Pentru că mi-e lene să mai scriu chestii de însemnătate, încep să fac topuri care mai de care, şi încep cu unul chiar decent: cele mai bune albume ever *de pe calculatorul meu*pe care le-am ascultat integral*.
 
 Regulile sunt simple: mai jos se află albumele care m-au impresionat în întregime sau pe-aproape, fără a suferi de boala comună majorităţii artiştilor care scot albume cu unul-două-trei hituri şi restul 10 sunt melodii banale. Şi, cel mai important, albume pe care, în majoritate, încă le ascult cu plăcere (cu mici excepţii, la unele chiar am făcut supradoză la un moment dat).
 
 Înainte de toate trebuie menţionat că unele formaţii sunt foarte mişto, într-atât de mişto încât foarte multele lor piese bestiale se întind pe multe albume şi mulţi ani, fără a putea alege un singur album reprezentativ şi care să iasă în evidenţă faţă de celelalte. Pentru a nu le face o nedreptate, le menţionez ca fiind Placebo, Daft Punk, Chemical Brothers, Coldplay, Faithless, Martin Solveig (ale cărui Hedonist şi So Far sunt bestiale), MJ, RHCP (cu 3 albume de legendă în 3 ani, Californication, By The Way, Stadium Arcadium), de ce nu Robbie, un pic de Şuie Paparude, Killers sau Prodigy!
 Să trecem la treabă.

 10.  Arcade Fire - The Surburbs
 
 Auzeam multe despre Arcade Fire, printre care cea mai absurd de autoritară voce era cea a lui Kanye West care le lăuda albumul. Mie îmi pare foarte bine închegat, nefiind gândit ca un album cu câteva hituri şi restul de umplutură. Singurul motiv pentru care nu am ascultat mai mult e că playerul meu se împiedică înainte de piesele de pe albumul ăsta, fiind incodate la 320 kbps.
 
 9. Roisin Murphy - Overpowered
 
 Cool chick, batsh*t crazy live shows (but awesome as well). Foarte catchy cu totul, am fost la concert şi n-am fost dezamăgit.
 


8. The Ting Tings - We Started Nothing
 
 Băi, îmi pare rău de tot că am prins abia sfârşitul la concertul lor de la Bestfest, aşa dau eu cu piciorul ocaziilor. Surprinzător cum poţi să te bâţâi pe refrene precum: That's not my name sau Shut Up and Let Me Go. Citez: joy-gasm.

 7. The Zutons - Who killed the Zutons
 
 Marturiesc că nu ştiu cine sunt Zutons şi nici de unde am albumul ăsta sau de când, dar l-am descoperit treptat şi îmi sună precum un amestec de Kooks şi Arcade Fire, un brit madness amestecat cu o voce surprinzător de matură. Desi acum cand m-am interesat se mentioneaza cuvinte precum psychedelic, cartoon si punk unul dupa altul. 


 6. Florence and The Machine - Lungs
 
 Mi-e greu să-i dau doar locul 6, dar e destul de recent şi recunosc că e unul din albumele de care am supradozat, aşa că a mai căzut câteva locuri. Dar Florence e lejer în top 5 cele mai bune voci feminine (Madonna cine?)
 
 5. Evanescence - Fallen
 
 Album pe care l-am ascultat la un moment dat, mi s-a făcut rău, am vărsat şi am continuat să bag în mine. N-are rost să pretind altceva, e din cauza solistei, piese ca My Immortal şi Hello îmi dau fiori la orice oră.
 


 4. The Kooks - Konk
 
 Cel mai tare britrock/pop, peste Killers sau Arctic Monkeys. Am vrut bilete pentru 9 iunie în Amsterdam, am primit una peste bot pentru naivitatea mea, crezând că poţi să prinzi bilete la 8 ore după ce s-au pus în vânzare. N-am sa ascult Always Where I Need To Be prea curând live. :-<
 
 3. Santana - All that I am
 
 Le ştiţi şi voi, piesele ieşeau ca hituri una după alta, mă întrebam eu: mă, cât de mare e albumul ăsta? Cu excepţia a 4 piese, toate sunt featuring. Şi totuşi cele mai tari piese sunt cele "autohtone", fără nume mari, gen Hermes.
 
 2. Kate Nash - Made of bricks
 
 Un album caraghios, amuzant, geeky, hipsterish, versuri unice și sincere. Dacă zice careva că e un album girly îşi ia una peste bot (şi nu mă refer la o palmă).



1. Morcheeba  - Charango
 
 Chiar dacă au multe albume geniale, trebuie neapărat să menţionez Charango, album instrumental; felul meu de a asculta muzică e printre cele mai haotice pe care le ştiu, skip după skip după skip pe fundal de shuffle, dar o piesă de pe Charango mă prinde de la primele acorduri; un album simplu, rezonant, calm şi antrenant în acelaşi timp. În mod ciudat, nu am ascultat nimic fără Skye în componenţa formaţiei.

Inspirat de lista găsită pe site-ul ăsta foarte tare pe care abia acum l-am descoperit (ruşine mie), nu mai pot rezista şi scriu despre filme.
 
 Am trecut prin lista mea bifând performanţele care încă mă fac să mă înfior, pe care nu le-am uitat şi pe care le-aş revedea şi acum. Primul draft conţine 20 de nume (de filme, mi-a fost mai uşor aşa). Pentru că toate rolurile sunt badass sau intens halucinante, o să încerc să mă limitez la zece şi le voi acorda o menţiune specială celorlalţi. Foarte probabil, fără să-mi dau seama, sunt sexist, pentru că nu am putut găsi nici o femeie (nu am căutat explicit bărbaţi, doar aşa s-a nimerit).
 
 Fără o ordine anume:  
 
 Bill Kilgore, Lieutenant Colonel, Smell that? You smell that? Napalm, son. Nothing else in the world smells like that.You know the rest.
 *tocmai mi-am dat seama, Bill Kilgore are acelaşi nume cu Kilgore Trout, alter ego, ştie cineva dacă este întâmplător?*

 
 
 John McClane nu e nici o surpriză, chiar dacă nu moare (e invincibil, n-aţi văzut filmul ăla?) e mult prea cul şi e cel mai tare action hero din toate filmele făcute vreodată.


 
 Ferris Bueller, enough said!

 
 
 Walt Kowalski, cel mai periculos moşneag la ... est? de Mississippi. Probabil era mai tare ca McLane la vârsta lui, dar n-ai de-ales, gravitatea învinge mereu.
 
 
 Pe Jay l-aţi văzut peste tot, în Clerks I II, Dogma, el şi prietenul lui strike back, etc. Cui să nu-i placă limbajul delicios?

 
 
 Steve Zissou e căpitan de vas, explorator, gagicar, Bill Murray. Quirky, dar quirky good.

 
 
 Wladyslaw Szpilman, cu ale lui puţine replici în, e o prezenţă memorabilă, scena spre final în care rămâne singur m-a făcut să mă cutremur şi aproape am plâns.
 
 
 
 Oskar Schindler. Îmi aduc aminte ce-a zis Rin Tin Tin când a zis, nu-i plac filmele care te forţează să fii impresionat prin natura evenimentelor înfăţişate; eu nu sunt aşa puternic, Schindler e un caracter cu atât mai solid cu cât e ancorat în realitate. Finalul e sublim.

 
 
 Jean-Luc Picard e de departe favoritul meu în lupta cu J.T. Kirk, are un şarm irezistibil, vorba aia, o poză face cât o mie de cuvinte?
 
 
 Trevor Reznik e cel mai halucinant personaj pe care am avut onoarea să-l cunosc, din cauza căruia Christian Bale e acolo sus pentru mine. Ce-aş mai putea să mai zic, să nu stric filmul?

Mențiunile sunt după cum urmează:

 Probabil Bateman nu vă zice multe (nu Patrick Bateman), dar mie mi-a rămas întipărită în minte scena asta, ca şi starea generală de coolness în care se află traficantul ăsta englez.

 Idi Amin, mai precis cel din film, mi-a plăcut, m-a înfiorat şi am zis că musai trebuie să-l pun deoparte pentru când voi face o astfel de listă.
 
 Jack O'Neill este musai să apară, asta se numeşte favoritism. Ai putea spune că am adunat şi awesomeness-ul lui MacGuyver, dar ce mai contează, O'Neill scoate toate perlele de care vei avea vreodată nevoie pe parcursul a 7-8 sezoane!
 

 Billy Costigan e o febleţe de-a mea şi e cu atât mai surprinzător cu cât m-a cucerit cu o singură replică (bineînţeles, îmi place cu totul).

 Jack Sparrow prinde lista, pentru că e genul de pirat de care ne-am dori cu toţii să fim, plus că e Johnny Depp, toate femeile şi o parte din bărbaţi se dau de ceasul morţii după el!

 Vidal, adică fix băiatul ăsta din El laberinto del fauno, pentru cruzimea cu care mi-a rămas în minte.
 
 Hans Landa, previzibil şi în acelaşi timp delicios. Mie chiar mi-a plăcut de nazistul ăsta, el îşi făcea datoria pentru care era plătit şi la care era foarte bun. Sadismul e doar pentru distracţia lui personală.

 Jean-Dominique Bauby. Complet paralizat, având ca unic mijloc de comunicare ochiul stâng, trăieşte într-o lume interioară privind prin oblon.
 
 Renton din Trainspotting, pentru că e băiat bun şi fute minore (vai, Kelly Macdonald!). M-am gândit că l-aş fi pus pe Begbie dar e un pic cam violent, plus că a trecut ceva timp de când am văzut filmul şi Renton mi-a rămas mai puternic în minte.
 
 James Bond, motherfucker. Deşi aş putea să-l aleg pe Sean Connery, care e un pic prea înaintea timpului meu, sau pe Pierce Brosnan, individul extrem de cool şi încrezător în sine, îl prefer pe Daniel Craig pentru că mi-am dorit să fiu ca el (aţi ghicit de ce). 

Faceţi şi voi o listă! Nu mă puneţi să vă tăguiesc!