0. Ignorance - continue life as nothing has changed. Walk around bare-headed, no gloves, ass wet from the bike seat. Occasionally drink refrigerated wine by yourself.

O idee bună vine întotdeauna singură şi de obicei vine când trebuie sa dorm. Cea de faţă nu face excepţie.
Pentru că atunci cand am ochii închişi şi trebuie sa adorm mă gândesc la toata lumea, spre deosebire de atunci cand sunt treaz şi mintea îmi e goală de conţinut, mă gândeam la oamenii pe care nu i-am vazut. Am fost în Bucureşti în trecere şi mi-aş fi dorit să beau o bere cu toată lumea care mi-e dragă dar nu s-a putut (am fost şi refuzat!). Data viitoare n-o sa fie prea diferit, timpul va fi limitat şi va trebui să îmi organizez timpul foarte bine, ceea ce nu voi reuşi. Dar cum ar fi sa dau o petrecere?
Ehehe, pai daca aş avea eu bani să plătesc pentru aşa ceva, now that would be something. Dar partea grea urmează abia acum: pe cine aş invita la petrecere? Fără să mă fofilesc, ca doar joc fotbal cu fi-su lu' Gates, banii n-ar fi o problemă. Habar nu am.
Zău vă zic că e o alegere grea. Aş face-o în cercuri concentrice. În cel mai mic aş pune oamenii care-mi sunt cei mai dragi, doar că oamenii ăştia nu se cunosc între ei. Deja am dat de un obstacol, wtf. Nu poţi să ai un chef unde oamenii nu se cunosc între ei, am făcut o întalnire de bloggeri aşa şi a fost o mare frectie de trafic, no more, please. Atunci trebuie sa mai adaugi cunostinte comune sa aiba fiecare la cine sa se raporteze. In cel mai rau caz, aduci niste oameni simpatici si dezinvolti care sa fie prietenosi cu lumea si sa-i inmoaie. Fuck that, I'm the star here, stop stealing the headlights, dude (urasc sa nu pot da nume!).
Ok, si cu femeile cum faci? Stii tu, "femeile", the ones. Bravo tie daca tu ai numai una, dar eu ce ma fac? I've done this before too, sucks. Le zici sa aduca pe cineva! preferabil feminin. Daca e cuplata cu atat mai bine, se elimina tensiunea "suntem amândoi singuri, ce facem?" Cât despre that very special lady (at the time), o invitatie speciala is in store, please come alone.
Ce facem cu bloggerii/ţele? Să vină cu un +1, ca la RBF. Mai intai those special ones, apoi alti cativa oameni cul care nu se supără de-o bere, apoi alti cativa oameni uber cul pe care mi-e rusine sa-i invit (dar o sa o fac pentru ca o sa fiu putred de bogat). Aici functioneaza aceeasi regula, trebuie neaparat ca fiecare sa cunoasca citeasca cel putin alti doi. Şi eu pe toţi.
Dupa aia te gandesti ca n-ar fi rau sa inviti si baietii cu care ai dat atatea goluri saptamana de saptamana. Apoi trebuie sa inviti toti fostii colegi, chiar si cei cu care nu mai vorbesti, pana si aia pe care nu-i placi, dar ce dracu, daca tot ai bani sa-i transporti cu avion particular. Colegii de grupa din facultate, bien-sur, unii s-ar putea sa fie mai greu de gasit, dar ilustrii care ne-au parasit vor fi atractia zilei. Bagi garnitura de colegi din Poli dar nu poti sa inviti cate o persoana asa ca inviti grupulete grupulete.
Petrecerea începe. Realizezi că ai sute de oameni veniţi mai mult sau mai puţin să te vadă (dacă nu cumva ai promis striptease şi Guţă) şi intri în panică, nu poţi să faci turul mulţimii de sute de ori, this is not a cocktail party (dar sunt cocktailuri). Va trebui să îţi iei ajutoare, din start nominalizezi câte unul pentru fiecare grup, pentru ăia din liceu, ăia din facultate, ăia de la fosta muncă (ah, uitasem să vă menţionez dar clar sunteţi invitaţi la petrecere!), unu de la actuala facultate (unde ştiu SUTE de oameni, serios, sunt foarte popular) şi mie îmi mai rămâne să strunesc doar femeile singure.
Se face miezul nopţii, lumea bea, se distrează, face sex oral and whatnot. Dintr-o dată, muzica se opreşte şi Mihai păşeşte pe scenă. Atenţie, urmează un moment artistic foarte deosebit, truth or dare! Vă rog păşiţi pe scenă.
Fiecare persoană care se află pe listă (cei pe care îi cunosc) primeşte două plicuri sigilate. Truth or dare? (plicurile sunt pentru mai târziu) Truth. Şi-i crăp în cap tot, fără menajamente, fără înflorituri (ok, mint, aici am nişte listuţe orientative pentru fiecare în parte, pregătite de acasă).
-"Te iubesc! da' aşa, puţin, din când în când."
-"Chiar dacă-mi eşti prieten bun, acum îmi vine să-ţi bag un pumn în freză, backstabbing mofo."
-"Ai fost cea mai mişto fată din liceu! dar nu m-a interesat să mă dau la tine; nu m-aş fi dat nici dacă mă interesa, zic şi eu."
-"Eşti grasă rău, pe cuvânt. Ce-i aia? ai o problemă cu tiroida? Cu ce te tratezi, ciocolată?"
-"Băi, eu mereu am avut o vagă impresie că eşti gay. M?"
-"Eşti singura fată cu care m-aş căsători, chiar dacă ştiu că n-o să meargă pentru că suntem prea la fel/diferiţi amândoi."
Astea sunt doar indicaţii pentru un discurs mult mai lung. Oricum, estimez că n-o să se întâmple prea des, n-am o reputaţie foarte bună când vine vorba de onestie. Atunci vor zice Dare. Proastă alegere!
-"Hmm, dintotdeauna am vrut sa stiu cum se simt țâțele tale la atingere . May I? Ahahaha, of course I may, I bought The Rock and Chuck Norris and can I do whatever I want, bitch!"
-"Provocare zici? Here's my white hairy butt, take a good look at it"!
-"Uhm, I've missed the touch of your cookie, can I put hand? Binehânţeles."
Ok, this was a bad idea, I'd probably feel most of the breasts and most of the asses (not the small tits and the huge behinds). I'd probably punch some people the face, go for a kiss or two to finish the job (sa ne-ntelegem, punching and kissing persoane diferite) . Partea asta a planului mai trebuie lucrata.
Tocmai mi-am dat seama că unora nu am ce să le spun. Cât de ciudat, există oameni cărora chiar nu am ce adevăr să le spun în faţă pentru că deja ştiu ce cred despre ei. Nu vă lăsaţi păcăliţi, e de bine, niciodată nu spun unui om de dulce. Efectiv mă mir că am astfel de oameni în viaţa mea şi mă blestem că nu îi ţin mai aproape mai des. Frate-miu ar fi unul dintre ei, dar s-o lăsăm mai moale cu afecţiunea, I only love people from outside my family, bla bla. Şi vai! sunt chiar mai mult de doi oameni! Ok, o să le scriu.
Aşa, şi într-unul din plicuri ar fi un cec cu bani. Dacă urăsc respectiva persoană îi dau 100 de euro sau ceva similar, în scârbă. Oamenilor dragi le dau fix cât au nevoie să-şi plătească datoriile şi să facă excursia de vis în jurul lumii, în SUA, în Japonia, să-şi cumpere formaţia preferată, etc. Lui tata îi plătesc creditele, casa şi manoperă pentru finisarea etajului de sus, bani să nu trebuiască să muncească deloc, abonament pe o linie aeriană să vină în Amsterdam de fiecare dată când e în călduri, un antrenor personal şi un nutriţionist să aibă grijă de silueta lui, să-şi poată găsi pantaloni pe măsură, poate o maşină şi şofer personal, nasol că e daltonist, nişte ochelari uber cool, cei mai buni medici pentru prevenirea bolilor care stau să apară, un câine şi cam atât, că îi ajunge. Ah, şi o tablă de şah.
În celălalt plic ar fi partea cu adevărul din Truth or dare. Ce, credeai că scapi?

Acesta a fost cel mai lung text inutil pe care l-ai citit vreodată. Cărţile proaste nu se pun.

Fascinant să urmăreşti un om măcinat de nesiguranţă, bântuit de alter-ego-ul care încet încet pune stăpânire pe viaţa lui. La un moment dat, ajunge să ceară ajutor nemaiputând face faţă; se întoarce spăşit către oamenii care ţin la el - dacă mai există - mărturisind că e un monstru şi că nu mai poate trăi cu sine, vrea să se schimbe. Prinsesem mai demult un documentar despre cei dependenţi de pornografie, erau vreo doi subiecţi din UK filmaţi în fiecare zi pentru monitorizarea detoxificarii. Unuia îi plăcea pornografia de numa, văzuse tot ce era de văzut, nu mai avea ce să închirieze, le lua de 2-3 ori. Totuşi, încerca să se schimbe pentru că alţii i-au spus că nu e bine. Dacă eşti mulţumit de viaţa ta, de ce vrei să o schimbi? Şi mai ales de ce crezi că porţi vreo povară pe care trebuie să o mărturiseşti cuiva?
Patrick Bateman, un investitor de pe Wall Street pe zi, ucidea şi mutila femei noaptea. Ajunge să despice căpăţâna unui coleg că apoi să afle că toate crimele care ne-au fost descrise cu lux de amănunte nu au avut loc şi respectivul coleg nu era hăcuit bucăţele pe undeva ci zburase spre Londra. La urmă urmei, ce e rău în a avea tendinţe ucigaşe? Câtă vreme nu îţi materializezi metodele terapeutice, de ce ar trebui să afle şeful tău că i-ai imaginat o sută de sfârşituri, fiecare mai sângeros ca celălalt?
Cu toţii avem ierarhii, am fost învăţaţi chestiile astea, n-o să putem să ne dezvăţăm nicicând. Ordinea e cam aceeaşi pentru toţi: expunerea indecentă e chiar fun, injuriile nu sunt cool când îţi sunt adresate, bătaia e pedepsibilă cu închisoarea, mutilarea la fel, dar evaziunea fiscală e pedepsită mai aspru, chiar dacă nimeni nu şi-a pierdut o mână sau un picior, depinde doar suma. Dacă omori un soldat se numeşte război, dacă omori un copil eşti un monstru. Dacă omori 25 de oameni, te pun într-o celulă cu o cămaşă de forţă. Dar dacă toate astea sunt imaginate, ce anume ne face monştri? Faptul că Iisus a zis că nu e bine, că trebuie să fii curat şi în gând? Dacă-mi imaginam în clasa a 7-a că fac sex cu profa de istorie când îi vedeam dresurile rupte la catedră, eram un copil deranjat psihic? Dacă proiectez cu mintea roţile maşinii peste javra aia împuţită care latră la mine de 200 de metri fără motiv, te enervez, băi animal lover, îţi schimbi părerea despre mine?
Nu-mi trebuie medicamente împotriva demonilor, demonii sunt medicamentul meu. Îmi imaginez că îţi sparg capul de tejghea ca să nu încep să zbier şi să-ţi infing pumni în gură. Îmi imaginez că-mi bag penisul în toate găurile tale ca să mă răcoresc, doar atât, iau o pauză de la gândire, după 5 minute o să te respect iar şi tu nici n-ai să ştii ce s-a întâmplat. Nu vreau să-ţi stric ziua aşa că o să fiu politicos, dar n-ai să afli niciodată câte pule şi-a luat maică-ta în tot timpul asta în care m-ai călcat pe nervi. Sigur că m-am gândit cum ar fi să fac tot felul de nevoi pe tine, dacă m-ar tenta chestiile astea sunt convins că aş găsi niscaiva forumuri dedicate - sau Jason Statham.
Leave my fucking demons to myself, mate!

Îmi face o deosebită neplăcere să rememorez, în cele ce urmează, istoria ultimei săptămâni şi ceva în care mi-a fost amintit de către natură faptul că există şi boli pe lumea asta care mă pot afecta până şi pe mine, care nu mă sinchisesc vreodată de dureri în piept, nas curgând sau ameţeli.

+ Kraak and Smaak, 23 mai la Hala de Muzica

+ don't forget about teh titties!