Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around
Se afișează postările cu eticheta werchter. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta werchter. Afișați toate postările

 Când mă întorsesem de la Werchter, aveam o poftă incredibilă de concerte (pe lângă o faringită cumplită și piele arsă), poftă care nu a dispărut, doar s-a temperat după niscaiva calcule financiare. Dar cu ocazia asta am descoperit că un live bun poate să rămână cu tine forevăh și să-ți îmbuneze spiritul multă vreme după, ca de exemplu 3 săptămâni cel puțin (încă mai zâmbesc gândindu-mă la Bat for Lashes sau Birdy).
 
 Și apoi am început să meditez la toate ocaziile pierdute în ultimii ani, în mare parte pierdute motivat din lipsă de bani, dar au fost unele la care am fost prea leneș să cumpăr bilete la timp sau prea ignorant să aflu detalii, culminând cu vreo 3 concerte la care am avut bilete și n-am fost, da-mi-ar cineva palme. Așa că am deschis o foaie de hârtie și mi-am notat ce îmi doresc să nu pierd în viața asta, ca să nu ajung să regret șansele pierdute. În cazul meu, șansele pierdute sunt deprimant de multe, și nu ajută faptul că-mi plac foarte multe formații și artiști.
 
 Astea sunt live-urile pe care n-am să le mai pot vedea vreodată. Lista rateurilor începe ușor cu Michael Jackson, Will Smith, Lily Allen, pe care teoretic n-am avut ocazia să-i văd, dar ar fi trebuit să îmi creez oportunitatea, pentru că acum nu mai cântă și o să plâng după ei. Apoi vin LCD Soundsystem, care, fair enough, nu au fost în Europa (cred), dar erau extraordinari și mi-ar fi plăcut mult să-i văd - o să mă mulțumesc cu documentarul lor, Shut Up an Play the Hits. Concerte pe care le-am pierdut pe bune sunt George Michael, Leonard Cohen și The Streets, pe care chiar nu-i mai prind, din motive obiective gen droguri bătrânețe break-up. Sunt fericit că am prins, totuși, Faithless, în ultimul lor turneu înainte de despărțire - a meritat noaptea pierdută în gară.
 
 Și toate chestiile astea (plus altele) au inspirat lista din continuare, cu artiști pe care nu vreau să-i ratez înainte să se retragă, pentru că sunt extraordinari. Artiști ca Robbie Williams, Coldplay, Placebo sau Muse, pe care-i ascult(am) în cantități industriale și știm cu toții că fac show-uri geniale. Sper că Robbie încă mai cântă. Mai sunt și alții pe care i-am ratat deja, dar încă mai sunt speranțe, gen Kate Nash, Chemical Brothers, Snoop Dogg, Sara Bareilles, Gorillaz - ciudată combinație, nu? Cu toții au fost în Utrecht, Amsterdam sau București și nu mi-am luat bilet pentru că motive.
 
 Last but definitely first, mențiunile de onoare sunt Ză Prodigy, de care îmi amintesc cum salivam la poveștile de la Peninsula 200(?)8, Morcheeba, probably my favourite band (în componența originală), Foo Fighters, care-mi devin mai dragi pe an ce trece, și, tam-ta-da-daaam, Daft fucking Punk, ladies and gents. E cineva aici care nu vrea să vadă Daft Punk? X-ul e în colț dreapta sus, nu mai ai voie să citești blogul meu.
 
 Acu, știu că o să întreb degeaba, dar voi aveți vreun regret în materie de concerte? Sau vreo obligație sentimentală din copilărie, gen *ahem* BSB sau Spice Girls? No, srsly. 

 

  Si iata ca am bifat si cel mai distractiv lucru pe anul asta, primul festival misto la care am fost vreodata. Daca nu v-am mai spus povestea, mi-am luat bilet la festival pentru ca era aproape ilegal sa dau cu piciorul la o asemenea ocazie, cand as fi putut sa vad atatea formatii care-mi plac in acelasi loc. Si dupa mici peripetii cu banii, am reusit pana la urma sa merg.
Ma gandeam sa scriu despre festival pana-mi vine mie (si voua) rau, dar hai sa va crut si sa va povestesc doar esentialul. Am dormit in cort, fara izopren sau sac de dormit, cu capul pe o chestie gonflabila folosita ca suport pentru bere, pe care am primit-o la festival, si cu picioarele in rucsac. Cazarea a fost partea proasta a experientei, pe care mi-am facut-o cu mana mea. Laolalta cu experienta belgiana, unde am descoperit ca barbatii sunt gaozari, avand ca activitati preferate aruncatul cu bere in public si dat foc la chestii - femeile erau ok. Si nu intelegeam o boaba din pronuntia omului de rand, si m-am chinuit mult si bine.
Concertele au fost bestiale si pot sa zic ca am fost la aproape toate pe care voiam sa le vad. Cele mai misto, in ordine cronologica (sa nu suparam pe nimeni, stiu ca multi artisti imi citesc blogul) sunt: Selah Sue, Justice, Wiz Khalifa, Bat for Lashes, Beirut, Birdy Nam Nam, M83, The Vaccines, Die Antwoord, Ed Sheeran, RHCP. Au fost si alte chestii misto, iar printre cele pe care le-am pierdut si pe care parca mi-as fi dorit sa le prind au fost Cypress Hill, Bombay Bicycle Club, Skrillex, Editors, Snow Patrol.

Daca ar fi sa va recomand ceva cu caldura, ar fi Bat for Lashes, care a fost extraordinar de tare, tipa are o voce magnifica si mi s-a parut teribil de rau ca la Lana del Rey cortul era neincapator si la ea era pe jumatate gol. Pe bune, suna de 10 ori mai bine ca pe album (si albumele suna prettttty goood):


Inregistrarile mele nu sunt foarte bune, gasiti Bat for Lashes inregistrat de mine aici.
Apoi, pot sa zic ca Justice a fost bestial, la egalitate cu Birdy Nam Nam, dar pe astia ultimii i-am vazut deja de mai multe ori si mi se par perfecti de fiecare data. No srsly, Justice sunt la fel de buni ca Fatboy Slim. Dovada:

Selah Sue a fost si ea un live act foarte surprinzator, mai ales pentru mine care nu ascultasem nimic pana acum. Needless to say mi-am downloadat deja toate albumele relevante si, la fel, suna foarte, foarte bine live - probabil a fost si mandria de-a canta in fata compatriotilor. Oricum, daca va duceti la Bestfest, n-o ratati:

Last but not least, romani, bucurati-va ca vine Red Hot Chili Peppers in Romania. Pe cat de asteptat a fost concertul, pe atat de rewarding a fost cand s-a intamplat intr-un final. Aveti mai jos doua videoclipuri, pentru comparatie (in primul o luam razna):


Dezamagiri? Foarte putine. Florence a cantat minunat, dar cam scurt si cam prea... profesionist? Ceva mi s-a parut ca lipseste, nu stiu exact ce. In afara de asta, e a doua oara cand vad The Kooks si, desi imi plac la nebunie, suna aproape la fel live, ceea ce nu e neaparat un avantaj, nu? Also, Dropkick Murphys si Jack White au fost ok si-atat, nu stiu de ce (si la ce) dar ma asteptam la mai mult.
Per total a fost o experienta muzicala extrem de satisfacatoare si satioasa - imi ajunge pana la anul!

 

Arhivă blog

Label Cloud