Nimic bun nu iese dintr-o dimineaţă. Dacă cineva spune că dimineaţa e cel mai bun moment al zilei, probabil este un pensionar care are nevoie de 4-5 ore de somn pe noapte şi oricum se culcă la 8 seara, după ştiri. Dacă eşti o persoană matinală, te urăsc din tot sufletul şi probabil mulţi alţii simt la fel. Părerea mea despre tine este similară cu cea pe care o am vizavi de un coleg de muncă, un tip foarte ok de altfel, dar care manifestă regretabila caracteristică de a părea fals de fiecare dată când vorbeşte despre viaţa lui super interesantă şi care comunică aproape constant prin punchline-uri, fără discuţii normale. Îţi vine să-i înfingi una între dinţi şi să te culci la loc.
 
 Dar să revenim la dimineaţă. Sunt câteva motive pentru care dimineaţa e bună, printre care se numără:

  • nu e aglomerat la piaţă, asta dacă eşti genul de om care n-are nimic de făcut decât să gătească toată ziua.  
  • prinzi mai multă lumină, asta în cazul în care ai o deficienţă severă de vitamina D şi presupunând că nu poţi să iei doza zilnică de soare mai târziu în timpul zilei.
  • conform tatălui meu, e mai bine să faci lucrurile de dimineaţă pentru că apoi ai restul zilei la dispoziţie pentru orice mai poate interveni. Bullshit. M-am enervat rău de tot când am auzit asta, dar m-am abținut cu greu. Câte căcaturi pot să apară zi de zi încât să îți eliberezi întreaga zi în așteptarea lor? Și mai ales, ce dracu faci cu restul zilei când altceva nu mai apare?


  •  De ce e dimineaţa de rahat:
     
  •  e aglomerat în autobuz, în metrou, în trafic, în aeroport, la dracu! peste tot.
  •  trebuie să te scoli să mergi la muncă, deoarece (aproape) toate corporaţiile omoară spiritul impunând o oră de începere strictă, de obicei 9 dimineaţa, dacă se poate chiar 8 (I'm looking at you, Star Storage!)
  • dimineaţa toată lumea e prost dispusă, neatentă, somnolentă, ceea ce face şedinţele matinale cu atât mai puţin de înţeles.
  • examenele sunt programate în majoritate covârşitoare dimineaţa. Nuff said.
  • dimineaţa e singurul moment de regret pentru petrecăreţii de cu seară dinainte, n-ar trebui să li se ceară să funcţioneze înainte de 12.
  • pentru a opera satisfăcător dimineaţa trebuie să te culci imediat după găini, ceea ce înseamnă că viaţa ta socială va fi aproximativ nulă, dacă nu negativă.
  • dimineţile sunt ale naibii de friguroase şi adesea ploioase, pe când tot ce vrei tu e să te infofolesti mai tare şi să nu ieşi din casă nici scos în şuturi.
  • toate lucrurile mişto se întâmplă seara şi noaptea, n-ai să mergi niciodată la o petrecere dimineaţă sau la o întâlnire romantică la mic dejun. Hitch minte!
  • dacă ai copii mici, împieliţaţii te ţin treaz(ă) toată noaptea, măcar dimineaţa să o dormi! (Raluca ştie) Dacă ai copii mai mari, trebuie să te scoli mai devreme decât ei să le faci mâncare şi să-i trimiţi la şcoală! ...sorry, pops.
  • dimineaţa te întâmpină mereu cu un subset din următoarele binecuvântări: îţi vine să te pişi, ai o erecţie cât casa dar nu-ţi vine a fute, respiraţia e îngrozitoare, ochii-ţi ustură şi nu poţi să-i deschizi, stomacul îţi grohăie chiar dacă ai mâncat înainte de culcare, te doare gâtul de la dormit aiurea, alarma îţi sună în creier, eşti sub presiunea timpului, alergi prin casă cu un sanviş în mână şi pantalonii în cealaltă, ieşi pe uşă şi îţi dai seama că ai pierdut ceva, pierzi autobuzul şi te enervezi, ajungi târziu şi idiotul de şef îţi reproşează că ai întârziat, ziua e futută, restul zilei e o încercare futilă de a te calma.



  •  
     De ce trebuie dimineaţa evitată? E atât de gravă încât s-a inventat un drog ca să o supravieţuieşti.