Întâi și întâi, repetă după mine: "Nu sunt centrul universului", de vreo 100 de ori. Gata, ai terminat? Hai că te aștept să-ți ștergi lacrimile de dezamăgire și continuăm.
 
 Acceptă ideea că Olanda e printre cele mai dens populate țări din Europa sau, dacă locuiești în București, ești că sardina într-o conservă zi de zi. Îmbrățișează ideea! Locuiești într-un oraș, așa că învață să te comporți ca atare. Autobuzul și metroul nu sunt sufrageria ta, așa că nu mai bloca intrarea pentru că ție ți-e lene să mergi mai departe - trebuie să îți miști derriere-ul până nu ți-l șutez eu la poartă (sau până nu ți-l arunc la coș, dacă you iz fine). Și pentru numele lu' dracu, dă-ți jos rucsacul ăla, campere, văd că ai venit la oraș să vezi cum e și acum te duci înapoi acasă, țărane.
 
 Alo, domnișoara? Da, tu, delicata dracului, după ce că lățimea ta depășește limita legală și nu pot să trec pe lângă tine, mai ești și ocupată cu scrisul unui sms chiar acum când toată lumea încearcă să coboare din tren. Da, știu că nu putea să aștepte, văd că ești foarte importantă, dar poate îmi dai voie să trec și eu să fac check-in? Mulțumesc. Nici nu vă imaginați câte parașute plutesc prin gările super aglomerate cu smartphone-ul în nas, mergând în zigzag. Mă bucur că fac un nou terminal al gării, dar până în 2020 e cale lungă, oi mai fi aici n-oi mai fi. Până atunci, trebuie să îndur toți dobitocii (cu sau fără smartphone) care nu știu să meargă pe o singură bandă, cum ar veni, și taie calea după bunul plac.
 
 Dragă domnule sau doamnă care mergeți pe stradă în fața mea pe două cărări și apoi vă opriți brusc: fuck you. Ești mai rău decât babele care merg cu viteza melcului (știu că e o dezbatere aprinsă aici, cu pro și contra înflăcărați), măcar pe alea pot să le depășesc. Dacă te oprești brusc în timp ce eu merg în urma ta, s-ar putea să te trezești cu dureri la spate!
 
 Bicicliștii ar merita un capitol special, dar nu vreau să le dau mai multă importanță decât merită, 'tu-le-n mama lor. În Olanda nici pietonii nu respectă semafoare sau treceri (asta am învățat prima dată când am pus piciorul în Hollandia), dar bicicliștii sunt de departe cei mai răi. Sigur i-am mai cyber-înjurat pe proști cu alte ocazii, care ori merg trei unul lângă altul și nu te lasă să treci, ori au puradeii că ataș și iar nu poți depășești, ori sunt bicicliștii ăia cu motor (am zis că cicliștii sunt cei mai răi? am greșit, toți scuteristii merg în iad) care își iau cu de la sine putere tot felul de drepturi suplimentare dar aceleași beneficii ca și cei cu putere mecanică. Dacă n-ar fi vremea frumoasă și toate fetele drăguțe pe biciclete, toată treaba asta ar avea mult mai puțin farmec. Și biciclitul e o mare parte din farmecul Olandei! Totul e ca un castel din cărți de joc, se poate face repede praf.
 
 Long story short, regulile de bun simț sunt: stai mereu pe dreapta la ascensor, nu tăia rândul, NU BLOCA DRUMUL, vezi-ți de treaba ta. Basically, be british.

 Nu înţeleg cum unii oameni funcţionează în societate fără cele mai de bază elemente de bun simţ pe care ar trebui să le ştie toată lumea. Ar trebui instituit un test, că tot avem examene la 10, 14, 18 ani, aşa ar trebui să introducem testul celor 7 ani de acasă.
 
 Materia pentru acest test trebuie să fie flexibilă iar profesorii să fie la curent cu ultimele noutăţi de pe piaţa bunului simţ, mereu schimbătoare, odată cu introducerea internetului şi a facebook-ului (observaţi cum le-am plasat strategic separat). După cum ne învaţă pe noi la şcoală, criteriile trebuiesc specificate concret şi să nu fie contradictorii, aşa că dualitatea conflictuală "părinţii trebuie să fie cât mai tineri pentru a fi familiari cu moda"/ "părinţii trebuie să aibă un dram de minte în cap" se poate rezolva fie prin subvenţionarea de la bugetul de stat a babysitterilor pentru părinţi foarte tineri, fie printr-o campanie masivă de informare în legătură cu era digitală şi toate problemele de etichetă pe care le generează - nu-mi dau seama care ar fi mai uşor realizabilă în Ro.
 
 Să lăsăm vrăjeala şi să trecem la treabă!
 

 1. Fiecare e liber să facă ce vrea cu Facebook-ul propriu, poate să folosească Farmville şi Daily Horoscope 20 de ore pe zi, de-asta a creat FB uneltele de Hide şi Ignore - internetul e plin de idioţi care se plâng de mărunţişuri fără să ştie cum să le rezolve, nu fi tu unul în plus.
 
 2. Răspunde la sms! Nu eşti obligat să răspunzi la telefon, eşti ocupat sau nu ai chef, înţeleg, se întâmplă tuturor. Dacă îţi ia o zi să dai reply la un mesaj, înseamnă că te doare-n cot de mine şi mă pui la coada listei, de vreme ce nu poţi să redactezi un amărât de mesaj în prima oră. Sigur că ai putea să fii ocupat, să fii foarte supărat, amâni pentru mai târziu, dar dacă-mi faci chestia asta de mai mult de două ori voi şti că eşti neserios.
 
 3. Răspunde la mesaj FB! Nu-ţi scriam dacă nu ştiam că intri des, aşa că nu te mai preface că eşti ocupat, te văd online! Cât de greu e să scrii câteva rânduri, chiar şi să zici că eşti ocupat şi nu poţi acorda întreaga ta atenţie problemei arzătoare cu care te-am contactat! La fel ca mai sus, dacă mă amâni de fiecare dată sau în mod convenabil "omiţi" să mai dai reply, nu e nici un dubiu că fundul tău e prea preţios pentru durerea pe care-o simţi pentru mine.
 
 4. Nu mă trata ca pe o scrijelitură într-o agendă super burduşită cu întâlniri superficiale, iar dacă o faci, nu te mira dacă şi eu te voi trata la fel de simplist. Dacă mă adaugi în program peste 3 săptămâni între două alte angajamente anterioare, ţine minte asta când vei constata cu stupoare că lumea devine din ce în ce mai rece şi impersonală, toate întâlnirile devin trase la indigo şi întrevederile cu aceeaşi persoană se răresc considerabil.
 
 5. Dacă nu ai timp de alţii, la rândul lor ei nu vor avea timp de tine mai târziu. Asta am învăţat-o pe calea cea dură.   

 6. Fără false politeţuri. Nu vreau să aud că da, sigur că vreau să ne vedem, vai, dar vezi, sunt ocupat vineri, săptămâna viitoare nu ştiu ce fac, hai că te anunţ eu dacă e, urmat de un ignore total şi nici un semn de viaţă. Lumea nu are decât de beneficiat de pe urma sincerităţii, dar bineînţeles că tu vrei să laşi uşi deschise, că aşa te-a învăţat mă-ta, poate o să ai vreodată nevoie de mine.
 
 7. Nu promite nimic cu jumătate de gură. Mai sigur ar fi "nu promite nimic" dar asta ar putea fi un pic cam radical, deci orice-ar fi plănuieşte în avans. Şi dacă foloseşti mereu fraza "nu promit nimic", să ştii că mă prind repede că eşti plin de bullshit. Cel mai important, nu promite cazare dacă nu o oferi pe bune.
 
 8. Nu mă invita în locuri şi momente în care eşti praf de la iarbă, pentru că nimeni nu poate avea o conversaţie cu tine decât dacă e la rândul lui high, ceea ce e o cerinţă nedreaptă pentru cineva care nu ştie în ce se bagă.
 
 9. Nu mă invita la nunta ta decât dacă mă vrei neapărat acolo. Dacă vrei să faci rost de încă o persoană să iasă la numărătoare, invită din foşti sau foste!
 
 10. Cere ajutor atunci când ai nevoie şi nu te aştepta să îl primeşti doar din priviri. Dacă refuzi repetat ajutor, mi-e destul de clar că te poţi descurca şi singur, aşa că data viitoare când o să ai nevoie, ajutorul meu nu vine de unul singur şi nici nu se va oferi din bunătatea inimii lui (a ajutorului, pe care l-am transformat într-o entitate de sine stătătoare). Descurcă-te.
 
 11. Nu te îmbrăca ca o curvă şi apoi să strigi "Porcule!". Dacă te prezinţi într-o bluză vaporoasă şi ai ţâţe imense, nu te mira dacă-ți admir chiloţii ieşind să ia o gură de aer din pantalonii în care pisicuța ta nu poate să respire o doamne asta nu trebuia să fie aici, cum am ajuns eu pe blogul ăsta, nici nu mă pricep la calculatoare.

M. voia să aplice pentru joburi în supermarket, pentru care avea nevoie de copii după actul de identitate. A luat bicicleta şi s-a dus în campus, unde xeroxurile sunt mai ieftine. Imediat cum s-a dat jos de pe bicicletă, şi-a dat seama că nu şi-a luat paşaportul de acasă şi n-are la ce să facă copie. După ce-a mai stat în bibliotecă vreo 10 minute căutând un scan după paşaport pe care să îl printeze, a găsit o copie ştearsă, dar nu s-a mulţumit cu ea. 
 M. s-a dus acasă şi a luat paşaportul, apoi a plănuit un traseu pe la 3 supermarketuri unde să aplice. Când a ajuns acolo şi-a dat seama că s-a dus degeaba în campus (did vs shoulda), pentru că există xeroxuri în fiecare supermarket. În fine, a cerut el un formular şi a început să completeze. Când a ajuns la SOFI number (nr de înregistrare la primărie, atestă că exişti) şi-a dat seama că a uitat numărul acasă, îl avea scris într-o agendă. N-a mai vrut să se întoarcă aşa că după vreo 10 minute de gândire intensă şi-a amintit cam care era numărul şi l-a trecut la ghici (a ghicit). A făcut destule copii de paşaport câte să-i ajungă şi apoi a pornit către următorul supermarket. După 10 metri pe bicicletă şi-a dat seama că a uitat paşaportul în xerox. S-a întors, din fericire nu l-a luat nimeni. 
 Două zile mai târziu, M. trebuia să adune actele pentru cardul european de sănătate. S-a dus iar în campus (unde printul şi xeroxul e ieftin); avea nevoie de adeverinţă de student, aşa că a trecut pe la International Office şi a cerut una. În drumul spre bibliotecă (300 metri depărtare) şi-a dat seama că a uitat portofelul la International Office. S-a întors şi l-a recuperat - în 5 minute nu apucase nimeni să-l observe. A urmat biblioteca unde şi-a făcut copii după buletin şi a printat cererea pentru card. Apoi s-a dus până în centru, la poştă, de unde să cumpere timbre. A cumpărat tot ce-i trebuie, a făcut şi un pic de pretend shopping în noul magazin H&M Man şi s-a dus spre casă cu gândul că într-o zi o să-şi permită şi el ceva de acolo. În drumul spre casă, a trecut pe la un supermarket să-şi cumpere de mâncare. A cumpănit mult (pentru că era împărţit între ideea de a continua cumpărăturile de austeritate sau să-şi facă de cap cu o prăjitură). Când a terminat, s-a dus la casă, unde a realizat că nu mai are cardul şi nu are cu ce plăti (banii cash fuseseră daţi pe timbre). A crezut că a uitat cardul acasă înainte să plece, şi-a cerut scuze şi s-a repezit acasă să-şi ia cardul (supermarketul era aproape). Cardul nu era nicăieri, M. şi-a adus aminte că a uitat cardul într-un aparat de xerox în campus. Din fericire mai avea nişte bani lichizi prin casă aşa că a putut să se întoarcă la supermarket şi să-şi plătească ce-a cumpărat. S-a întors cu ele acasă, a urcat în cameră, şi-a amintit că a uitat pâinea pe "bancheta" din spate a bicicletei, a coborât s-o ia şi pe-aia, a despachetat tot şi s-a repezit iar spre campus, unde a avut noroc să-şi recupereze cardul de la paznicul de gardă care se ocupă cu aşa ceva.

03:39. Mihai învaţă. Toată duminica a nins cu fulgi minusculi şi în faţa casei e un strat de câţiva centimetri de zăpadă, nu e destul nici să-ţi intre piciorul în ea. Totuşi, olandezii se comportă de parcă ar fi fost în Africa acum un an şi ninge pentru prima oară. Sistemul de transport pe care l-am ridicat în slăvi înainte e paralizat, nu ştiu în ce măsură dar ştiu că trenurile întârzie sau sunt anulate şi oamenii sunt blocaţi pe aeroporturi as I speak.
Ceea ce nu ştiaţi e că temperaturile mici şi zăpada fac un combo care alterează minţile unor olandezi. Spre exemplu, de 45 de minute nişte indivizi aruncă bulgări de zăpadă în geamurile sufrageriei şi grohăie în limba lor. Suspectez că e vreun spital de nebuni prin zonă de care nu ştiam. Geamul încă nu a cedat; am încercat să aplic psihologie inversă închizând luminile şi anulând orice mişcare, poate poate se plictisesc. Bineînţeles există şi posibilitatea ca înainte să plece să îşi încerce norocul cu un pietroi de pe-undeva. Momentan s-au reorientat către geamurile vecinei, însă nu înţeleg ce pastile au luat în ultima vreme care să le inducă iluzia că e amuzant să încerci să spargi geamurile oamenilor cu zăpadă, de la ora 3 până la 03:30. Oare nu au familii? Oare sunt oameni ai străzii? Oare au fost concepuţi prin sex anal? Sper să nu aflu niciodată răspunsurile.
Ca să nu credeţi că e un incident prea izolat, acum ceva timp, înainte de temperaturile extreme, un individ s-a urcat până la etajul 1, dracu ştie cum, ţinându-se de geamul meu, doar ca să ajungă la vecina de sex feminin; mai mult ca sigur a băut o bere şi jumate, i s-a urcat la cap în 3.4 secunde, i-a venit să se pişe şi tot ţinându-se a confundat erecţia pişărcoasă cu nevoia sexuală aşa că a regresat vreo câteva mii de ani de evoluţie imitând maimuţele ca să mă sperie pe mine - închipuie-ţi cum e să ai geamuri înalte de 2 metri, să nu stai la parter şi dintr-o dată să apară un individ în sticlă hlizindu-se ca o blondă proastă ce e.
Să mai menţionez şi noaptea în care câţiva indivizi au intrat printr-unul din restaurante şi au urcat la 1 pentru un motiv foarte important, să vandalizeze o cuşcă de pisici, să întoarcă un covor şi să dărâme o bicicletă, după care să încheie magistral cu nişte behăituri/sughiţuri şi poc uşa trântită. Atunci, mai mult decât actul de vandalism, de care nu-i credeam în stare, mai mirat am fost de futilitatea existenţei unor fiinţe umane chiar şi în ţările despre care unii ar spune că sunt mai civilizate.

Nu ştiu cum am ajuns să primesc newsletterul Sport.ro, nu pot să-i acuz de spam pentru că memoria nu mai e la fel de bună ca în tinereţe. Nici nu trebuie să îmi pun eu problema asta, Yahoo e destul de deştept (go figure) să identifice mailurile insistente şi cu titluri suspicioase şi să nu mă deranjeze cu mesaje în genul celor pe care le veţi vedea în rândurile următoare.
Eu de fapt nu am încredere în Yahoo. Îmi verific mail(urile) şi cont(urile) de spam de câteva ori pe zi - ok, asta rămâne între noi - de teama unor mesaje pierdute acolo. Pentru uşurinţă marchez toate mesajele noi ca fiind citite, printre ele aflându-se aproape zilnic un titlu boombastic de la Sport.ro. Am ignorat cât am ignorat dar într-un final mi-au captat atenţia şi am zis că merită un post, sunt aproape amuzante dacă n-ar fi triste.
Cât i-am dat eu de urmă, seria începe relativ nevinovat, “Romanii sunt niste salbatici!” Ce spun scotienii despre Romania dupa meciul Urziceni – Rangers! Nu-i problemă, de-astea sunt şi la ştirile de la televiziune, scandalurile sunt provocate de ei, se ştie. Apoi vine Jardel în scenă: Banel i-a lasat masca pe turci! Uite cea mai tare faza reusita de Steaua aseara!. Îmi aduceam aminte vag că Steaua a pierdut, oare cum i-a lăsat mască pe otomani, nu ştiu.
Să nu uit să vă zic, toate mesajele încep cu notificarea VIDEO, pentru amatorii de mârlănii şi senzaţii tari, trebuie să vii cu ceva concret, nu să fluturi cuvinte grele cu caps lock şi să abuzezi de semnele de exclamaţie, nu, asta e treabă de amator. Mereu trebuie să arăţi dovada, nene; în cel mai rău caz, arunci un IMAGINI SOCANTE pe care trebuie să-l asezonezi cu O nationala batuta cu pietre, jucatori lasati in sange de suporteri furiosi! ca să alunece mai bine.
Bineînţeles, există şi zilele bune, în care redactorii (sau editorul, habar nu am) e lovit de inspiraţie şi exclamă: VIDEO criminal!, MEGA HOTIE!!! sau DEZVALUIRE şi PORNO în aceeasi propoziţie; da, vorbim în continuare despre Sport.ro, ştiri sportive, nu?
Cred că e inutil să menţionez în punctul ăsta că din 22 de mesaje pe care am avut (ne)inspiraţia să le strâng, două nu, atenţie, NU se referă la fotbal. V-aţi revenit? La ce sport se referă de fapt, nu ştiu, poate reuşiţi voi să descifraţi, sunt primele două din următoarea listă delicioasă:

-Sparge baloane cu spatele! Ea este cea mai flexibila femeie din lume!

-VIDEO: EA are cel mai puternic san din lume! VEZI cum scoate dopul sticlelor de bere!

-VIDEO Alt scandal in Franta! O mare companie nu-l mai lasa pe Henry s-o ia in mana!

-VIDEO: Cel mai tare papagal care tine cu Steaua! VEZI cum il injura pe Bogdan Stancu!

-VIDEO / Ultimul hit in magazine! Cristiano Ronaldo face pipi si Kaka pe el!

-VIDEO: "Brad Pitt" Tudor are profesori buni! Vezi aici TOP 10 hotii la MONDIALE!

-VIDEO criminal! Vezi sutul care a spart poarta, omul si zidul din spate! La propriu!

-VIDEO incredibil! Gerrard si Beckham au DISTRUS un stadion! Vezi cum s-au provocat cei doi!

-VIDEO SOCANT: Tatal capitanului Angliei vinde COCAINA

-Asa ceva n-ai mai vazut! MEGA HOTIE!!! La Paris in barajul pentru Mondiale in Frant

*preferata mea, de departe, Henry nu mai e lăsat să o ia în mână, omfg wtf ffs!

**pentru integritatea dumneavoastră mentală, am făcut caps-urile mai mici, să nu fugiți pe dealuri masturbându-vă cu campania electorală erectă în minte

Cândva între 11 şi 14 ani mă mai lua tata pe vapor şi mergeam la Sulina, unde avea remorcherul treabă. Şi era distractiv, dacă stau să mă gândesc eu bine era cea mai mare distracţie de care aveam parte în vremea aia. Şi într-unul din drumurile astea, undeva aproape de Galaţi, ne-am împotmolit în mijlocul Dunării, pentru că era prea ceaţă să mai facem manevre. Şi lângă noi era un ditamai vas olandez, mult mai mare ca al nostru. M-a luat taică-meu şi un coleg de-al lui de toartă şi m-au dus lângă bord să strig la marinarii olandezi. Ei voiau să le cer zahăr, că să avem cu ce să mâncăm grişul dimineaţă, lol. Şi cu limba mea împleticită (totuşi făcusem un pic de pregătire în clasa a 4-a) le-am cerut foarte ceremonios "some sugar". A fost foarte amuzant, olandezii au fost foarte politicoşi şi ne-au dat un kil, după care s-au întins amândoi, taică-meu şi colegul, cu lăcomie: "Yes, yes, şugăr". A fost primul meu contact şi m-am simţit mândru, chiar dacă încă de pe atunci se dezvoltase un simţ critic în mine şi mi-am dat seama că aveam accent ciudat. Mândria, se înţelege, era cauzată de faptul că vorbisem cu străini, nu de vorbitul cu străini.

La BAC la engleză m-am simţit penibil. Pe bune, noroc că eram la două ore pe săptămână şi oamenii au considerat că ştiu destul pentru nivelul meu. Aşa că mi-au dat zece. A fost foarte dezamăgitor pentru mine, ce au zis examinatoarele vreau să zic. Vorbisem ceva de închisori şi la un moment dat m-a întrebat ceva ce n-am înţeles şi am replicat automat "Poftim?" şi n-am mai apucat să corectez greşeala, mi-am înghiţit-o şi aia a fost.

Probabil de-aia am şi avut un şoc în Olanda, mi-a fost foarte ruşine cu mine. Cu indicaţiile pe stradă sau în gară mă descurcam, erau două-trei fraze pe care oricum mi le repetam în minte, la ghişeu la fel. Prima dată am dat-o în bară la checkin la hostel, doamne să mă fi auzit! Mi-aş fi dat palme pe loc dar mândria mă împiedica. Săraca fată a trebuit să mă întrebe din nou ce dracu mi-a ieşit pe gură. Mă rog, am înghiţit şi de data asta (în sec, pervert) şi mi-am continuat călătoria. Sâmbătă când ne-am întreţinut cu Alex şi Kiran am fost mai cu băgare de seamă, deşi se vedea de la o poştă că vocabularul mi-e limitat. Cred că m-am uitat prea mult la filme americane, seriale şi stand-up, folosesc replicile auzite acolo şi altele nu-mi prea vin în cap. Nici o discuţie cu Mayuri şi Julia n-a avut mai mult noroc şi cred că m-au considerat antisocial (adică, mai mult decât sunt).
Apoi m-a oprit o tipă pe stradă aproape de Dam, era pilită rău, pe la ora 4, să mă întrebe de o budă. "Oh, where are you from? You have a funny accent". Grrr, ce căcat, trebuie să exersez dracului limba. Ce să o mai exersez, am şi plecat.

Şi, crap! Am avut emoţii când am dat IELTS-u, mi-a dat 7 femeia aia deşi m-am descurcat mult mai bine decât cu o zi înainte când exersasem cu Diana şi m-am şi enervat. Şi nici până acum n-am mai practicat nimic... a, mai era un tip care m-a întrebat în Victoriei de bilete. Da, astea sunt bilete de RATB.. da' eu ca boul nici n-am ştiut cum să-i zic că trebuie să composteze biletele. Nici atât cuvânt nu ştiu... nu mi-ar fi ruşine!

Mai întâi a fost începutul zilei ratat, fără antibioticele de dimineaţă, fără sculat devreme mers la muncă. Asta ar fi fost oricum problematic pentru că de la 5 la 7 sunt doar 2 ore.
A urmat apa caldă din Regie care e mai rece ca apa rece.
Apoi au fost prea puţin satisfăcătoarele replici Mihai <-> Dodo - vorbesc de parcă ne cunoaştem; totuşi miştourile între două persoane miştocare ar trebui să fie mişto. Mă rog, Facebook e la un click distanţă, în curând lumea se va trata de dependenţă.
Apoi am aflat ce altceva e la un click distanţă. "Feed a Child with a Click". Grup pe Facebook. Deci înţelegi? Acum văd legătura cosmică între grup şi "Can you vibrate as much as a sex toy?". Închipuie-ţi câţi copii din Africa aş fi salvat cu toate acele clickuri...

Uneori îţi vine să iei tot şi să pleci. Nu în Vest, acolo e haosul mai mare. Dar parcă ai bate deşertul mongolian sau continentul australian... doar aşa, să scapi de oameni şi toată prefăcătoria asta.

Credeam ca m-am vindecat.

These are important times, mate, we're involved in a new project, we're working on our Bachelor thesis, Roblogfest is coming up, we're even applying for a Master's programme, and you're still acting like the whining bitch you are, fucking moron!

Îmi pare rău că nu emit judecăţi pertinente despre evenimentele politice mondiale şi din propria cocină. Poate că jurnalist politic mi s-ar fi potrivit pentru că îmi imaginez că nu implică atâta mâncare de-aia maro ca, de exemplu, avocat sau public relations. Sau poate jurnalist urban, ceea ce-mi închipui că sunt cei care lucrează la Metropotam. Dar, pe de altă parte, ei se ocupă cu cool-turalizarea Bucureştiului, ei nu o fac din coolness, ci cu multă muncă, deci s-ar putea ca părerea mea despre ei să fie uşor deformată.
Regret că nu sunt publicitar. Până mea, nici măcar nu ştiu ce posturi există în publicitate, ştiu doar că aş vrea să lucrez "în publicitate", advertising, mai pe şmecher. Sunt întâlniri şi conferinţe una peste alta, eu le ratez sistematic. Există cursuri pentru începători, şcoli media, AdBreak, ADternativa, etc. N-am să o fac nici pe asta.
Îmi pare rău că nu am mers la cursul de bookbinding pe care pusesem ochii parţial pentru că e o chestie cool, parţial pentru că e craftsmanship, dude! Ce tare ar fi să îmi fac eu propria agendă de vis! Să releg cărţile alea roase de acasă! Eh, ar fi fost... n-a fost să fie.

Sunt multe chestii pe care am vrut să le fac. Şi vor mai fi, mă rog.

Tare-aş vrea să pot să fiu sarcastic fără patetism. Să zice lumea că "ai un dar, moşule". Să deţin un blog cu nume şmecher, să am un pseudonim de la 13 ani şi să fi fost în online din '91 primăvara. Să îmi fac un layout de blog de la zero (nu zic că n-aş face-o, da' mi-e o leneeee) sau să am timpul şi cunoştinţele necesare să îmi fac SEO la blog, să plictisesc mai mult de 100 de persoane zilnic. Da' mi-e lene.
Bă, în pană mea, vreau să mă scol de dimineaţă să mă duc să alerg în căcatul ăla de parc al Politehnicii, dar nu pot că mi-e frig şi e bad hair day şi ochii îmi sunt lipiţi (this is NOT a metaphore) şi atunci îmi zic că o las pe seară care când seară vine îmi pun curu pe scaun şi mă gândesc: alergat pe Dâmboviţa... vegetat cu o pizza în faţă... tough choice!
Parcă uneori ar fi mişto chiar să scriu numai înjurături şi să fiu atât de porcos încât oamenii plictisiţi de aceleaşi webloguri stupide să exclame orgasmic: Mamă ce mişto scrie porcu ăsta! şi să se aboneze şi să comenteze favorabil oricând mă cac pe vreo formaţie indie sau fac mişto de oameni muncitori sau dau muie virtuală oricărui nevalabil după standardele mele. Şi culmea, totul să fie la mişto, eu să fiu de fapt un individ foarte problematic de felul meu cu mine însumi pe sine mă. Dar ăsta sunt deja.
Sau în pana mea, să ies cel mai sexy microblogger şi să mă urc pe scenă fără să ştiu ce naiba să zic şi să se uite alţii şi mai chiorâş la mine, ăia mai geek mă caută repede pe net şi exclamă "Băăă, putză bleagă ăsta are doar 30 de followeri!" în timp de roşia putredă îi părăseşte căuşul palmei în zbor.

În schimb, se întâmplă alte lucruri. Mi-am ales tema de licenţă, which is always nice. Sună mişto, uşor abstract, chiar dacă e second choice mă declar armistiţial cu ea.
Depun dosare de master pentru master (nu căcat!) în ţara zambilelor şi a prostituaţilor. Să vă zic un secret: nu o să fiu acceptat. Dar voi speraţi şi pentru mine. O să devină mult mai interesant blogul de atunci încolo.
Iau rezultate la examene de engleză la care maximul este nouă şi eu iau notă Very Good User şi nu mă mulţumeşte. Bă, Speaking Evaluator, vezi că am codul tău pe TRF şi te caut şi vin la tine acasă peste tine şi tot neamu tău. Scrofiţa mi-a şi zâmbit în faţă.
Mamă, şi învăţ să programez, ştii? După un an şi 8 luni, se întrevede o rază de lumină, poetic vorbind. Tot junior sunt şi ceva îmi zice că tot junior o să rămân.
Planuri peste planuri, Roblogfest, stand up comedy, Depeche, Bestfest, eu vreau şi Placebo da' cine mă fute pe mine pe bani, târg de 8 martie, vise de Ibiza, dar deja divaghez pe lângă (that's right).

Şi după toate căcaturile astea, eu tot un sentimental imbecil am rămas. Aveam impresia că eu mă folosisem de ea mai mult decât ea de mine şi îmi tot purtam vinovăţia pe mânecă, închipuindu-mi că asta mă face mai sfânt. Numai ca să aflu că eu am fost cel folosit. Şi tot bou sunt, dar am mai zis asta, nu?

Mihai m-a întrebat azi dacă nu vreau prietenă. Că întrebarea asta avea şi un follow-up, că găsise el un site unde sunt o grămadă de utilizatori şi dau sfaturi detaliate despre cum să agăţi o femeie. Succes, mă băieţi.

Dacă ştie cineva să-mi zică ce vreau, să iasă în faţă. Ofer recompensă.

rayan (4:48:29 PM): deci
rayan (4:48:36 PM): 1 la mana esti un comunist
rayan (4:48:42 PM): inutile sunt mailurile tale
kapac(4:48:56 PM): de acord
rayan (4:48:59 PM): te invarti in jurul pomului, si nu ai nimic de spus
rayan (4:49:12 PM): daca rearanjez cuvintele celor 1000 de mailuri ale tale
rayan (4:49:16 PM): reiese acelasi lucru
rayan (4:49:32 PM): asa ca nu mai face tu pe legionarul si da drumul la mailuri pe grup
kapac(4:49:37 PM): care e problema ta sa citeasca si altcineva ce vreau eu sa zic?
rayan (4:49:43 PM): auzi
rayan (4:49:49 PM): ne aburesti cu aberatiile tale
rayan (4:50:06 PM): e grupul tau
kapac(4:50:25 PM): ia zii berbecare, ti se pare util raspunsu meu pt nourescu?
kapac(4:50:32 PM): ca facem un sondaj
kapac(4:50:37 PM): si intrebam mai multa lume
rayan (4:50:38 PM): mie unu nu
rayan (4:50:54 PM): si alta treaba...sunteti atat de penibili
rayan (4:51:03 PM): daca noi vrei sa-i facem un cadou secretarului
rayan (4:51:12 PM): ATENTIE!!!! CADOU!!!
rayan (4:51:18 PM): cadou nu inseamna bani
rayan (4:52:49 PM): Domnule Borcan...cu tine vorbesc
kapac(4:53:37 PM): pe ce te bazezi tu cand cenzurezi mesajele?
kapac(4:53:51 PM): ca 3 coaie nu ai sa zici ca esti diferit
rayan (4:54:08 PM): ce te poti astepta de la BORCAN
kapac(4:54:10 PM): nu injuram
rayan (4:54:11 PM): ?
rayan (4:54:22 PM): e fan Ceausescu mah
rayan (4:54:29 PM): si aici el reprezinta securitatea
kapac(4:54:31 PM): pula mea de ce nu raspunzi
rayan (4:54:40 PM): bah...comunismul a fost dat jos la revolutie
kapac(4:54:47 PM): el e un fel de scorsese security
rayan (4:55:11 PM): e un fel de lake
kapac(4:55:19 PM): au murit atatia oameni la revolutie degeaba pt ca pana si un grup de cacat la o facultate de cacat e condus de ceausescu
rayan (4:55:34 PM): ce vrei mah
rayan (4:55:41 PM): de aia nu dam noi inainte
rayan (4:55:49 PM): bah...ai auzit de :
kapac(4:55:50 PM): puterea asta te orbeste
rayan (4:55:56 PM): EXPRIMARE LIBERA!!!!!!
rayan (4:56:05 PM): daca asta e mesajul meu pt tine
rayan (4:56:09 PM): il pui pe asta
rayan (4:56:15 PM): ce putere mah
kapac(4:56:25 PM): marea putere a pulii ce ti-o da pozitia de moderator pe seria_aa
mihaiborcan (4:56:55 PM): haha, printez conversatia si mi-o pun in rama
mihaiborcan (4:57:00 PM): nu stiu ce faceti voi, eu mai si muncesc
mihaiborcan (4:57:14 PM): presupunand ca aveti timp de omorat si vreti raspunsuri, mai stati putin si va zic
rayan (4:57:25 PM): traieste mah
rayan (4:57:32 PM): Ceausescu traieste mah
rayan (4:57:34 PM): ce ti-am zis
kapac(4:57:41 PM): :))
kapac(4:57:54 PM): nu taiem nici noi frunza la caini
mihaiborcan (4:57:57 PM): sunteti oricum amuzanti, se holbeaza astia la mine ca de ce tot rade ala
rayan (4:57:58 PM): da
kapac(4:58:00 PM): stai linistit
mihaiborcan (4:58:15 PM): dar oricum, martea am impresia ca e open mic la Deko, sa mergeti sa amuzati si pe altii
kapac(4:58:21 PM): ar trebui sa le zici de ce sa rada si ei de tine
rayan (4:58:28 PM): bah intai invata sa scri
mihaiborcan (4:58:30 PM): asta nu stiu nici eu
mihaiborcan (4:58:34 PM): sa scrii, nu sa scri
rayan (4:58:42 PM): asta ca sa intelegi tu mah
rayan (4:58:45 PM): stai linistiti
rayan (4:58:49 PM): linistit
mihaiborcan (4:58:55 PM): au
rayan (4:59:06 PM): pana una alta fa bine si da drumul la mailul ala pe grup
mihaiborcan (4:59:13 PM): prea tarziu, a disparut de mult
mihaiborcan (4:59:22 PM): eu o sa incerc sa vorbesc fara mistouri, desi mi-e foaaaarte usor
rayan (4:59:34 PM): bah tu te asculti
mihaiborcan (4:59:44 PM): o sa plec de la presupunerea ca orice v-as zice, o sa vorbesc cu peretii pentru ca voi tot ca a voastra o tineti
rayan (4:59:45 PM): sau mai bine zis citesti ce scrii?
kapac(5:00:07 PM): ba muie pana una alta da drumu la mail
mihaiborcan (5:00:16 PM): ti-am mai zis ca nu se poate
kapac(5:00:24 PM): il mai trimit o data
rayan (5:00:25 PM): mai trimite-i mah mailul o data
mihaiborcan (5:00:27 PM): si daca nu stii sa vorbesti ai sa ramai cu fata la perete vorbind singur
rayan (5:00:27 PM): asa
mihaiborcan (5:00:32 PM): nu o sa las nici un mesaj, stai calm
mihaiborcan (5:00:42 PM): in seria AA, cel putin, exista cam 150 de oameni care au cam 149 de pareri diferite.
rayan (5:00:44 PM): bah tu esti tampit sau te prefaci
rayan (5:00:49 PM): asa
rayan (5:00:59 PM): si ce drept iti da tie sa pui ineptiile tale si pe asta nu
kapac(5:01:03 PM): iar te futi in cur singur
mihaiborcan (5:01:07 PM): bine, pa

În planul secundar al anecdotei noastre se află o seară chipurile de bucurie şi revedere, alcool şi desfrânare. O p*lă, nimeni n-a f*tut nimic. Dar acesta nu este subiectul povestioarei noastre, reprezintă doar backgroundul, ca o femeie cu ţâţe mari în costum de baie pe desktop.
Folosindu-ne de pretextul mai sus numit, am purces pe lungul drum al încărcării notei de plată cu licori studenţeşti, în speţă bere la halbă de jumate şi de un litru, cel care a spart monotonia fiind domnul cu cârlionţi, care comandă ceva similar ginului, dar fiind rapid categorisit ca fiind ghei, nedemonstrându-şi bărbăţia cu o halbă sănătoasă. Ceilalţi şi-o măsurau (halba) în faţa singurei fete disponibile, şi o.ce.fată! însă în zadar. Cât despre mine, îmi începusem seara cât se poate mai prost, realizând că unii invitaţi de vază nu ne vor blagoslovi cu prezenţa, rămâneam cu atât mai puţini pe metereze încercând să dovedim nota de plată. Pe scurt, dacă ar fi avut halbă de doi litri, mi-aş fi luat. Eu nu mă pricep la alcoale de-astea, sunt mai de la ţară, dar din oras, nu chiar de sub coada vacii, din păcate (ehehe, câte Mării aş fi violat eu în fân până acum).
Limitele la băutură îmi sunt ca niste rude îndepărtate: stau în partea cealaltă a ţării, le e bine pt că locuiesc la mare, mă cheamă să le fac o vizită în fiecare vară dacă sunt pe litoral, foarte rar vin în vizită la noi, de Crăciun dar mai ales de Anul Nou; şi când mă prind, mă fut la cap. În seara cu pricina, nevăzând nici urmă de alţi Borcani prin zonă, numai halbe si hălbuţe, am dat-o înainte cu alcoolul până când, culmea, m-am veselit.
În acest punct al istorisirii este esenţial de menţionat, în caz că sunteţi proşti şi nu v-aţi prins de mai sus din analogia cu rudele îndepărtate, că NU eram beat, nici măcar ameţit. Însă am atins acest prag (ameţeala) cam în acelaşi moment în care cântarul indica 2,25 litri (ha). Exact ca un orgasm, adică foarte repede, a trecut părerea bună pe care o aveam despre mine şi cei din jur revenind repede la capacitate intelectuală (irosită la) maxim(ă?). I was as sober as a judge (da' nu de-ai noştri, că nu mă risc) şi exact la fel am plecat din bar. Restul povestirii este irelevantă, v-o spun la o halbă în 5 minute cu altă ocazie.
Ajuns acasă am descoperit că tot ce v-am spus mai sus era un căcat şi v-am minţit cu neruşinare. Am adormit instant, parcă eram taică-meu venind de la birt după două de vin şi unu de ţuică (litri, normal). Pe la 2 sau 3, nu mai ştiu cât era, am avut o revelaţie care m-a şi trezit: se făcea că nu mai am geanta. Aruncă o privire fugară prin cameră, ia geanta nu-i geanta. Nu-i bai, îi dau eu de capăt mâine dimineaţă.
Dimineaţa prânzului a venit. E chiar dupa-amiază şi abia m-am sculat. Iată, geanta lipseşte. Ciudat de liniştit mă aflu, nebănuind nici măcar ce aveam în ea, sau mai bine zis neîngrijorându-mă în legatură cu conţinutul ei la momentul presupusei dispariţii.
Cu o întarziere de 2,5 h cauzată de partea a doua din Lord of the rings, am mers în barul cu pricina cu certitudinea că îmi voi recupera posesiunea. Cine putea s-o ia? De ce ar fi luat-o? Şi oricum, când ar fi avut timp să o ia? Cu siguranţă chelneriţa a văzut-o şi a luat-o punând-o la păstrare, nu?
Materii fecale. Nimeni nu ştia nimic şi se vedea că în fund îi doare. Am rămas surprins de asta, nici n-am ştiut cum să reactionez, să mă fi uitat mai bine pe sub mese, prin colţuri... nimic. Am plecat mai suprarealist decât intrasem, abia acum am început să îmi fac o listă cu ce am pierdut. Până acasă n-am terminat-o, pentru că aparent alcoolul afectează şi memoria de dinainte de accident.
A durat două zile până să procesez lucrurile bune şi cele rele, în speţă: m-a dus capul să nu pun actele legalizate în geantă, dar de ce PUII MEI căram biletele dupa mine? De ce nu am pus playerul în geacă, cum fac mereu? Ce căuta cartea acolo, doar nu citeam în seara aia?! De-ce-car-digipassul-cu-mine?ca azi să îl găsesc pe masă la birou. Ha.
În continuare mi se pare ca încă visez şi o să vină cineva la mine să-mi zică: you've been punked! Oh yeah? you've been stabbed!

Eu spun ca gandesc prea mult, *aici a fost un mesaj cenzurat de catre persoana la care se face referire* bleah.
Eu? Eu imi petrec serile de sambata spate in spate cu singurul coleg de camera care nu are unde sa se duca, pentru ca orasul de bastina e prea departe. Eu nu am unde sa ma duc pentru ca... ei bine, nu stiu. De ce nu am unde sa ma duc? Totul e o chestiune de alegere. Scuze pot gasi, dar niciodata impedimente. De ce nu beau si fut? De ce nu alerg de nebun, de ce nu sparg sticle intr-un bar, de ce nu ma dor picioarele de pe partie? De ce mi-am pierdut aseara geanta aseara si ma simt obligat sa ma pedepsesc pentru asta? De ce nu reusesc sa strang bani dar nici nu stiu unde se duc? De ce ma implic atunci cand nimeni nu da un căcat degerat si de ce imi pasa atunci cand nu iese cum ar trebui sa iasa? De ce perseverez cu aceiasi oameni goi, morti sau muribunzi, care parca s-au nascut asa? De ce ajung si eu unul dintre ei?
Vreau sa fiu mai prost. Vreau ca mintea mea sa functioneze rar si bine. In rest, mindless fun, crazy things, no regrets, alcoolizare cat cuprinde, zero atasamente dar multi prieteni atasati, vreau sa fiu zeu, vreau sa nu-mi pese si cu siguranta vreau sa fiu la capatul receptor. Vreau prieteni care sa dea, nu numai sa primeasca, vreau un blog porcos, caraghios si pueril, care sa faca vizitatori din niste cacaturi, vreau sa fiu ipocrit fara sa imi pese, vreau sa fiu dual, trial (?), iresponsabil si complet detasat si plin de noroc, in căcat! vreau sa fiu inecat in noroc si sa imi iasa mereu! Vreau sa fiu fotograf cu juma de norma, sa joc fotbal in fiecare saptamana, sa cochetez cu publicitatea si designul, sa fiu la cele mai pizdoase evenimente si sa fiu cautat dar sa nu raspund la telefon , din alte motive decat o fac acum. Vreau vointa aia pe care stiu ca o am, dar o vreau aici, in fata mea, in fiecare zi. Vreau sa ma scol dimineata daca am nevoie si sa pot sa-mi gatesc, deci vreau un aragaz.
Hmm, o dau in sf-uri, deci ma opresc aici. Consider this my wishlist.

Un post tocmai a disparut pentru ca am fost facut de kkt. Asta e, viata merge mai departe! Completam spatiul ramas liber cu acesta

-in acest moment o voi blestema pe profa de economie din liceu pt ca m-a confuzat pe viata in privinta semnificatiei cererii si ofertei-

Din punct de vedere economic, lucrurile merg bine, zic ei. Avem o rata de crestere de ţ%, puterea de cumparare creste ca dupa viagra (i'm guessing), toate astea se traduc intr-un fenomen simplu. Romanii cumpara.
Aici e si problema, romanii cumpara ORICE. Ceilalti romani s-au prins si au inceput sa le ofere orice-uri. Macar daca ne-ar oferi orice... Procesul asta deformat de vanzare cumparare s-a impamantenit fiind baza a ceea ce vedem in jurul nostru azi: multe, multe, multe albume de manele si muzica usoara sau {rock: Voltaj, Blaxy Girls, Keo, Directia 5.... moving on}, zeci si sute de magazine absolut inutile care vand exact aceleasi lucruri (termenul potrivit e kitsch), depozite cu facaturi gen Sir sau IDM sau depozitele din Galati, preaaa multe fast fooduri si shaormerii, magazine in-gro-zi-toa-re de cadouri, cu aceleasi si aceleasi idiotenii: sabii si cutite, brichete si bricege elvetiene, statui ale lui Buddha, VAZE si tricouri imprimate; reviste gen Playboy si Maxim care uita de unde au plecat (sau poate au ramas proaste), ziare de scandal si emisiuni de cacat culminand cu OTV, vedete despre care vorbesc pana si oamenii cu pretentii (insert here names to boost up traffic), bloguri de doua pence si-un scuipat care pun poze si stiri cu ante-numitele, garnisite cu stiri de-aiurea ("Asfalt in Vama!"), hi5 si pitzipoanca.org... discoteci de regie (mi-e si rusine sa le zic cluburi); la toate astea se adauga tot ce e de stat si nu poate fi contestat sau inlocuit: CFR, regiile de apa si electricitate, facultatile si invatamantul in general (slava Domnului ca Romtelecom si-a gasit concurenta), spitalele si policlinicile.
Bleah.

Partea a doua vă va purta pe meleaguri mitice, în îndepărtatul nord al unei capitale de legendă a unei tari fabuloase, conduse de Chel Impărat, aflată peste o mare si trei râuri. Si acest Impărat avea o fată frumoasă si proastă............... deci am fost în Băneasa, bă!
Am zis să mă integrez adoptând spiritul de turmă, într-o vineri seară care anunta reduceri de 70%, muzică, concert si cocktailuri gratis. Si poporul nu s-a dezis. După cum spune mai sus, cumpără orice, deci dacă le dai pe gratis garantat vor bloca străzile din Băneasa Shopping City formând coadă la un căpăcel de cocktail dubios de verde. Aha, era într-un căpăcel, nu mai mare decât dopul de Cola (ok, poate un pic mai mare).
Mie imi place să cred că Băneasa este totusi vârful de lance în materie de vestimentatie în sensul că dacă rămâi dezamăgit de 99% din magazine, cel putin 1% rămas reprezintă un număr rezonabil (eventual >=1) unde să îti satisfaci poftele. Însa de data asta, mai mult ca niciodată, mi-am pierdut răbdarea slalomând printre oi si pizde încercând să admir măcar o pereche de blugi sau de încăltări.
Ok, protest oficial: să vă fie rusine că produceti, sau importati, aceeasi marfă over and over again si din când în când schimbati colectiile cu ceva si mai oribil, negândindu-vă să produceti articole de vestimentatie frumoase si armonioase SAU să le vindeti la un pret rezonabil! Plus că numai la femei vă gânditi! ... adică, 70% din magazine sunt pentru femei, iar 70% din acele 70% (repede, Barbie, cât face?) sunt numai pentru pitzipoance!
Vineri seară, mai mult decât oricând, am fost dezgustat de fenomenul şopingăraiei la români.

Da' tot mi-am luat bocanci.

Si trebuia eu sa instalez Workplace, o aplicatie pe platforma IBM Filenet P8, versiunea 4.5 Aveam un ghid de configurare pentru 4.0, imediat a aparut 4.5, hai sa migram, sa reconfiguram. Si stai si instaleaza iar AE, CE si PE (neimportant), deschide consola de administrare a serverului si stai si configureaza. Asta implica atentie. Futu-i atentia-n gat, de 3 zile stateam la configurare si nu stiam ce era gresit, un coleg avea setari similare si ii mergea. Trebuiau modificate manual fisiere .properties, .Websphere, .xml, in cate doua locatii fiecare, cam asa. Si deschide aplicatia in browser, ce sa vezi, nu merge. Cauta eroarea pe net, gasesti eroarea pe net. Aplica rezolvarea pe care o zic aia pe forum, ca sa constati ca iar nu merge. Si apoi te opresti. Hmm, sa postez si eu un topic pe forum? astia zic ca au rezolvat problema si eu tot la ea sunt. Sa postez si sa par idiot? Hai sa mai incerc, poate am uitat ceva.
Doua zile mai tarziu, cu nervii intinsi, ma pregateam sa reinstalez tot mediul de dezvoltare, inclusiv serveru care, intre noi fie vorba, dureaza un pic, ca mai apoi sa-l reconfigurez. Si nush cum m-am gandit sa dau restart la server. Normal ca n-a mers, dar apoi m-am dus undeva unde am sters o adresa completa si am lasat numai aliasul, am restartat iar serveru, am reinstalat aplicatia, mai incearca o data in browser si da-i login. Si culmea, merge. Nu stiu ce i-am facut, nu stiu ce gresisem inainte si nu ma intereseaza.

Pe dob.ro, posteaza unu Alex Nicolescu un articol cum ca padurile tropicale au inceput sa se regenereze. Satul de stiri de valoare fix zero, i-am comentat aiurea, ca sa fiu luat in vizor de toti ceilalti comentatori care probabil au luat-o personal (oare lucreaza toti acolo?). De cate ori nu am citit in prese ca "planeta mai are xx ani in care se poate salva, dupa aceea va fi prea tarziu", apoi chestii de genul: incalzirea globala nu e asa grava pe cum se credea, alte chestii cum ca flatulenta vacilor cauzeaza efectul de sera global, etc. Apoi se vine cu un articol cu titlu evident. Padurile oricum se regenereaza, ideea e sa se regenereze mai repede decat sunt taiate. Logic ca se refac, planeta n-o sa moara, mai degraba vom fi eliminati noi.
"Potrivit cercetatorilor" mi se pare o laba trista de jurnalism.
Plus ca ce era misto la dob.ro erau smart commenturile si editorialele, mai rare in ultima vreme. Si tot eu sunt the bad guy.

Am vrut sa imi rezerv bilet(e) la teatru la Act, mi s-a raspuns (pe mail) ca nu mai sunt locuri pentru sambata (de miercuri am incercat). A adaugat sugestiv "poate data viitoare". Cred ca ma tin minte de luna trecuta cand am incercat cu o zi inainte de acelasi spectacol.

N-am reusit sa ma imbat anul asta si ma oftic. Mai ales ca acum sunt periculos de liber, nu am si nici nu vreau nici o scuza de proiecte si referate (ba mai am una). In schimb mi-am dat mare parte din bani pe examenul la IELTS, nu prea mananc, iau vitamine si dorm mai mult. Chiar si lista de "to do" se subtiaza. Oare mai stiu sa ma distrez? Asa, in general, e misto, chill, dar de Cola tot nu m-am lasat. Alex nu vrea sa iasa cu mine ca e gelos ăla.

M-am mobilizat cu licenta, centralizez lista cu profi existenti pentru ca, va vine a crede, nu exista cineva anume care se ocupa de licenta sau care iti poate da informatii oficiale, poate doar daca vorbesti cu decanul, dar si asa e tot din gura in gura, zicala populara. Voi invinge sistemul si voi absolvi. Abia apoi vine greul. Ce-o sa se intample cu toate lucrurile pe care am vrut sa le fac si nu am apucat? Dar ce-o sa se intample cu oamenii...

Aho, aho, prieten bun… Care stai pe mess acum… I-a opreste-te din scris… Si-asculta ce-am de zis… Chiar de esti cu DND… BE RIGHT BACK sau BRB… Sper sa nu imi dai ignore… Ca iti spun un plugusor… N-am intrat sa te stresez… Am intrat sa iti urez… La Multi Ani si fericire… Liste de id-uri pline!…… SARBATORI FERICITE!!

Ce-i drept, am cunoscut niste oameni interesanti. Am facut cate ceva, o noapte memorabila la mare, o noapte memorabila in oras, cateva momente placute, culmea, la tigara, niste zburat cu avionul si, singura realizare, am dat un examen de certificare si l-am luat. Romaneste.
In rest, nu am realizat absolut nimic. Ni-mic. Tot ce am urmarit sa ajung nu am ajuns, tot ce mi-am dorit sa am a ramas departe, persoana iubita este la ani lumina departare, in alta galaxie, sau poate ca m-am departat eu asa mult ca nu mai vad bine. Sunt un mare ratat, am zero idealuri atinse, la care se adauga un numar mare cu minus in fata la rubrica "Da-o-n bara pan-la vara" si iese ceva absurd, pe scara multimii Z. Toate chestiile alea care stau scrise frumos pe hartie s-au inmultit, asa e cand idealurile stau mult timp impreuna in aceeasi oala, se fut si fac copii. Am adaugat atatea lucruri pe lista de "to do" incat ma simt sufocat, dar mai mult decat asta imi ramane in gat nodul amar al neimplinirii.
Nimic.

"Grow a large beard", I said. And she cheered, not surprisingly.