E prima oară când citesc Shogun varianta scoasă de Adevărul şi trebuie să recunosc că e tradusă foarte prost. Am perseverat pentru că e totuşi romanul meu preferat şi au trecut mulţi ani de la ultima citire, mi-era dor de Japonia secolului 17.
 
 Făcând abstracţie de dezamăgirea provocată de greşelile de tipar, gramatică şi traducere, am descoperit cu surprindere că şi eu am ajuns în situaţia personajului principal de a fi naufragiat pe tărâmuri necunoscute, fără să vorbesc limba băştinaşilor şi fiind nevoit să o învăţ cât mai repede cu putinţă, deşi în cazul meu nu e o chestiune de viaţă şi de moarte.
 
 Însă ce m-a surprins mai mult e povestea lui William Adams, marinarul pe baza căruia a fost construit personajul John Blackthorne, având şocant de multe lucruri în comun (nu e doar "loosely based" după cum se pretinde). Blackthorne este eroul chintesenţial, deşi e destul de evident că e construit cu mai multe calităţi decât un om normal poate dobândi într-o viaţă întreagă (ca să fim corecţi, nu avea televizor sau computer): navigator neîntrecut, un excelent trăgaci şi luptător, foarte bun strateg având o memorie de elefant, impovărat de experienţă la 34 de ani dar fără să o arate, vorbitor de latină, spaniolă, portugheză, la care se adaugă şi japoneză la scurt timp. Printre altele, e un student foarte bun, viclean ca o vulpe şi foarte bine înzestrat fizic (prin comparaţie cu japonezii). Un defect care iese în evidenţă e constituit de preconcepţiile cu care vine din Europa, atât ura pentru religiile opozante, cât şi aversiunea pentru onoarea în stil japonez sau ... curăţenie. Şi, bineînţeles, nerăbdarea.
 
 Următorul pas e să citesc cartea în engleză, lucru pe care mă mir că nu l-am făcut până acum. Apoi trebuie să fac rost de celelalte romane asiatice ale lui Clavell, cât mai repede.