Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around
Se afișează postările cu eticheta Barbie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Barbie. Afișați toate postările

 10 lucruri care mă fac fericită*, primele 5 indispensabile, ultimele 5 decartabile întru fericirea altcuiva, dacă mă ştiu bine, o gagică nerecunoscătoare care mă joacă pe degete şi face ca-n cântecu' lu' Nick Cave.
 
 1. Bicicleta mea, pe care am dat 40 de euro vara trecută cumpărată de la un olandez, în care am băgat mulţi bani de-atunci înainte (în bicicletă, nu fisting olandez). I-a sărit lanţul de atâtea ori, am abuzat-o încontinuu, acum îi atârnă chestii şi altele sunt lăbărţate (am o dispoziţie porno azi), dar încă mai merge. Mă simt cam aşa (hint: ăla din dreapta).
 
 2. Nu ştiu dacă să pun laptopul sau internetul, de vreme ce toate fetele dinaintea mea au pus laptopul înaintea poşetelor şi converşilor, mai ales că eu am spirit de hipster şi sunt convins că mi-ar sta bine cu tricou în V şi eșarfă mov la gât - ochelari cu ramă groasă îmi mai trebuie. Laptopul în sine nu e memorabil, mai ales că l-am abuzat de nu mai are baterie, dar ce fac cu el e mai important. În premieră pe internet, puteţi vedea ce fac eu cu calculatorul meu (e ok, am şters pr0n-ul).
 
 3. Salteaua mea de 1,60x2,00, groasă cât un corp uman şi pe care se poate face sex mişto (presupun, n-am de unde să ştiu). Dar să fiu al naibii dacă nu e confortabilă.
 
 4. Fiind student muncitor în Olanda, trebuie să dau un strigăt afară către cardul de transport gratuit în toată Olanda în decursul săptămânii, la care se mai adaugă mărunţişul banilor pe care îi iau de la guvern cu care pot să merg şi în vacanţă şi să plătesc şi datorii dacă am chef.
 
 5. Da mă, am şi eu o agendă, una neagră, am luat-o ca să creadă lumea că e little black book of sex.
 
 În ea ţin lista mea de To Do, lucru pe care l-am descoperit când am venit în Olanda şi am aflat că îmi ajută viaţa destul de mult, atunci când nu sunt într-o letargie completă o săptămână întreagă.
 
 6. Pot să afirm cu tărie că nu călătoresc mai deloc (procentaj care se va schimba în 23 de zile) dar îmi place bagajul meu. Am rucsacul de 4 ani, care e mai durabil decât orice am avut până acum, şi geantă de la Camel Active pe care am dat în puii mei vreo 250 de lei acum 3 ani şi n-am folosit-o pe cât mi-aş fi dorit. Ei bine, acum că am 4 zboruri, o să dau 4*20 de euro ca să am privilegiul să o car pe umăr.
 
 7. Blogul e o chestie care mă face fericit, din păcate nu mai am timp de el şi nu am idei despre ce aş putea să scriu. De acum într-o săptămână intru într-o perioadă seacă şi, dacă tot nu mai am prieteni în realitate (se mulţumesc să îmi citească blogul doar) o să scriu mai mult şi o să mă uit la pr0n o să merg la sală.
 
 8. Foarte puţini, foarte rar şi aproape deloc în Olanda sunt unii oameni care-mi sunt dragi, cu care pot să vorbesc şi după un an de pauză fără să mă simt străin. Btw, am leapşa de la Irina.
 
 9. M-a făcut fericit întâmplarea că am câştigat un bilet la Bursa Bestfest la Metropotam (a doua oară consecutiv, anul trecut am câştigat bilet la festivalul ăla înlocuitor) şi pentru că nu eram în România am putut să fac o bucurie mare cuiva.
 
10. În ultima vreme mă face extrem de mulţumit, ca să nu zic fericit, webshow-ul pe care îl puteţi găsi la adresa asta, după ce-am descoperit pe tipa asta, Iliza Shlesinger, foarte funny şi întâmplător şi mişto. Oricum, newscast-ul ăla pe care îl prezintă ea e unul din cele mai simple şi minunate emisiuni, fără bullshit şi fără regie, dovada că unii oameni încă mai fac ceea ce le place chiar şi pe banii lor.    
 
 Avem şi bonusuri. Mă bucură şi biletele de avion pe care le-am cumpărat după vreo 2 luni de incertitudine, mp3 playerul care e mic, cool şi potent, pe care ar fi trebuit să îl cumpăr de mult având în vedere cât mi-a schimbat dispoziţia de zi cu zi (depression free for weeks!), da, bine, mă bucură şi pe mine adidaşii de alergat, dar mă bucură mai mult cei de fotbal, pentru că am ajuns să joc chiar acceptabil în ei. Vorbind despre asta, mă bucură mult fotbalul din fiecare duminică, atât de mult încât e îngrijorător, la muncă mă duc pentru bani, la şcoală nu prea mă duc, la olandeză pentru că trebuie, doar la fotbal mă duc din plăcere pură. Last and maybe least, mă bucură nişte filme care apar la cinema şi faptul că am bani să mă duc să le văd, ştiţi vorba cum că anticipaţia e mai mişto decât momentul în sine, numai că filmele nu te dezamăgesc, cel puţin ştiu că HP n-o să.
 Și pentru că sunt fraier trebuie să menționez că aș renunța la oricare din ele pentru fericirea altcuiva, dacă e cine trebuie (trebuie să nu fie muierea care mi-a zdrobit sufletul. E ok, nu vorbește românește). Mai puțin punctul 8, că n-ar avea sens, bă!
 

*copy pastea

 

 Nu sunt un om cu experienţă. Nu am avut nici pe departe o viaţă palpitantă, nu am o căruţă de amintiri memorabile, nu am avut parte de multe relaţii de însemnătate. S-ar putea nici să nu ştiu ce-i aia iubire, pasiune, determinare, fericire, suferinţă, sau cel puţin nu am avut parte de ele în măsura în care îi inspiră pe alţii să creeze opere nemuritoare, povestiri, simfonii, canvasuri, poezii. Dar am avut parte de un lucru: ocazii. 
 
 S-ar putea ca o viaţă să se măsoare în ocazii ratate; vorbind din postura de inginer ratat, sună foarte plauzibil. E foarte probabil ca un alt indicator obiectiv să fie determinarea cu care trăieşti pe parcursul vieţii, un lucru pentru care-aş da o avere (de-aş avea-o). Vreau ca un cunoscător al psihologiei umane să îmi spună că există o metodă de măsurare a determinării unei persoane de-a lungul vieţii - în acest caz, aş face tot posibilul să îmi îmbunătăţesc scorul pe zi, lună, an ce trece. Dar nimeni nu contorizează, aşa că eu îmi spun mereu că determinarea poate începe de mâine, azi mai pot pierde un pic de timp. 
 
 Determinarea de a invalida întregul prim paragraf mi-o doresc. M-am săturat de ocazii ratate, să mă identific în articole precum acesta, ba mai rău, să realizez că ipostaza de pre-adult mă flatează de fapt. E mai degrabă o pubertate târzie (s-ar putea ca şi blogul să contribuie la starea de faţă) în care mă complac să rămân, dar o adolescenţă fadă, fără fete, fără distracţii şi fără prieteniile cu care ar trebui să rămâi toată viaţa. 
 Perioada de glorie a adolescenţei mele a fost în facultate, în primii patru ani. Am petrecut studenţeşte, am iubit, am călătorit, chiar şi numai până la mare şi munte, am învăţat şi am şi muncit. Ca într-o dramedie americană, la sfârşitul liceului, în cazul meu facultatea, m-am trezit că nu ştiu ce vreau să fac şi am intrat în panică. Aşa că iată-mă aici.
 
 Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine vârsta care-mi dă fiori e 26. Motivul e foarte simplu, Euro<26. Poate că e prea târziu, dar îmi doresc să nu mai dau cu piciorul ocaziilor care mi se prezintă, chiar dacă, fără deciziile pe care le-am luat (sau lipsa deciziilor) n-aş fi fost aici. În continuare nu ştiu pe ce lume mă aflu şi nici încotro mă îndrept, dar ştiu ce vreau să fi făcut până la vârsta asta şi, din fericire, încă mai am ocazia.
 
 Bine, puteţi să-mi scoateţi ochii în timp ce-mi urlaţi în creier: Trăieşti în Olanda, una din cele mai mişto locuri din lume, ai o viaţă de student şi destui bani la îndemână, eşti mai norocos decât majoritatea oamenilor pe care-i cunoşti! Dar sunt atâtea lucruri pentru care vă invidiez, experienţa Erasmus si curajul, persoana iubită care să fie mereu acolo, o slujbă ideală care să-ţi ofere satisfacţii imense, pasiunea pentru chestii mai presus de fiecare dintre noi, optimismul cu care priviţi viaţa drept în nas, ironia sau pur şi simplu puterea de-a fi de unul singur fără regrete (abilitate pe care eu mi-am pierdut-o recent). N-am să pretind că sunt optimist sau sociabil, în schimb voi face tot ce-mi stă în putinţă să nu fi trăit o viaţă rarefiată până la 26 de ani.
 
 Mai am 7 luni.

 

 Indiferent de traseul pe care l-am ales eu în ultimii ani, am putut să observ destul de clar tendinţa unor oameni dragi de a pleca din ţară definitiv, din motivele prea bine cunoscute şi super-clişeice. M-am oprit din a mai pleda pentru rămânerea în ţară (fără legătură cu decizia de a da la master), aşa cum n-am mai fost radical nici în privinţa fumatului - oamenii vor face mereu ce vor, nu ce crezi tu că e mai bine pentru ei (sau pentru tine).
 
 Ei au plecat, ei încă mai pleacă şi unii vor pleca. Chiar dacă toată suita asta de emigrări m-a deprimat teribil, la fel ca şi plecarea mea (observaţi că nu folosesc acelaşi cuvânt, emigrare), e şi mai trist faptul că acum sunt aici şi mă simt mai departe de ei, prin comparaţie de cum era în România. Nu am recuperat nici unul din prietenii pierduţi (culmea, suntem în aceeaşi ţară) şi i-am scăpat printre degete pe alţii, rămaşi în urmă.
 
 Însă îmi place să mă gândesc la mine ca la un pesimist paradoxal. E de rău, e groaznic, mă aşteaptă vremuri sumbre şi nu pot să mă consolez cu gândul că ar putea fi mai rău. Dar ştiu că undeva cândva departe o să fie de bine - ceea ce e clar o amăgire cruntă, but stick with me. Tărâmul acesta magic la care visez eu când sunt high când beau este România. Singura necunoscută este cea temporală.
 
 Eu vreau şi sper ca toţi oamenii cool şi interesanţi şi dragi mie să se întoarcă în România, unde o să fiu şi eu, iar toată lumea o să fie extaziată de direcţia în care a luat-o ţara şi poporul. Am merge la bere şi am râde de vremurile dubioase când Becali era pe primele pagini ale ziarelor şi toţi politicienii se certau şi votau fără să cunoască legile supuse la vot, când toate clişeele de litoral se vor reseta şi nu se vor mai plânge oamenii de Mamaia că e plină de manele şi Vamă că s-a stricat; când "Let's do it, România" nu va fi subiect de miștouri şi printre românii din străinătate ("Mamă ce proşti, să strângă după alţii!"), când vor apărea ştiri în presa occidentală cu altceva decât ţigani şi hoţie.
 
 Însă astea nu sunt de ajuns, pentru că nu sunt cuantificabile. Software engineering m-a învăţat că trebuie să ai metrice pentru orice lucru pe care îţi propui să-l construieşti, aşa că încerc să evaluez care e cea mai bună măsurătoare a evoluţiei României în următorii 20 de ani. Am şi o listă.
 
 -una destul de subiectivă este existenţa autostrăzii Bucureşti-Galaţi - that would be a treat! Atunci când Galaţi va fi suficient de dezvoltat pentru a justifica o autostradă sau când în sfârşit se vor construi autostrăzi într-un ritm decent cât să ajungă şi la Galaţi (sigur e foarte jos pe listă), m-aş gândi serios să revin în ţară.
 
 - când Google Street View va avea acoperire în România, din nou în zonele de interes precum Galaţi şi Bucureşti, voi şti că ţara noastră a devenit destul de importantă şi suntem pe harta marilor producători de software
 
 - când Iliescu va muri. Când Năstase, Vadim, Videanu, Vanghelie, băgaţi şi Băsescu dacă vreţi, nu vor mai fi în poziţii de putere, când poate vom produce politicieni de care să nu ne fie scârbă, precum Obama sau Isărescu.
 
 -când sistemul feroviar va fi destul de dezvoltat încât ar fi comparabil cu cel din Olanda, atunci aş veni mult mai des cel puţin în vizită, de plăcere. Comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai bună, de vreme ce ţara e mult mai mică şi se face naveta în mod frecvent, dar măcar condiţiile de transport şi vitezele să fie la fel.
 
 -când România va avea universităţi în Top 100 (cer prea mult? Top 200?) Shanghai, atunci vom şti că e safe să te întorci. Din păcate chestia asta n-o să se întâmple nici în 50 de ani.
 
 - tare-aş vrea să văd cum Esquire Ro va depăşi ca număr de cititori pe Cancan şi Libertatea, that would be the sweetest sight to see.
 
 - atunci când România va putea organiza un turneu de fotbal, chiar şi în colaborare cu un vecin, fie el european sau mondial (să fim serioşi), atunci muuuuulte lucruri se vor fi îndreptat în direcţia în care sperăm cu toţii.

- nu în ultimul rând, atunci când Let's do it, Romania n-ar mai fi necesar, pentru că nu sunt destule gunoaie de curăţat (din nou, mă gândesc la Olanda, unde o astfel de acţiune n-ar avea sens), atunci cu siguranţă voi vrea să locuiesc în ţară.
 
 Ideile mele se termină aici. Ar fi drăguţ dacă aţi contribui şi voi, dar ştiu că n-o s-o faceţi, sunteţi departe şi nu aveţi nici un gând de întoarcere. Ne vedem în vacanţe... poate.
 

 

Uneori te găseşti în prezenţa unor oameni pe care nu-i poţi explica. Nu ştii exact ce, îţi vine să pui degetul pe ea dar nu găseşti punctul de pe i. Îţi plac din prima; sunt oameni extraordinari nu numai prin prisma a ce au făcut sau ce fac acum, ci pentru că sunt capabili de lucruri extraordinare, genul de lucruri care te macină şi pe tine dar n-ai fost niciodată destul de activ încât să te ridici din fund şi să faci ceva care să conteze.
Ei bine, ei s-au ridicat, au văzut ce lipseşte şi au făcut ceea ce multora ne e prea greu să facem: au început. Bine, înainte de aia a fost şi decizia, dar asta uneori e prea subtilă :). Au avut o idee şi au executat-o pentru binele altora, nu (numai) pentru satisfacţia lor. Fie că au făcut-o pentru binele unor oameni mai puţin norocoşi sau pentru a oferi şi altora şansa pe care au avut-o ei, până la a se zbate pentru ceva mai presus de noi toţi, cu toate că suntem ignoranţi compleţi, aceşti oameni m-au marcat pentru totdeauna.

În ordine fix alfabetică, Ela este cea care a creat prima comunitate pentru oameni cu dizabilităţi din România, lucru apreciat de cei mai mulţi bloggeri care o cunosc (virtual sau nu). Când te gândeşti la oamenii care au făcut primul pas într-o anumită direcţie, mereu ei sunt numiţi vizionari, genii, înaintea timpului lor. Mă rog, asta era pentru chestii tehnice. Ce ştiu e că Ela e o tipă super de treabă, suspect de binevoitoare şi plină de viaţă şi optimism (are you taking something for that?) şi uneori e molipsitor. Şi mai ştiu că atunci când poţi spune că ai schimbat viaţa unui om măcar, eşti mai bun decât majoritatea dintre noi. Când mă uit la cum se petrec lucrurile în Olanda, unde oamenii imobilizaţi în scaune cu rotile sunt ajutaţi şi li se oferă aceleaşi şanse ca celorlalţi (un tip în scaunul cu rotile a parcurs juma de mall mai repede ca mine, cu tot cu scări) mă gândesc cu groază cum la noi maxim trei staţii de metrou au dotări pentru cărucioare. Sper să se schimbe ceva, măcar în 20 de ani.

Domnişoara Irina, sau super-Irina, dacă vreţi, munceşte, citeşte, (nu prea) mănâncă şi a înfiinţat o secţie ESN în cadrul UniBuc, încercând să creeze pe cât posibil aceleaşi condiţii de care s-a bucurat şi ea la rândul ei în urmă cu un an: oameni de treabă şi prietenoşi, distracţii organizate, petreceri tematice, pe scurt, o experienţă de neuitat. Oamenii care vin în Bucureşti au nevoie de prieteni şi băutură, eu ştiu cum mă simt aici, departe de casă şi cunoscuţi. Ceea ce face iniţiativa ei cu atât mai lăudabilă. Ştiu că este o muncă în echipă (halal muncă! băutură şi costumaţii :> ) şi trebuie apreciat şi efortul celorlalte persoane (dintre care o cunosc pe Nico *wave!*) dar asta nu diminuează cu nimic realizarea visului ei de a da înapoi ceea ce a primit. Nu putem decât să ne înclinăm şi următoarea data când ne aflăm prin Bucureşti să picăm şi noi *întâmplător* la una din petrecerile lor (am auzit că sunt multe femei pe-acolo :-" ).

Liana este preşedinta organizaţiei ecologice EcoAssist cu care am avut plăcerea să interacţionez (şi cu ea, şi cu organizaţia). Oamenii ăştia fac ceea ce nimeni nu se încumetă să facă, strâng după mizerabilii de români, reciclează materiale pe care noi le aruncăm nepăsători, plantează copaci pe când noi suntem cu mulţi ani în urma conştiinţei mondiale legate de conservarea mediului. Românii sunt pur şi simplu ignoranţi şi ei se luptă cu asta de la un proiect la altul. Fără publicitate, fără fonduri de sute de mii de euro, fără superstaruri ca Bucurenci, fără afaceri ca Cicloteque, care dintr-o idee excelentă a devenit o realitate care scârţâie. Nu că proiectele ecologice de sute de mii de euro ar fi rele, doar evidenţiez meritul deosebit pe care îl au Liana şi colegii ei (nu mai ştiu decât pe Geo *wave*) în realizarea unor proiecte foarte mari, cu sprijin de la voluntari şi administraţiile parcurilor montane pe care le-au curăţat şi atât (si atat sprijin). Eu am aflat de ei dintr-o întâmplare, prin Metropotam, şi cred că merită mai mult, merită ajutaţi să pună în aplicare planuri la scară mai mare. Dumnezeule, iar încep să dau exemple SF dintr-o lume unde canalele sunt înverzite, jumătate din spaţiul verde bucureştean se află într-un oraş de zece ori mai mic, unde străzile sunt suspect de curate iar lucrurile chiar se reciclează (se plătesc 25 de eurocenți pentru fiecare recipient de plastic cumpărat, recipient pe care poţi returna folosind automatele aflate fiecare supermarket și îţi recuperezi banii)... ete am dat exemple.

I salute you.

 

Există festivalul Bestfest care se desfăşoară pe parcursul a patru zile, zilele 0, 1, 2, 3, anume 1, 2, 3, 4 iulie. 5 iulie nu intră în discuţia noastră. Avem patru bilete. Un bilet la Ziua Zero, cumpărat înainte să fie anulat concertul Thievery Corporation, plus trei bilete la concertul anulat Depeche Mode. După ce s-a oficializat imposibilitatea concertului DM, m-am reorientat să schimb biletele pentru bilete la Bestfest. Dintre aceste 3 bilete foste DM, unul este al meu, unul este al mamei mele şi unul e de principiu al Irinei.
Mama trebuie să-şi primească banii (120) pe biletul ei, chiar dacă a fost cadou, nah, viaţa e scumpă, e nevoie de bani. Irina trebuie să primească bilet la Ziua Zero. Am găsit pe cineva cui să "vând" biletul mamei cu 100 lei, cu reducere dacă reuşeşte să îmi vândă şi tricoul ăsta cu 30 lei.
Am eliminat o variabilă, am schimbat biletul Irinei şi acum sistemul de ecuaţii arată cam asa:
Acum, Irina trebuie să-şi primească biletul (unul din cele două din Ziua Zero). Rămâne un bilet Ziua Zero şi două DM de schimbat. La A. trebuie să ajungă un bilet Ziua Zero.
Opţiuni:

- schimb cele două bilete pe unul din Ziua Zero şi pe unul din Ziua 3, de exemplu. Unul ajunge la A. şi rămân eu cu două zile, zero şi trei, să mă delectez. În prima zi sunt cam puţine performanţe, sunt patru artişti per total din care ascult Patrice cu drag şi, mă rog, Killers, dar ei nu mă mai entuziasmează din 2006. Avantajul evident ar fi că merg şi alte persoane, minim două, după cum se poate vedea mai sus.

-cele două bilete la DM se transformă în 240 de lei la care adaug 30 de lei şi iau abonament pe zilele 1, 2, 3 (2, 3, 4 iulie). Acum posed un bilet Ziua Zero şi un abonament pe zilele 1, 2, 3, din care trebuie să-i dau lui A. biletul pentru prima zi şi eu rămân cu abonamentul. Avantaje evidente: văd trei zile în loc de două, avem să ne punem şi-n cap, ziua 1: Ayo, Moby (care e de sine stătător, m-aş duce doar pentru el), Silent Disco, ziua 2: Klaxons, FF, Orbital, Silent Disco, mă doare deja mâna de cât am scris, ziua 3: Santana şi Ting Tings reprezintă tot ce îmi trebuie. Dezavantaje: nu mai merg în Ziua Zero...

Aceasta este o dilemă care nu poate fi rezolvată, mi-e teamă.

EDIT: Nu se simte nimeni să dea un sfat??

 

Votarea a inceput de 3 zile deja. Pentru cine nu stie, Roblogfest e concurs de bloguri romanesti, orice altceva e de prisos. N-am sa va invit sa aruncati o privire pe site, v-ati ingrozi si eu tin la sanatatea cititorului meu. Eu doar va spun sa votati. Desigur, procedeul nu este pentru incetiniti mintal, in sensul ca necesita sa-ti faci cont pentru a putea vota. Personal, cred ca majoritatea aveti deja cont in reteaua Metropotam/Coolio.ro/Invita.ro/Roblogfest (eh, sper si eu) dar daca nu aveti faceti un efort.

In primul rand, ma votati pe mine, care sunt inscris la Cel mai sexy microblogger, adica sunt inscris cu contul de Twitter. Nu trebuie sa va placa Twitter, nu trebuie sa aveti nici in clin nici in maneca, numai dati click aici si votati!
VOTEZI la roblogfest 2009

Apoi, va recomand calduros sa votati, in cadrul a trei categorii, unul din blogurile urmatoare - credeti-ma, merita! De fapt, nici nu trebuie sa ma credeti, le puteti vizita singuri.
Ordinea este complet alegorica, cu alte cuvinte alfabetica:








Catzaua
VOTEZI la roblogfest 2009
Lene Barbie
VOTEZI la roblogfest 2009
paraNOIDS
VOTEZI la roblogfest 2009
Peculiarme
VOTEZI la roblogfest 2009
Puttycat
VOTEZI la roblogfest 2009
Tomata cu scufita
VOTEZI la roblogfest 2009
Unele din bloguri sunt inscrise la aceleasi categorii si implicit sunt concurente. Pentru fiecare blog, dati click pe gif si vedeti la ce categorie e inscris. Categoriile relevante sunt Blog personal, Cel mai popular blog, Blog de divertisment.

Votati si ne vedem la party!

 

Acestea fiind spuse, va anunt intru dezamagirea voastra ca (la TV e Simply Red - Stars) e doar o leapsa.
Mentiune: n-am facut niciodata lepse pentru ce scrie in ele, ci pentru cine mi le da. Daca am si de invatat in momentul acela, e un plus.

Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?

Cam redundanta intrebarea, nu? Oricum pentru lucrurile cele mai misto platesti. Zicala "The best things in life are free" e o mare vrajeala. {trebuie mentionat ca prima data cand am citit intrebarea m-am gandit inevitabil la sex, sa zica psihologii ce concluzii se pot trage din asta}

Bucurii altora. Stiu ca banii nu aduc fericirea dar uneori o aduc, mai ales daca nu e vorba de tine si partea financiara nu e transparenta.

Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

As fi tot ce nu sunt acum. As petrece mult mai mult timp cu prietenii, as agata in cluburi, m-as duce de 5 ori pe an la munte sa ma dau cu placa, m-as muta in chirie, as face munca voluntara sau m-as inscrie intr-un ong (activ). A doua optiune ar fi sa incep sa planuiesc sa plec in jurul lumii, cu un rucsac si cu bani de cateva mii de km de transport.

Indiferent care ar fi alegerea, de maine as spune toate lucrurile nespuse.

Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

Ceea ce fac acum o fac pentru bani - banii nu sunt scopul in sine, sunt un scop intermediar care sa imi faciliteze distractia si calatoriile. As fi ipocrit sa zic ca nu m-as pune in fund. Dar probabil ca o perioada as continua sa muncesc si cu siguranta as termina scoala.

Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară?

Mihai Borcan aduce glorie eterna Romaniei.

sau

Mihai Borcan aduce pe cei mai buni romani inapoi in tara.

Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

He was pretty cool when he was young. Good thing he got better after that.

Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

Numele si eventualele titluri onorifice.

Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

Presedinte, dupa care am fost avocat.

Ce ai face, dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?

I would do everybody.

Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

Eu nu voi avea copii. Dar, daca se pune problema de nepoti, n-au decat sa le zica: "Unchiul Mihai e cel mai tare om pe care l-am cunoscut vreodata, mereu am vrut sa ajung ca el. Luati-l si voi ca exemplu in viata"

Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt alea 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?

Care au fost cei mai buni prieteni ai tai?
Cum ai castigat primul tau milion de euro?
Care a fost cea mai tare tara pe care ai vizitat-o?

It's nice to dream.
Putty, Dina, Cutish.

 

->LeneBarbie

Mâncarea anului: sa ma ceva pe pizza alora de la 21, ca numai din aia mi se pare ca am trait.

Băutura anului: bere, cu mentiune speciala pentru Flaming Lamborghini pe care n-am incercat-o, dar am dezbatut-o intens, inclusiv in teambuilding.

Party-ul anului: aici am dubii, as zice 8 martie, 1 mai, 12 iulie...

Patul anului: al meu a fost cel mai bun, de departe. mentiune pentru cel strain in care n-am facut sex. A fost foarte tare si somnul de la Voineasa, hehe, nimeni nu stie unde am dormit.

Piesa anului: Kooks - Always where I need to be.

Site-ul anului: Metropotam? Facebook? tough choice...

Blog-ul anului : Peculiarme? LeneBarbie? you can already see a pattern here.

Ruda anului: -

Gafa anului: a fost prea lung anul 2008 si mi-e ca nici memoria nu-mi serveste prea bine, de vreme ce am obiceiul sa imping penibilul in subconstient. Din nou am de ales intre un sarut si un email. Nu e neaparat o alegere grea, dar 2 la pret de 1 e o oferta buna, romaneasca!

Prietenul, respectiv prietena anului: Mihai si Catalin, Diana si Alexandra. Care, a intrebat cineva din public?

Iubitul anului: adevarul e ca imi place mie Gerald Butler, dar nici chiar asa. Am impresia ca si el e straight!

Îmbrăcămintea anului: geacaaaaaaa cu mentiune speciala pentru fantomele fularului si manusilor.

Excursia anului: Hamsterdam.

Vorba anului: vorba1, pentru ca nu am inspiratie.

Platforma socială a anului: Facebook. Daca trebuie musai doua, Shelfari.

Sportul anului: Fotbalul cu un distant loc doi, anume dansul.

Filmul anului: Slumdog Millionaire. Le scaphandre et le papillon.

Cartea anului: Magicianul, pentru intinderea vasta si semnificatia dintre ani. On the road, de-aia.

Parfumul anului: auzi, asta ai bagat-o aici la misto sau ce?Ah, am raspuns si pt asta. Parfumul ei, pe care l-am mai simtit de doua ori la altcineva si o data cu greu m-am abtinut sa nu o intreb pe englezoaica daca e ceea ce cred eu.

Jocul anului: pauza.

-> dau chestia asta LA TOTI, TUTUROR, daca citesti ai obligatia sa o faci!

 

De-aia de o dadeai cand erai mic si cand traduci in engleza se zice la fel cu "eticheta", venita de la Irina Barbie.
Descrieri punctuale:

Yourself:
weird
Your Spouse: never
Your Hair: black
Your Mother: pretty
Your Father: etalon
Your Favorite Item: rucsacul
Your Dream Last Night: none
Your Favorite Drink: Cola
Your Dream Car: none
The Room You Are In: cold
Your Ex: link
Your Fear: rejection
What You Want To Be In Ten Years: rich
Who You Hung Out With Last Night: nobody
What You’re Not: altcineva
Muffins: whatever
One of Your Wish List Items: Iphone3G
Time: unimportant
The Last Thing You Did: facebook-ing
What You Are Wearing: tshirt
Your Favorite Weather: Amsterdam
Your Favorite Book: Shogun
The Last Thing You Ate: KFC
Your Life: weird
Your Mood: jealous
Your Best Friend: who?
What Your Thinking About Right Now: somebody
Your Car: mno
What You Are Doing At The Moment: nothing
Your Summer: hot
Your Relationship Status: shitty
What Is On Your TV: movie
What Is The Weather Like: dull
When Was The Last Time You Laughed: monday

Ela, Didi (this should be interesting) and maybe Irina.

 

Arhivă blog

Label Cloud