Când am aterizat eram îmbrăcat în costum. Proastă idee, pentru că la 25-30 de grade câte erau (eu aveam două perechi de pantaloni, longstoryaskmelater) de la Băneasa până la Shopping City unde am reuşit să mă schimb m-am udat mai rău ca o virgină cu două degete-n plus.
 
 Am descoperit că oamenii au descoperit că eu nu mai vorbeşte bine româneşte, dragă, de fapt am accent de om care a trăit "afară" şi îi e greu cu româna, şi-o reaminteşte. Meh.
 
 Iniţial m-am dus la plimbare de la gară până în Romană şi îmi amintesc că îmi plăcea drumul ăsta, cu toată Griviţei care e cum cred că ştiţi şi unii dintre voi. A fost chiar plăcut şchiopătând pe lângă traficul înfiorător din centru, îmi era dor de aglomeraţie. Apoi s-a făcut sâmbătă dimineaţă şi eu am traversat tot Militariul şi mi s-a făcut silă de toţi bătrânii (puteţi să mă judecaţi) şi de traficul înfiorător care era şi atât de mult mi-aş fi dorit o bicicletă să bat cei câţi kilometri or fi fost, dar nu se putea, şi transpiram, mi se făcea rău, mi se făcea dor şi voiam să fiu în altă parte, numai acolo nu. Da, aici chiar sunt snob.
 
 Nu-mi place şantierul care se numeşte Bucureşti (nu credeam că poate fi mai rău decât atunci când am plecat, m-am înşelat) dar îmi place cum arată podul de la Grozăveşti. În schimb toată schela asta uriaşă mi-a cauzat mustrări de conştiinţă. În prima zi m-au oprit două tipe care întrebau unde e IDM, eu le zic să meargă înapoi şi să treacă prin pasaj la Basarab, pe la metrou. Două zile mai târziu, încercând să trec eu însumi, aflu că gura de metrou care ducea la pasaj era închisă, puteai să intri prin altă parte dar trebuia să consumi o călătorie să intri. O vai de săracele fete, le-am zis prost. Alte trei zile mai târziu, mergând la autogara IDM, am dat peste o altă gură de metrou Basarab care, surpriză, chiar ducea la pasaj, whatdyaknow. Concluzia e că oamenii întreabă de direcţii pe oricine pare a avea habar de încotro merge, iar eu mereu am un mers grăbit către încotro m-aş îndrepta, chiar dacă nu ştiu unde. Am fost întrebat de direcţii în fiecare zi. Mi s-a întâmplat şi în Utrecht.
 
 Dacă vi se pare că shaormele în Bucureşti nu sunt destul de picante, trebuie să parcurgeţi următorii paşi: a) se bea bere cu vin la Fabrica. b) se acontează serviciile unui anume Alexandru Dimofte, număr de telefon la cerere, c) se merge la shaormeria din Dristor, d) se înmânează banii susnumitului domn Dimofte întru cumpărarea unei shaorme de pui, atât, nu picantă, doar de pui. Rezultatul va fi că domnul Dimofte fie va convinge personalul shaormeriei să îţi supraîncarce lipia cu ardei foarte iuţi (40+ bucăți) fie, variantă mai puţin plauzibilă, domnul Dimofte deţine o rezervă personală de ardei iuţi pe care îi poate întrebuinţa la cerere pentru satisfacerea de curiozităţi culinare. Procedaţi la a mânca shaorma respectivă apoi relaxaţi-vă în următoarele zile cât timp toţi prietenii răspândesc vestea 
 despre-un crai de la apus 
 care nu a fost răpus 
 nici de-o pungă de ardei, 
 că să moară-n ciudă ei.
 Hei hei!

Ok, problemă de logică. Se spune din bătrâni să trăieşti din plin fiecare zi - asta poate pentru că erau bătrâni şi era foarte probabil să le fie ultima zi? - moving on! Să trăieşti din plin, să nu laşi flacăra să moară. Plin de pasiune, căutând să profiţi la maxim de ceea ce are de oferit lumea asta, nu se ştie niciodată când se va termina. Asta nu înseamnă a presupune ce-i mai rău, recte să crezi că mori cât de curând. Dimpotrivă, alimentat de un adevăr inevitabil, devii plin de optimism în legătură cu lucrurile care pe care le poţi face, prinzând aripi. Pe scurt, devii un optimist. Nu?
Asta e deducţia mea de până acum, dacă am greşit, îmi cer scuze.
Cealaltă faţă a monedei ar fi să nu trăieşti din plin fiecare zi. Pe această parte mă aflu şi eu, trebuie să recunosc. Nu fac nici pe departe uz maximal de fiecare zi în această ţară pentru care m-au felicitat mulţi, prea mulţi încă, înainte de plecare. Nimeni nu s-a gândit să îmi zică some real shit, scuzaţi-mi franceza, toată lumea s-a gândit că voi fuma şi voi bea şi voi mânca ciuperci şi voi fute, probabil, prostituate, cine ştie. Ei bine, eu nu fac nimic din toate astea (mai puţin băutul). Eu procrastinez. Dar ce este procrastinatul, doamnelor şi domnilor, decât un cuvânt care nu există în dicţionar speranţa într-o zi de mâine mai bună? Nu este oare adevărat că, în fapt, eu sunt cel cu speranţa vie, cel cu încredere în ziua de mâine, adevăratul optimist? Privind cu seninătate în viitor, am tăria de a vedea că lucrurile bune vor ajunge într-un final şi la mine, sau eu voi ajunge la lucrurile bune, după caz. Fără speranţa că voi putea face şi mâine ce am de făcut azi, ce ne mai rămâne? Dacă ne-am consuma şi am face totul prea repede, ce ne-ar rămâne? Păi în primul rând ne-am obosi prematur şi am trăi mai puţin, asta e clar. Apoi, cine ştie cum printr-un hazard probabilistic chiar ajungem să nu mai avem nimic de făcut, pentru că le-am făcut pe toate. Atunci pentru ce mai trăieşti? Ai putea ajunge să îţi doreşti ca lucrurile să se fi terminat mai devreme, poate.
Dar eu, având mereu speranţa că ziua de mâine poate fi mai bună, mai productivă, mai utilă, eu sunt adevăratul optimist undercover. Iată că v-aţi înşelat cu tonţii!

Am uitat să zic ce băusem ultima oară. Nu ştiu câte beri, vreo 6-7 la 0,33. Un cocktail care mi-a părut slab, ce-i drept, un shot, vreo 3 pahare de vin. Am sărit beţia şi am ajuns direct la durerea de cap. Ceea ce, trebuie să mă credeţi, este foarte frustrant. Să bei cu scopul de a te îmbăta şi să n-ai parte decât de mahmureala de după. Mă apucase durerea când am plecat din Expirat, la 6 dimineaţa. Din fericire nu m-am culcat până nu am băut ceva apă şi nu am descărcat pozele, ceea ce per total a rezultat într-o sculare fericită.

Că tot veni vorba de poze, mie mi se pare că au ieşit destul de reuşite, nu vi se par? Puteţi să admiraţi selecţia mea pe Facebook, am pus doar 60 că atât are un album, deşi din 290 m-am putut şterge decât vreo 20, restul sunt toate valabile. Mă bate gândul să mă fac fotograf de nunţi şi ocazii speciale.
Şi vorbind de poze în timp ce vorbeam de poze, vreau să vă recomand ca tool minimal pe numitul Picasa 3. Mi-am cumpărat cont aka vreo 10 giga pe picasaweb, unde pun albumele astea mari. Eh, se uploadează folosind softul lor, cu funcţii de vizualizare şi minime editări. Ei bine, funcţia redeye reduction e superbă, comparativ cu ediţia 2 a programului. N-a dat greş nici măcar o dată şi au ieşit şi mai simpatice pozele. În rest, nu am pretenţii de la el ca soft pentru că nici eu n-am pretenţii nici de la mine ca fotograf, nici de la aparat ca realizări. Dar ipostazele sunt mişto, trebuie să recunoaşteţi.

Disclaimer: titlul nu trebuie luat ca atare. Nu există "nu pot să mă îmbăt" sub nici o formă, evident că se poate, dar nu urmăresc coma alcoolică.
Urmăresc să am un timp bun (have a good time). Cer prea mult? În general, bei în compania altor oameni sau în decor de muzică şi funduri unduindu-se pe ea. În atari condiţii, eu pun veselia treptată mai degrabă pe seama stimulilor vizual şi auditivi decât alcoolizanti. Acum serios. Sunt un individ destul de mare, poate prea mare. Beau bere când încape, atunci când se bea nu mă dau îndărăt. Şi totuşi nu-mi aduc aminte recent vreo ocazie în care să-mi fi pierdut măcar un dram din stăpânirea de sine. Adică, aş putea să-ţi fac integrale (se înţelege, dacă nu le-aş fi uitat din liceu şi până acum). Şi mă simt atâââât de bătrân, nici nu vă închipuiţi.
Ideea e că dacă le combin iese rău. Prima oară când m-am îmbătat a fost şi cel mai rău, la 17 ani, am băgat în mine ... nici nu mai ştiu ce, sigur a fost bere la PET şi vin de ţară, băut ca apa după fotbal, cu lăcomie. Vă scutesc de pictarea tabloului din baie, ideea e că atunci a fost grav. A trecut aşa mult timp că nici nu mai ştiu cum era. Nu zic că aş vrea să mi se facă rău, dar vreau dracu să fiu destul de beat cât măcar să fac o prostie, ceva! Striptease (nu eu, să o dezbrac pe una), să agat femei, să sparg pahare, să urlu pe mese, orice! Meh, am ratat şi 1 mai-u acum la mare, dar cred că o să mă mulţumesc cu patul meu călduros, thank you.
Deci dacă renunţ la bere, ce să adopt? Whiskey, vin roşu? Există ceva mai eficient?

În planul secundar al anecdotei noastre se află o seară chipurile de bucurie şi revedere, alcool şi desfrânare. O p*lă, nimeni n-a f*tut nimic. Dar acesta nu este subiectul povestioarei noastre, reprezintă doar backgroundul, ca o femeie cu ţâţe mari în costum de baie pe desktop.
Folosindu-ne de pretextul mai sus numit, am purces pe lungul drum al încărcării notei de plată cu licori studenţeşti, în speţă bere la halbă de jumate şi de un litru, cel care a spart monotonia fiind domnul cu cârlionţi, care comandă ceva similar ginului, dar fiind rapid categorisit ca fiind ghei, nedemonstrându-şi bărbăţia cu o halbă sănătoasă. Ceilalţi şi-o măsurau (halba) în faţa singurei fete disponibile, şi o.ce.fată! însă în zadar. Cât despre mine, îmi începusem seara cât se poate mai prost, realizând că unii invitaţi de vază nu ne vor blagoslovi cu prezenţa, rămâneam cu atât mai puţini pe metereze încercând să dovedim nota de plată. Pe scurt, dacă ar fi avut halbă de doi litri, mi-aş fi luat. Eu nu mă pricep la alcoale de-astea, sunt mai de la ţară, dar din oras, nu chiar de sub coada vacii, din păcate (ehehe, câte Mării aş fi violat eu în fân până acum).
Limitele la băutură îmi sunt ca niste rude îndepărtate: stau în partea cealaltă a ţării, le e bine pt că locuiesc la mare, mă cheamă să le fac o vizită în fiecare vară dacă sunt pe litoral, foarte rar vin în vizită la noi, de Crăciun dar mai ales de Anul Nou; şi când mă prind, mă fut la cap. În seara cu pricina, nevăzând nici urmă de alţi Borcani prin zonă, numai halbe si hălbuţe, am dat-o înainte cu alcoolul până când, culmea, m-am veselit.
În acest punct al istorisirii este esenţial de menţionat, în caz că sunteţi proşti şi nu v-aţi prins de mai sus din analogia cu rudele îndepărtate, că NU eram beat, nici măcar ameţit. Însă am atins acest prag (ameţeala) cam în acelaşi moment în care cântarul indica 2,25 litri (ha). Exact ca un orgasm, adică foarte repede, a trecut părerea bună pe care o aveam despre mine şi cei din jur revenind repede la capacitate intelectuală (irosită la) maxim(ă?). I was as sober as a judge (da' nu de-ai noştri, că nu mă risc) şi exact la fel am plecat din bar. Restul povestirii este irelevantă, v-o spun la o halbă în 5 minute cu altă ocazie.
Ajuns acasă am descoperit că tot ce v-am spus mai sus era un căcat şi v-am minţit cu neruşinare. Am adormit instant, parcă eram taică-meu venind de la birt după două de vin şi unu de ţuică (litri, normal). Pe la 2 sau 3, nu mai ştiu cât era, am avut o revelaţie care m-a şi trezit: se făcea că nu mai am geanta. Aruncă o privire fugară prin cameră, ia geanta nu-i geanta. Nu-i bai, îi dau eu de capăt mâine dimineaţă.
Dimineaţa prânzului a venit. E chiar dupa-amiază şi abia m-am sculat. Iată, geanta lipseşte. Ciudat de liniştit mă aflu, nebănuind nici măcar ce aveam în ea, sau mai bine zis neîngrijorându-mă în legatură cu conţinutul ei la momentul presupusei dispariţii.
Cu o întarziere de 2,5 h cauzată de partea a doua din Lord of the rings, am mers în barul cu pricina cu certitudinea că îmi voi recupera posesiunea. Cine putea s-o ia? De ce ar fi luat-o? Şi oricum, când ar fi avut timp să o ia? Cu siguranţă chelneriţa a văzut-o şi a luat-o punând-o la păstrare, nu?
Materii fecale. Nimeni nu ştia nimic şi se vedea că în fund îi doare. Am rămas surprins de asta, nici n-am ştiut cum să reactionez, să mă fi uitat mai bine pe sub mese, prin colţuri... nimic. Am plecat mai suprarealist decât intrasem, abia acum am început să îmi fac o listă cu ce am pierdut. Până acasă n-am terminat-o, pentru că aparent alcoolul afectează şi memoria de dinainte de accident.
A durat două zile până să procesez lucrurile bune şi cele rele, în speţă: m-a dus capul să nu pun actele legalizate în geantă, dar de ce PUII MEI căram biletele dupa mine? De ce nu am pus playerul în geacă, cum fac mereu? Ce căuta cartea acolo, doar nu citeam în seara aia?! De-ce-car-digipassul-cu-mine?ca azi să îl găsesc pe masă la birou. Ha.
În continuare mi se pare ca încă visez şi o să vină cineva la mine să-mi zică: you've been punked! Oh yeah? you've been stabbed!

In vederea integritatii fizice si mentale, necesit:

-livrarea salariului pe card pana in data de 26.01.2009.

-vizionarea filmelor nominalizate la Oscar cu scopul de a fi complet informat in noaptea decernarii premiilor Adademiei de Film. Prioritare sunt: The Wrestler, Frost/Nixon, The curios case of BB, Persepolis, The Reader, Wall-E, Revolutionary Road, Doubt, Milk, la care se adauga Gran Torino, The Visitor, Vicky Cristina Barcelona, In Bruges, Seven Pounds.

-participarea, in calitate de spectator, la Best Film Festival, in limita timpului disponibil.

-minim o alcoolizare de intensitate moderata in urmatoarea saptamana, care poate fi substituita cu succes de doua alcoolizari degustative.

-incheierea unui acord verbal de principiu cu un profesor supraveghetor pentru lucrarea de licenta scadenta in iulie 09.

-un control medical.

-exercitiu epuizant pentru tonifierea muschilor.

-minim 30 de ore de somn in urmatoarele 5 zile.

-lecturarea cu succes a tuturor cartilor restante ce rezideaza sub patul conjugal.

-familiarizarea cu albumele descarcata apartinand unor artisti precum OAR, Propellerheads, Yonderboi, Parov Stelar, Gym Class Heroes, Zero 7, Lamb, Kenna.

-inscrierea la Bursa Metropotam pentru imbrobodirea cu fantezii de maretie si castig facil, in speta participare la BestFest 2009 unde voi putea fiinta in compania unor formatii precum Iggy Popp and the Stooges, Killers, Franz Ferdinand.


Necesit cel putin un prieten de demult.

Si trebuia eu sa instalez Workplace, o aplicatie pe platforma IBM Filenet P8, versiunea 4.5 Aveam un ghid de configurare pentru 4.0, imediat a aparut 4.5, hai sa migram, sa reconfiguram. Si stai si instaleaza iar AE, CE si PE (neimportant), deschide consola de administrare a serverului si stai si configureaza. Asta implica atentie. Futu-i atentia-n gat, de 3 zile stateam la configurare si nu stiam ce era gresit, un coleg avea setari similare si ii mergea. Trebuiau modificate manual fisiere .properties, .Websphere, .xml, in cate doua locatii fiecare, cam asa. Si deschide aplicatia in browser, ce sa vezi, nu merge. Cauta eroarea pe net, gasesti eroarea pe net. Aplica rezolvarea pe care o zic aia pe forum, ca sa constati ca iar nu merge. Si apoi te opresti. Hmm, sa postez si eu un topic pe forum? astia zic ca au rezolvat problema si eu tot la ea sunt. Sa postez si sa par idiot? Hai sa mai incerc, poate am uitat ceva.
Doua zile mai tarziu, cu nervii intinsi, ma pregateam sa reinstalez tot mediul de dezvoltare, inclusiv serveru care, intre noi fie vorba, dureaza un pic, ca mai apoi sa-l reconfigurez. Si nush cum m-am gandit sa dau restart la server. Normal ca n-a mers, dar apoi m-am dus undeva unde am sters o adresa completa si am lasat numai aliasul, am restartat iar serveru, am reinstalat aplicatia, mai incearca o data in browser si da-i login. Si culmea, merge. Nu stiu ce i-am facut, nu stiu ce gresisem inainte si nu ma intereseaza.

Pe dob.ro, posteaza unu Alex Nicolescu un articol cum ca padurile tropicale au inceput sa se regenereze. Satul de stiri de valoare fix zero, i-am comentat aiurea, ca sa fiu luat in vizor de toti ceilalti comentatori care probabil au luat-o personal (oare lucreaza toti acolo?). De cate ori nu am citit in prese ca "planeta mai are xx ani in care se poate salva, dupa aceea va fi prea tarziu", apoi chestii de genul: incalzirea globala nu e asa grava pe cum se credea, alte chestii cum ca flatulenta vacilor cauzeaza efectul de sera global, etc. Apoi se vine cu un articol cu titlu evident. Padurile oricum se regenereaza, ideea e sa se regenereze mai repede decat sunt taiate. Logic ca se refac, planeta n-o sa moara, mai degraba vom fi eliminati noi.
"Potrivit cercetatorilor" mi se pare o laba trista de jurnalism.
Plus ca ce era misto la dob.ro erau smart commenturile si editorialele, mai rare in ultima vreme. Si tot eu sunt the bad guy.

Am vrut sa imi rezerv bilet(e) la teatru la Act, mi s-a raspuns (pe mail) ca nu mai sunt locuri pentru sambata (de miercuri am incercat). A adaugat sugestiv "poate data viitoare". Cred ca ma tin minte de luna trecuta cand am incercat cu o zi inainte de acelasi spectacol.

N-am reusit sa ma imbat anul asta si ma oftic. Mai ales ca acum sunt periculos de liber, nu am si nici nu vreau nici o scuza de proiecte si referate (ba mai am una). In schimb mi-am dat mare parte din bani pe examenul la IELTS, nu prea mananc, iau vitamine si dorm mai mult. Chiar si lista de "to do" se subtiaza. Oare mai stiu sa ma distrez? Asa, in general, e misto, chill, dar de Cola tot nu m-am lasat. Alex nu vrea sa iasa cu mine ca e gelos ăla.

M-am mobilizat cu licenta, centralizez lista cu profi existenti pentru ca, va vine a crede, nu exista cineva anume care se ocupa de licenta sau care iti poate da informatii oficiale, poate doar daca vorbesti cu decanul, dar si asa e tot din gura in gura, zicala populara. Voi invinge sistemul si voi absolvi. Abia apoi vine greul. Ce-o sa se intample cu toate lucrurile pe care am vrut sa le fac si nu am apucat? Dar ce-o sa se intample cu oamenii...

Sunt doua optiuni (reminiscente ale unui creier bicolor, sau mai bine zis binoncolor, in speta alb si negru). Pe de o parte, habar nu am ce inseamna maturizare/maturitate (procesul, drumul si scopul, destinatia). Fiind sub influenta conceptelor filosofice ale dublugânditului, pentru cine cunoaste, as zice ca ai ajuns la maturitate cand stii ce inseamna a fi matur, sau ce inseamna maturitate. Suna foarte simplu, in consecinta nu vei fi matur pana in momentul, bine fixat in timp, in care te vei opri 10 secunde si vei realiza "Sunt om mare si stiu si de ce".
O explicatie mult mai conventionala, ca tot ne plac regulile sociale, e ca maturizarea e procesul acumularii tuturor experientelor care "te fac barbat" - rog fetele sa ma scuze, de data asta e vorba de mine, sau de barbati in general. LA 22 de ani nu am pretentia nici macar sa le cunosc dupa nume, dar daca ar fi sa ghicesc as zice: primul barbierit, prima betie crunta, prima data cand faci sex, armata, odata ca niciodata, primul job, primii bani, prima bataie ... de-aici cam intru in ceatza, sper sa imi aduc aminte dimineata.
Nu imi mai vin in minte decat cateva chestii care, cred eu, m-ar fi maturizat mai repede, mergand pe varianta a doua: o familie cu stare materiala buna, mai mult de un frate, o sora, cu siguranta (de ce credeti ca vreau surioara?), in mod cert daca m-as fi nascut in alta tara. Un pic mai multa indrumare din partea parintilor catre un sport sau un joc mi-ar fi priit bine, iar.
Portia saptamanala de egocentrism.

Ma laud cu tricourile, ce-i drept. Sa recunoastem, sunt faine. Asta e punctul de atractie al vietii mele momentan.
Ma concentrez pe cariera.
Ma axez pe scoala. Au loc alocari masive de resurse catre departamentul fizic, are loc o infuzie masiva de energie pe cale artificiala, man-made, se asimileaza know-how-ul in privinta progresului ca fiinta umana. S-a upgradat la versiunea 22.05.
Urmeaza certificarea NHB (aici va las sa ghiciti) in iarna-primavara. Se estimeaza un increase in revenues in trimestrul al patrulea ce va permite iesirea pe piete externe (ma gandeam Istanbul, dar whatever).
Se vor organiza mai multe teambuildinguri in urmatoarea luna, intercalate de reprize de munca intensa. Partile creierului care nu vor tine pasul vor fi eliminate din organigrama; in continuare postul de Business vs Pleasure Accounts Manager este vacant, de pozitie ocupandu-se altcineva, ceea ce explica proasta alocare de resurse. Speram intr-o mai buna colaborare dupa iesirile de la Sala Polivalenta si Sala Palatului in decursul lunii. De asemenea, speram intr-o crestere a calitatii a ceea ce se debiteaza in urma eliminarii catorva diode (a se citi neuroni) parte din cateva cai neuronale deficitare. Prin betie. Deci caut partener(a) de baut (nu glumesc).

Bai, eu am incercat....

Frate, trenurile catre mare sunt destul de dubioase. Multi navetisti, pe distante scurte, multi blatisti, ca nah, te duci la mare cu 5 lei in buzunar si te descurci (e mai usor daca esti femeie). Dar!
Trenul spre Ploiesti Sud, Buzau si restul nu ma intereseaza, este de-a dreptul .. pur romanesc. Au dreptate toti care vor sa plece. Nu va doresc niciodata sa participati la asa ceva. Imi pare rau, Barbie, pentru cele patite deja, din cate imi dau seama.
In primul rand, pana in Buzau e personal si nu se da cu loc. M-am urcat de bine de rau intr-un vagon unde am si ramas... in coltul vagonului, la propriu. Am avut noroc ca am avut unde pune bagajele cele mari, in consecinta m-am intrebuintat cu mp3/mp4 playerul. In timpul asta mi-a fost dat sa vad ce n-am mai vazut.
Desi holul vagonului era plin, lumea inca mai voia sa treaca. Nu oameni cu bilet, ci pur si simplu oameni. Preferabil cu cat mai multe bagaje, başca un copil. Si, ma rog, cat mai tuciurii sa fie.
In acelasi colt, 3 cunoscuti (intre ei) de prin Buzau. Smecherasi, discuta despre cum s-au lasat de scoala si acum fac pe soferul in Bucuresti. Oamenii par relativ cuminti, dar asta doar prin comparatie cu ce a urmat.
Din cand in cand apareau niste "tovarasi". Tovarasii astia erau tigani, nu le mai zic tuciurii. Aveau burdihan, tricou alb mulat, lant super gros la gat si 5 telefoane intr-o mana. Astia dadeau raite in tren, culegand ce le oferea patria mama. Cand ajungeau la baietii de fata, le ofereau cate un telefon: "Hai nu cumperi pe-asta alb, e misto, e de gagica, 3 milioane". Nimic. Mai trece unul, vreo 6 telefoane intr-o mana. Stateam si ma intrebam, perplex si fix in colt stand, cum de inca mai produce, la draq, omul merge cu marfa furata in mana, viitoarele potentiale victime chiar asa proaste sunt? Se pare ca da.
Pentru urmatoarea ora si jumatate, fauna locala a inclus tiganci stil vrajitoare cu lanturi de aur si de argint de vanzare, mici intreprinzatori cu plasa de rafie plina cu "bere rece, domnilor, bere rece", alte babe cu chestii mai dubioase de nu mi le aduc aminte si (efectiv) sfintii aceia care iti lasa in compartiment diverse zorzoane pe care recupereaza ulterior - pe langa restul care profesau in tren, acestia mi se par de-a dreptul de dorit.
Nu am numarat, dar as aproxima un numar de 5-6 hoti de telefoane diferiti care s-au perindat nu o data prin fata mea. Tinand playerul in mana uneori, le-am atras inevitabil atentia. Dupa cum ziceam, m-am bagat bine de tot in coltul vagonului, de as fi cazut din tren daca usa nu s-ar fi inchis bine. Insa iata-ma, compun acum, sunt teafar si nevatamat corporal, deci am supravietuit.
Am coborat mult mai repede decat ma asteptam, dar cu atat mai bine fata de ce speram, la Buzau. Gara este destul de linistita, sincer sa fiu. M-au oprit doi dubiosi sa le dau foc ( :> ) dar la momentul faptei erau si doi politisti pe peron, deci am trecut si peste asta.
Intre orele 23 si 03:30 am explorat posibilitatile limitate ale salii de asteptare din gara Buzau. Neavand somn si fiind destul de alert, mi-am propus sa termin de lecturat integral Esquire. Insa nu am avut mari sorti de izbanda, pentru ca langa mine s-a asezat (generic numit) Gigi.
Era un tip pe la 40 si ceva de ani, puternic spre 50. Initial nu intelegeam o boaba din ce zice, dar ulterior am plecat urechea mai bine la el (si mi-am scos si castile, hehe). A durat cam o ora sa imi atraga atentia, in tot timpul asta eu imi repuneam periodic si sugestiv castile in urechi, el ma mai lasa un pic in pace, pana la urmatoarea interventie.
In jur, nimic. Adica, oameni. Care nu fac nimic. Pur si simplu stau, unii motaie, o adevarata sala de asteptare, toti asteapta. In stanga un pseudo-homeless care la un moment dat a venit cu o jumatate de paine si niste salam cumparate si le-a asezat tacticos pe un ziar cu intentii vadite. Peste putin timp un tip tanar (singurul comparabil cu mine) i-a mai dat doua pungi cu ce mancare mai avea la el (probabil). Omul s-a mai fastacit pe acolo, protesta cand cineva venea sa ii ia ziarul (tinea vreo doua ziare langa el si oamenii se mai plictiseau) si cam atat.
Mai tarziu s-a asezat langa homeless un batran cu alura de intelectual sarac - la propriu, dupa felul cum era imbracat. A deschis o mapa in care tinea diverse extrasuri din ziare sau pagini de ziare pe care a inceput sa le mute pe acolo tacticos. Si cam atat.
Ulterior a aparut in peisaj un tigan gras. Nu m-am uitat bine la el, pentru ca nu ma interesa. S-a oprit in mijlocul camerei si statea pur si simplu. Ii cade un leu din mana si cineva il atentioneaza. Pana la urma i-l ridica cineva si atunci imi dau seama ca tiganul e orb. Si poate putin retardat. Mai zaboveste putin si pleaca. Tiganul orb, gras si retardat din gara Buzau.
Revenind la Gigi. Dupa o ora am abandonat lectura, devenise mult prea insistent. Mi-am adus aminte ca mi-am propus mai demult sa nu resping prea brutal oamenii complet necunoscuti. Cine stie cum intr-un sant, beat mort, se poate ascunde un om deosebit. Asa ca l-am ascultat pe Gigi.
Turuia incontinuu. La inceput chiar nu prea intelegeam, am inceput sa il pun sa se repete, nu parea sa il deranjeze. Mergea la Medgidia, acolo munceste. Parintii sunt din Buzau, daca am inteles bine. Pocaiti. El are 3 scripturi acasa. Cam despre asta am vorbit, despre religie si mai inainte putin fotbal.
Mi-a povestit ca el a jucat cu Hagi. El era atacant, sper ca am inteles bine. A jucat cu Hagi la Farul, dupa care l-au luat in armata si s-a terminat. Turuia fara oprire. Abia se trezise dupa doua zile de betie. Daca asa vorbeste cand e treaz... , imi spun in mintea mea. Trecem peste.
Incep sa imi expun si eu pareri. Despre fotbal, stelisti, Champions League. Timid la inceput, prefer sa il las pe el sa vorbeasca. Nu tin minte cum s-a schimbat brusc discutia spre religie, dar imediat a inceput sa vorbeasca in termeni evlaviosi despre tot si toate. Om simplu, cu credinta puternic inradacinata. Mi-a fost rusine cand m-am trezit expunandu-mi niste ganduri semi-ateiste, explicandu-i lui Gigi cum e cu inchizitia, bisericile, protestantismul. M-am simtit ca un baiat de la oras si nu mi-a placut. Am mai temperat-o cu parerile si am continuat.
N-am apucat sa abordam alt subiect. Al doilea se cam epuizase si era o pauza. Omul s-a dus sa vada daca poate sa vorbeasca cu nasul sa ia un alt tren, de mai devreme, spre Ct. S-a dus si nu s-a mai intors. Mi-a parut rau timp de 15 minute, apoi s-a asezat un domn mai ciudatel care cara un butoi de muraturi dupa el.
Nimic notabil n-a mai avut loc pana la venirea trenului. Am dormit singur intr-un compartiment si am ajuns morocanos acasa. N-am facut nimic si inca mai astept.
Sper ca azi sa-mi aduca exact ce-am asteptat.