Si iata ca am bifat si cel mai distractiv lucru pe anul asta, primul festival misto la care am fost vreodata. Daca nu v-am mai spus povestea, mi-am luat bilet la festival pentru ca era aproape ilegal sa dau cu piciorul la o asemenea ocazie, cand as fi putut sa vad atatea formatii care-mi plac in acelasi loc. Si dupa mici peripetii cu banii, am reusit pana la urma sa merg.
Ma gandeam sa scriu despre festival pana-mi vine mie (si voua) rau, dar hai sa va crut si sa va povestesc doar esentialul. Am dormit in cort, fara izopren sau sac de dormit, cu capul pe o chestie gonflabila folosita ca suport pentru bere, pe care am primit-o la festival, si cu picioarele in rucsac. Cazarea a fost partea proasta a experientei, pe care mi-am facut-o cu mana mea. Laolalta cu experienta belgiana, unde am descoperit ca barbatii sunt gaozari, avand ca activitati preferate aruncatul cu bere in public si dat foc la chestii - femeile erau ok. Si nu intelegeam o boaba din pronuntia omului de rand, si m-am chinuit mult si bine.
Concertele au fost bestiale si pot sa zic ca am fost la aproape toate pe care voiam sa le vad. Cele mai misto, in ordine cronologica (sa nu suparam pe nimeni, stiu ca multi artisti imi citesc blogul) sunt: Selah Sue, Justice, Wiz Khalifa, Bat for Lashes, Beirut, Birdy Nam Nam, M83, The Vaccines, Die Antwoord, Ed Sheeran, RHCP. Au fost si alte chestii misto, iar printre cele pe care le-am pierdut si pe care parca mi-as fi dorit sa le prind au fost Cypress Hill, Bombay Bicycle Club, Skrillex, Editors, Snow Patrol.

Daca ar fi sa va recomand ceva cu caldura, ar fi Bat for Lashes, care a fost extraordinar de tare, tipa are o voce magnifica si mi s-a parut teribil de rau ca la Lana del Rey cortul era neincapator si la ea era pe jumatate gol. Pe bune, suna de 10 ori mai bine ca pe album (si albumele suna prettttty goood):


Inregistrarile mele nu sunt foarte bune, gasiti Bat for Lashes inregistrat de mine aici.
Apoi, pot sa zic ca Justice a fost bestial, la egalitate cu Birdy Nam Nam, dar pe astia ultimii i-am vazut deja de mai multe ori si mi se par perfecti de fiecare data. No srsly, Justice sunt la fel de buni ca Fatboy Slim. Dovada:

Selah Sue a fost si ea un live act foarte surprinzator, mai ales pentru mine care nu ascultasem nimic pana acum. Needless to say mi-am downloadat deja toate albumele relevante si, la fel, suna foarte, foarte bine live - probabil a fost si mandria de-a canta in fata compatriotilor. Oricum, daca va duceti la Bestfest, n-o ratati:

Last but not least, romani, bucurati-va ca vine Red Hot Chili Peppers in Romania. Pe cat de asteptat a fost concertul, pe atat de rewarding a fost cand s-a intamplat intr-un final. Aveti mai jos doua videoclipuri, pentru comparatie (in primul o luam razna):


Dezamagiri? Foarte putine. Florence a cantat minunat, dar cam scurt si cam prea... profesionist? Ceva mi s-a parut ca lipseste, nu stiu exact ce. In afara de asta, e a doua oara cand vad The Kooks si, desi imi plac la nebunie, suna aproape la fel live, ceea ce nu e neaparat un avantaj, nu? Also, Dropkick Murphys si Jack White au fost ok si-atat, nu stiu de ce (si la ce) dar ma asteptam la mai mult.
Per total a fost o experienta muzicala extrem de satisfacatoare si satioasa - imi ajunge pana la anul!

 Chiar dacă v-am tot minţit că lucrurile merg bine şi mare parte din stresul cotidian a dispărut, încă mai rămâne starea de fond, ca un etern simptom pentru un ipohondru. Starea este caracterizată prin aşteptare, neîncredere, deficit de atenţie şi în general un moral scăzut. Mişcându-mă dintr-un colţ în altul al celulei mele, tot n-am reuşit să găsesc soluţia, dar încep să cred că am nevoie de un tratament şoc pentru a ieşi din cercul vicios.
 
 Pentru acest tratament am nevoie de un instructor strict (catholic school type), o reamenajare a spaţiului de locuit, mult junk food, un scaun confortabil, un monitor mai mare, un pic mai mult timp liber şi o stăpână căreia să-i slujesc drept sclav sexual. Să vă explic!
 
 Procrastinarea e cea mai serioasă problemă. Un fel de-a o combate este ca instructorul/instructoarea să mă lege de un scaun timp de 4 ore pe zi şi să fiu forţat să urmăresc câte două din filmele peste care s-a depus praful digital de-a lungul anului în care le-am tot strâns, 51 la ultima numărătoare. Am încercat de mai multe ori să mă reapuc dar inspiraţia nu m-a lovit până acum - chiar am început trei dintre ele, dintre care Bottle Rocket de vreo 4 ori, dar nu le-am dus până la capăt. M-ar ajuta şi dacă aş avea cu cine să le văd, ceea ce n-o să se întâmple prea curând.
 
 De ce n-am văzut filmele până acum? Pentru că mă deprimă. Însuşi gândul de a începe Breaking the waves, Funny Games sau Solyaris are potenţialul de a mă băga în comă. Fiind imobilizat în faţa ecranului ar rezolva parţial problema, dar ce poţi face după patru ore cu un Mihai deprimat, legat de un scaun? Exact, poţi abuza sexual de el, astfel împuşti doi iepuri dintr-o dată, poţi aplica pe cineva toate fanteziile ascunse fără restricţii, iar Mihai iese din starea de apatie generată de vizionarea filmelor - it's a win-win situation. Primim CV-uri la adresa redacţiei.
 
 Am nevoie de cineva care să mă scoată în fiecare zi din casă la alergat şi preferabil să alerge cu mine, pentru că e al naibii de plictisitor. Cred că perioada în care reuşeam să alerg constant a fost cea mai echilibrată de când mă ştiu aici şi trebuie neapărat să mă reapuc.
 
 Trebuie să călătoresc. Asta ţine numai de mine şi posibilităţile mele, dar tot nu reuşesc să o fac de unul singur, de vreme ce îmi tot spun că e prea aglomerat acum şi să o las pe mai încolo. După cum întrevăd eu problema, din februarie aş putea deveni brusc foarte liber, dacă nu mi-aş mai lua cursuri, dar probabil nu o să se întâmple şi în continuare voi fi prins cu şcoala. Tot ce pot să fac e să încerc să mă rup din rutină şi să mă urc într-un tren către Bruges. Mergi?
 
 Trebuie să renunţ la speranţă. Mi-e teamă de momentul decisiv, până acum am preferat să rămân cu un purice de speranţă, poate poate încă mai ţine la mine, poate nu m-a uitat de tot. Va trebui să pun punct melodramei imaginare cât de curând, pentru a mă putea bucura de celelalte lucruri mişto în viaţă, fie singur, fie cu ea. 

 Ultimul, dar nu cel din urmă cui în sicriul vechiului Mihai este plata datoriilor şi încheierea tuturor poliţelor pe care stau, ca un butoi de pulbere pe Titanic, putea exploda la un moment dat, acum e mult prea târziu, nu mai poate răni pe nimeni. Nimeni nu e mai vinovat de întorsura proastă pe care au luat-o lucrurile decât mine, eu fiind şi singurul care poate reechilibra balanţa. Ştiu ca sună brânzesc, dar cred că zic bine.
 
 Şi nu voi face bilanţul primului sfert de veac până nu voi rezolva lucrurile de mai sus (în privinţa sclavagismului sexual sunt flexibil).

 În Benelux e mişto să mergi cu trenul, mie mereu mi-a plăcut drumul Bruxelles Utrecht şi invers. Aşa de mult, încât am luat autocarul pentru o economie de 10-15 euro. Diferenţa a fost în detalii olfactive şi de familiaritate. Voi ştiaţi că în autocare internaţionale se descalţă doar acei oameni care şi-au pierdut temporar simţul olfactiv? Bomboana de pe tort au fost şoferii (era un super-erou şi un side-kick) care nu vorbeau engleză (nici olandeză? nici franceză? wtf, cursa era Amsterdam Paris) dar vorbeau cu spor spaniola cu toţi pasagerii crezând că e limbă de circulaţie universală. Au încercat să intre pe sens opus pe o stradă în Utrecht şi s-au pierdut în Antwerpen.
 
 Am mai fost în Belgia cu alte zboruri dar n-am petrecut niciodată destul de mult timp în aeroport cât să descopăr că bărbaţii se pupă. În zona Bruxelles Charleroi se practică un singur obraz şi, apparently, doar între bărbaţi.
 
 Îmi trebuie nişte experienţă în zboruri de noapte şi dimineaţă. Am plecat (îmbrăcat în costum, nu ştiu la ce mă gândeam) crezând că o să mă întind pe un scaun şi o să dorm în noaptea respectivă, în schimb am descoperit că sunt mic copil pe lângă profesioniştii care şi-au adus saci de dormit şi ştiau exact unde să se poziţioneze ca să nu fie călcaţi în picioare. Zic asta deoarece, pe la 4, uitându-mă la un serial, ridic capul la jumătatea episodului şi descopăr că sunt blocat din toate direcţiile pentru că deja se făcuseră cozi la trei birouri de check-in. A trebuit să văd încă un episod până să pot să-mi fac loc prin mulţime.
 
 Am dat multe ture pe la baie, din motivele obişnuite şi din altele, de vreme ce mi-am tot scos şi rearanjat bagajul. Cred că e tipic pentru mine să mă duc la aeroport cu două bagaje de mână când zice clar UN SINGUR BAGAJ DE MÂNĂ. Am scos un iepure din joben/bagaj şi până la urmă am făcut din două unul şi am trecut. Dar ideea mea în paragraful asta era că băile din aeroportul ăla put ca naiba.
 
 Un ultim sfat de la mine pentru tine fără număr chikalakachichicha este că nu ai niciodată prea multă mâncare când petreci noaptea în aeroport. Nu uita asta, flamandule!