În AH-ul în care am lucrat (e supermarket) era o adevărată afacere de familie, vreo 10 perechi de frați/surori lucrau acolo, chiar și câte 3 frați, nu mai zic de veri sau nepoți. Era nepotism, literalmente. Am încercat și eu cu români, n-a mers.
 
 A propos de asta, înveți multe lucruri lucrând cu marocani/musulmani - care inundă țara, în caz că nu știați. Ei se nasc aici și sunt cetățeni, dar se văd (și sunt văzuți) diferit față de olandezii "de rând" - cei blonzi, cum ar veni. Aș fi putut învăța mai multe dacă mă interesa mai mult, dar chiar și așa mi s-au spus lucruri, uneori împotriva voinței mele. Ofc atunci când e Ramadan n-au voie să mănânce (nici să bea) pe timp de zi, dar odată ce se lasă seara bagă în ei grămadă. Și pentru că e o religie recunoscută, musulmanilor li se permit tot felul de lucruri - era un tip care lucra în spate, descărcând camioane, care fiind extrem (nu vă gândiți la Jihad) el nici nu punea mâna pe alcool, așa că refuza să atingă navete de bere sau alte chestii, și pentru că era religia lui, nu conta faptul că îi încetinește munca considerabil. Și am mai învățat că de-aia se consumă atâtea băuturi energizante, marocani le folosesc în loc de alcool, it's the next best thing.
 
 Pathe Unlimited. Un abonament lunar la cel mai mare lanț de cinema-uri din Olanda, care costă 19 euro pe lună, și care e s-weeet. Ca să înțelegeți ce înseamnă asta, un film normal e 6-9 euro euro, 8.5-11.5 dacă e 3D, iar cu cardul poți să intri gratis la toate filmele (ORICÂTE), cu diferență de 2.5 euro pentru filmele 3D. Din păcate nu e decât un cinematograf în Utrecht, care arată 3 filme pe săptămână, dar în Amsterdam e raiul și merg acolo de câte ori am ocazia/bani. Și dacă nu era destul, Pathe au lansat și Pathe Thuis, unde poți închiria filme la prețuri modice pentru vizionare acasă, ceea ce mi se pare bestial și un pas important împotriva pirateriei - nu că ar avea ei nevoie, chiar își permit să cumpere filme și jocuri. Tot alineatul ăsta e unul din lucrurile mele preferate în Olanda. 

 În privința englezei, merită menționat că olandezii chiar nu vorbesc așa de bună engleză pe cât se laudă și sunt lăudați. Clar vorbesc mai bine în medie decât românul de rând, dar românii pe care îi știu eu (studenți, tineri) vorbesc mai bine decât studentul de rând olandez, ceea ce e funny, pentru că ei au contact cu străinii mult mai des. Și orice-ar fi, nu te baza pe vorbitul de engleză, dacă nu ești turist nu le face plăcere și cu siguranță n-o să-ți faci prea mulți prieteni (or maybe it's just me, I'm not a hot Romanian chick with an exotic look).
 
 Am tot vrut să vă povestesc despre sistemul de reciclare în Olanda dar mi-a fost prea lene și acum ajunge să fie doar un paragraf într-un post general. Există centre în nord, sud, estul orașului unde poți să duci absolut orice, de la azbest la lemn la baterii, dar mai important de-atât există "tomberoane", impropriu spus, peste tot în oraș (niciodată mai departe de 1km de tine) unde poți să duci sticlă, hârtie, sticle pe culori, plastic și tot felul de substanțe. Sunt de fapt îngropate în pământ și sunt extrase periodic de mașinile de gunoi. Poți să suni la un centru de-al lor să treacă pe la tine acasă să-ți ridice un frigider stricat sau un televizor, etc (parcă asta era și în România). Cel mai practic lucru mi se pare că au aparate de sticle de plastic în toate supermarketurile -plătești 25c pentru fiecare sticlă peste 1L, dar le poți returna și primești banii înapoi. Apoi sticlele sunt colectate și trimise la centrul de reciclare. Îți dai seama cât plastic economisesc așa?!
 
 Cu tristețe, am descoperit că țara mea n-o să fie niciodată la nivelul Olandei. Niciodată. Oricât progres ar face România, nu o să-i ajungem din urmă în următorii 500 de ani (=forever, imo). Ceea ce e trist. Ce nu e trist, however, e că țara lor nu e la fel de distractivă ca a noastră. Ar putea fi, dar nu e și n-o să fie prea curând, în următorii ~500 de ani. 

 În urma a două vizionări The Avengers în cinema, simt că e de competența mea să las deoparte subiectele serioase de blog și să tatonez terenul pentru intrarea într-o nouă branșă, aceea a criticilor de film. Însă eu voi fi o nouă specie de critic, acela care caută nod în papură filmelor care mi-au plăcut. Și începem cu
 

Un pic diferit față de obișnuitele postere înărcate

 The Avengers, creația Marvel, plină de super-eroi și extratereștri, cu multe și scumpe efecte speciale și încasări record. Las partea convențională a recenziei colegilor mei de la Marele Ecran, eu mă voi concentra pe demitizarea acestor FALȘI eroi, acești impostori ai legilor fizicii, chimiei, anatomiei and whatnot.
 
 Filmul este o rescriere a unor comic books care se întind pe mai multe decenii și, după cum spune Știe-Tot, inițial era alcătuit din chestii care n-au apărut pe ecran, de înțeles de altfel, cu nume stupide ca Ant-Man sau Wasp. Dar cei care apar în film sunt sau au făcut parte la un moment dat din echipa Avengers așa cum apare în comics. Cu cine să începem?

N-am putut să mă hotărăsc între postere

 
 [SPOILERS]
 
 Hai să începem cu indestructibilul, Hulk. Monstrul ăsta verde apare la jumătatea filmului, unde se dezlănțuie și distruge tot. Mai apare la sfârșit, când pare să fie mult mai confortabil în a se controla și a respecta chiar ordine (!). Deci stai să înțeleg: Bruce Banner se chinuie cu greu să nu se transforme într-o bestie fără minte, care e pregătit să distrugă pe toată lumea pentru că l-au adus pe nava asta, prilej cu care transformarea lui durează vreo 3 minute (e drept că se opune), iar la final Banner mărturisește că el e mereu nervos și într-un singur shot panoramic (2 secunde) se transformă din om în pachet de mușchi, continuând prin a lua ordine de la Captain America și chiar salvând pe Iron Man.
 Hai să abordăm și sensibila problemă a indestructibilității. Zise el la un moment dat: Mi-am tras un glonț în gură și Hulk l-a scuipat afară. Hmm, ok, atunci cum reacționezi la o combină industrială tăindu-te în fâșii? Oare ce se întâmplă cu Hulk dacă-i torni în cap cel mai concentrat acid pe care îl poți sintetiza? Și dacă Thor îl aruncă în afara atmosferei, ce pățea atunci? Și cel mai mare semn de întrebare, de unde își ia Hulk energia? Ca un corp pseudo-omenesc cu atâția mușchi, ce arde el? că de mâncat nu îl văd niciodată să mănânce. Bruce Banner ar trebui să mănânce 100k calorii pe zi și să fie mega-suplu. O simplă problemă de metabolism, Whedon.

Trecând la următorul membru fondator, domnul Tony Stark e un biet om. E un fel de Batman dar cu mai mulți bani și cu jucării mai amuzante. Ok, pot să înghit că armura lui e impenetrabilă (totul pare să fie impenetrabil în filmul ăsta), dar cum naibii este el protejat înăuntru? Ce fel de amortizoare poate să înghesuie el în costumul de metal în așa hal încât să nu își rupă toate oasele la fiecare căzătură din cer, cum se mai întâmplă în filmul ăsta? Și ce dracu de material e ăla care nu se îndoaie decât dacă vine un zeu și îi face o gaură în costum? N-are cum să fie din același metal ca scutul lui Captain America, pt că ăla era unic. Oricum, all in all, omul Tony Stark e ridicol de ușor de omorât în orice moment, mă mir că n-o face nimeni.
 
 Thor, dragă Thor. Ai încins tu spiritele femeilor, dar până la urmă ce ești, zeu sau semizeu? Că se pare că nici tu, nici frate-tău nu știți. Și cum vă primiți voi puterile acolo în Asgard, e un bol mare cu bilețele și cine trage pe cel norocos, ăla e? Oricum, n-am înțeles exact cât de puternic e, pentru că la un moment dat se bate cu Hulk, which is pretty badass, apoi e înjunghiat cu o scobitoare de fratele ăla viclean și aproape cade din picioare. Eu dacă aș avea arma fulgerului numa' pe-aia aș folosi-o, ca un combo supralicitat la Mortal Kombat.
 
 Până la urmă, Hawkeye și Black Widow sunt oameni, nu au nici un fel de putere. Și cum puii mei vede arcașul ăsta așa de bine la sute/mii de metri distanță în halul ăsta? Vederea omenească sunt convins că nu funcționează așa. Pagina lui de Wiki omite în mod convenabil detaliile despre vederea supra-umană. Dar sunt multe lucruri despre cât de bun e în luptă, așa că vine întrebarea firească: cum te-a bătut o femeie? În film, Black Widow îi dă niște pumni în gură de nu știe ce-i cu el, și nu numai asta, dar avem și scena clasică în care sunt amândoi cu mâna pe cuțit. Nu știu despre voi, dar pe mine nu m-a bătut niciodată la forță o femeie mai mică de dimensiuni și nici n-o să se întâmple.
 
 Captain America? A fost injectat cu același ser pe care încerca să-l reproducă și Bruce Banner, deci el are un fel de putere proporțional mai mică, concentrată într-un corp omenesc. În afară de costum (și masca, wtf?), chiar nu găsesc vreo slăbiciune în cum e construit super-eroul. Ceea ce e bine pentru ei, se pare că el ar fi conducătorul.
 
 PS: mențiune de onoare pentru Maria Hill/Cobie Smulders, care e bunăăă în filmul ăsta, parc-aș alege-o pe ea în dauna Scarlettei. Nu mă uit la serialul ăla, dar dacă m-aș uita, pentru ea aș face-o.
 PS2: știa Bucureștiul ce știa: șhaorma e de supereroi (check this out)!

 În ciuda aparențelor, trebuie să menționez că filmul este extraordinar, fabulos de distractiv, fără cusur la prima vedere (mai ales în IMAX) și am chicotit ca un copil mic pe parcursul întregului film. Și i-am dat 10.

 Am promis să public retrospectiva mea cinematografică și am întârziat puțin. Totuși mi-am făcut temele și am deja o listă, destul de scurtă din păcate, cu filme pe care le-aș recomanda necondiționat. Poate știți că eu am o problemă cu a vorbi și a scrie despre filme, pentru că o recenzie cu cel mai mic spoiler îmi provoacă o tristețe nespusă - mor câte puțin de fiecare dată - și filmul nu mai are același farmec. Dacă cineva îmi cere recomandări de filme, nu pot să îi propun nimic mai prejos decât the very best, pentru că așa nu mă simt vinovat, dacă nu i-a plăcut e vina lui! Așa că mă întorc mereu la lista mea de 10 și 9, pentru că sunt inginer și lucrez cel mai bine cu numere.
 
 În 2011 nu am adăugat prea multe filme pe lista asta, pentru că de la an la an devin mai cinic și mai critic cu filmele, chiar împotriva dorinței mele. Dar pentru distracția dumneavoastră o să fac niște giumbușlucuri aici, să nu ziceți că nu primiți destul pentru cât plătiți. Cât despre filmele în sine, am două categorii care nu se exclud, ci mai degrabă se influențează una pe alta.
 
 Cele mai bune filme văzute de mine în 2011, strict calendaristic, le aveți mai jos:

Ca să înțelegeți despre ce vorbeam, iată cele mai bune filme din 2011 pe care le-am văzut:

 În continuare, am onoarea să vă prezint câștigătorii la fiecare categorie în parte pentru anul cinematografic 2011, un an bunicel  în rol de rampă de lansare pentru 2012, sfârșitul și apogeul (Dark Knight Rises, Avengers, Hobbit).
 
 La categoria "Cu mâna pe inimă", nominalizații sunt:
 
 Beginners - o cititoare fanatică a sugerat că m-am identificat cu personajul principal, care nu poate să mențină o *beep* (no spoiler alert), titularul neagă toate acuzațiile.
   Drive - am avut norocul să câștig bilete la un screening în avans, cu pre- și after-party cu mult whiskey gratis. Dacă filmul n-ar fi fost absolut superb poate m-aș fi simțit prost că n-am avut cu cine să beau. Seara a fost salvată.
   50/50 - pentru un film care se laudă că tratează un subiect greu cu mult umor, trebuie să recunosc că m-am emoționat cel mai tare la el, aproape că am plâns - dar am dat vina pe o muscă și mi-am flexat bicepșii, să nu mă dau de gol.
   Submarine - e posibil ca eu să am o slăbiciune pentru filme cu adolescenți, mai ales când sunt atât de sincere și originale. Fără sclipici și fără să exagereze nici o clipă.
   Warrior - e mai bun decât The Fighter și, în mod incredibil, nu poți să ghicești sfârșitul!
 
 N-am inima să aleg un câștigător (hei, unde plecați? stați că mai am, nu vă duceeeți!) dar pot să spun că am fost la Drive încă o dată în cinema și am revăzut Submarine și Warrior pe bucăți, acasă. Aș mai da bani pentru fiecare din ele.
 
 La categoria: "Close, but no cigar", menționez:
 
 Restless - e surprinzător (și greșit) dacă spun că se aseamănă foarte mult cu 50/50, dar nu mă pot abține să nu văd asemănările între cele două. Atenție, sunt filme complet diferite, reacțiile pentru acesta sunt amestecate.
   The Ides of March - recunosc că m-au influențat și părerile altora *sigh*, plus că în lista listelor se află Drive și nu e loc de doi Ryan Goslings unul lângă altul, universul ar imploda! Dar filmul a fost foarte pe placul meu, în sensul că e dur și distractiv. Și Paul Giamatti!
   The Guard - singurul motiv pentru care nu e în lista de mai sus e că mi-am impus să aibă doar 5. Dar îl aveți aici și n-aveți nici o scuză să nu-l vedeți.
   Win Win - jur că Paul Giamatti parcă își dă doctoratul în astfel de roluri de care, în mod surprinzător, nu te plictisești niciodată. Poate pentru că e absolut superb. Ați văzut Barney's Version? La Win Win plângi mai puțin (deci e mai bun).
   Rango - mie nu mi-au plăcut Toy Story-urile. Adică nu sunt nebun după ele, nu le ridic în slăvi ca tot restul internetului. Wall-E, Up, ele sunt genul meu de animație de arătat copiilor și nepoților. Rango e acolo sus. 


 Dar stai! Ce se aude? Vreți filme distractive la care să pompați popcorn în vene și să vă îmbăiați în Cola? Avem și de-astea! Cu ce să vă servesc? Cu: 

 Mission Impossible: Ghost Protocol -  la care să vă holbați indeciși când la Paula Patton *sssssssss*, Jeremy Renner (viitorul Tom Cruise) sau vechiul Tom Cruise, mirându-vă cât de cool e scientologul ăsta de care toată lumea face mișto?
   Puss in Boots - un film făcut din bucăți de chicoteli legate de un sos de *awwwww*, fără scenariu dar al naibii să fiu dacă nu e amuzant?
   Real Steel - unde testosteronul e trecut pe lista de actori și îmbracă un costum de oțel?
   Fright Night - cel mai distractiv film cu vampiri pe care l-am văzut de muuuult, unde, după cum zicea o recenzie *ptiu*, Colin Farrell se distrează de nebunie cu rolul de vampir?
   Friends with Benefits - ok, ăsta e oarecum distractiv, dar din cele două filme cu fuck buddies de anul ăsta, iese detașat pe primul loc. Plus că dacă îl pui lângă alte epave, devine brusc foarte enjoyable.
   Midnight in Paris - despre care repet obsesiv că probabil e mult mai bun dar nu știu eu cine sunt toate personajele alea. Ai nevoie de cunoștințe literare destul de vaste (sau nu, tot te vei distra).
   Rio - cea mai bună animație cu păsări pe care am văzut-o vreodată!
   Attack the Block - a refreshing take on an overused subject. Cam așa ar zice un critic.
 
 *Disclaimer: recomandarea acestor filme nu poate fi imputată titularului de blog. Acesta nu își asumă responsabilitatea în cazul în care calitatea scenariului sau abundența de stereotipuri cauzează îndobitocire sau spargerea de capilare pe creier.
 
 Ca și cuvânt de încheiere, sunt convins că știți să folosiți Google pentru a descoperi care sunt cele mai apreciate filme din an și cele care primesc multă dragoste la festivaluri și premii, dintre care menționăm Globurile de Aur. Din filmele de acolo, multe încă nu au apărut așa că nu le-am putut vedea, mai puțin The Tree of Life și Melancholia, pentru care nu am nici o scuză. N-am să le mai menționez, vom vedea cu toții dacă am făcut o greșeală la Globuri și Oscaruri, peste câteva săptămâni.
 
 Vizionare plăcută! 

Nimeni nu vrea sa citeasca aberatii pseudo-filosofice despre viata de dincolo sau detaliile unei vieti plictisitoare impartita intre o teza de licenta si o un examen de limba aproape imposibila. Asa ca va prezint un numar de compilatii de filme, realizate de tot felul de oameni din toate partile lumii, ca sa vedeti ca Hollywood are trecere peste tot. Poate o sa va povestesc si eu despre preferatele mele anul asta, doar in scris din pacate (sau fericire).
Daca reveniti pe 21-22, voi mai adauga o retrospectiva din Olanda. Enjoy!







Edit 2h mai tarziu: inca unul, destul de prost editat dar cu muzica misto tare.



EDIT:

 Îmi pare rău să vă dezamăgessc, dar o să fac o altă recenzie de film!

The Change-Up

 Deci cumpără o sticlă de Ruby Port și începe să bei, după o zi lungă la muncă. Deschide filmul ăsta. E preferabil să ai penis în loc de vagin. 
 
 Ce se întâmplă în filmul ăsta:
 
 - un film în care un tip măritat și workaholic, cu trei copii, se pișă într-o fântână cu cel mai bun prieten al lui, afemeiat drogat iresponsabil actor în soft-porn, și schimbă corpurile între ei. What's not to like? 

-Olivia Wilde. Exemplific cu screenshot-uri:

 - se întâmplă mult aproape-sex, de la ew-you're-gross-you-just-took-a-shit-I-don't-want-to-fuck-you, până la omfg-this-is-olivia-wilde-topless-on-my-lap-but-I-gotta-stick-to-the-script (goddamnit if there ever were small tits this sexy...!).
 
 - băăăăăi, e sentimentul ăla de 80's film all over again, cu body switching și muuuuuultă panaramă, scenariștii au muncit din greu să născocească dialoguri geniale precum:
"- hey, I always thought your wife was a nice lady, but she talks like a dock worker and she shits like one too, plus I used to think your kids are adorable but they're not, they're fucking bananas.
-can I help you? 
-here's the deal. I got two screaming... hold on, what's with all the heavy breathing, are you jerking off? 
- no, i'm no.... yes, yes I am. Look, I never get this kind of privacy no more.
-isn't that kind of my dick though?
- is that weird?
-youuuu ask yourself that!
- it hooks to the side a bit...
- use your left hand, you get a little bit more torque.
-oh that's cool, thank you."

"- take off my bra.
-all of it?
- just the parts covering the breasts." (visez să am o astfel de conversație la un moment dat in life)

-  ajungi să vezi un tip fără responsabilități cum devine om mare și jonglează copii și nevastă și slujbă (ceea ce e ușor, presupun, atâta timp cât știi că e un post temporar) și celălalt om, obișnuit cu sculatul la 6 dimineața și 12 ore pe zi de muncă în fiecare zi, cu obligațiuni și program stabilit, un fel de twilight zone în care mă situez și yours truly (mai mult spre prima variantă, but still)
 
 Atât am avut de spus despre filmul ăsta, dar trebuie să-mi admirați dedicația, o sticlă de Porto de 19% nu e ușor de dovedit, am făcut și screenshot-uri pentru voi, am și gândit  :-<

Bonus Christina Hendricks completely off-topic:

 Cars 2 - cel mai ridicol film făcut în secolul ăsta!
 
 De când a apărut filmul am tot citit recenzii despre "how the mighty have fallen", în privința Pixar, ofc. Și mă tot întrebam de ce, că doar primul film a fost cu mașini vorbitoare, care au ochi în loc de parbriz și sunt oarecum organice - au și o gură în față, unde ar trebui să fie radiatorul. Ce puteau să adauge mai puțin credibil de atât? Ei bine, multe. În filmul ăsta apar, pe rând:
 
 - spioni britanici care nu conduc un Aston Martin, ci sunt un Aston Martin. Mă rog, dacă am pus botul la James Bond, suspendăm disbăliful și pentru mașini vorbitoare - dar nu și pentru mașini zburătoare sau care fac scufundări și au nevoie de mască de oxigen.
 
 - mașini care au dinți; mașinile britanice au dinți perfecți și albi, alea cu accent de hillbilly au doar doi dinți în față. Mai e și o mașină care are un monoclu - ați ghicit, are accent german.
 
 - altfel de vehicule care sunt ajutătoare, cum ar fi avioane. În situația asta, mașinile sunt în vârful lanțului trofic și avioanele sunt un fel de cai sau câini. Practic, totul e forțat să se adapteze filmului, în Japonia ai sumo între mașini, ai mașini cu ochii oblici, pălării conice sau costume tradiționale. N-au rezistat nici tentației de-a hrăni o mașină americană ignorantă cu wasabi (unde s-a dus mâncarea?)
 
 -scene de karate. Aha, între mașini. Spionul britanic știe să se bată și rupe bucile (roțile) a 3 mașini care chipurile îl încolțiseră.
 
 - o scrisoare de adio. Cum plm scrie o mașină?
 
 - în Paris vezi mașini îndrăgostite pe poduri (orly?) și mașini cu baghete sub braț. În Italia îs niște mașini care cântă la niște instrumente. Jur că am pus pauză de vreo 4-5 ori, nu pot să-mi dau seama cu ce le țin și cu ce suflă. Apoi mă-să cuiva îi zice unei mașini că să-i facă niște paste să o îngrașe (pe el, masculin, o mașină, să îl îngrașe).
 
 - sistem de deghizare bazat pe activare vocală cel mai bine descris prin "magie". Adică "fă-mă o altă mașină, cu altă structură și alte componente" și pam!
 
 - cireașa de pe tort, ultima cursă e în Londra unde nu se poate să nu avem o regină auto, nu?
 
 - niște tipi răi care sunt aruncați într-un pub londonez, unde varsă berile unor mașini britanice care apoi le dau o bătută de-aia de le sar roțile... știți voi!
 
 - apoi, spre final, vezi și niște polițiști britanici, adică mașini cu pălării de-alea rotunde, și serviciile secrete care o păzesc pe regină, aka o duzină de Range Rover negre. Țărănoiul plin de rugină sudist american salvează ziua și e făcut Sir de regină cu antena aia. Și asta a fost tot!

Nu-mi dau seama cum a ajuns Michael Caine să facă un film cu Larry the Cable Guy, apocalipsa e într-adevăr aproape.

Trăim vremuri minunate, unice. Copiii noștri se vor minuna când le vom povesti de un timp în care se făceau filme precum The Three Musketeers, re-re-readaptare a unui roman clasic francez ce se petrece în secolul XVII. Filmul e presărat cu replici memorabile și scene de gură-cască-bagă-popcorn, după cum sunt convins că veți afla cu toții.
 
 Nu mă aflu printre cei care au citit cartea, așa că nu știu dacă firul epic e exact sau nu. Filmul începe cu furatul unei scheme de-a lui Da Vinci care detalia cum să construiești o navă zburătoare (!). În scena asta, cei trei muschetari (nu știu în ce ordine) sunt fiecare un ninja subacvatic, Batman în sutană de preot și un fel de Hulk bețiv. La care se adaugă gagica, Milla Jovovich (soția regizorului, d'oh) care joacă același rol ca în Resident Evil, că nah, e mai ușor.
 
 Puștiu' care e d'Artagnan probabil era un geniu, pentru că a trăit toată viața la țară în Franța, antrenându-se în lupta cu sabia împreună cu tatăl sau, fost muschetar, după care pleacă spre Paris și dintr-o dată poate să se lupte cu zeci de soldați în același timp, bineînțeles având forța să respingă 3 săbii odată (el având 18 ani).
 
 Apogeul capodoperei se petrece când, după ce ajunge în Paris, d'Artagnan își "parchează" calul iar Athos, funcționar public se pare, îi da o amendă pentru - știu ce vă gândiți, nu pentru parcat ilegal - ci pentru că animalul se răhățise în drum și proprietarul n-a ridicat comoara. Următorul dialog ar trebui să ia Oscarul. 
 "- Excuse me, what is this? 
 - It's a citation.
 - Huh? 
 - A ticket! 
 - In french, please! 
 - You didn't pick up the shit after your horse. "
 
 Și da, dialogul a fost exact așa, în engleză. În Franța secolului XVII.
 
 Mai sunt momente de-astea excitante intelectual, gen când Milla Jovovich, o asasină antrenată în arte marțiale, bate un grup de paznici după care se aruncă cu coarda de la balcon, ca să ajungă în camerele private ale reginei, unde e o încăpere ascunsă activată printr-o manetă deghizată într-un candelabru. În răstimpul ăsta e îmbrăcată ca o prostituată. Acolo în încăpere, aruncă o eșarfă doar ca să constate că se bucățește în zece; ați ghicit, erau lasere. Nu erau lasere, dar ar putea foarte bine să fi fost, că doar nu era nailon ascuțit. A împrăștiat puțină pulbere după care a făcut șmecheria din Entrapment (doar că in fast motion). A luat bijuteriile dar nu ne-a arătat cum a mai ieșit de acolo, se presupune că a fost la fel de floare la ureche.
 
 Mai târziu se găsesc două momente trase la indigo (nu în aceeași scenă) în care Athos și parcă Aramis se bat cu niște figuranți exact, dar exact ca în 300, cu slow motion și de toate. Și mai e și faza din Matrix.
 
 Bijuteria vizuală a filmului este bătaia între două nave-zeppelin, adică niște corăbii cu zeppeline atașate deasupra. Secolul 17. Nava franceză avea un schelet atașat în față, gen pirat, și o femeie legată de bord (vie). Lupta dintre navele astea două durează vreo 15-20 de minute și abia în ultimele 3 se gândește cineva să tragă cu tunurile în balonul cu gaz. Într-un final, nava mică se prăbușește peste cea mare și amândouă ajung trase în țeapă în turnul catedralei Nôtre-Dame. Exact.
 
 Ah, și Athos o aruncă pe muiere din balon de la sute de metri înălțime, dar femeia supraviețuiește. Adică dacă soțul ei mai regizează unul, să-i dăm de mâncare și soției.
   Ta-daaa! Vizionare plăcută!

10. Gal Gadot (in Fast Five)

9. Elisha Cuthbert (in The Girl Next Door)


8. Violante Placido (in The American)


7. Emma Stone (in Zombieland)


6. Clemence Poesy (In Bruges)


5. Rachel Weisz (in The Mummy)



4. Teresa Palmer (in Take Me Home Tonight)


2. Gemma Arterton (in Prince of Persia: The Sands of Time)


1. Olivia Wilde (in Tron:Legacy)

 Uneori nu poţi să nu te gândeşti ce ar fi ieşit din unele filme dacă regizorul n-ar fi avut o simpatie deosebită pentru un actor/actriţă cu care a mai lucrat în trecut. Sigur, foarte multe filme şi roluri memorabile au ieşit din combinaţia cineast/muză actoricească, dar la un moment dat a existat un prim contact între cei doi, o perioadă de descoperire şi de încercări, un film în urma căruia au căpătat un respect deosebit unul pentru celălalt. Nu ştiu despre actori, dar suspectez că toţi regizorii caută în secret un actor/actriţă sau un set de actori cu care să poată colabora la multe filme, călcând pe urmele unor clasici ca Scott, Cameron, Scorsese, Anderson (ok, pe el l-am adăugat eu, nu e încă un clasic, dar pot să sper, nu?)

In ordine complet aleatoare:

Woody Allen o are pe Scarlett Johansson momentan. Am uitat sa spun ca o sa ma concentrez la obsesiile lor curente. In trecut a fost Mia Farrow, dar ştim cu toţii cum s-a terminat asta.

Ridley Scott, omul care m-a şocat când am aflat (demult) ca a regizat originalul Alien şi Blade Runner, cele mai tari ale lui, de departe, il are pe Russell Crowe mereu in filme, chiar si cand nu e loc de el. Egzact, Russell, you had one too many free passes in his movies (mai precis, ultimul).

Wes Anderson, cel mai lovable indie director de pe listă, căruia nu-i poţi dezaproba constanţa în alegerea actorilor, mai ales daca e vorba de Owen Wilson care e co-scenarist la multe din filme, Bill Murray, coolest fucking actor alive (pt că Clint regizează acum), Angelica Houston sau Jason Schwartzman. Personal m-am bucurat sa vad o faţă nouă în Adrien Brody, tare m-aş bucura să devină de-al casei!

Toata lumea stie povestea lui Martin Scorsese si colaborările lui cu Robert De Niro, până s-a apucat de filme cu fockers, apoi cu Leonardo DiCaprio. Cu ruşine spun ca nu am vazut mai nici un film al primului cuplu, dar cand vine vorba de Leo, trebuie să recunosc că e o alegere bună, că tot e italian.

Fratii Coen, din care încep să cred că unul face toata treaba şi celălalt e legat prin cordon ombilical, îl au pe Jeff Bridges ca mascotă; uneori ma intreb cum de nu au gasit loc pentru el in Burn After Reading, la câţi nebuni sunt în filmul ăla. Clooney se gaseste si el in vreo 3 filme, ca sa nu zic si de John Turturro, care e genial în orice face.

John Hughes, eternul adolescent care ne-a / m-a vrăjit cu Breakfast Club, a pastrat o mână de actori în anii 80, most notably Anthony Michael Hall (pe care nu l-ai recunoaşte in vecii vecilor ca adult).

Tim Burton, Johnny Depp, Helena Bonham Carter. 'nuff said.

Kevin Smith, individul care n-a incaput intr-un scaun al Southwest Airlines si a fost dat afara din avion, se combină des cu Jason Mewes, Ben Affleck si diversi alţi dubioşi care-au nimerit in Mallrats si n-au mai iesit din filmele lui.
Intr-un fel, admir cu atat mai mult pe regizorii care au lucrat cu tot felul de actori si au realizat filme extraordinare, oameni ca Steven Spielberg, al cărui număr de filme l-am pierdut (pe primul loc va fi mereu Schindler's List), Clint Eastwood (care a inceput sa diversifice cand nu s-a mai putut distribui pe sine in rol principal), Quentin Tarantino (ale carui filme nu se lasa acaparate de performanţe actoriceşti, poate doar ultimul, absolut accidental), David Fincher, cu niste filme absolut năucitoare, Danny Boyle, care, după cum observa un critic internaut, nu face niciodată acelaşi film de două ori, la care se adaugă, bineînteles, Christopher Nolan, marea speranţă, cu doar 7 lung metraje la activ, dar ce filme au fost!

Jesse: OK, well this was my thought: 50,000 years ago, there are not even a million people on the planet. 10,000 years ago, there's, like, two million people on the planet. Now there's between five and six billion people on the planet, right? Now, if we all have our own, like, individual, unique soul, right, where do they all come from? You know, are modern souls only a fraction of the original souls? 'Cause if they are, that represents a 5,000 to 1 split of each soul in the last 50,000 years, which is, like, a blip in the Earth's time. You know, so at best we're like these tiny fractions of people, you know, walking... I mean, is that why we're so scattered? You know, is that why we're all so specialized?
Celine: I don't know. Wait a minute, I'm not sure... I don't...
Jesse: Yeah, hang on, hang on. It's a, it's a totally scattered thought. It... which is kind of why it makes sense. link

Celine: I've been thinking also about something you said.
Jesse: What's that?
Celine: Just about reincarnation and where all the new souls come through over time. Everybody says they have been the reincarnation of Cleopatra or Alexander The Great. I always want to tell them they were probably some dumb fuck like everybody else. link

 Chiar dacă v-am tot minţit că lucrurile merg bine şi mare parte din stresul cotidian a dispărut, încă mai rămâne starea de fond, ca un etern simptom pentru un ipohondru. Starea este caracterizată prin aşteptare, neîncredere, deficit de atenţie şi în general un moral scăzut. Mişcându-mă dintr-un colţ în altul al celulei mele, tot n-am reuşit să găsesc soluţia, dar încep să cred că am nevoie de un tratament şoc pentru a ieşi din cercul vicios.
 
 Pentru acest tratament am nevoie de un instructor strict (catholic school type), o reamenajare a spaţiului de locuit, mult junk food, un scaun confortabil, un monitor mai mare, un pic mai mult timp liber şi o stăpână căreia să-i slujesc drept sclav sexual. Să vă explic!
 
 Procrastinarea e cea mai serioasă problemă. Un fel de-a o combate este ca instructorul/instructoarea să mă lege de un scaun timp de 4 ore pe zi şi să fiu forţat să urmăresc câte două din filmele peste care s-a depus praful digital de-a lungul anului în care le-am tot strâns, 51 la ultima numărătoare. Am încercat de mai multe ori să mă reapuc dar inspiraţia nu m-a lovit până acum - chiar am început trei dintre ele, dintre care Bottle Rocket de vreo 4 ori, dar nu le-am dus până la capăt. M-ar ajuta şi dacă aş avea cu cine să le văd, ceea ce n-o să se întâmple prea curând.
 
 De ce n-am văzut filmele până acum? Pentru că mă deprimă. Însuşi gândul de a începe Breaking the waves, Funny Games sau Solyaris are potenţialul de a mă băga în comă. Fiind imobilizat în faţa ecranului ar rezolva parţial problema, dar ce poţi face după patru ore cu un Mihai deprimat, legat de un scaun? Exact, poţi abuza sexual de el, astfel împuşti doi iepuri dintr-o dată, poţi aplica pe cineva toate fanteziile ascunse fără restricţii, iar Mihai iese din starea de apatie generată de vizionarea filmelor - it's a win-win situation. Primim CV-uri la adresa redacţiei.
 
 Am nevoie de cineva care să mă scoată în fiecare zi din casă la alergat şi preferabil să alerge cu mine, pentru că e al naibii de plictisitor. Cred că perioada în care reuşeam să alerg constant a fost cea mai echilibrată de când mă ştiu aici şi trebuie neapărat să mă reapuc.
 
 Trebuie să călătoresc. Asta ţine numai de mine şi posibilităţile mele, dar tot nu reuşesc să o fac de unul singur, de vreme ce îmi tot spun că e prea aglomerat acum şi să o las pe mai încolo. După cum întrevăd eu problema, din februarie aş putea deveni brusc foarte liber, dacă nu mi-aş mai lua cursuri, dar probabil nu o să se întâmple şi în continuare voi fi prins cu şcoala. Tot ce pot să fac e să încerc să mă rup din rutină şi să mă urc într-un tren către Bruges. Mergi?
 
 Trebuie să renunţ la speranţă. Mi-e teamă de momentul decisiv, până acum am preferat să rămân cu un purice de speranţă, poate poate încă mai ţine la mine, poate nu m-a uitat de tot. Va trebui să pun punct melodramei imaginare cât de curând, pentru a mă putea bucura de celelalte lucruri mişto în viaţă, fie singur, fie cu ea. 

 Ultimul, dar nu cel din urmă cui în sicriul vechiului Mihai este plata datoriilor şi încheierea tuturor poliţelor pe care stau, ca un butoi de pulbere pe Titanic, putea exploda la un moment dat, acum e mult prea târziu, nu mai poate răni pe nimeni. Nimeni nu e mai vinovat de întorsura proastă pe care au luat-o lucrurile decât mine, eu fiind şi singurul care poate reechilibra balanţa. Ştiu ca sună brânzesc, dar cred că zic bine.
 
 Şi nu voi face bilanţul primului sfert de veac până nu voi rezolva lucrurile de mai sus (în privinţa sclavagismului sexual sunt flexibil).

 E ora 5 dimineaţa. Mâine am interviu şi nu m-am pregătit. Joc FIFA de pe la 12 pentru a sărbători faptul că m-am gândit să îmi curăţ laptopul de praf (acum nu se mai supraîncălzeşte de la orice browsing intens sau video).
 Trebuie să mă culc, dar nu pot să închid jocul - încă un meci, încă unul şi tot aşa. Windows mă ajută, jocul generează o eroare şi se închide. Hai să mă culc.  
 Pun capul pe pernă şi al doilea lucru care-mi trece prin minte (după "Aşa îţi va fi trebuit, dacă nu te-ai pregătit", in more words) este: cine e, mă, actorul ăla? A jucat în Ghostbusters, Life Aquatic with Steve Zissou, a avut cameo în Zombieland, e unul din actorii mei preferaţi şi totuşi.... CUM NAIBA ÎL CHEAMĂ?!  
 Asta e cel mai grav lapsus pe care l-am avut vreodată. Nu-mi vine să cred. Îl cheamă Bill, dar Bill şi mai cum? H... ceva. Îmi tot repet: Bill H... aaargh! Îmi tot vine în minte Bill Hicks for some reason. Rezist tentaţiei de a mă scula şi a verifica pe imdb. Mă forţez vreo 5 minute, nimic. Apoi adorm.
 
 Am plecat de la interviu. De dimineaţă (adică la 11:30 când am reuşit să mă ridic) n-am avut timp să mă gândesc la asta, am uitat să caut.   
 Dar acum mintea mi-e mai clară. Epuizat de atâta mers, ajung pe peron pentru trenul de Utrecht şi mă loveşte: Bill ŞI MAI CUM? Doamne, memoria mea e franjuri. S-a ars o diodă ceva, nu e în regulă. Acum îmi vine în minte Bill Pullman. Am avut câteva scurt-circuite care aproape mi-au readus numele pe buze, ca o maşină care pare să pornească dar căreia îi moare motorul în ultimul minut.  
 Sunt atât de dezorganizat încât nu ştiu unde-mi pun nici neuronii. În timp ce scriu asta, tot nu mi-am adus aminte. Ştiu în schimb că nu e cu H. Şi îmi imaginez faţa lui în cel mai mic detaliu!
 
 Broken Flowers, Lost in Translation, Caddyshack... Hmm, sigur e Bill?
 

 Este linkul cel mai accesat pe calculatorul meu în ultima vreme, tot căutând filme şi răsfoind zeci de pagini în căutarea unui film distractiv pentru seară (sau după-amiază, sau noapte). Mă trezesc mereu vizionând chestii ieftine, popcorn-ready, pentru că, după cum unii dintre voi ştiu, nu e uşor să trăieşti o vară întreagă izolat şi să-ţi păstrezi integritatea mintală, trebuie să ai parte constant de filme uşoare care să nu-ţi solicite intelectul în timp ce te hlizeşti la glume proaste cu virgini, zombie, creaturi slinoase, super-eroi născociţi de junkies, două ore de împuşcături sau Jason fucking Statham.
 
 Singurul motiv pentru care scriu despre metoda mea preferată de a pierde timpul este împlinirea vârstei fragede de 1000 de filme, ceea ce mi-a oferit o satisfacţie deosebită (la mare concurenţă cu ploile de afară şi untul de arahide). Chiar dacă m-am cine-prostituat în ultima vreme, după părerea snobilor, astfel de filme nu-mi par plăceri vinovate ci distracţie pură, plus că am văzut şi filme mişto cum ar fi Mary and Max, Gone Baby Gone, Dummy, Lars and the real girl, 3:10 to Yuma, sau filme presupus clasice pe care le-am găsit a fi supra-evaluate, A Clockwork Orange, Waking Life, Primer sau Dr. Parnassus.
 
 În încheiere, aş dori să vă prezint cele câteva filme pe care n-am reuşit să le duc la bun sfârşit (pe unele doar le-am început şi eram să mor de plictiseală, nu din cauza filmului ci pentru că sunt o floare delicată), anume Synecdoche, NY, Syriana, Adventureland, Bottle Rocket şi Wall Street.
 
 Ca PS, pentru că-mi sunteţi simpatici (nu tu), iată şi filmele cu care mă chinui de un car de ani, pentru care sunt convins că am nevoie de companio(a)n(a) pentru vizionare, că altfel nici în vecii vecilor n-am să am răbdare: din nou Syriana, Babel, Breaking the waves Dogville Dancer in the dark, Full Metal Jacket şi Platoon, Persepolis şi Waltz with Bashir, Solaris, Confessions of a dangerous mind, Paranoid park şi Pi, The Reader şi The Savages, Wendy and Lucy *exhale* şi astea au fost cele mai importante.
 
 Nu vreau sfaturi despre ce să NU văd, mai mult strică decât ajută. 

Când o să-ţi simt braţele în jurul gâtului meu şi îmi vei spune "Te iubesc", când te voi ţine de mână şi vei fi a mea, voi şti că toată viaţa mea de până atunci a fost cel mai bun şir de decizii posibile pentru că nici o altă combinaţie nu m-ar fi adus la tine, fiecare greşeală, fiecare moment penibil, toate rănile şi momentele de singurătate cruntă m-au adus aici. Din acel moment orice decizie capătă o minimă importanţă pentru că nimic nu poate schimba faptul că am tot ceea ce mi-am dorit vreodată, lucru pe care mi-l voi întipări adânc în minte şi-l voi putea revedea în cel mai mic detaliu, ca în film. Şi dacă acel moment nu va veni, dacă voi îmbătrâni cu singurul mare regret, voi şti că te-am pierdut atunci la intersecţie, între două răsuflări şi un sărut. 
 
 Dar, pentru că nu voi afla vreodată dacă deciziile mele au fost dezastruoase sau doar un rău predestinat, va trebui să te aştept până la sfârşitul vieţii, când va fi prea târziu. Încercând să evit situaţia, voi mima un pragmatism pe care într-adevăr nu îl vezi mereu în filme şi voi stabili limite realiste pentru împlinirea aşa-zisului destin, răspunzând la întrebarea "Când e prea târziu?" prin multe ciorne numerice, câteva gânduri nerealiste şi varianta finală "Când am să te uit". Ceea ce, ironic, încerc să fac chiar acum.
 
 
 Lungă introducere pentru o simplă recomandare de film. Mr Nobody.

Inspirat de lista găsită pe site-ul ăsta foarte tare pe care abia acum l-am descoperit (ruşine mie), nu mai pot rezista şi scriu despre filme.
 
 Am trecut prin lista mea bifând performanţele care încă mă fac să mă înfior, pe care nu le-am uitat şi pe care le-aş revedea şi acum. Primul draft conţine 20 de nume (de filme, mi-a fost mai uşor aşa). Pentru că toate rolurile sunt badass sau intens halucinante, o să încerc să mă limitez la zece şi le voi acorda o menţiune specială celorlalţi. Foarte probabil, fără să-mi dau seama, sunt sexist, pentru că nu am putut găsi nici o femeie (nu am căutat explicit bărbaţi, doar aşa s-a nimerit).
 
 Fără o ordine anume:  
 
 Bill Kilgore, Lieutenant Colonel, Smell that? You smell that? Napalm, son. Nothing else in the world smells like that.You know the rest.
 *tocmai mi-am dat seama, Bill Kilgore are acelaşi nume cu Kilgore Trout, alter ego, ştie cineva dacă este întâmplător?*

 
 
 John McClane nu e nici o surpriză, chiar dacă nu moare (e invincibil, n-aţi văzut filmul ăla?) e mult prea cul şi e cel mai tare action hero din toate filmele făcute vreodată.


 
 Ferris Bueller, enough said!

 
 
 Walt Kowalski, cel mai periculos moşneag la ... est? de Mississippi. Probabil era mai tare ca McLane la vârsta lui, dar n-ai de-ales, gravitatea învinge mereu.
 
 
 Pe Jay l-aţi văzut peste tot, în Clerks I II, Dogma, el şi prietenul lui strike back, etc. Cui să nu-i placă limbajul delicios?

 
 
 Steve Zissou e căpitan de vas, explorator, gagicar, Bill Murray. Quirky, dar quirky good.

 
 
 Wladyslaw Szpilman, cu ale lui puţine replici în, e o prezenţă memorabilă, scena spre final în care rămâne singur m-a făcut să mă cutremur şi aproape am plâns.
 
 
 
 Oskar Schindler. Îmi aduc aminte ce-a zis Rin Tin Tin când a zis, nu-i plac filmele care te forţează să fii impresionat prin natura evenimentelor înfăţişate; eu nu sunt aşa puternic, Schindler e un caracter cu atât mai solid cu cât e ancorat în realitate. Finalul e sublim.

 
 
 Jean-Luc Picard e de departe favoritul meu în lupta cu J.T. Kirk, are un şarm irezistibil, vorba aia, o poză face cât o mie de cuvinte?
 
 
 Trevor Reznik e cel mai halucinant personaj pe care am avut onoarea să-l cunosc, din cauza căruia Christian Bale e acolo sus pentru mine. Ce-aş mai putea să mai zic, să nu stric filmul?

Mențiunile sunt după cum urmează:

 Probabil Bateman nu vă zice multe (nu Patrick Bateman), dar mie mi-a rămas întipărită în minte scena asta, ca şi starea generală de coolness în care se află traficantul ăsta englez.

 Idi Amin, mai precis cel din film, mi-a plăcut, m-a înfiorat şi am zis că musai trebuie să-l pun deoparte pentru când voi face o astfel de listă.
 
 Jack O'Neill este musai să apară, asta se numeşte favoritism. Ai putea spune că am adunat şi awesomeness-ul lui MacGuyver, dar ce mai contează, O'Neill scoate toate perlele de care vei avea vreodată nevoie pe parcursul a 7-8 sezoane!
 

 Billy Costigan e o febleţe de-a mea şi e cu atât mai surprinzător cu cât m-a cucerit cu o singură replică (bineînţeles, îmi place cu totul).

 Jack Sparrow prinde lista, pentru că e genul de pirat de care ne-am dori cu toţii să fim, plus că e Johnny Depp, toate femeile şi o parte din bărbaţi se dau de ceasul morţii după el!

 Vidal, adică fix băiatul ăsta din El laberinto del fauno, pentru cruzimea cu care mi-a rămas în minte.
 
 Hans Landa, previzibil şi în acelaşi timp delicios. Mie chiar mi-a plăcut de nazistul ăsta, el îşi făcea datoria pentru care era plătit şi la care era foarte bun. Sadismul e doar pentru distracţia lui personală.

 Jean-Dominique Bauby. Complet paralizat, având ca unic mijloc de comunicare ochiul stâng, trăieşte într-o lume interioară privind prin oblon.
 
 Renton din Trainspotting, pentru că e băiat bun şi fute minore (vai, Kelly Macdonald!). M-am gândit că l-aş fi pus pe Begbie dar e un pic cam violent, plus că a trecut ceva timp de când am văzut filmul şi Renton mi-a rămas mai puternic în minte.
 
 James Bond, motherfucker. Deşi aş putea să-l aleg pe Sean Connery, care e un pic prea înaintea timpului meu, sau pe Pierce Brosnan, individul extrem de cool şi încrezător în sine, îl prefer pe Daniel Craig pentru că mi-am dorit să fiu ca el (aţi ghicit de ce). 

Faceţi şi voi o listă! Nu mă puneţi să vă tăguiesc!