Indiferent de traseul pe care l-am ales eu în ultimii ani, am putut să observ destul de clar tendinţa unor oameni dragi de a pleca din ţară definitiv, din motivele prea bine cunoscute şi super-clişeice. M-am oprit din a mai pleda pentru rămânerea în ţară (fără legătură cu decizia de a da la master), aşa cum n-am mai fost radical nici în privinţa fumatului - oamenii vor face mereu ce vor, nu ce crezi tu că e mai bine pentru ei (sau pentru tine).
Ei au plecat, ei încă mai pleacă şi unii vor pleca. Chiar dacă toată suita asta de emigrări m-a deprimat teribil, la fel ca şi plecarea mea (observaţi că nu folosesc acelaşi cuvânt, emigrare), e şi mai trist faptul că acum sunt aici şi mă simt mai departe de ei, prin comparaţie de cum era în România. Nu am recuperat nici unul din prietenii pierduţi (culmea, suntem în aceeaşi ţară) şi i-am scăpat printre degete pe alţii, rămaşi în urmă.
Însă îmi place să mă gândesc la mine ca la un pesimist paradoxal. E de rău, e groaznic, mă aşteaptă vremuri sumbre şi nu pot să mă consolez cu gândul că ar putea fi mai rău. Dar ştiu că undeva cândva departe o să fie de bine - ceea ce e clar o amăgire cruntă, but stick with me. Tărâmul acesta magic la care visez eu când sunt high când beau este România. Singura necunoscută este cea temporală.
Eu vreau şi sper ca toţi oamenii cool şi interesanţi şi dragi mie să se întoarcă în România, unde o să fiu şi eu, iar toată lumea o să fie extaziată de direcţia în care a luat-o ţara şi poporul. Am merge la bere şi am râde de vremurile dubioase când Becali era pe primele pagini ale ziarelor şi toţi politicienii se certau şi votau fără să cunoască legile supuse la vot, când toate clişeele de litoral se vor reseta şi nu se vor mai plânge oamenii de Mamaia că e plină de manele şi Vamă că s-a stricat; când "Let's do it, România" nu va fi subiect de miștouri şi printre românii din străinătate ("Mamă ce proşti, să strângă după alţii!"), când vor apărea ştiri în presa occidentală cu altceva decât ţigani şi hoţie.
Însă astea nu sunt de ajuns, pentru că nu sunt cuantificabile. Software engineering m-a învăţat că trebuie să ai metrice pentru orice lucru pe care îţi propui să-l construieşti, aşa că încerc să evaluez care e cea mai bună măsurătoare a evoluţiei României în următorii 20 de ani. Am şi o listă.
-una destul de subiectivă este existenţa autostrăzii Bucureşti-Galaţi - that would be a treat! Atunci când Galaţi va fi suficient de dezvoltat pentru a justifica o autostradă sau când în sfârşit se vor construi autostrăzi într-un ritm decent cât să ajungă şi la Galaţi (sigur e foarte jos pe listă), m-aş gândi serios să revin în ţară.
- când Google Street View va avea acoperire în România, din nou în zonele de interes precum Galaţi şi Bucureşti, voi şti că ţara noastră a devenit destul de importantă şi suntem pe harta marilor producători de software
- când Iliescu va muri. Când Năstase, Vadim, Videanu, Vanghelie, băgaţi şi Băsescu dacă vreţi, nu vor mai fi în poziţii de putere, când poate vom produce politicieni de care să nu ne fie scârbă, precum Obama sau Isărescu.
-când sistemul feroviar va fi destul de dezvoltat încât ar fi comparabil cu cel din Olanda, atunci aş veni mult mai des cel puţin în vizită, de plăcere. Comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai bună, de vreme ce ţara e mult mai mică şi se face naveta în mod frecvent, dar măcar condiţiile de transport şi vitezele să fie la fel.
-când România va avea universităţi în Top 100 (cer prea mult? Top 200?) Shanghai, atunci vom şti că e safe să te întorci. Din păcate chestia asta n-o să se întâmple nici în 50 de ani.
- tare-aş vrea să văd cum Esquire Ro va depăşi ca număr de cititori pe Cancan şi Libertatea, that would be the sweetest sight to see.
- atunci când România va putea organiza un turneu de fotbal, chiar şi în colaborare cu un vecin, fie el european sau mondial (să fim serioşi), atunci muuuuulte lucruri se vor fi îndreptat în direcţia în care sperăm cu toţii.
- nu în ultimul rând, atunci când Let's do it, Romania n-ar mai fi necesar, pentru că nu sunt destule gunoaie de curăţat (din nou, mă gândesc la Olanda, unde o astfel de acţiune n-ar avea sens), atunci cu siguranţă voi vrea să locuiesc în ţară.
Ideile mele se termină aici. Ar fi drăguţ dacă aţi contribui şi voi, dar ştiu că n-o s-o faceţi, sunteţi departe şi nu aveţi nici un gând de întoarcere. Ne vedem în vacanţe... poate.
Sincer vă spun că nu înţeleg cum de nu s-a gândit nimeni la ele până acum.
1. Nu se prezintă nimeni la vot. Oricine are cele mai mici dubii în privinţa alegerii, toţi care sunt "forţaţi" să aleagă răul cel mai mic, oricine nu a votat pe G sau B în primul tur, cine n-a fost deloc în primul tur, nimeni să nu se prezinte! Or să se voteze candidaţii pe sine, apoi membrii de partid, logic, câteva mii de autobuze cu oameni săraci sau proşti şi aia e. Câteva zeci de mii de voturi invalidează alegerile, nu? Dacă nu, ar trebui.
2. Persoanele peste 70 de ani nu mai au drept de vot, pe motiv că au trăit prea mult în comunism şi s-ar putea să fie încă infectaţi, nu vrem să riscăm. Dacă nu, dăm drept de vot persoanelor peste 14 ani, să mai contracarăm din efectele gerontofiliei senilităţii.
3. Un dublu asasinat sincron. Cineva îi împuşcă pe candidaţi, sniper style. Think Lee Harvey Oswald times two. După aia cineva trimite un mesaj gen Al Quaeda pe internet ameninţând pe următorii candidaţi că "with great power comes great responsability". Apoi se organizează alegeri cu cine-a mai rămas. În ziua alegerilor, Gheorghe Becali şi Corneliu Vadim Tudor decedează în mod suspect de cauze naturale.
4. Dacă iese Geoană preşedinte, facem revoluţie şi îl detronăm după care îl instaurăm pe Radu Cernea. O să fie o revoluţie de verde, când armata vrea să tragă, protestatarii strigă: Verde stop!
Dacă iese Băsescu preşedinte, îi momim pe piraţii somalezi cu ciorbă de burtă şi mici şi îi punem pe ei să facă revoluţie. În schimb îl punem preşedinte pe taică-meu, că e marinar, are 1.93 şi îl urăşte pe Iliescu.
5. Aducem un preşedinte străin pe mulţi bani. Îi oferim contract de 5 milioane de euro anual plus bonusuri de performanţă.
6. Îl votăm pe Moş Neculae. Ce, credeaţi că a fost împuşcat la revoluţie? Nimic nu ştiţi.
Îl ţinem 10 ani cât construieşte autostrăzi şi plăteşte datoriile externe, împiedică plecarea tinerilor români în străinătate, extinde metroul bucureştean dar tot nu face celor din Drumul Taberei (mama lor) şi până atunci mai mor din comuniştii de acum, se mai purifică rasa ariană.
7. Mugur Isărescu preşedinte, Klaus Johannis prim ministru, Pache Protopopescu primar al Bucureştiului, Băsescu primar în Constanţa, Geoană primar în Timişoara... cât rezistă. Şi Andi Moisescu Răzvan Exarhu ministru de externe.
8. Începem să dezvoltăm arme nucleare şi facem primele teste în judeţul Galaţi (există nişte palate de haur pe-acolo). Americanii ne somează să încetăm, noi replicăm FAQ şi apoi ne aşezăm confortabil. Într-un an de zile o să trăim cu soldaţii americani ca dacii cu romanii şi în sfârşit o să avem un KFC şi în Galaţi! Înnăbuşesc revolte ale maghiarilor şi oltenilor şi instaurează o conducere nouă. În 5 ani se retrag la ei acasă şi lasă România cu 5000 de kilometri de autostrăzi.
9. Asta ultima e un long shot: Dacă iese Băsescu sau Geoană preşedinte, mergem la culcare devreme. Ne trezim devreme, facem exerciţii fizice, mâncăm sănătos, ne pupăm mai des părinţii, soţul/soţia, prietenul/prietena, căţelul sau wallpaperul. Mergem la şcoală sau la work unde muncim din greu, realizăm chestii remarcabile şi obţinem satisfacţii. Ieşim seara la o bere cu prietenii să sărbătorim. Mergem acasă şi ne culcăm. A doua zi, vor fi trecut 5 ani.
Prin '96 îmi aduc aminte foarte vag un meci cu Franţa la Campionatul European, singura fază pe care o rememorez e un contraatac al României şi un gol al lui Alin Stoica, parcă, anulat pe motiv că nu depăşise linia porţii.
În '98 am savurat primul meu campionat mondial, n-am să vă plictisesc cu el pentru că sunteţi numa' fete p-aci (alea două la număr). În 2000 la fel, doar că atunci dădeam BAC-ul şi îmi amintesc clar cum m-au trimis la culcare la pauza meciului cu Anglia. N-am putut să dorm pentru că, bineînţeles, au ţipat la golul doi al României, după care m-am dus să ascult la uşă şi într-un final n-am mai rezistat şi am intrat. Am văzut meciul până la capăt şi apoi pe taică-miu ieşind pe străzi să sărbătorească.
Cândva în 2000, când aveau loc alegeri, în turul doi erau parcă Vadim şi Iliuţă, taică-meu o ţinea sus şi tare pentru orice invitat la noi acasă că decât să îl voteze pe comunist mai bine pe Vadim. Cred că l-a şi votat, dar n-a ieşit.
În 2001, pe 6 septembrie, tata pleca. A fost plecat un an în EAU şi la 5 dimineaţa ieşea pe uşă cu bagajul, nu-mi aduc aminte dacă am stat treaz sau m-a sculat cineva, ideea e că l-am petrecut cu mama până la uşă. După 5 zile aveau loc atacurile de pe 11 septembrie şi eu nu înţelegeam de ce maică-mea tot insista să vadă toate ştirile despre asta, eu tot voiam să mut. Nici până acum nu am înţeles întru totul. Nu interesul maică-mii, ci atacul în sine.
În 2004, erau alegerile prezidenţiale şi Băse oricum era pe val. Eu nu m-am trezit să votez dar pentru că se dădea cu ştampila şi la noi la Maxx m-a luat Monica de toartă şi am fost, în turmă. M-am bucurat că a ieşit Traian, deşi mulţi îl iau la mişto, deşi taică-meu mi-a povestit multe despre el - au lucrat împreună la Navrom, se pare. Cel puţin nu era Iliescu - despre care tot taică-meu mi-a zis de toate, nimic de bine.
La referendum m-am dus din proprie iniţiativă, mi-am şi pozat buletinul de vot atunci. Nu ştiu în ce măsură am fost influenţat de diversele opinii de atunci, clar 90% din populaţie simpatiza cu Băsescu în defavoarea Parlamentului, într-un final probabil am făcut alegerea bună.
În 2009, în Moldova are loc o nouă revoluţie. Mă întorceam de la Universitate cu 601 şi veneau în staţie grupuleţe de fete, în majoritate, pictate cu tricolorul pe obraz (fiecare grup avea cel puţin un băiat, de control). Toţi pe care i-am văzut erau sigur mai mici ca mine, 19-21 de ani (I can tell these things) şi mă întrebam: ei ştiu pentru ce protestează? Probabil cei mai mulţi îşi doresc unirea cu Moldova, pentru că şi ei au studiat aceeaşi istorie la şcoală şi au un vag simţ patriotic şi poate prea multă energie nevalorificată, aşa că s-au dus să strige acolo. Şi totuşi, eu mă uit pe net (sâc, acum nu mai e tv) şi mă gândesc de ce nu "mut postul", la fel ca în 2001.
Evenimentele astea trec pe lângă mine, nu ştiu dacă ar trebui să îmi pară rău sau nu. Politica nu-i de mine. Nu pot nici aşa, nici aşa. Bine, mai mult înclin spre prima variantă. Dar dacă aţi auzi ce păreri au basarabenii din Bucureşti despre asta, v-aţi speria.
