În AH-ul în care am lucrat (e supermarket) era o adevărată afacere de familie, vreo 10 perechi de frați/surori lucrau acolo, chiar și câte 3 frați, nu mai zic de veri sau nepoți. Era nepotism, literalmente. Am încercat și eu cu români, n-a mers.
A propos de asta, înveți multe lucruri lucrând cu marocani/musulmani - care inundă țara, în caz că nu știați. Ei se nasc aici și sunt cetățeni, dar se văd (și sunt văzuți) diferit față de olandezii "de rând" - cei blonzi, cum ar veni. Aș fi putut învăța mai multe dacă mă interesa mai mult, dar chiar și așa mi s-au spus lucruri, uneori împotriva voinței mele. Ofc atunci când e Ramadan n-au voie să mănânce (nici să bea) pe timp de zi, dar odată ce se lasă seara bagă în ei grămadă. Și pentru că e o religie recunoscută, musulmanilor li se permit tot felul de lucruri - era un tip care lucra în spate, descărcând camioane, care fiind extrem (nu vă gândiți la Jihad) el nici nu punea mâna pe alcool, așa că refuza să atingă navete de bere sau alte chestii, și pentru că era religia lui, nu conta faptul că îi încetinește munca considerabil. Și am mai învățat că de-aia se consumă atâtea băuturi energizante, marocani le folosesc în loc de alcool, it's the next best thing.
Pathe Unlimited. Un abonament lunar la cel mai mare lanț de cinema-uri din Olanda, care costă 19 euro pe lună, și care e s-weeet. Ca să înțelegeți ce înseamnă asta, un film normal e 6-9 euro euro, 8.5-11.5 dacă e 3D, iar cu cardul poți să intri gratis la toate filmele (ORICÂTE), cu diferență de 2.5 euro pentru filmele 3D. Din păcate nu e decât un cinematograf în Utrecht, care arată 3 filme pe săptămână, dar în Amsterdam e raiul și merg acolo de câte ori am ocazia/bani. Și dacă nu era destul, Pathe au lansat și Pathe Thuis, unde poți închiria filme la prețuri modice pentru vizionare acasă, ceea ce mi se pare bestial și un pas important împotriva pirateriei - nu că ar avea ei nevoie, chiar își permit să cumpere filme și jocuri. Tot alineatul ăsta e unul din lucrurile mele preferate în Olanda.
În privința englezei, merită menționat că olandezii chiar nu vorbesc așa de bună engleză pe cât se laudă și sunt lăudați. Clar vorbesc mai bine în medie decât românul de rând, dar românii pe care îi știu eu (studenți, tineri) vorbesc mai bine decât studentul de rând olandez, ceea ce e funny, pentru că ei au contact cu străinii mult mai des. Și orice-ar fi, nu te baza pe vorbitul de engleză, dacă nu ești turist nu le face plăcere și cu siguranță n-o să-ți faci prea mulți prieteni (or maybe it's just me, I'm not a hot Romanian chick with an exotic look).
Am tot vrut să vă povestesc despre sistemul de reciclare în Olanda dar mi-a fost prea lene și acum ajunge să fie doar un paragraf într-un post general. Există centre în nord, sud, estul orașului unde poți să duci absolut orice, de la azbest la lemn la baterii, dar mai important de-atât există "tomberoane", impropriu spus, peste tot în oraș (niciodată mai departe de 1km de tine) unde poți să duci sticlă, hârtie, sticle pe culori, plastic și tot felul de substanțe. Sunt de fapt îngropate în pământ și sunt extrase periodic de mașinile de gunoi. Poți să suni la un centru de-al lor să treacă pe la tine acasă să-ți ridice un frigider stricat sau un televizor, etc (parcă asta era și în România). Cel mai practic lucru mi se pare că au aparate de sticle de plastic în toate supermarketurile -plătești 25c pentru fiecare sticlă peste 1L, dar le poți returna și primești banii înapoi. Apoi sticlele sunt colectate și trimise la centrul de reciclare. Îți dai seama cât plastic economisesc așa?!
Cu tristețe, am descoperit că țara mea n-o să fie niciodată la nivelul Olandei. Niciodată. Oricât progres ar face România, nu o să-i ajungem din urmă în următorii 500 de ani (=forever, imo). Ceea ce e trist. Ce nu e trist, however, e că țara lor nu e la fel de distractivă ca a noastră. Ar putea fi, dar nu e și n-o să fie prea curând, în următorii ~500 de ani.
Se petrece un amalgam în capul meu. Mereu am crezut că cele două limbi care se predau la şcoală sunt destule pentru a te descurca oriunde, engleza şi franceza se vorbesc, complementar, peste tot, nu? Asta aşa o fi, dar iată-mă constrâns să studiez olandeza pe perioada şederii mele aici. Nu luaţi în seamă rahatul de pe orice site de turism, cum că 90% din olandezi vorbesc engleza foarte bine, de fapt cam trei sferturi o vorbesc într-adevăr bine dar ce nu-ţi spune nimeni e că ei nu vor să o vorbească. Dacă nu au de câştigat bani de pe urma ta, de ce te-ar băga în seamă? Aşa că trebuie să le înveţi flegma limba.
Ce-am învăţat eu până acum? Habar nu am. Ştiu să număr, ştiu alfabetul, ştiu să citesc, pentru că au nişte sunete specifice care nu seamănă cu nimic din ce ştii (decât poate germană), uneori mai şi înţeleg ce citesc. De cele mai multe ori prind jumătate din frază şi completez eu de la mine restul. Uneori merge, alteori nu. Câteva exemple: 5444=vijfduizend vierhonderdvierenveertig (deliciosul lor obicei de a lua impreuna cuvintele care se leaga), happy birthday=hartelijk gefeliciteerd (sună îngrozitor), Paşte fericit este: a) Zalige Paasdagen pentru catolici, b) Gelukkig Paasfeest pentru protestanți, c)Prettige Paasdagen dacă vrei să accentuezi că e vacanță, fără aspect religios.
Totul se duce pe apa sâmbetei când începe unul să vorbească, după ce trecem de faza introductivă mă pierd în cuvinte silabe stâlcite, trebuie să-mi vorbească precum unui înapoiat mintal. Plus că niciodată nu ţin pasul, după fiecare frază am nevoie de 10 secunde s-o procesez, asta în cazul fericit. De vorbit nu mă încumetez, fobia mea de a vorbi în public se transformă în fobie de a vorbi în olandeză. De fiecare dată când vorbesc la telefon şi trebuie să zic: Spreekt u Engels, alstublieft? mă trec apele. Îmi imaginez cum ar fi să atentez o conversaţie cu cineva şi mereu mă blochez la a doua frază, să zicem că pe prima o memorez dinainte. Şi mă blochez la simulare! Aşa că de cele mai multe ori mă mulţumesc să vorbesc engleză.
Măcar de-ar fi aşa uşor. Am avut teribilul noroc de a merge la forţele de muncă unde, după ce-am stat 15 minute să aştept, am fost preluat de o femeie care nu vorbea engleză. Lucky me, ne-am înţeles cu olandeza mea de baltă, două cuvinte în engleză pe care le-a înţeles ea şi semne. Şi-un pliant.
Cât despre franceză, numai de bine. Când o să-mi permit o să merg în Franţa în vizite şi o să mi-o reamintesc. Sper să nu păţesc ca pe aeroport în Bruxelles, unde un ofiţer de la vamă lua pe toţi în franceză şi un italian înaintea mea a exclamat cu o aroganţă enervantă: English please, or Italian. Eu urmând, eram mândru nevoie mare că puteam să spun: Oui, je parle Français un peu! - am scăpat câteva cuvinte în olandeză de eram să-mi trag palme. Partea bună e că franceza încă o înţeleg în mare, dar cine ştie ce varză o să fie în capul meu peste un an. Wish me luck.
Cândva între 11 şi 14 ani mă mai lua tata pe vapor şi mergeam la Sulina, unde avea remorcherul treabă. Şi era distractiv, dacă stau să mă gândesc eu bine era cea mai mare distracţie de care aveam parte în vremea aia. Şi într-unul din drumurile astea, undeva aproape de Galaţi, ne-am împotmolit în mijlocul Dunării, pentru că era prea ceaţă să mai facem manevre. Şi lângă noi era un ditamai vas olandez, mult mai mare ca al nostru. M-a luat taică-meu şi un coleg de-al lui de toartă şi m-au dus lângă bord să strig la marinarii olandezi. Ei voiau să le cer zahăr, că să avem cu ce să mâncăm grişul dimineaţă, lol. Şi cu limba mea împleticită (totuşi făcusem un pic de pregătire în clasa a 4-a) le-am cerut foarte ceremonios "some sugar". A fost foarte amuzant, olandezii au fost foarte politicoşi şi ne-au dat un kil, după care s-au întins amândoi, taică-meu şi colegul, cu lăcomie: "Yes, yes, şugăr". A fost primul meu contact şi m-am simţit mândru, chiar dacă încă de pe atunci se dezvoltase un simţ critic în mine şi mi-am dat seama că aveam accent ciudat. Mândria, se înţelege, era cauzată de faptul că vorbisem cu străini, nu de vorbitul cu străini.
La BAC la engleză m-am simţit penibil. Pe bune, noroc că eram la două ore pe săptămână şi oamenii au considerat că ştiu destul pentru nivelul meu. Aşa că mi-au dat zece. A fost foarte dezamăgitor pentru mine, ce au zis examinatoarele vreau să zic. Vorbisem ceva de închisori şi la un moment dat m-a întrebat ceva ce n-am înţeles şi am replicat automat "Poftim?" şi n-am mai apucat să corectez greşeala, mi-am înghiţit-o şi aia a fost.
Probabil de-aia am şi avut un şoc în Olanda, mi-a fost foarte ruşine cu mine. Cu indicaţiile pe stradă sau în gară mă descurcam, erau două-trei fraze pe care oricum mi le repetam în minte, la ghişeu la fel. Prima dată am dat-o în bară la checkin la hostel, doamne să mă fi auzit! Mi-aş fi dat palme pe loc dar mândria mă împiedica. Săraca fată a trebuit să mă întrebe din nou ce dracu mi-a ieşit pe gură. Mă rog, am înghiţit şi de data asta (în sec, pervert) şi mi-am continuat călătoria. Sâmbătă când ne-am întreţinut cu Alex şi Kiran am fost mai cu băgare de seamă, deşi se vedea de la o poştă că vocabularul mi-e limitat. Cred că m-am uitat prea mult la filme americane, seriale şi stand-up, folosesc replicile auzite acolo şi altele nu-mi prea vin în cap. Nici o discuţie cu Mayuri şi Julia n-a avut mai mult noroc şi cred că m-au considerat antisocial (adică, mai mult decât sunt).
Apoi m-a oprit o tipă pe stradă aproape de Dam, era pilită rău, pe la ora 4, să mă întrebe de o budă. "Oh, where are you from? You have a funny accent". Grrr, ce căcat, trebuie să exersez dracului limba. Ce să o mai exersez, am şi plecat.
Şi, crap! Am avut emoţii când am dat IELTS-u, mi-a dat 7 femeia aia deşi m-am descurcat mult mai bine decât cu o zi înainte când exersasem cu Diana şi m-am şi enervat. Şi nici până acum n-am mai practicat nimic... a, mai era un tip care m-a întrebat în Victoriei de bilete. Da, astea sunt bilete de RATB.. da' eu ca boul nici n-am ştiut cum să-i zic că trebuie să composteze biletele. Nici atât cuvânt nu ştiu... nu mi-ar fi ruşine!
I hate you. I hate my bed, I hate my desk, it's full of stuff I'm dying to throw out but can't. I hate the food that I eat, whatever it is it's not good enough, it's never good enough, I hate my feet which can't seem to get any warmer, I hate my mouth, my nose, the dust all around.
I can't stand my computer with all these bookmarks, I want a new one or maybe I wanna just run away from it not having to check my mail every day. I want to sleep without hating myself about it, not wondering why I overslept when there's so much work to be done (since I'm not doing it anyway). I hate the pills, I have tons of meds, medicinal bottles, bandages and adhesive tape and no place to put them. I hate the fact that I drank more than 2L of carbonated drinks yesterday and I still have some left, which I'm sure I won't throw out.
Don't you just hate the weather outside? I do. I have to go out and make myself useful since I haven't been to work today and my boss is probably mad. Shit! I just started sneezing, I hate it when that happens, I feel freaking handicapped.
Right now I hate Facebook, Metropotam, Google, Twitter, Titan Bakery, the Bucharest map, me sleeping and me not sleeping, which I'm doing right now, all this paper that I'm collecting in order to be recycled, Alexandra, my feet are annoying me! should I just set them on fire? and just look at what i just filmed, don't you just hate it?
