Când o să ai un copil al tău şi va fi motivul tău pentru a trăi şi vei face orice sacrificiu pentru binele lui, să-l înveţi un lucru important: nu gândi prea mult. Zi-i direct, când e destul de mare să înţeleagă, dar înainte de pubertate, că viaţa e mai frumoasă când trăieşti intens, te bazezi pe instinct, eşti pasionat de lucrurile în care crezi, eşti, respiri şi emani entuziasm. Nu gândi prea mult, nimic bun nu iese din asta.

Dacă te va privi nedumerit, poţi să îi dai exemplu pe un băiat pe care l-ai cunoscut vreodată. Tipul ăsta a avut atât de multe dileme existenţiale încât ai ajuns să îl admiri pentru puterea de a se blaza în faţa problemelor pe care singur şi le crea gândind excesiv de mult.
Băiatul ăsta a plecat la drum nou încrezător după ce-a trecut printr-o adolescenţă parcă desprinsă dintr-un film prost american. Şi nu în sensul bun, cu sex şi ţâţe. Nu l-a învăţat nimeni la timp că gânditul în exces dăunează grav liniştii sufleteşti. Odată ce-a trecut de adolescenţă nu a avut nici o şansă. Era ocazional invidios pe alţii care păreau a-şi trăi viaţa la maxim şi încerca să se schimbe, dar încerca raţional şi nu înţelegea de ce nu îi iese. Pondera o decizie zile, săptămâni la rând, când venea momentul acţiunii stătea să se gândească la calea corectă de urmat până când momentul trecea pe lângă el şi se trezea zicându-şi "What happened? Oh.. I did it again" dar în română, înţelegeţi voi.
Raţiunea e bună la multe chestii, te ajută să încropeşti planuri elaborate şi de cele mai multe ori aproape perfecte - pe hârtie. Însă ce nu i-a zis nimeni e că în viaţă nu sunt numere exacte şi rezultate rotunjite şi de cele mai multe ori trebuie să fii spontan. La asta nu te ajută cu nimic logica, trebuie să facă snap din degete, să fie rapid. Ori după fiecare ocazie ratată, băiatul din poveste se ambiţiona să înveţe din greşeli. Şi le analiza logic trăgând el diverse concluzii pe care nu apuca niciodată să le aplice.
Şi mai era ceva. Raţionamentele excesive îl împingeau la perioade irosite de expectativă, dominate de incertitudini. Băiatul nu putea să îşi trăiască viaţa în incertitudine, deci alegea să nu trăiască dacă necunoscutele se înmulţeau. Şi ocaziile în continuare treceau pe lângă el. Şi odată rezolvate necunoscutele, intra în depresie din cauza ocaziilor ratate. Şi era obosit.

Învaţă-ţi copilul mai bine.

Zicea Rin Tin Tin că nu-i place situaţia în care te pun anumite filme, "Consider că spectatorul e tras pe sfoară, cumva". Iată că reclama asta o face pe faţă fără pic de ruşine, cel puţin aşa mă simt eu, tras pe sfoară. Parcă sunt singurul om de pe planetă în target. Hooo, că deja am Orange!

Întrebările esenţiale care se impun în această situaţie sunt:
-ce caută fete aşa frumoase în metrou? Răspunsul e simplu, sunt extrem de multe absolut superbe la anumite ore cheie în metrouri, efectiv îţi taie răsuflarea şi faci febră musculară la gât dacă nu eşti cumpătat.
-de ce nu bagă niciodată ochelarişti/ochelariste în reclamele astea siropoase, consideră că n-ar vinde? Şi de ce mereu băiatul este ori musculos ori creţ, asta mă deranjează! Durează mult până să-mi intru în formă, să ştiţi. Oricum am ochelari, deci nu mă duc la nici un casting prea curând.
-ce carte citeşte fata aia? E groasă şi verde, mă interesează şi pe mine.
-de ce este băiatul singurul care stă în picioare în tot metroul? Şi de ce mereu toţi sunt atât de rusinosi, mă fac să mă simt aproape normal!
-De ce nu ne arată ce se întâmplă după aia???? Cum rămâne cu regula nescrisă: "Thou shalt not pick up chicks in the subway" ?