (tinea vreo doua ziare langa el si oamenii se mai plictiseau) si cam atat.
Mai tarziu s-a asezat langa homeless un batran cu alura de intelectual sarac - la propriu, dupa felul cum era imbracat. A deschis o mapa in care tinea diverse extrasuri din ziare sau pagini de ziare pe care a inceput sa le mute pe acolo tacticos. Si cam atat.
Ulterior a aparut in peisaj un tigan gras. Nu m-am uitat bine la el, pentru ca nu ma interesa. S-a oprit in mijlocul camerei si statea pur si simplu. Ii cade un leu din mana si cineva il atentioneaza. Pana la urma i-l ridica cineva si atunci imi dau seama ca tiganul e orb. Si poate putin retardat. Mai zaboveste putin si pleaca. Tiganul orb, gras si retardat din gara Buzau.
Revenind la Gigi. Dupa o ora am abandonat lectura, devenise mult prea insistent. Mi-am adus aminte ca mi-am propus mai demult sa nu resping prea brutal oamenii complet necunoscuti. Cine stie cum intr-un sant, beat mort, se poate ascunde un om deosebit. Asa ca l-am ascultat pe Gigi.
Turuia incontinuu. La inceput chiar nu prea intelegeam, am inceput sa il pun sa se repete, nu parea sa il deranjeze. Mergea la Medgidia, acolo munceste. Parintii sunt din Buzau, daca am inteles bine. Pocaiti. El are 3 scripturi acasa. Cam despre asta am vorbit, despre religie si mai inainte putin fotbal.
Mi-a povestit ca el a jucat cu Hagi. El era atacant, sper ca am inteles bine. A jucat cu Hagi la Farul, dupa care l-au luat in armata si s-a terminat. Turuia fara oprire. Abia se trezise dupa doua zile de betie. Daca asa vorbeste cand e treaz... , imi spun in mintea mea. Trecem peste.
Incep sa imi expun si eu pareri. Despre fotbal, stelisti, Champions League. Timid la inceput, prefer sa il las pe el sa vorbeasca. Nu tin minte cum s-a schimbat brusc discutia spre religie, dar imediat a inceput sa vorbeasca in termeni evlaviosi despre tot si toate. Om simplu, cu credinta puternic inradacinata. Mi-a fost rusine cand m-am trezit expunandu-mi niste ganduri semi-ateiste, explicandu-i lui Gigi cum e cu inchizitia, bisericile, protestantismul. M-am simtit ca un baiat de la oras si nu mi-a placut. Am mai temperat-o cu parerile si am continuat.
N-am apucat sa abordam alt subiect. Al doilea se cam epuizase si era o pauza. Omul s-a dus sa vada daca poate sa vorbeasca cu nasul sa ia un alt tren, de mai devreme, spre Ct. S-a dus si nu s-a mai intors. Mi-a parut rau timp de 15 minute, apoi s-a asezat un domn mai ciudatel care cara un butoi de muraturi dupa el.
Nimic notabil n-a mai avut loc pana la venirea trenului. Am dormit singur intr-un compartiment si am ajuns morocanos acasa. N-am facut nimic si inca mai astept.
Sper ca azi sa-mi aduca exact ce-am asteptat.

Ce-i drept, nu m-am lasat usor. Ma inarmasem cu doua genti mari, uriase. Pentru ca sunt barbat macho le caram nonsalant, pe cea noua pe umar si pe cealalta in mana, inegale ca greutate. Planuisem sa ma urc in tren si aia sa fie. Dar a trebuit sa recalculez dupa ce am pierdut rapidul si mi-am dat seama ca dadea cu virgula la calculul initial.
Am ramas perplex 15 minute. Suport foarte bine esecurile, dar am nevoie de o suprafata tampon care sa amortizeze socul. In cazul asta, era nevoie de o suprafata in plan temporal (sâc). Dupa ce ma tintuisem pe bagaje cu o privire impaienjenit-deznadajduita langa informatii, blocand drumul, m-am hotarat sa ma scol si sa caut alternative. Nu mi-a trebuit mult sa ma hotarasc sa nu ma mai intorc acasa la camin.
Da-i si cauta alternative. Mesaj galatenilor. Alina m-a amagit cu un maxi-taxi spre Tulcea care ar trece prin Galati. Am facut o plimbare de placere pana la Basarab, acolo nimic. Am fost trimis catre un tzarc de pe Plevnei, unde erau parcate doua masini care mergeau la Tulcea. Nu erau ce cautam eu, mergeau pe autostrada. Epic fail.
Cred ca am innebunit-o pe maica-mea. Suna pe Ionut, sa se uite pe autogari.ro. Nu? Uita-te tu pe autogari.ro. Atunci grabeste-te! Vezi daca e ceva pana la Galati. Atunci cauta pana in Tulcea cu trecere prin Gl. Vezi Iasi, Vaslui, ceva! Nimic? Infofer.ro. Exista trenuri care trec si prin Galati? Vezi orasele alaturate. Nimic. Suna pe un sofer de la Sebatur, poate masina care vine de la Galati se intoarce inapoi pe noapte. Si ce daca n-are clienti, lasa ca ma rog eu de el. Ni-mic.
Atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa faci ceva, iti impui sa nu ai de ales. Eu practic nu aveam de ales, nu puteam sa ma intorc la camin si trebuia neaparat sa plec. Asa ca am luat trenul spre Buzau.
Eram sa il pierd si pe asta. De data asta am lasat eu o domnisoara sa se bage in fata mea, eu n-am ajuns sa imi iau decat bilet intreg. Nu voiam sa pierd iar asa ca am renuntat la reducere.
Sa-mi bag picioarele, n-am vazut tren mai aglomerat decat de sarbatori sau la mare! Directia: Ploiesti - Buzau - Vaslui - Suceava- dracu stie.

Unirii, ora 16. Imi facusem un plan (nu prea) bine pus la punct pentru cum voi proceda. Totul s-a dus pe apa sambetei, normal. N-am gasit centrul de radiografiere decat dupa plimbari dus intors prin spate.
Acolo am scapat suspect de repede. Ati fost vreodata la Medident la Unirii? Incredibil cum poate exista asa ceva in Romania. Te intampina o doamna draguta la intrare, o asistenta, care iti spune cu politete tot ce vrei sa stii, te indruma spre locul potrivit. Radiografia propriu-zisa dureaza 20 de secunde si rezultatele le primesti in alte 5 minute. Genial. Sa va duceti.
Urmatoarea bifa pe lista era cartea pentru domnisoara indragostita. Dupa care m-am grabit acasa, nu cumva sa pierd trenul. Desi am ajuns tarziu, am mai stat 5 minute pe net si inca 10 le-am pierdut facand restul de bagaj. Apoi 5 minute sunand la diverse firme de taximetrie care nu aveau nimic sa-mi ofere, asta in timp ce 2 taxiuri stateau bine mersi peste strada.
Long story short, am pierdut trenul! Pentru prima data, am pierdut un tren (si ultima data).
Voi puteti sa-i spuneti incapatanare, inconstienta, cum vreti voi, dar voiam neaparat sa plec si sa nu ma mai intorc la camin cu cele doua bagaje voluminoase. Am apelat la mai multi galateni, am primit doar 2 piste false dupa care am abandonat ideea unei iesiri onorabile din impas. Imi ramasese o singura optiune, tren pana in Buzau si legatura in Galati.

Vreau sa cumpar un caine de talie medie pentru acasa in Galati, la curte. Eu il iau din Bucuresti si il transport cu toata dragostea de care sunt capabil pana in provincie. Talie medie inseamna ca Beagle e limita inferioara si ciobanescul german ar fi aproape de limita superioara. Bine, preferintele mele sunt clare: labrador sau golden retriever, dar nu stiu toate rasele dupa nume si as vrea mai degraba sa stiu ce e disponibil. Apreciez ajutorul. Over and out.