Demult de tot, prin 2006, exista Yahoo 360. Atunci incepeam sa scriu ca maimutele puse sa produca operele lui Shakespeare. Acum macar stiu CE scriu. Si pe-atunci era intim, caldut, eram 10 cu totii. Aproape 6 ani mai tarziu sunt 50 de vizitatori zilnic, mare progres.
Dar cel mai rau imi pare ca nu mai vorbesc cu lumea. Aici, prin comentarii. Eram eu, Puttycat, Cutish, chiar si Gelu, apoi Ela, Dina, Irina, Jollyca, Andreea,... s-a cam terminat lista. Inca vreo mana de cititori/oare?
Acum fiecare are lucruri mai bune de facut, inclusiv eu, dar nu pot sa ma las.

 Presupunând că vrei să citești, îți dau câteva opțiuni. Pentru anonimii/paraziții/undercoverii de aici, putem să băgam și cu sondaj automat, doamne ferește să trebuiască să scrieți  un comentariu.
 
 Acu, nu știu exact ce v-ați dori voi, dar mie-mi vine în minte uneori câte o chestie, ori legată de Olanda ori de chestii random care nu m-au părăsit de când am ajuns aici, cum ar fi micile mele hobby-uri. Întrebarea originală se referea la chestii episodice, adică să fac eu propriul meu serial de posturi pe blog. Mă gândeam la:
 
 - să vă introduc în lumea stand-up comedy prin intermediul celor care-mi plac mie și pe care-i mai descopăr din când în când, în afara celor 10 de care spusesem mai demult. Ăia sunt consacrați, tried and true, dar sunt mulți oameni care sunt amuzanți cu spume dar nu prea îi găsesc în cantități industriale pe youtube, ceea ce într-un fel le mărește valoarea. Aș putea să vă prezint câte unul odată.
 
 - pot să vă povestesc despre cum e la mine la muncă, deși până acum am fost reticent, că cine știe cine/cum traduce și înțelege greșit. Dar să fim serioși, nimeni nu e așa interesat de asta. Pentru un pic de siguranță, p-astea nu le mai advertizez pe facebook, na. Și treaba asta ar fi mai degrabă un fel de mini-serie, mai puțin serial. Și nu văd cât de interesant ar fi. Da' e cu marocani, turci, turcoaice...
 
 - un serial să-l rivalizeze pe Seinfeld ar fi povestea mea despre olandezi, pe care am început-o deja fără să intenționez. Aici e de povestit despre trenuri, blonde (special episode), biking, mâncare (foarte scurt) și multealtechestii. Dracu știe, va trebui să mă ajutați cu sugestii.
 
 - pot să fac cronici de film. Asta chiar pot să fac, chiar dacă nu-mi place. Să vorbesc despre filme, that is. Dar în interesul creșterii bazei de cititori și selling out, fac tot ce e necesar! Promit că or să fie filme bune. You probably never heard of them.
 
 - altceva n-am. Decât să încerc să dezvolt drafturile pe care le am pe telefon incepand de prin 2010 si pana saptamana trecuta, care sunt aproape exclusiv filozofice/existențiale/excesiv de mult despre mine. Eu sugerez să nu, dar voi alegeți.
 
 Și puteți oricând să băgați sugestii, și anonim, și prin porumbei călători (dar pentru asta trebuie adresă).

Btw, check out http://www.rockwerchter.be/en/lineup *wink wink*

 Asta m-a ţinut întreg cea mai mare parte din facultate şi îi sunt recunoscător pentru asta. Colţul ăsta virtual e numai al meu şi sunt teribil de ruşinat că îl ignor sistematic, deşi s-au schimbat atât de multe lucruri la mine şi cu mine încât nici nu mai ştiu cum să umblu cu el, nici cu ce să-i îmbogăţesc paginile. Dacă am fost vreodată blogger, acum nu mai sunt, aşa cum se pare că nici prietenii mei internauţi nu prea mai onorează blogurile lor cu posturi. Însă n-am să uit niciodată că m-a suportat când am fost mai deznădăjduit, că m-a ajutat să-mi descurc firul ideilor din cap, că m-a ajutat să cunosc oameni deosebiţi, printre care şi oamenii de pe lista din dreapta, pe care sper să am onoarea să-i mai văd vreodată.
 
 Eheheee, ce vremuri, în care îmi plângeam de milă că fata nu mă place şi îmi vărsam frustrările aici... acum n-aş putea să fac asta, pentru că oricum nimeni nu mai citeşte ce debitez eu aici, traficul meu constă în search-uri de genul "blog de iubire", "cele mai frumoase nume de băieţi" şi "curvette", astea mă ţin în viaţă. Tot ce mă motivează să scriu aici e sporadicul vizitator ilustru care-mi oferă o bucurie când constat locaţia şi numărul de returning visits, mă gândesc că nu vorbesc chiar degeaba.
 
 Dar ideea era depresia. Şi pentru că nu pot să scriu despre asta (deşi pot să pun un tag înşelător) pot să mai şterg din drafturile din telefon, pentru că de luni de zile tot aşteaptă să prindă o şansă de prima pagină pe blog, fără să primească nici măcar un Compose New Post! Am următoarele lucruri de spus:

Olanda e o găoază umedă, cineva a uitat robinetul deschis şi ploaia nu se opreşte, aşa că mă gândesc (serios sau nu) să plec de aici înainte de următorul recensământ. Nici măcar nu mai e amuzant, nu mai am nici energie să mă înfuriez, mi-am epuizat replicile inteligente gen Regenland, acum tot ce pot să fac e să stau în casă când pot şi să pun pelerina şi să sper la mai bine când merg la curs. Partea nu prea rea e că oricum nu prea mi-am făcut prieteni pe aici, ba chiar am pierdut mulţi, deci nu aş lăsa prea mult în urmă, partea mai rea e că nu am unde să mă duc.
 
 Voiam să mai spun că fac un curs de olandeză şi acum a devenit mai serios. Pentru că profesoara e cam dură, în felul politicos tipic olandez, mă simt obligat moral să-mi fac temele şi să particip la cursuri, deşi urăsc dimineţile (peste 4 ore trebuie să fiu în picioare) şi bineînţeles că aş vrea să mă las, acum că a devenit mai greu. Dar ultima fărâmă de mândrie din mine mă ţine pe poziţii, să vedem cât mai rezistă, pentru că moralul meu nu e fantastic. Un efect secundar oarecum nefericit, dar s-ar putea să mă înşel, e că nu mai ştiu în ce limbă să gândesc. De la simplitatea limbii române am ajuns la dualitatea engleză-română (speak-think), iar mai recent am pierdut controlul complet, când am ceva olandez în jur creierul meu screme olandeză, în rest engleză şi puţină română pentru liste.
 
 Vorbind de moral, nici până în ziua de azi nu am învăţat nimic despre femei în afară de faptul că toate care-mi plac au prieten - asta, sau eu apuc să cunosc doar femei în relaţii (poate emit vreun feromon specific, this guy's safe, put him in the friend zone). Complet independent de ce am zis mai sus, sunt de părere că oamenii judecă prea repede şi într-un cadru restrâns, după care trag concluzii pripite, fără să mai aibă răbdarea să mă cunoască mai bine. M-am obişnuit şi cu asta. Ah, şi voiam doar să zic: "Du-te-n pizda mă-tii!" proastei care mi-a dat impresia că mă place, ca pe urmă să mă respingă foarte delicat şi subsequently să mă ignore pe termen nelimitat. Pfiu! a trecut ceva timp de-atunci, dar mă simt mai bine!
 
 Acest post a început aşa promiţător, dar se termină în flăcări. Mai daţi un brânci din când în când, dacă vreţi să mai citiţi ceva. Dacă nu, vă voi polua peisajul internautic in my own time.

1. Sometimes music saves my life. I'm not suicidal, but maybe i would be if i didn't think you can get by just with music.
2. I always waste resources. I fill up my hard drive with shit, i spend all my money, i drink everything until i can't any more, etc.
3. I think I'm very lucky having the parents that i have, but i feel pretty ordinary most of the time because they're just ordinary people. They're splitting up in a year, two at max.
4. I'm kinda addicted to Facebook.
5. I don't exactly hate addictions, i just hate people who have them with no regard to the ones they love, such as gambling or smoking.
6. Ok, I'm cheating, this too is about addictions. I drink about 3L of Coca Cola per day. Or MD, very rarely Pepsi.
7. I piss like a drunken horse. Maybe because of point 6, who knows?
8.I'm much cleaner and more organized than pretty much all my room mates in the past 5 years, but i still feel like I'm lazy and filthy.
9. I used to have frequent panic attacks when it came to socializing. I'm in the process of becoming normal (what's normal?).
10. When i was in the hospital in the ninth grade, i had to listen to Bairam - Alladin for about a week over and over again. I got to like it: "eu sunt aladiiin aladiiin aladiiin, hai fetito freaca lampa mea putin"
11. I have never loved back and never have been loved back.
12. I fall for people really easy, even now when i should have more sense.
12. I'm crazy about meeting new people, mainly interesting ppl i read, but at the same time, those panic attacks..
13. I am two different people in the evening and in the morning. Sometimes I'm not alive at 7 am.
14. If i could, i wouldn't sleep for more than 4 hours a day. The problem is getting up, not staying up.
15. I'm afraid someone will notice i really haven't got many clues concerning my job, but i try to make up for it "on the down low".
16. I had a terrible crush in the 12th grade, i thought it will last forever. I got over it though.
17. But I'll never get over two (not one, but two) girls. Actually, I can only hope to be happy by being free from both of them.
18. I am an obsessive compulsive mail checker, i recently became a twitter addict as well as a general internet maniac.
19.I had a lot (A LOT) of feeds in my reader but i stopped in time and reformed, now keeping the bare necessities. 30 something.
20. I'm only completely serene when I'm alone. Other people's presence make me feel watched, judged, evaluated.
21. I have too many girl friends and i can't do anything about it.
22. I think I'm a pretty funny guy, you just have to catch me in a not-so-bad day and not have any preconception.
23. I think I'm more easily influenced than people think or even me, for that matter. I've taken up music tastes, film tastes, books, etc. But I've also filtered stuff i don't like, so I'm not sure yet.
24. I'm extremely philosophical sometimes and that can cause a lot of confusion. I (quietly) militate for the lack of prejudice, of course without realizing my own. But no one is pointing them out for me.
25. Too rarely have i had a best friend. The 2nd grade, the 12th grade, and maybe now. I'm not sure.

 Este foarte trist să constat că lista asta e la fel de actuală ca acum doi ani, cu mici excepţii. 
 3 s-a adeverit, părinţii s-au despărţit la mai puţin de un an după. 
 6 nu mai e valabilă, deşi când vine câte un deadline revine şi nevoia. 
 20 s-a dus pe apa sâmbetei, nici măcar singur nu pot fi complet liniştit.
 25 este o iluzie, nu am vreun cel mai bun prieten, deşi sunt 1-2 oameni care mă ajută (ne)condiţionat.
 
 Este trist.

 School  
 Cursul de 3D Modeling a început de 3 săptămâni dar până acum nu am fost, pentru că e luni şi miercuri de la 9. Păcat, pare interesant! În 3 ocazii mi-am dat seama la ora 3 dimineaţa că a doua zi aveam curs, am stat până la 5 şi m-am aşezat în pat cu grijă, de parcă mi-ar fi ajutat şansele să mă scol mai devreme. În schimb am făcut un assignment cu succes, pe următorul văd că-l face Vlad, eu nu mai am nici un chef. Săptămâna asta vreau să mă interesez ce fac ca proiect de experimentare şi când, fie în perioada a patra fie la începutul anului viitor. Mai am de plătit jumătate din taxa de anul asta şi apoi până în septembrie sunt ok.
 
 Reţete
 Mi-am reorganizat reţetele salvate de-a lungul timpului în Desert/Pui/Cartofi şi pleava, cred că e destul de clar ce-mi place să mănânc. Mi-am cumpărat tot felul de ustensile de cuptor şi mănânc chestii pre-gătite, doar le încălzesc la cuptor. Nu ştiu dacă tiramisu sau negresă.
 
 Movies
 Am terminat de văzut tot de Oscar. Orice-ai zice despre premii, nu celebrează filme urâte, tocmai de-asta anul asta mi-au plăcut îndeosebi 127 Hours, The Fighter, Social Network, Winter's Bone. E bine, mă duc în Amsterdam să văd filme, că tot e gratis, m-am gândit poate să mă duc şi în Delft, dar what's the point.
 
 PC's
 Cred că v-am mai zis că am împrumutat la un moment dat 3 cărţi de Java de la bibliotecă şi chiar în perioada aia am început un curs la care a trebuit să programez în C++, deci nu am citit nimic din ele. Acum am pus mâna pe cartea lui Andrei pe care m-a rugat să o comand şi m-a apucat iar dorul de Java. A, şi caut o carte pentru taică-meu, un fel de Computers for Dummies, preferabil în română, că să nu trebuiască să-i cumpăr şi mp3 player şi lecţii de engleză.
 
 Mp3 players
 Povestea e exasperantă deja, vreau să-mi cumpăr player şi mi-e frică să nu iau o decizie greşită (deşi majoritatea alegerilor materiale pe care le-am făcut au fost urmate de o perioadă de iubire cu de-a silă, m-am obişnuit cu de toate). Am plecat de la un player simplu de muzică, pentru când alerg, şi am ajuns la mp4 player cu touchscreen, memorie de 16-32, ipod cu wifi şi prostii, până la smartphone.  Tot nu ştiu ce să cumpăr.
 
 Music
 Nu s-a schimbat nimic, mă duc pe 5 la concert (slavă Domnului) şi în curând o să mă hotărăsc şi pentru Black Keys. De fapt, ce mă tem eu aşa, oricum sunt singur în tot restul timpului, aş putea să fiu foarte frumos singur pentru câteva ore în plus la un concert. Cu ocazia asta exersez şi agăţatul în club, ceea ce n-am făcut niciodată.
 
 
 To do
 Nu mi s-a mai pus o piedică de foarte mult timp, începe să devină suspect. Am chestii uzuale pe listă, programare medic, ridicat paşaport, previziuni Oscar, cumpărat bilete, atins borna de 10 kilometri de alergat, ceva cărţi şi lucruri de făcut prin casă. 

 Îmi pare destul de rău că nu apuc să merg la petrecerea roblogfest, dacă ştiam că e aşa aproape de venirea mea îmi făceam planurile altfel, dar aşa, da-o dracu mă. N-o să apucăm să ne vedem, voi bloggeri, şi e limpede după ultima experienţă că ne e mai potrivită interacţiunea din spatele monitoarelor, o bere ar fi prea ciudată, sunteţi toţi cuplaţi, muncitori, oameni serioşi cu probleme, nu ca mine. Poate după ce mă-mbogăţesc.
Sper că Irina mă iartă că am fost Gică contra twister și am sucit problema până n-a mai ieșit nimic, dar mă voi revanșa cu planuri mărețe, aș putea să ți le zic, dar ar trebui să te omor!
 
 A propos, acest text este în competiţia pentru cel mai bun post pe blog la categoria Personal, votaţi-mă! No officer, I haven't been drinking.
 

 Nu sunt blogger. Am încercat, am fost la roblogfesturi, am cunoscut oameni mişto prin intermediul blogului, dar în afară de faptul că ştiu să-mi aleg cuvintele mai bine sunt aceeaşi persoană care scria cu puncte de suspensie după fiecare frază şi îşi vărsa toate amarurile în scris.
 Bloggeri sunt cei care, mai nou, au devenit social media experts, cei care merg la întâlniri săptămânale sau lunare în TM (în Bucureşti n-am mai ţinut socoteala, sunt prea mulţi), cei care cunosc pe Bobby Voicu şi Zoso (mai trăieşte?). Eu am doar un blog (web+log) şi uneori mai scriu aici. Din nefericire, toată lumea ştie adresa şi nu pot să scriu nimic personal; atunci când o fac generic, încerc să bag derută cu câte-un mic factoid eronat şi îmi sar în cap oameni care se identifică greşit cu recipientul.
 
 Aşa că, te rog, atunci când mă vezi, înţelege că nu vreau să aud "am citit pe blog" în timp ce povestesc despre ce mi s-a mai întâmplat. Am memoria foarte proastă şi un nivel de sociabilitate scăzut, iar chestia asta nu mă încurajează. Prefă-te, dacă e nevoie.

 Mi se întâmplă des să fiu cuprins de păreri de rău în legătură cu chestiile pe care le-am făcut în istoria recentă, chiar şi lucrurile pe care nu le-am făcut. Ele constituie cam 40% din totalul gândurilor care nu mă lasă să adorm odată ce-am pus capul pe pernă (restul sunt scenarii ipotetice cu ce-aş fi făcut mai bine). Uneori, când mă doare capul mai rău şi perna îmi îndoaie gâtul, mă gândesc că toate deciziile  mele au fost proaste.
 
 E şi un pic de logică în spatele unui astfel de verdict sumbru. În afară de recenta creştere de moral şi capital, chestia asta care se numeşte viaţă a mers din rău în mai rău, fără discriminare de spaţiu, limbă, timp liber sau posibilitatea de a suna pe părinţi. Am plecat de la a fi un student sărac cu note medii, dar în creştere, la a fi unul muncitor, având un salariu consistent, şi totuşi am ajuns la linia de finish cu datorii (mari). Nu mi-a fost de ajuns aşa că iată-mă timp de un an şi jumătate zbătându-mă ca un peşte pe uscat, abia luând câte o gură de aer când mai ploua afară. La mine o prostie nu vine niciodată singură: am luat bani pe care nu-i puteam returna, m-am mutat într-o ţară unde habar nu aveam cum stau lucrurile, am locuit cu cine nu trebuia, mi-am făcut asigurare la compania greşită, am primit în vizită oameni cu care am dat-o în bară lamentabil, m-am certat cu oameni cu care nici nu m-am văzut şi per total totul s-a afundat într-o groapă neagră, cu pereţii smoliti, capac opac, lată de 10.000 € şi adâncă de 13 luni, dar măcar aveam wireless.
 
 În fine, long story short, la ora 6 jumate eu nu pot să dorm, dar ideea era că da, sunt pesimist, sunt extrem, periculos de pesimist, într-atât de pesimist încât ar trebui să fiu subiect de studiu pentru combaterea efectelor depresiei, trebuie că am ceva în sânge de vreme ce nu m-am gândit niciodată la sinucidere. Şi, pentru că realizez că sunt pesimist, un colţisor al minţii mele nealterat de paranoia şi manie depresivă are posibilitatea de a difuza către celulele bete din capul meu faptul că toate aceste decizii proaste au fost precedate de momente foarte frumoase, cele mai bune din viaţa mea, lucru care face alegerile greşite să pară cu atât mai neinspirate. Acelaşi este şi motivul pentru care am ajuns la o concluzie bătrânească, bucură-te de ce ai şi nu lua totul de-a gata, pentru că într-o zi îl vei pierde şi te vei da cu capul de pereţi.
 
 Motivul pentru care regret nechibzuinţa mea financiară este acela că m-am angajat şi am dat de prea mulţi bani dintr-o dată, fără să ştiu ce să fac cu ei, dar uit că prin intermediul jobului pe care l-am avut am învăţat atât de multe (chiar dacă zic eu uneori că nu) şi am cunoscut câţiva oameni foarte tari.
 
 Motivul pentru care regret un sărut* e pentru că a stricat totul, dar n-aş fi avut tot ce am stricat dacă nu aş fi făcut decizii bune pe parcurs (criptic, ştiu).
 
 Tot anul trecut v-am înnebunit zicând că am făcut o mare greşeală venind aici şi încă e neclar care va fi viitorul meu în legătură cu decizia asta, ce ştiu sigur e că am pierdut o groază de prieteni, pe unii i-am lăsat acasă şi pe puţini i-am pierdut aici; am pierdut mulţi ani de independenţă financiară şi o bună parte din sănătatea fizică (despre cea mentală, cu altă ocazie) dar, precum în clişeul care mă face să dau un pumn în dinţii din gura care îl spune (pe clişeu, îl) (still with me? hai că mai e puţin): tot răul spre bine, ai să vezi că va ieşi soarele şi pe strada ta, etc. Dar ce să vezi, tot răul e spre bine, mainly spre binele altora, care beneficiază de experienţa mea, dar probabil într-o oarecare măsură m-au întărit şi pe mine în feluri în care nu voi şti până când nu voi fi testat în privinţa asta.
 
 Concluzie: eu sunt un om simplu, dar am gânduri teribil de complicate. Ceea ce vreau e să am pe cineva care să nu mă lase singur cu gândurile mele. Sper doar să pot să trec peste fobia mea de intimitate intelectuală şi  să găsesc acea persoană, iar ea să nu se sperie când va vedea ce se ascunde în spatele acestei fațade fermecătoare.


* statistic vorbind, 2 din 5 femei cu vârsta între 22 şi 26 de ani se vor identifica în acest paragraf

Jesse: OK, well this was my thought: 50,000 years ago, there are not even a million people on the planet. 10,000 years ago, there's, like, two million people on the planet. Now there's between five and six billion people on the planet, right? Now, if we all have our own, like, individual, unique soul, right, where do they all come from? You know, are modern souls only a fraction of the original souls? 'Cause if they are, that represents a 5,000 to 1 split of each soul in the last 50,000 years, which is, like, a blip in the Earth's time. You know, so at best we're like these tiny fractions of people, you know, walking... I mean, is that why we're so scattered? You know, is that why we're all so specialized?
Celine: I don't know. Wait a minute, I'm not sure... I don't...
Jesse: Yeah, hang on, hang on. It's a, it's a totally scattered thought. It... which is kind of why it makes sense. link

Celine: I've been thinking also about something you said.
Jesse: What's that?
Celine: Just about reincarnation and where all the new souls come through over time. Everybody says they have been the reincarnation of Cleopatra or Alexander The Great. I always want to tell them they were probably some dumb fuck like everybody else. link

 Nu înţeleg de ce nu suntem cu toţii pesimişti. E drumul cel mai scurt către evoluţie. Pe când optimiştii îşi imaginează flori pe câmpii, ajutoare divine şi pere mălăieţe în guri nătăfleţe, realiştii plănuiesc în detaliu pentru toate scenariile, fiind pregătiţi atunci când criza economică sau uraganul o să lovească. Ei nu așteaptă ajutoare de la guvern, ci își caută singuri job; ei nu își plâng de milă când sunt dumped, ci încearcă să se urce înapoi pe șa; pesimiștii (la care mă gândesc eu) își fac singuri dreptate, curățenie și viața frumoasă, fără să se plângă de conaționali și guvern.
 
 Aţi citit bine, am scris "realist", sinonim cu "pesimist", pentru că la urma urmei trăim într-o lume în care dezamăgirile sunt tot mai dese şi mai crunte, pentru că ne hrănim cu imaginile promovate de basme, filme şi cărţi (v-aş arăta feed-ul Soranei dacă n-ar fi privat), pe când realitatea e mult mai dezamăgitoare.
 
 Nu mă înţelegeţi greşit, e bine să priveşti cu speranţă către viitor, altfel n-ar avea sens să mergi la întâlnirea aia cu fata pe care o placi, la interviu pentru jobul de care ai atâta nevoie sau oriunde, gândindu-te că te vei simţi bine. Eu îmi doresc foarte mult să am succes la interviu, vreau să am note mari la şcoală şi sper să vină vremuri mai bune în care să-mi permit să plătesc chiria la timp. Dar experienţa mă învaţă să fiu temperat, să gândesc în avans cu câteva săptămâni (pentru că n-am niciodată bani pentru mai mult de două luni) şi să plănuiesc pentru vremuri gri.
 
 Nu e bine să exagerezi, însă. Chestia asta te poate distruge. Eu îmi pierd prieteni pentru că mă aştept la ce-i mai rău dacă încerc să reconciliez relaţiile. Nu ies nicăieri pentru că oricând se poate întâmpla să rămâi fără destui bani în cont şi să nu poţi plăti taxa şcolară rezultând în exmatriculare, dând cu piciorul la un an jumătate din viaţă. Nu mă întâlnesc cu nimeni pentru că îmi imaginez că mai mult le ocup timpul şi le-ar fi mai bine fără mine. În fine, nu încerc să o cuceresc pentru că mi-e teamă că voi pierde şi ultima fărâmă de speranţă pe care o mai am, îndepărtând-o pentru totdeauna, iar mândria mea prostească de om înfrânt m-ar împiedica să o păstrez în viaţa mea ca prietenă (ceea ce e ironic, pentru că nu ne vedem niciodată oricum - dar speranţa!).
 
 Dar, după cum spuneam, în general e bine să fii pesimist. Ajută şi alcoolul uneori.
 
 Şedinţa terapeutică se termină aici.
 

 Într-o săptămână ce a intrat în istorie şi i-a lăsat pe biologi mască, întreaga cultură globală de tutun a fost extirpată de pe faţa Pământului de un virus misterios. Autorităţile au descoperit că virusul a fost sintetizat în laborator de un individ de cetăţenie română adus la pragul nebuniei de către fumătorii din jurul său. Acesta a cauzat pierderi materiale de sute de miliarde de dolari şi pierderi în locuri de muncă de ordinul a câteva milioane, de la cultivatorii care îşi hrăneau familia din asta şi până la marile companii de tutun care încă nu au emis comunicate de presă, pentru moment bazându-se pe stocurile personale. Unul din cei mai respectaţi medici chirurgi din Statele Unite a fost citat spunând: "Mi-au luat pâinea de la gură. Dar nu-mi pare rău". Încă nu se ştie ce-a vrut să spună cu asta.
 
 O veste de asemenea anvergură a scindat presa în două. Marea majoritate a deplâns pierderea unei familii de plante şi impactul pe care l-a avut asupra economiei globale, însă foarte puţini au pictat un tablou al viitorului nu prea îndepărtat, în care lumea ar rămâne fără ţigări. Ce ar face, s-au întrebat televiziunile, ziarele şi blogurile. Cu ce va fi înlocuit tutunul? Cu siguranţă nu poate fi lăsat un gol, 1.22 miliarde de oameni nu îşi vor găsi brusc o nouă ocupaţie pentru pentru cele câteva ore petrecute zilnic cu ţigara în mână. Marijuana fiind ilegală, opiumul la fel, cannabisul idem, lumea se tot întreba ce va urma. Un singur ziar de provincie, pentru câteva mii de oameni, a publicat un articol lăudând iniţiativa nebunului şi prevestind că speranţa mondială de viaţă va creşte iar oamenii vor fi mai sănătoşi per total. Autorul articolului a fost concediat de la Viaţa Liberă după ce s-a aflat că era prieten din copilărie cu făptaşul "crimei secolului", după cum fusese numită.
 
 Oamenii au avut reacţii diferite, toate implicând grade diferite de stupoare. Militanţii anti-tutun s-au bucurat în linişte, cel mult au dat o petrecere cu nişte suc şi bere într-un subsol, pentru că, la urma urmei, rămânea impactul financiar. Nimeni nu s-a bucurat pe străzi de frică să nu fie luat la bătaie de un grup de fumători irascibili.
 
 Nimeni n-a putut împiedica explozia preţurilor stocului rămas. Tutunul a devenit o marfă de contrabandă de lux. Aproape instant toate cartuşele rămase au fost cumpărate de cei mai bogaţi oameni ai planetei, care şi-au făcut provizii pentru a le ajunge o viaţă. Cei din conducerea companiilor au încasat banii şi-au fugit pe unde au apucat. Până să se dezmeticească oamenii de rând, aproape că nu mai existau ţigări. Ar fi făcut şi revolte, doar că nu mai era nimic de furat. Printre țările cele mai puțin afectate s-au numarat Olanda, UK și surprinzător Jamaica.
 
 Despre fumători, se poate spune că au primit vestea cu bine. Adolescenţii şi puştii teribili au găsit repede alte lucruri cu care să-şi afirme rebeliunea, opium, cannabis şi, bineînţeles, cânepă. Fumătorilor înrăiţi nu le-a picat prea bine. Unii dintre ei plănuiau să renunţe de ani de zile şi eşuaseră în câteva rânduri, aşa că şi-au spus: Dacă nu acum, când? În săptămânile de după "incident", parcurile erau neîncăpătoare de indivizi care îşi epuizau frustrările cu 15 minute de alergat şi 10 de tuşit. Încet încet, şi-au revenit. Au fost şi unii ajunşi la marginea facultăţilor mintale: oameni mergând zi de zi pe stradă din om în om, cerând o ţigară, implorând, plângând. După două-trei luni şi-au revenit şi ei, dar au rămas cu sechele pe viaţă. Vama Veche n-a mai fost niciodată la fel.
 
 Vinovatul pentru toate aceste fapte a primit într-o zi o vizită în închisoare. Era o fostă prietenă din tinereţe, fumătoare înrăită, motivul pentru care el dezvoltase virusul - voia să o ajute. S-a uitat la el timp de 5 minute fără să spună nimic, apoi a plecat.
 
 Două zile mai târziu, a fost găsit mort în celula lui, fusese otrăvit.
 

 Pentru că eviţi o grămadă de căcaturi.
 
 Dacă eşti prea prietenos, s-ar putea ca într-un final să fii obligat să suporţi nişte oameni de care n-ai chef şi vei răbufni la momentul nepotrivit. Asta va jigni omul, el se va declara rănit şi te va băga în pizda mă-tii. Din momentul ăla o rupi cu persoana şi rămâi în aceeaşi situaţie ca înainte de a-l cunoaşte dar cu o tonă de resentimente şi nervi. Nu mai bine stăteai în banca ta?
 
 Dacă eşti prea serviabil, lumea va profita de bunătatea ta. "Always borrow money from a pessimist, he won't expect it back" e foarte adevărată. Într-un final, vei rămâne cu o gaură în finanţe sau mai rău, datorii for ever and ever, în urma cărora oricum nu vei mai vorbi cu cel care-ţi datorează bani. Ai fi putut ţine banii pentru tine, motivând că nu ai de împrumutat, ceea ce ar fi fost adevărat!
 
 Dacă te apuci să scrii pe blog chestii ca cum se află aici, încet încet se vor găsi femei masochiste care, din câte am înţeles, au o pasiune pentru broken little boys cu probleme comportamentale şi citesc fascinate aventurile închipuite ale unui introvertit pseudo-social care-şi aşterne gândurile pe internet în loc să spună ce are de spus în faţă. Toate se vor regăsi în cuvintele pe care uneori (noaptea, cu cola şi filme) reuşesc să le materializez şi ele nu, iar apoi, simţindu-se conectate la nivel spiritual, te vor adăuga pe messenger dorind să te cunoască mai bine. Fireşte, după ce apucă să guste deviatiunile minţii şi labirinturile emoţionale în care mă pierd, lucruri care în fond şi la urma urmei contribuie la esenţa spiritului care produce toate textele de pe blogul ăsta, magia se destramă şi emoţiile se diminuează, rezultând într-o răcire iremediabilă a unor relaţii care n-au existat niciodată, înainte de a mă cunoaşte în persoană. Scutirea de aceste scenarii n-ar scădea nimic din totalul care sunt, decât poate nişte frustrări.
 
 Statistic vorbind, cu cât mai multe prietene de sex feminin ai, creşte şi probabilitatea de a fi pus într-o situaţie penibilă de a explica uneia faptul că nu eşti interesat de o relaţie la momentul respectiv (relaţie, toate vor relaţie, nici una nu vrea sex, frate!). Mai rău e când nu te poţi controla în a te îndrăgosti de o tipă cu care te înţelegi bine şi sunteţi prieteni, toate bune şi frumoase, dintr-o dată te loveşte şi tu nu poţi să faci nimic decât să mărturiseşti, lucru care va precipita căderea castelului din cărţi de joc. Partea bună în tot paragraful ăsta e că după ce te arzi de câteva ori devii imun şi nu te mai ambalezi la prima gagică cu ochi de cărbune şi cu sâni mari. Dar tot ai pierdut nişte prieteni.
 
 Cred că în general less is more, asta va fi deviza mea de acum încolo.

 Nu ştiu dacă a fost vreodată o concepţie greşită despre bloggeri cum că ar fi nişte tocilari care nu au viaţă socială, dar ce ştiu e că un om fără viaţă socială n-ar putea sub nici o formă să fie blogger, pentru că vedeţi şi voi cum se adună pânzele de păianjeni pe la colţuri - n-ar avea despre ce să scrie.
 
 V-aţi întrebat vreodată ce face un sihastru în peştera lui timp de 40 de zile? Acelaşi lucru pe care-l face şi Tom Hanks pe o insulă pustie. Fie că te izolezi din proprie iniţiativă sau eşti abandonat, primul lucru pe care-l faci e să-ţi găseşti punctul de echilibru, în care hohotele de plâns metaforic au secat şi găseşti un motiv pentru a te scula dimineaţa. De cele mai multe ori nu găseşti, aşa că te scoli la prânz sau după-amiază. Apoi îţi faci un plan şi scrutezi împrejurimile după arbori de cocos şi animale sălbatice. Îţi faci un plan la limită în care supravieţuieşti o săptămână cu nuci de cocos şi sărbătoreşti o zi cu carne. De cele mai multe ori nu reuşeşti, aşa că te înfometezi câteva zile pe lună.
 
 După aceea îţi cauţi perechea, prietenul la nevoie, Dumnezeu sau Wilson. Ştie să asculte toate problemele tale, te bate pe umăr când îţi vine să termini cu totul, după fiecare eşec te îmbărbătează şi aşa îţi găseşti resursele să mergi înainte. Nu ştii dacă o să se termine vreodată, dar tu aştepţi, îţi spui că speranţa moare ultima, că "hope for the best, prepare for the worst" şi tot aştepţi dar nu vine nimic. Te gândeşti să faci o plută din lemn de coconut dar îţi dai seama că n-ai unde să te duci, tu trebuie să te descurci aici, nu e ca-n filme. Nu e o societate civilizată care abia aşteaptă să te reprimească în braţele ei, nu vei fi un erou la întoarcere, vei avea mai multe probleme decât pe o insulă pustie.
 
 Atunci realizezi că n-ai scăpare şi nu e nici o cale de ieşire. Am făcut o greşeală, dar cel puţin e greşeala mea şi n-am decât să o duc până la capăt, oriunde ar fi capătul ăsta. Şi te mai întrebi: de ce nu sunt mai mulţi sihaştri sau naufragiaţi pe lumea asta?

O idee bună vine întotdeauna singură şi de obicei vine când trebuie sa dorm. Cea de faţă nu face excepţie.
Pentru că atunci cand am ochii închişi şi trebuie sa adorm mă gândesc la toata lumea, spre deosebire de atunci cand sunt treaz şi mintea îmi e goală de conţinut, mă gândeam la oamenii pe care nu i-am vazut. Am fost în Bucureşti în trecere şi mi-aş fi dorit să beau o bere cu toată lumea care mi-e dragă dar nu s-a putut (am fost şi refuzat!). Data viitoare n-o sa fie prea diferit, timpul va fi limitat şi va trebui să îmi organizez timpul foarte bine, ceea ce nu voi reuşi. Dar cum ar fi sa dau o petrecere?
Ehehe, pai daca aş avea eu bani să plătesc pentru aşa ceva, now that would be something. Dar partea grea urmează abia acum: pe cine aş invita la petrecere? Fără să mă fofilesc, ca doar joc fotbal cu fi-su lu' Gates, banii n-ar fi o problemă. Habar nu am.
Zău vă zic că e o alegere grea. Aş face-o în cercuri concentrice. În cel mai mic aş pune oamenii care-mi sunt cei mai dragi, doar că oamenii ăştia nu se cunosc între ei. Deja am dat de un obstacol, wtf. Nu poţi să ai un chef unde oamenii nu se cunosc între ei, am făcut o întalnire de bloggeri aşa şi a fost o mare frectie de trafic, no more, please. Atunci trebuie sa mai adaugi cunostinte comune sa aiba fiecare la cine sa se raporteze. In cel mai rau caz, aduci niste oameni simpatici si dezinvolti care sa fie prietenosi cu lumea si sa-i inmoaie. Fuck that, I'm the star here, stop stealing the headlights, dude (urasc sa nu pot da nume!).
Ok, si cu femeile cum faci? Stii tu, "femeile", the ones. Bravo tie daca tu ai numai una, dar eu ce ma fac? I've done this before too, sucks. Le zici sa aduca pe cineva! preferabil feminin. Daca e cuplata cu atat mai bine, se elimina tensiunea "suntem amândoi singuri, ce facem?" Cât despre that very special lady (at the time), o invitatie speciala is in store, please come alone.
Ce facem cu bloggerii/ţele? Să vină cu un +1, ca la RBF. Mai intai those special ones, apoi alti cativa oameni cul care nu se supără de-o bere, apoi alti cativa oameni uber cul pe care mi-e rusine sa-i invit (dar o sa o fac pentru ca o sa fiu putred de bogat). Aici functioneaza aceeasi regula, trebuie neaparat ca fiecare sa cunoasca citeasca cel putin alti doi. Şi eu pe toţi.
Dupa aia te gandesti ca n-ar fi rau sa inviti si baietii cu care ai dat atatea goluri saptamana de saptamana. Apoi trebuie sa inviti toti fostii colegi, chiar si cei cu care nu mai vorbesti, pana si aia pe care nu-i placi, dar ce dracu, daca tot ai bani sa-i transporti cu avion particular. Colegii de grupa din facultate, bien-sur, unii s-ar putea sa fie mai greu de gasit, dar ilustrii care ne-au parasit vor fi atractia zilei. Bagi garnitura de colegi din Poli dar nu poti sa inviti cate o persoana asa ca inviti grupulete grupulete.
Petrecerea începe. Realizezi că ai sute de oameni veniţi mai mult sau mai puţin să te vadă (dacă nu cumva ai promis striptease şi Guţă) şi intri în panică, nu poţi să faci turul mulţimii de sute de ori, this is not a cocktail party (dar sunt cocktailuri). Va trebui să îţi iei ajutoare, din start nominalizezi câte unul pentru fiecare grup, pentru ăia din liceu, ăia din facultate, ăia de la fosta muncă (ah, uitasem să vă menţionez dar clar sunteţi invitaţi la petrecere!), unu de la actuala facultate (unde ştiu SUTE de oameni, serios, sunt foarte popular) şi mie îmi mai rămâne să strunesc doar femeile singure.
Se face miezul nopţii, lumea bea, se distrează, face sex oral and whatnot. Dintr-o dată, muzica se opreşte şi Mihai păşeşte pe scenă. Atenţie, urmează un moment artistic foarte deosebit, truth or dare! Vă rog păşiţi pe scenă.
Fiecare persoană care se află pe listă (cei pe care îi cunosc) primeşte două plicuri sigilate. Truth or dare? (plicurile sunt pentru mai târziu) Truth. Şi-i crăp în cap tot, fără menajamente, fără înflorituri (ok, mint, aici am nişte listuţe orientative pentru fiecare în parte, pregătite de acasă).
-"Te iubesc! da' aşa, puţin, din când în când."
-"Chiar dacă-mi eşti prieten bun, acum îmi vine să-ţi bag un pumn în freză, backstabbing mofo."
-"Ai fost cea mai mişto fată din liceu! dar nu m-a interesat să mă dau la tine; nu m-aş fi dat nici dacă mă interesa, zic şi eu."
-"Eşti grasă rău, pe cuvânt. Ce-i aia? ai o problemă cu tiroida? Cu ce te tratezi, ciocolată?"
-"Băi, eu mereu am avut o vagă impresie că eşti gay. M?"
-"Eşti singura fată cu care m-aş căsători, chiar dacă ştiu că n-o să meargă pentru că suntem prea la fel/diferiţi amândoi."
Astea sunt doar indicaţii pentru un discurs mult mai lung. Oricum, estimez că n-o să se întâmple prea des, n-am o reputaţie foarte bună când vine vorba de onestie. Atunci vor zice Dare. Proastă alegere!
-"Hmm, dintotdeauna am vrut sa stiu cum se simt țâțele tale la atingere . May I? Ahahaha, of course I may, I bought The Rock and Chuck Norris and can I do whatever I want, bitch!"
-"Provocare zici? Here's my white hairy butt, take a good look at it"!
-"Uhm, I've missed the touch of your cookie, can I put hand? Binehânţeles."
Ok, this was a bad idea, I'd probably feel most of the breasts and most of the asses (not the small tits and the huge behinds). I'd probably punch some people the face, go for a kiss or two to finish the job (sa ne-ntelegem, punching and kissing persoane diferite) . Partea asta a planului mai trebuie lucrata.
Tocmai mi-am dat seama că unora nu am ce să le spun. Cât de ciudat, există oameni cărora chiar nu am ce adevăr să le spun în faţă pentru că deja ştiu ce cred despre ei. Nu vă lăsaţi păcăliţi, e de bine, niciodată nu spun unui om de dulce. Efectiv mă mir că am astfel de oameni în viaţa mea şi mă blestem că nu îi ţin mai aproape mai des. Frate-miu ar fi unul dintre ei, dar s-o lăsăm mai moale cu afecţiunea, I only love people from outside my family, bla bla. Şi vai! sunt chiar mai mult de doi oameni! Ok, o să le scriu.
Aşa, şi într-unul din plicuri ar fi un cec cu bani. Dacă urăsc respectiva persoană îi dau 100 de euro sau ceva similar, în scârbă. Oamenilor dragi le dau fix cât au nevoie să-şi plătească datoriile şi să facă excursia de vis în jurul lumii, în SUA, în Japonia, să-şi cumpere formaţia preferată, etc. Lui tata îi plătesc creditele, casa şi manoperă pentru finisarea etajului de sus, bani să nu trebuiască să muncească deloc, abonament pe o linie aeriană să vină în Amsterdam de fiecare dată când e în călduri, un antrenor personal şi un nutriţionist să aibă grijă de silueta lui, să-şi poată găsi pantaloni pe măsură, poate o maşină şi şofer personal, nasol că e daltonist, nişte ochelari uber cool, cei mai buni medici pentru prevenirea bolilor care stau să apară, un câine şi cam atât, că îi ajunge. Ah, şi o tablă de şah.
În celălalt plic ar fi partea cu adevărul din Truth or dare. Ce, credeai că scapi?

Acesta a fost cel mai lung text inutil pe care l-ai citit vreodată. Cărţile proaste nu se pun.

Fascinant să urmăreşti un om măcinat de nesiguranţă, bântuit de alter-ego-ul care încet încet pune stăpânire pe viaţa lui. La un moment dat, ajunge să ceară ajutor nemaiputând face faţă; se întoarce spăşit către oamenii care ţin la el - dacă mai există - mărturisind că e un monstru şi că nu mai poate trăi cu sine, vrea să se schimbe. Prinsesem mai demult un documentar despre cei dependenţi de pornografie, erau vreo doi subiecţi din UK filmaţi în fiecare zi pentru monitorizarea detoxificarii. Unuia îi plăcea pornografia de numa, văzuse tot ce era de văzut, nu mai avea ce să închirieze, le lua de 2-3 ori. Totuşi, încerca să se schimbe pentru că alţii i-au spus că nu e bine. Dacă eşti mulţumit de viaţa ta, de ce vrei să o schimbi? Şi mai ales de ce crezi că porţi vreo povară pe care trebuie să o mărturiseşti cuiva?
Patrick Bateman, un investitor de pe Wall Street pe zi, ucidea şi mutila femei noaptea. Ajunge să despice căpăţâna unui coleg că apoi să afle că toate crimele care ne-au fost descrise cu lux de amănunte nu au avut loc şi respectivul coleg nu era hăcuit bucăţele pe undeva ci zburase spre Londra. La urmă urmei, ce e rău în a avea tendinţe ucigaşe? Câtă vreme nu îţi materializezi metodele terapeutice, de ce ar trebui să afle şeful tău că i-ai imaginat o sută de sfârşituri, fiecare mai sângeros ca celălalt?
Cu toţii avem ierarhii, am fost învăţaţi chestiile astea, n-o să putem să ne dezvăţăm nicicând. Ordinea e cam aceeaşi pentru toţi: expunerea indecentă e chiar fun, injuriile nu sunt cool când îţi sunt adresate, bătaia e pedepsibilă cu închisoarea, mutilarea la fel, dar evaziunea fiscală e pedepsită mai aspru, chiar dacă nimeni nu şi-a pierdut o mână sau un picior, depinde doar suma. Dacă omori un soldat se numeşte război, dacă omori un copil eşti un monstru. Dacă omori 25 de oameni, te pun într-o celulă cu o cămaşă de forţă. Dar dacă toate astea sunt imaginate, ce anume ne face monştri? Faptul că Iisus a zis că nu e bine, că trebuie să fii curat şi în gând? Dacă-mi imaginam în clasa a 7-a că fac sex cu profa de istorie când îi vedeam dresurile rupte la catedră, eram un copil deranjat psihic? Dacă proiectez cu mintea roţile maşinii peste javra aia împuţită care latră la mine de 200 de metri fără motiv, te enervez, băi animal lover, îţi schimbi părerea despre mine?
Nu-mi trebuie medicamente împotriva demonilor, demonii sunt medicamentul meu. Îmi imaginez că îţi sparg capul de tejghea ca să nu încep să zbier şi să-ţi infing pumni în gură. Îmi imaginez că-mi bag penisul în toate găurile tale ca să mă răcoresc, doar atât, iau o pauză de la gândire, după 5 minute o să te respect iar şi tu nici n-ai să ştii ce s-a întâmplat. Nu vreau să-ţi stric ziua aşa că o să fiu politicos, dar n-ai să afli niciodată câte pule şi-a luat maică-ta în tot timpul asta în care m-ai călcat pe nervi. Sigur că m-am gândit cum ar fi să fac tot felul de nevoi pe tine, dacă m-ar tenta chestiile astea sunt convins că aş găsi niscaiva forumuri dedicate - sau Jason Statham.
Leave my fucking demons to myself, mate!

Fără complicaţii, fără regrete, fără lingering thoughts,
fără responsabilităţi organizatorice, să te chinui cu toate felurile de tâmpiţi care există,
fără datorii la bănci, fără nici un fel de datorii de fapt,
fără conversaţii epuizante de complezenţă care nu au nici un cuvânt în comun cu ceea ce se vrea a se spune,
fără prietenii de nevoie şi prefăcătorii ieftine,
fără maşină, soţie şi copii,
fără fapte de bine oferite fără a fi cerute pentru care te blestemi mai târziu (De ce dracu n-am stat în banca mea?),
fără conversaţii la coadă la ghişeu din care se nasc obligaţii şi vreo femeie care vrea să scrie o carte te roagă să-i repari calculatorul pentru că vrea să-şi înregistreze memoriile,
fără cadouri la ziua de naştere, paşte, crăciun, zi de nume,
fără dat de veste când eşti în oraş ca apoi să te chinui să jonglezi 48 de ore între somn, mâncare, traficul din Bucureşti şi prea multe persoane,
fără să oferi bani împrumut din proprie iniţiativă având încredere oarbă în oameni pentru că îi cunoşti şi pentru că iote, pe moment am bani,
fără eforturi financiare pentru excursii şi concerte stupide, trebuie să mâncăm,
fără scrâşnit din dinţi la vederea ei în braţele altuia sau la vederea ei arătând superb şi fericită sau la vederea ei arătând superb şi fericită şi în braţele altuia, unde cele trei "ele" nu sunt aceeaşi persoană,
fără femei în general pentru că sunt sămânţa diavolului,
no real emotion, just fake professionalism,
fără telefon, doar email,
fără ţigări şi cola care în cel mai bun caz te forţează să ieşi din casă în zilele ploioase când vrei doar să stai în fund şi să vezi filme.
Fără rude.

Într-o notă mai stabilă mental, a doua componentă a seriei este de fapt cea mai mare şi cea mai nobilă, fiind în acelaşi timp distractivă şi educativă. Am deschis eu două teste destul de banale despre filme, Movie scenes quiz, la care mă încăpăţânez să mă bag deşi memoria mea vizuală este îngrozitoare, Swiss cheese like. Needless to say nu am reuşit să fac cine ştie ce, dar uitându-mă la quiz leaderboard găsesc un indubitabil individ român care se intitulează mi_e_lene_7 care a creat câteva quiz-uri proprii, printre care şi Movie directors quiz. Suspectez că leneşul e o leneşă şi stă pe undeva prin *sferă (twitto-, blogo-, alterno-) hlizindu-se la disperaţii care se chinuie două nopţi să nimerească 85 de regizori din 99.
Foarte educativ testul. În continuare nu ştiu pe mulţi cum îi cheamă şi nici n-o să mă intereseze dar am prins un respect deosebit pentru unii doar găsindu-i în toate topurile posibile de pe internet: best directors, 100 best of all times, top 10, 15 directors to watch, talented directors today etc. Tot acum mi-am dat seama că n-ar trebui să mă numesc cinefil pentru că habar nu am şi că neapărat trebuie să urmez nişte cursuri specializate pentru că altfel n-am să îmi schimb niciodată perspectiva asupra unor filme mai vechi, fiind un copil al generaţiei xbox (că tot citisem despre Bryan Singer că s-a specializat în blockbuster-uri pentru generaţia xbox).
Învăţăturile sunt multe şi probabil unele or să revină în conştient când au ele chef, dar printre altele am aflat că:
-Akira Kurosawa a influenţat pe absolut toată lumea (de după el) şi e considerat de mulţi cel mai bun;
-Tarantino are meritul de a fi reinventat storytelling-ul de la Pulp Fiction încoace, dar cred că e supra-apreciat (prin comparaţie cu monştrii sacri).
-Roberto Benigni a făcut un film superb... şi cam atât.
- regizorii atipici, dacă s-ar putea spune asta, sunt fiecare propria lor categorie: Lars von Trier, Wes Anderson (care nu e în top, dar cmmon, Steve Zissou!), Kevin Smith, Darren Aronofsky; da, îmi dau seama că sunt contemporani cu mine, ruşine mie că nu cunosc pe cei mai mari.
- Billy Wilder a făcut o-to-nă de filme supertari şi a luat o grămadă de Oscaruri pentru ele
- câţiva tipi pe care îi ştiam mai mult actori decât regizori au făcut nişte filme extraordinare, Richard Attenborough, Sydney Pollack, Sidney Lumet. Nu eram complet ignorant, dar acum mi s-au deschis ochii larg.
-trebuie să văd neapărat filmele lui Tarkovsky, Kurosawa, Kim Ki-Duk, the-japanese-animator-whats-his-name Hayao Miyazaki şi în general filme mai vechi. Dar nu prea vechi, pentru că eu nu râd la Charlie Chaplin.

http://quizible.com/quiz/movie-directors-quiz/4317

He pulled it out to come on my face, I was unprepared and snorted his semen up my nose. We started making out and I sneezed his semen onto his own face. Probably grosser for him than for me, but not by much. permalink

Double facial! Recycled facial!

NEW ACHIEVEMENT UNLOCKED

Three words. Anal sex. Pinworms.