De când mă știu sunt foarte confuz când vine vorba de viitor, asta pe lângă pesimismul definitoriu pe care cred că-l cunoașteți cu toții. Așa că speranțe mari nu am de la încercări, pentru că e întotdeauna mai bine să fii surprins plăcut decât dezamăgit. Însă chestiile pe care sper eu să le înfăptuiesc, cel puțin pe termen scurt-mediu, nu au nici un pic de SF în ele și în mare parte țin doar de mine.
Printre altele, îmi doresc să fiu sănătos. Nu genul de sănătate care se aruncă la toate zilele de naștere și revelioane până se devalorizează, ci vreau să nu am parte de răceli lungi și enervante, cum a fost din decembrie până la mijlocul lui ianuarie; vreau să pot continua cu alergatul și cu celelalte activități fără să mi se rupă un picior sau să am parte de vreo ruptură musculară; și-mi mai doresc să nu revină tâmpenia de boală care m-a măcinat un an întreg când am venit aici, că parcă viața e prea frumoasă fără să trebuiască să mă scarpin la minut.
Și dacă tot nu îmi rup nici un picior sau mână, de ce să nu alerg suficient de mult și îndeajuns de repede cât să devin "alergător" în adevăratul sens al cuvântului? În care caz inițierea va fi, bineînțeles, un maraton, care trebuie doar terminat, nu contează cu cât. Numai că nu sunt nici la jumătate, mai am mult de lucru până atunci.
Am un loc de muncă, călduț, ușor, care aduce bani. Aș vrea că asta să nu se schimbe până când nu sunt pregătit, adică până termin masterul. Că tot veni vorba de master, trebuie să îl termin anul ăsta (școlar), deci țineți-mi pumnii - nu că ar fi nevoie, tot eu trebuie să muncesc și să nu îmi mai instalez jocuri care-mi mănâncă săptămâni întregi!
Aia cea mai mare, dorință vreau să zic, e legată de ce-o să se întâmple după master. M-o lua cineva, nu m-o lua, eu sper din tot sufletul să ies din rahatul financiar odată pentru totdeauna și să nu mă mai gândesc niciodată la bani (bine, după vreun an...)
Nimic altceva nu e de o importanță majoră, mi-am mai stabilit borne de atins dar filmele și festivalurile nu sunt chiar esențiale, dacă ajung la Rock Werchter awesome, dacă nu, o să-mi pară rău și aia e. Nu zic nimic despre femei, că n-are rost. De-acum știu care mi-e norocul în dragoste.
Voi ce vreți să realizați?
Asta îmi doresc de la noul an. Asta și încă vreo câteva lucruri. Dulce, dulce-acrișoară răzbunare, pe care mi-o imaginez mereu înainte sau în loc de culcare. Cam o dată pe lună am niște momente de clarviziune (discutabil, ar putea fi foarte bine și încețoșări ale rațiunii) în care îmi imaginez foarte viu cum înfăptuiesc dulce crimă verbală împotriva celor care m-au refuzat.
Ele, căci despre asta era vorba și va fi mereu, fac parte dintr-un grup ilustru de fete sau femei (îmi păstrez dubiile) care mi-au cucerit inima într-un anumit moment și m-au transformat într-o cârpă fără nici un fel de gândire rațională, pradă hormonilor (nu mă refer la ăia sexuali) și imaginației paranoice care m-a mâncat pe dinăuntru, într-un glorios total de patru (4) ocazii.
Spun asta pentru că m-am trezit aseară, surfând printre aceste ciume bubonice ale amintirilor mele (plastic, nu?), că lucrurile nu stau așa de rău pe cât credeam. Pe când eu mă consideram un ratat emoțional și un rejectat majoritar de către sexul opus, iată că numerele mă contrazic și îmi oarecum ridică moralul (nu prea, dar hai) indicându-mi că doar aceste patru muieri, care dintr-o dată au devenit 5 (cinci) pentru că mi-am adus aminte de încă una, mi-au luat inima figurativă și au trecut-o prin mașina de tocat cu scopul de a o prăji și a o mânca alături de spaghete al olio e aglio, doar ca să o cace mai târziu în buda unui alt mascul cu care tocmai au făcut sex, mascul mai puțin arătos, mai scund și mai conformist decât mine.
Dar revenind, în cadrul imaginii de ansamblu, cinci este totuși un număr scăzut, fără să considerăm acele amorezări adolescentine care m-au mâncat aproape în aceeași măsură pe dinăuntru, dar în privința cărora n-am făcut niciodată nimic concret. Din nou apelez la cărțile aurii contemporane care sunt listele de Facebook pentru a descoperi care sunt aceste persoane, care, n-o să vă vină să credeți, dar nu sunt aceleași de pe lista cu femei pe care aș fi vrut să le fut (această listă este mai degrabă o serie de enciclopedii). Susnumitele infatuări pubertine sunt - aleluia - în număr de trei! (dacă am șters pe cineva de pe Facebook, nu mai există, acea persoană nu s-a născut)(pe bune, nu mai țin minte)
V-am purtat ca într-un rollercoaster printr-o sumedenie de păsărici fără să înțelegeți nimic, dar trebuie să realizați că asta are un efect terapeutic. Simpla singurătate a făcut minuni pentru mine, mi-a permis să reflectez la tâmpeniile spuse și nespuse, terapia prin blog e doar un adaos pentru a-mi limpezi mintea și a-mi exorciza nu demonii, că nu sunt chiar așa teatral, dar niște chestii de-astea mai mici. Și conversațiile pe care le port în mintea-mi atunci când nu dorm nu sunt tocmai răzbunări, sunt mai degrabă utopii conversaționale - reprezintă pentru mine ceea ce ar ieși dacă Linklater ar fi făcut Before Sunset ca un thriller cu două personaje mult prea cinice (mă mai gândesc la comparația asta). În cap îmi rulează două benzi simultan, una din ele merge pe un fir în care eu cer explicații pentru comportamentul absolut idiotic pe care femeia/fata l-a avut, în același timp evidențiind toate erorile situaționale în care ne-am îngropat și admițând partea mea de vină fără să-mi cer scuze, apoi continuând cu niște cuvinte extrem de dure care să exprime fără voal ceea ce simt eu chiar și după luni/ani de la evenimentele cu pricina, ca să fie clar cât de puternic au influențat un biet muritor care a intrat în calea lor și cât de lipsit de speranță și plin de cinism m-au făcut. Al doilea fir are menirea de-a tempera pe primul, spunându-mi împăcat că sunt foarte puține șanse să mă mai întâlnesc cu persoana respectivă vreodată. Apoi mă mai învinovățesc puțin pentru greșelile făcute și poate adorm, cu un gust amar.
Cel mai mult urăsc să fiu ignorat. Și după atâta timp tot nu înțeleg de ce.
Nu sunt un om cu experienţă. Nu am avut nici pe departe o viaţă palpitantă, nu am o căruţă de amintiri memorabile, nu am avut parte de multe relaţii de însemnătate. S-ar putea nici să nu ştiu ce-i aia iubire, pasiune, determinare, fericire, suferinţă, sau cel puţin nu am avut parte de ele în măsura în care îi inspiră pe alţii să creeze opere nemuritoare, povestiri, simfonii, canvasuri, poezii. Dar am avut parte de un lucru: ocazii.
S-ar putea ca o viaţă să se măsoare în ocazii ratate; vorbind din postura de inginer ratat, sună foarte plauzibil. E foarte probabil ca un alt indicator obiectiv să fie determinarea cu care trăieşti pe parcursul vieţii, un lucru pentru care-aş da o avere (de-aş avea-o). Vreau ca un cunoscător al psihologiei umane să îmi spună că există o metodă de măsurare a determinării unei persoane de-a lungul vieţii - în acest caz, aş face tot posibilul să îmi îmbunătăţesc scorul pe zi, lună, an ce trece. Dar nimeni nu contorizează, aşa că eu îmi spun mereu că determinarea poate începe de mâine, azi mai pot pierde un pic de timp.
Determinarea de a invalida întregul prim paragraf mi-o doresc. M-am săturat de ocazii ratate, să mă identific în articole precum acesta, ba mai rău, să realizez că ipostaza de pre-adult mă flatează de fapt. E mai degrabă o pubertate târzie (s-ar putea ca şi blogul să contribuie la starea de faţă) în care mă complac să rămân, dar o adolescenţă fadă, fără fete, fără distracţii şi fără prieteniile cu care ar trebui să rămâi toată viaţa.
Perioada de glorie a adolescenţei mele a fost în facultate, în primii patru ani. Am petrecut studenţeşte, am iubit, am călătorit, chiar şi numai până la mare şi munte, am învăţat şi am şi muncit. Ca într-o dramedie americană, la sfârşitul liceului, în cazul meu facultatea, m-am trezit că nu ştiu ce vreau să fac şi am intrat în panică. Aşa că iată-mă aici.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine vârsta care-mi dă fiori e 26. Motivul e foarte simplu, Euro<26. Poate că e prea târziu, dar îmi doresc să nu mai dau cu piciorul ocaziilor care mi se prezintă, chiar dacă, fără deciziile pe care le-am luat (sau lipsa deciziilor) n-aş fi fost aici. În continuare nu ştiu pe ce lume mă aflu şi nici încotro mă îndrept, dar ştiu ce vreau să fi făcut până la vârsta asta şi, din fericire, încă mai am ocazia.
Bine, puteţi să-mi scoateţi ochii în timp ce-mi urlaţi în creier: Trăieşti în Olanda, una din cele mai mişto locuri din lume, ai o viaţă de student şi destui bani la îndemână, eşti mai norocos decât majoritatea oamenilor pe care-i cunoşti! Dar sunt atâtea lucruri pentru care vă invidiez, experienţa Erasmus si curajul, persoana iubită care să fie mereu acolo, o slujbă ideală care să-ţi ofere satisfacţii imense, pasiunea pentru chestii mai presus de fiecare dintre noi, optimismul cu care priviţi viaţa drept în nas, ironia sau pur şi simplu puterea de-a fi de unul singur fără regrete (abilitate pe care eu mi-am pierdut-o recent). N-am să pretind că sunt optimist sau sociabil, în schimb voi face tot ce-mi stă în putinţă să nu fi trăit o viaţă rarefiată până la 26 de ani.
Mai am 7 luni.
Ştii că aveam un pic de split personality şi vorbeam cu mine însumi. Nu prea îmi dădeam sfaturi, aveam doar un evil imaginary stupid cloned Mihai care mă critica pentru toate prostiile făcute - chiar deunăzi m-a certat după ce un client a trebuit să-mi arate unde să pun vinul pe raft. Un client! era să intru în pământ de ruşine.
La un moment dat am încercat să mă despart de siamezul himeric şi atunci te-am inventat pe tine. Mint, tu deja exişti, dar am încercat să vorbesc cu tine. N-a mers prea bine, pentru că mereu ai o privire rece şi mă cerţi când te contrazic, de-aia mă simt foarte nelalocul meu când greşesc. În schimb, tu n-ai mai plecat, ai rămas prin preajmă.
Din când în când mă trezesc în mijlocul unei activităţi dubioase şi mă gândesc: cum ar fi dacă m-ar vedea ea acum? o întrebare cu siguranţă mult prea serioasă pentru a merita un răspuns, dar orice-aş face, încerc să îmbunătăţesc situaţia, poate poate-aş apărea mai bun, mai mare, mai tare în ochii tăi. Am ajuns până în punctul în care (cultura pop, bat-o vina) învârt braţele în jurul meu să fiu sigur că nu e vreo persoană invizibilă în jurul meu, ca-n Hollow Man.
Şi-apoi mă gândesc că o astfel de viaţă duc toţi, banală, plictisitoare, fart-smelling, belly-rubbing, feet stinking, tuturor ni se întâmplă lucrurile astea. Dar în general eu sunt un om bun, nu? Reciclez sticlă şi plastic, uneori zâmbesc sub mustaţă, îmi sun familia din când în când şi le povestesc despre mine; vreau să citesc, zău că vreau, dar internetul e de vină, nu eu; atunci când e prea mizerie fac curat şi spăl vasele, nu am scheleţi în debara, nu apreciez scat porn sau fucked up shit, îmi iau notiţe despre cum să îmbunătăţesc viaţa mea şi a altora, ştii că mă străduiesc şi din când în când te mai caut - foarte rar, totuşi, pentru că nu-mi face bine. Ştiu că sunt un om bun şi nu mă îndoiesc că, dacă îmi dai târcoale folosind vreo poţiune magică ce te transformă în spirit fără să te pot atinge, te-ai convins de asta deja. Sper totuşi că închizi ochii când mă duc la baie, because that stuff is private!
Indiferent de traseul pe care l-am ales eu în ultimii ani, am putut să observ destul de clar tendinţa unor oameni dragi de a pleca din ţară definitiv, din motivele prea bine cunoscute şi super-clişeice. M-am oprit din a mai pleda pentru rămânerea în ţară (fără legătură cu decizia de a da la master), aşa cum n-am mai fost radical nici în privinţa fumatului - oamenii vor face mereu ce vor, nu ce crezi tu că e mai bine pentru ei (sau pentru tine).
Ei au plecat, ei încă mai pleacă şi unii vor pleca. Chiar dacă toată suita asta de emigrări m-a deprimat teribil, la fel ca şi plecarea mea (observaţi că nu folosesc acelaşi cuvânt, emigrare), e şi mai trist faptul că acum sunt aici şi mă simt mai departe de ei, prin comparaţie de cum era în România. Nu am recuperat nici unul din prietenii pierduţi (culmea, suntem în aceeaşi ţară) şi i-am scăpat printre degete pe alţii, rămaşi în urmă.
Însă îmi place să mă gândesc la mine ca la un pesimist paradoxal. E de rău, e groaznic, mă aşteaptă vremuri sumbre şi nu pot să mă consolez cu gândul că ar putea fi mai rău. Dar ştiu că undeva cândva departe o să fie de bine - ceea ce e clar o amăgire cruntă, but stick with me. Tărâmul acesta magic la care visez eu când sunt high când beau este România. Singura necunoscută este cea temporală.
Eu vreau şi sper ca toţi oamenii cool şi interesanţi şi dragi mie să se întoarcă în România, unde o să fiu şi eu, iar toată lumea o să fie extaziată de direcţia în care a luat-o ţara şi poporul. Am merge la bere şi am râde de vremurile dubioase când Becali era pe primele pagini ale ziarelor şi toţi politicienii se certau şi votau fără să cunoască legile supuse la vot, când toate clişeele de litoral se vor reseta şi nu se vor mai plânge oamenii de Mamaia că e plină de manele şi Vamă că s-a stricat; când "Let's do it, România" nu va fi subiect de miștouri şi printre românii din străinătate ("Mamă ce proşti, să strângă după alţii!"), când vor apărea ştiri în presa occidentală cu altceva decât ţigani şi hoţie.
Însă astea nu sunt de ajuns, pentru că nu sunt cuantificabile. Software engineering m-a învăţat că trebuie să ai metrice pentru orice lucru pe care îţi propui să-l construieşti, aşa că încerc să evaluez care e cea mai bună măsurătoare a evoluţiei României în următorii 20 de ani. Am şi o listă.
-una destul de subiectivă este existenţa autostrăzii Bucureşti-Galaţi - that would be a treat! Atunci când Galaţi va fi suficient de dezvoltat pentru a justifica o autostradă sau când în sfârşit se vor construi autostrăzi într-un ritm decent cât să ajungă şi la Galaţi (sigur e foarte jos pe listă), m-aş gândi serios să revin în ţară.
- când Google Street View va avea acoperire în România, din nou în zonele de interes precum Galaţi şi Bucureşti, voi şti că ţara noastră a devenit destul de importantă şi suntem pe harta marilor producători de software
- când Iliescu va muri. Când Năstase, Vadim, Videanu, Vanghelie, băgaţi şi Băsescu dacă vreţi, nu vor mai fi în poziţii de putere, când poate vom produce politicieni de care să nu ne fie scârbă, precum Obama sau Isărescu.
-când sistemul feroviar va fi destul de dezvoltat încât ar fi comparabil cu cel din Olanda, atunci aş veni mult mai des cel puţin în vizită, de plăcere. Comparaţia s-ar putea să nu fie cea mai bună, de vreme ce ţara e mult mai mică şi se face naveta în mod frecvent, dar măcar condiţiile de transport şi vitezele să fie la fel.
-când România va avea universităţi în Top 100 (cer prea mult? Top 200?) Shanghai, atunci vom şti că e safe să te întorci. Din păcate chestia asta n-o să se întâmple nici în 50 de ani.
- tare-aş vrea să văd cum Esquire Ro va depăşi ca număr de cititori pe Cancan şi Libertatea, that would be the sweetest sight to see.
- atunci când România va putea organiza un turneu de fotbal, chiar şi în colaborare cu un vecin, fie el european sau mondial (să fim serioşi), atunci muuuuulte lucruri se vor fi îndreptat în direcţia în care sperăm cu toţii.
- nu în ultimul rând, atunci când Let's do it, Romania n-ar mai fi necesar, pentru că nu sunt destule gunoaie de curăţat (din nou, mă gândesc la Olanda, unde o astfel de acţiune n-ar avea sens), atunci cu siguranţă voi vrea să locuiesc în ţară.
Ideile mele se termină aici. Ar fi drăguţ dacă aţi contribui şi voi, dar ştiu că n-o s-o faceţi, sunteţi departe şi nu aveţi nici un gând de întoarcere. Ne vedem în vacanţe... poate.
Într-o săptămână ce a intrat în istorie şi i-a lăsat pe biologi mască, întreaga cultură globală de tutun a fost extirpată de pe faţa Pământului de un virus misterios. Autorităţile au descoperit că virusul a fost sintetizat în laborator de un individ de cetăţenie română adus la pragul nebuniei de către fumătorii din jurul său. Acesta a cauzat pierderi materiale de sute de miliarde de dolari şi pierderi în locuri de muncă de ordinul a câteva milioane, de la cultivatorii care îşi hrăneau familia din asta şi până la marile companii de tutun care încă nu au emis comunicate de presă, pentru moment bazându-se pe stocurile personale. Unul din cei mai respectaţi medici chirurgi din Statele Unite a fost citat spunând: "Mi-au luat pâinea de la gură. Dar nu-mi pare rău". Încă nu se ştie ce-a vrut să spună cu asta.
O veste de asemenea anvergură a scindat presa în două. Marea majoritate a deplâns pierderea unei familii de plante şi impactul pe care l-a avut asupra economiei globale, însă foarte puţini au pictat un tablou al viitorului nu prea îndepărtat, în care lumea ar rămâne fără ţigări. Ce ar face, s-au întrebat televiziunile, ziarele şi blogurile. Cu ce va fi înlocuit tutunul? Cu siguranţă nu poate fi lăsat un gol, 1.22 miliarde de oameni nu îşi vor găsi brusc o nouă ocupaţie pentru pentru cele câteva ore petrecute zilnic cu ţigara în mână. Marijuana fiind ilegală, opiumul la fel, cannabisul idem, lumea se tot întreba ce va urma. Un singur ziar de provincie, pentru câteva mii de oameni, a publicat un articol lăudând iniţiativa nebunului şi prevestind că speranţa mondială de viaţă va creşte iar oamenii vor fi mai sănătoşi per total. Autorul articolului a fost concediat de la Viaţa Liberă după ce s-a aflat că era prieten din copilărie cu făptaşul "crimei secolului", după cum fusese numită.
Oamenii au avut reacţii diferite, toate implicând grade diferite de stupoare. Militanţii anti-tutun s-au bucurat în linişte, cel mult au dat o petrecere cu nişte suc şi bere într-un subsol, pentru că, la urma urmei, rămânea impactul financiar. Nimeni nu s-a bucurat pe străzi de frică să nu fie luat la bătaie de un grup de fumători irascibili.
Nimeni n-a putut împiedica explozia preţurilor stocului rămas. Tutunul a devenit o marfă de contrabandă de lux. Aproape instant toate cartuşele rămase au fost cumpărate de cei mai bogaţi oameni ai planetei, care şi-au făcut provizii pentru a le ajunge o viaţă. Cei din conducerea companiilor au încasat banii şi-au fugit pe unde au apucat. Până să se dezmeticească oamenii de rând, aproape că nu mai existau ţigări. Ar fi făcut şi revolte, doar că nu mai era nimic de furat. Printre țările cele mai puțin afectate s-au numarat Olanda, UK și surprinzător Jamaica.
Despre fumători, se poate spune că au primit vestea cu bine. Adolescenţii şi puştii teribili au găsit repede alte lucruri cu care să-şi afirme rebeliunea, opium, cannabis şi, bineînţeles, cânepă. Fumătorilor înrăiţi nu le-a picat prea bine. Unii dintre ei plănuiau să renunţe de ani de zile şi eşuaseră în câteva rânduri, aşa că şi-au spus: Dacă nu acum, când? În săptămânile de după "incident", parcurile erau neîncăpătoare de indivizi care îşi epuizau frustrările cu 15 minute de alergat şi 10 de tuşit. Încet încet, şi-au revenit. Au fost şi unii ajunşi la marginea facultăţilor mintale: oameni mergând zi de zi pe stradă din om în om, cerând o ţigară, implorând, plângând. După două-trei luni şi-au revenit şi ei, dar au rămas cu sechele pe viaţă. Vama Veche n-a mai fost niciodată la fel.
Vinovatul pentru toate aceste fapte a primit într-o zi o vizită în închisoare. Era o fostă prietenă din tinereţe, fumătoare înrăită, motivul pentru care el dezvoltase virusul - voia să o ajute. S-a uitat la el timp de 5 minute fără să spună nimic, apoi a plecat.
Două zile mai târziu, a fost găsit mort în celula lui, fusese otrăvit.
În spiritul ultimelor zile în care am navigat între topuri de filme şi cărţi, liste peste liste, IMDb Top 250 nelipsit, 101 cărţi de citit într-o viaţă, la care s-au mai adăugat şi eternele mele liste TO DO (acum am două, lol), amorul artei mi-a cerut să fac un top al femeilor.
Şi eu am zis: Băi, eşti deştept! De ce nu, până se spumează carnea asta am timp să schimonosesc nişte criterii. Nimic mai simplu, zic eu după care cad pe gânduri aproape să adorm. Topul ăsta va fi subiectiv. Dar topurile sunt în general făcute de cineva, nu? Majoritatea decide, ca pe IMDb, nu? În cazul meu e 100% deci nu-mi fac probleme.
Am cunoscut la viaţa mea femei superbe. Nu am avut femei prea multe, dar de cunoscut am cunoscut dintre cele mai faine exemplare. Voi continua în a le numi femei, indiferent de vârstă. Nu toate femeile superbe m-au mişcat. Nu toate fetele care mi-au făcut inima să tresalte ar putea fi numite superbe de oricine. Însă pot spune fără dubiu că au reprezentat punctele de vârf ale vieţii mele, nici o reuşită ce-mi aparţine nu merită amintită dacă din peisaj nu face parte şi ea.
În urma mărturisirii din postul trecut, ar putea părea cel puţin ciudat să încep a elogia fetele care mi-au îmbogăţit viaţa doar cu prezenţa lor. Însă nu mi-e teamă de trecut şi nu mă feresc de amintirea acelor momente tocmai pentru că acum le pot ţine sub control. În acelaşi spirit, criteriile pe care le voi născoci în continuare sunt pe cât de obiective mă simt eu în stare.
Câteva considerente practice de luat în vizor: femeia e alcătuită din părţi ale corpului, toate aceste părţi contribuind la nota finală, cu menţiunea că e nevoie de nota de trecere la fiecare categorie. Asta e ceea ce se numeşte superficialitatea masculină care e la fel de mitizată precum dimensiunea organului care contează sau faptul că toate femeile sunt curve. Am văzut sâni prea mici, dar sânii mici chiar nu sunt o problemă, contrar opiniei publice, în schimb un fund prea mare e cu mult în afara limitei acceptabilului. N-am să va dau măsuri concrete pentru că n-am ruletă şi nici femeie la îndemână. Însă cel mai important lucru în alcătuirea clasamentului e cum m-au făcut să mă simt când le-am cunoscut, cât de mult le-am iubit, pentru că da, le-am iubit pe toate, și cum mă gândesc la ele acum.
Aproape toate au un punct comun: sunt foarte frumoase. Dacă prima privire şi primul zâmbet mi-au pus un nod în gât, sunt bune şanse să ajung să te stalkuiesc cândva în viitor. Ochii superbi, preferabil de culoarea cărbunelui. O privire şmecherească perpetuă, dacă se poate din spatele unor ochelari. Părul variază mult, în general e lung şi negru, da, nu-mi plac blondele, da, sunt într-o ţară blondă, asta e. Zâmbetul este ori ştrengăresc, cu un colţ al gurii, ca şi cum ar spune "Las că ştiu eu mai bine", ori cu gura până la urechi, dezvelind nişte dinţi cu care vrei să intri în contact. Zâmbetul mă face să vreau să o sărut şi alte chestii.
Menţiune specială primeşte fata cu părul scurt, ochelari de vedere uber cool, cu minusculul piercing în nas şi cu ochii de cafea, după care mă topesc fără să o cunosc. Dacă eşti acolo undeva, sunt plastilină în mâinile tale.
Înălţimea. Nu ştiu de ce femeile îşi doresc bărbaţi înalţi, mai ales cele mici. Vor un bărbat puternic, care să le apere şi să se simtă în siguranţă. Dar pentru el cum e? Ce face cu sora lui mai mică de mână? Not cool at all. Fără să fac mare caz din asta, înălţimea mereu m-a obsedat în căutatul sau evitarea femelelor. Cred că are mult de-a face cu
Picioarele, care trebuie să fie picioare. N-aş putea să descriu un picior frumos, dar îl ştiu atunci când îl văd. Şuncile sunt strict interzise, şi nu mă refer la şuncile închipuite ale femeilor paranoice, vreau să zic şunci! Şi mai sus de picioare este
Fundul, care e posibil pe primul loc în topul formelor mele preferate, de vreme ce e cel mai accesibil. Chestia cu fundul e ca e mult mai mişto de privit decât de folosit, probabil din cauza hainelor strânse. Bucile pot fi înşelătoare, arată bine în blugi dar scoase la aer sunt la fel de banale ca orice alt fund la soare. Dar până ajung eu să văd fundul dezvelit, nu mai contează; rezultă că fundul trebuie să arate bine în pantaloni. Fustele aduc puncte în plus la picioare, dar n-am prea văzut fuste care să flateze curul aşa cum îmi place mie. Nu mai rămâne decât
Pieptul, dulce armă de atac folosită zi de zi. Cred să fi văzut o singură pereche de sâni perfecţi la viaţa mea, of Doamne, păcat că n-am cunoscut nici una care să-şi folosească ăst atu la maxim. În privinţa sânilor regulile sunt mai lejere, arhicunoscută replica despre sâni şi fund, nu mă repet. Am văzut şi piepturi plate, ce pot să zic, fetele compensau prin
Personalitate. Măi să fie, caracterul e sexy? Cam da. Personal am fost mereu neplăcut surprins de fetele care înjură prea mult, pe care le poţi confunda uşor cu băieţi dacă nu te-ai gândi la ce au între picioare. Fetele timide sunt la polul opus, complet lipsite de orice potenţial sexual din punctul meu de vedere. Ce fac, se dezlănţuie în pat? Şi eu mă plictisesc până atunci? Nu există echilibrul perfect, dar trebuie să fie un amestec optim de farmec și
Inteligență. Nu merge fără farmec, dar cum limitările sexului mă obligă să nu vorbesc despre ce nu ştiu, vom vorbi despre potenţialul intelectual. Cărţile citite ajută, deși cunosc mulți oameni inteligenţi (mostly programmers) care nu citesc prea mult, apoi sunt şi intelectuale citite care dau în snobism și își cer pumni în ovare (auch!). E greu de cerut unei fete să nu fie paralelă cu calculatoarele, aşa că mă mulţumesc la a nu fi paralelă cu internetul. Nici nu mă amăgesc că aș avea vreodată incredibilul noroc să găsesc o fată cu aceleași gusturi muzicale ca și mine (mmm, parc-ar fi, dar e luată) dar for fuck's sake, experiment a little! Doamne, toate se întorc obsesiv la aceleași piese de la 14 ani, de parc-ar fi Vama Veche, mereu în același loc. Dacă e și cinefilă, m-ar bate gândul sa o iau la mine-acasă. Dacă are mania serialelor, promit solemn că o să umblu des la siguranţele din casă.
Postul ăsta se îndreaptă vertiginos spre penibil aşa că mă salvez cu un ultim paragraf. Îmi plac fetele frumoase, care pot face topless fără rușine, care nu au nevoie de un băiat mereu, care nu trăiesc pentru a fi într-o relaţie şi ştiu să spună o glumă bună porcoasă, care fac sport şi mă pot bate la tenis de masă (slabe şanse), fete fără nasul pe sus şi capul între picioare, fără prejudecăţi sexiste şi fără a pretinde bărbatul ideal care se arată mereu încrezător şi niciodată slab, fără să fie răutăcioase sau să creadă în zodii, care ştiu să poarte o rochie din când în când şi aventuriere, fără pretenţii de hotel şi uşor de amuzat. Îmi place fata pe care îmi doresc să o sun din proprie iniţiativă.
O idee bună vine întotdeauna singură şi de obicei vine când trebuie sa dorm. Cea de faţă nu face excepţie.
Pentru că atunci cand am ochii închişi şi trebuie sa adorm mă gândesc la toata lumea, spre deosebire de atunci cand sunt treaz şi mintea îmi e goală de conţinut, mă gândeam la oamenii pe care nu i-am vazut. Am fost în Bucureşti în trecere şi mi-aş fi dorit să beau o bere cu toată lumea care mi-e dragă dar nu s-a putut (am fost şi refuzat!). Data viitoare n-o sa fie prea diferit, timpul va fi limitat şi va trebui să îmi organizez timpul foarte bine, ceea ce nu voi reuşi. Dar cum ar fi sa dau o petrecere?
Ehehe, pai daca aş avea eu bani să plătesc pentru aşa ceva, now that would be something. Dar partea grea urmează abia acum: pe cine aş invita la petrecere? Fără să mă fofilesc, ca doar joc fotbal cu fi-su lu' Gates, banii n-ar fi o problemă. Habar nu am.
Zău vă zic că e o alegere grea. Aş face-o în cercuri concentrice. În cel mai mic aş pune oamenii care-mi sunt cei mai dragi, doar că oamenii ăştia nu se cunosc între ei. Deja am dat de un obstacol, wtf. Nu poţi să ai un chef unde oamenii nu se cunosc între ei, am făcut o întalnire de bloggeri aşa şi a fost o mare frectie de trafic, no more, please. Atunci trebuie sa mai adaugi cunostinte comune sa aiba fiecare la cine sa se raporteze. In cel mai rau caz, aduci niste oameni simpatici si dezinvolti care sa fie prietenosi cu lumea si sa-i inmoaie. Fuck that, I'm the star here, stop stealing the headlights, dude (urasc sa nu pot da nume!).
Ok, si cu femeile cum faci? Stii tu, "femeile", the ones. Bravo tie daca tu ai numai una, dar eu ce ma fac? I've done this before too, sucks. Le zici sa aduca pe cineva! preferabil feminin. Daca e cuplata cu atat mai bine, se elimina tensiunea "suntem amândoi singuri, ce facem?" Cât despre that very special lady (at the time), o invitatie speciala is in store, please come alone.
Ce facem cu bloggerii/ţele? Să vină cu un +1, ca la RBF. Mai intai those special ones, apoi alti cativa oameni cul care nu se supără de-o bere, apoi alti cativa oameni uber cul pe care mi-e rusine sa-i invit (dar o sa o fac pentru ca o sa fiu putred de bogat). Aici functioneaza aceeasi regula, trebuie neaparat ca fiecare sa cunoasca citeasca cel putin alti doi. Şi eu pe toţi.
Dupa aia te gandesti ca n-ar fi rau sa inviti si baietii cu care ai dat atatea goluri saptamana de saptamana. Apoi trebuie sa inviti toti fostii colegi, chiar si cei cu care nu mai vorbesti, pana si aia pe care nu-i placi, dar ce dracu, daca tot ai bani sa-i transporti cu avion particular. Colegii de grupa din facultate, bien-sur, unii s-ar putea sa fie mai greu de gasit, dar ilustrii care ne-au parasit vor fi atractia zilei. Bagi garnitura de colegi din Poli dar nu poti sa inviti cate o persoana asa ca inviti grupulete grupulete.
Petrecerea începe. Realizezi că ai sute de oameni veniţi mai mult sau mai puţin să te vadă (dacă nu cumva ai promis striptease şi Guţă) şi intri în panică, nu poţi să faci turul mulţimii de sute de ori, this is not a cocktail party (dar sunt cocktailuri). Va trebui să îţi iei ajutoare, din start nominalizezi câte unul pentru fiecare grup, pentru ăia din liceu, ăia din facultate, ăia de la fosta muncă (ah, uitasem să vă menţionez dar clar sunteţi invitaţi la petrecere!), unu de la actuala facultate (unde ştiu SUTE de oameni, serios, sunt foarte popular) şi mie îmi mai rămâne să strunesc doar femeile singure.
Se face miezul nopţii, lumea bea, se distrează, face sex oral and whatnot. Dintr-o dată, muzica se opreşte şi Mihai păşeşte pe scenă. Atenţie, urmează un moment artistic foarte deosebit, truth or dare! Vă rog păşiţi pe scenă.
Fiecare persoană care se află pe listă (cei pe care îi cunosc) primeşte două plicuri sigilate. Truth or dare? (plicurile sunt pentru mai târziu) Truth. Şi-i crăp în cap tot, fără menajamente, fără înflorituri (ok, mint, aici am nişte listuţe orientative pentru fiecare în parte, pregătite de acasă).
-"Te iubesc! da' aşa, puţin, din când în când."
-"Chiar dacă-mi eşti prieten bun, acum îmi vine să-ţi bag un pumn în freză, backstabbing mofo."
-"Ai fost cea mai mişto fată din liceu! dar nu m-a interesat să mă dau la tine; nu m-aş fi dat nici dacă mă interesa, zic şi eu."
-"Eşti grasă rău, pe cuvânt. Ce-i aia? ai o problemă cu tiroida? Cu ce te tratezi, ciocolată?"
-"Băi, eu mereu am avut o vagă impresie că eşti gay. M?"
-"Eşti singura fată cu care m-aş căsători, chiar dacă ştiu că n-o să meargă pentru că suntem prea la fel/diferiţi amândoi."
Astea sunt doar indicaţii pentru un discurs mult mai lung. Oricum, estimez că n-o să se întâmple prea des, n-am o reputaţie foarte bună când vine vorba de onestie. Atunci vor zice Dare. Proastă alegere!
-"Hmm, dintotdeauna am vrut sa stiu cum se simt țâțele tale la atingere . May I? Ahahaha, of course I may, I bought The Rock and Chuck Norris and can I do whatever I want, bitch!"
-"Provocare zici? Here's my white hairy butt, take a good look at it"!
-"Uhm, I've missed the touch of your cookie, can I put hand? Binehânţeles."
Ok, this was a bad idea, I'd probably feel most of the breasts and most of the asses (not the small tits and the huge behinds). I'd probably punch some people the face, go for a kiss or two to finish the job (sa ne-ntelegem, punching and kissing persoane diferite) . Partea asta a planului mai trebuie lucrata.
Tocmai mi-am dat seama că unora nu am ce să le spun. Cât de ciudat, există oameni cărora chiar nu am ce adevăr să le spun în faţă pentru că deja ştiu ce cred despre ei. Nu vă lăsaţi păcăliţi, e de bine, niciodată nu spun unui om de dulce. Efectiv mă mir că am astfel de oameni în viaţa mea şi mă blestem că nu îi ţin mai aproape mai des. Frate-miu ar fi unul dintre ei, dar s-o lăsăm mai moale cu afecţiunea, I only love people from outside my family, bla bla. Şi vai! sunt chiar mai mult de doi oameni! Ok, o să le scriu.
Aşa, şi într-unul din plicuri ar fi un cec cu bani. Dacă urăsc respectiva persoană îi dau 100 de euro sau ceva similar, în scârbă. Oamenilor dragi le dau fix cât au nevoie să-şi plătească datoriile şi să facă excursia de vis în jurul lumii, în SUA, în Japonia, să-şi cumpere formaţia preferată, etc. Lui tata îi plătesc creditele, casa şi manoperă pentru finisarea etajului de sus, bani să nu trebuiască să muncească deloc, abonament pe o linie aeriană să vină în Amsterdam de fiecare dată când e în călduri, un antrenor personal şi un nutriţionist să aibă grijă de silueta lui, să-şi poată găsi pantaloni pe măsură, poate o maşină şi şofer personal, nasol că e daltonist, nişte ochelari uber cool, cei mai buni medici pentru prevenirea bolilor care stau să apară, un câine şi cam atât, că îi ajunge. Ah, şi o tablă de şah.
În celălalt plic ar fi partea cu adevărul din Truth or dare. Ce, credeai că scapi?
Acesta a fost cel mai lung text inutil pe care l-ai citit vreodată. Cărţile proaste nu se pun.
Fără complicaţii, fără regrete, fără lingering thoughts,
fără responsabilităţi organizatorice, să te chinui cu toate felurile de tâmpiţi care există,
fără datorii la bănci, fără nici un fel de datorii de fapt,
fără conversaţii epuizante de complezenţă care nu au nici un cuvânt în comun cu ceea ce se vrea a se spune,
fără prietenii de nevoie şi prefăcătorii ieftine,
fără maşină, soţie şi copii,
fără fapte de bine oferite fără a fi cerute pentru care te blestemi mai târziu (De ce dracu n-am stat în banca mea?),
fără conversaţii la coadă la ghişeu din care se nasc obligaţii şi vreo femeie care vrea să scrie o carte te roagă să-i repari calculatorul pentru că vrea să-şi înregistreze memoriile,
fără cadouri la ziua de naştere, paşte, crăciun, zi de nume,
fără dat de veste când eşti în oraş ca apoi să te chinui să jonglezi 48 de ore între somn, mâncare, traficul din Bucureşti şi prea multe persoane,
fără să oferi bani împrumut din proprie iniţiativă având încredere oarbă în oameni pentru că îi cunoşti şi pentru că iote, pe moment am bani,
fără eforturi financiare pentru excursii şi concerte stupide, trebuie să mâncăm,
fără scrâşnit din dinţi la vederea ei în braţele altuia sau la vederea ei arătând superb şi fericită sau la vederea ei arătând superb şi fericită şi în braţele altuia, unde cele trei "ele" nu sunt aceeaşi persoană,
fără femei în general pentru că sunt sămânţa diavolului,
no real emotion, just fake professionalism,
fără telefon, doar email,
fără ţigări şi cola care în cel mai bun caz te forţează să ieşi din casă în zilele ploioase când vrei doar să stai în fund şi să vezi filme.
Fără rude.
He pulled it out to come on my face, I was unprepared and snorted his semen up my nose. We started making out and I sneezed his semen onto his own face. Probably grosser for him than for me, but not by much. permalink
Double facial! Recycled facial!
NEW ACHIEVEMENT UNLOCKED
Three words. Anal sex. Pinworms.
Then about 9 months later a fucking little human being comes out of her pussy! I mean just like pops out and I saw that shit with my own eyes!
The little fucker is still living with us. permalink
He had done this numerous times before and he always enjoyed doing it...but for some reason, this time, she smelled really horrible, and she tasted even worse. He didn't want to offend her though because he hadn't seen her in months...so he put a Jolly Rancher in his mouth to cover it up, even though it didn't do much to help.
In the course of eating her out, he accidentally pushed the candy inside of her... and stuck a finger in to grab it out. He took it out, and put it back into his mouth and bit it. Only...it wasn't the Jolly Rancher.
It was a nodule of gonorrhea.
As in, the blister-like structure that gonorrhea makes filled with diseased pus was the size of a fucking Jolly Rancher and the poor guy BIT it. I guess it was really dark in the room. He freaked out and started vomiting all over the place when it exploded in his mouth...
He demanded to know what was going on, turns out she had cheated on him at a club like, the first week of college, and fucked some random guy and the stupid bitch had no clue what was wrong with her. She noticed a strange smell though.
So now, Steve is freaking out that he now has gonorrhea of the mouth and God knows what else. permalink
I work in an emergency room. One time we had a patient who had a colostomy (for those who don't know, this is a surgically placed hole in the abdomen where shit comes out of after the colon is rerouted away from the ass)
Anyway, some girl comes in once with an infection in her stoma (abdominal shithole). Turns out it was gonorrhea. Her husband had been cheating on her, picked it up and had been fucking her in her stoma permalink
So you saying he was getting a little in... on the side?
Fuck you Fuck you Fuck you. That is more than nasty. That doesn't even belong here. Take that shit back to hell with you you evil bastard.
I was in a band in college and we played a show this one weekend. I was pretty smashed after drinking for free all night, and this surprisingly cute chick saunters up and started with the whole, "oh my god, you like write songs and stuff?" Despite the fact that I am usually a bit shy in situations like this, she had her arm around me and is doing all the work. "Fuck it, let's do this," I think to myself. While she is mid-sentence, I grabbed her hand and started walking her out the door.
We headed back to her apartment, and things started to heat up. We were on her bed, ripping off eachother's clothes. Suddenly, in one swift move, she pounced me, knocked me onto my back, jumped on top of me, spun around and started sucking me off, 69 style. I was totally into it, and started reciprocating. Only a few moments pass before I felt a tap on my forehead. My face was fully between her legs, yet there was this tap tap tap on my forehead. Every couple of seconds, tap tap tap. This tapping continued and started to take me out of the moment. I pried my face from between her legs to get a better view of what was going on. To my horror, I witnessed, dangling from her asshole, a fucking tape worm, bouncing like a fettuccine noodle with every excited movement she made. I was totally disgusted, but kind of in shock, and she had no idea what is going on, just gobbling away down there. Before I knew it, I had thrown her off of me and I was stringing together a long series of "fuck, fuck, fuck, fuck, fuck, fuck, fuck" as I put on my pants and ran out the door. permalink
Technically a threesome then, eh?!
I was hoping he wouldn't say it was a penis, now I wish he did.
De fiecare dată când treceţi pe lângă o librărie va rog să întrebaţi de această carte. Însă mai ales când sunteţi lângă un anticariat, va rog să verificaţi dacă au respectivul titlu. O doresc extrem de mult şi voi fi etern recunoscător pentru ajutorul dat (dacă găsiţi două exemplare, luaţi-le pe amândouă :D). Tot ce ştiu despre ea e că a fost editată ultima oară la editura Univers şi că nu mai există nici un exemplar pe nicăieri, în limba romană mă refer. Din păcate, nu excelez la căutarea de cărţi aşa că apelez la voi, dragii mei.
Make me proud!
Vine vara, bine-mi pare, dar eu trebuie să-mi iau alta. Nu prea am avut timp să caut dar demult am fost la Daniel Ray în Unirii şi nu am văzut nimic care să-mi placă. În rest, îmi rămâne doar opţiunea de a bântui prin magazine de haine sperând să găsesc ceva simpatic. Uite, de exemplu m-ar bucura să existe mai multe site-uri ca e-genti.ro, care din păcate se axează mai mult pe femei şi printre genţile messenger nu găsesc nimic să-mi placă. Ca să aveţi o idee despre ce mă gâdilă pe mine, am trei exemple , unu doi şi trei, căutate pe Amazon. Nu aş strâmba din nas la chestii mai colorate (nu roşu sau galben sau picăţele...), chiar am văzut azi în oraş două genţi mişto dar mi-a fost ruşine să întreb posesorii de unde le au, poate s-ar simţi ameninţaţi.
Cine are ponturi de închiriat, aş aprecia.
PS: la postul ăsta nu e nevoie de ironii, eu chiar caut geantă.
-I don't accept lack of trust. Trust me, or I won't want to have anything to do with you.
Be calm, don't get agitated, I don't like Sprite. Chances are, if you're like me, we're not going to like each other, so don't be like me.
-I'm very curious, too curious, I'm an information freak, not in the sense of public knowledge, technicalities, the news or stuff like that. I want to know about YOU, what you did, why you did it and with who. Sometimes it hurts.
-Be completely sincere. Obviously, people don't like the truth, the whole truth and some other stuff on the side, but what you may probably not know is that people actually refuse to be sincere, refuse to divulge opinions if they consider it won't do them any good, also most people reject the truth about themselves. They also don't want to know your opinion of them, they'd rather assume you're an ignorant and don't know what you're talking about, so what would be the point in listening to you? I am sincere, I just don't do it most of the time because people are offended by it, the truth is never graceful. I can take it though, I got tired of games.
-Don't just bring up my blog and stuff I wrote there, it confuses me and I don't know what to say. We can discuss it fine if we take it into account from the beginning. This is one of my stragest traits, I can't talk about some stuff out of the blue, but I will, gladly even, if I'm at least a bit prepared for what's coming.
-The problem with girls is that they talk about all these different things and it puts guys in a bad spotlight, making them a lot less interesting, that's why I hang out with girls a lot. If you're a girl, don't get jealous, that's just stupid. If you're a guy, diversify yourself, dude, read a book!
I like taking photos, I don't like being taken pictures of, I reaaaally like girls, I can't stand girly or feminine games. I like blogs, but don't talk about blogging, man, you already write about it, why debate it orally? Talk about punani or smth. I like money, I hate borrowing, I gladly lend. I'm happy for others, not for me. Please just accept these things.
-You don't want to be dealing with me in the morning on weekdays. We'd be better off not sleeping, it saves the trouble. Sleeping is overrated, anyways.
-If you're some snotty little bitch (male or female) who can't conceive sleeping on the ground, on the beach, in a tent, in a car, if you've been raised in Bucharest, if you think this city belongs to you, if you like complaining about your life being dramatic and not doing a goddamn thing about it, if you need help and all you do is stretch out your hand while sitting on your ass, if you're filthy and disgusting and don't seem to notice a difference or you like yourself just the way you are, if you get drunk and start yelling under windows not giving a fuck that it's 3 a.m., if you don't have a reasonable sense of humour, there's a big chance I want to smash your head open with a fucking rock.
I'm sorry if you don't get everything that I find funny. I'm not perfect either, there are a lot of inside jokes I don't get, but I've been surfing the net, reading stuff, listening to audio and watching video of comedy, so I'm pretty sure that I can enjoy most jokes that run around, even if they're sick, twisted, anti-religious, racist, sexist, dry, observational humour, sketches, improv, dirty, x-rated. I just don't like monotony, that's all. Like I said, I'm sorry if you're narrow-minded (more than me, that is). I'll try to help you but you need to open up.
-I'm sorry, I am superficial too. Nobody's perfect, but if you don't at least try to improve your physical appearance, you are, in fact, the least interesting person on earth to me. Especially if you're fat and grouchy.
Mai întâi a fost începutul zilei ratat, fără antibioticele de dimineaţă, fără sculat devreme mers la muncă. Asta ar fi fost oricum problematic pentru că de la 5 la 7 sunt doar 2 ore.
A urmat apa caldă din Regie care e mai rece ca apa rece.
Apoi au fost prea puţin satisfăcătoarele replici Mihai <-> Dodo - vorbesc de parcă ne cunoaştem; totuşi miştourile între două persoane miştocare ar trebui să fie mişto. Mă rog, Facebook e la un click distanţă, în curând lumea se va trata de dependenţă.
Apoi am aflat ce altceva e la un click distanţă. "Feed a Child with a Click". Grup pe Facebook. Deci înţelegi? Acum văd legătura cosmică între grup şi "Can you vibrate as much as a sex toy?". Închipuie-ţi câţi copii din Africa aş fi salvat cu toate acele clickuri...
Uneori îţi vine să iei tot şi să pleci. Nu în Vest, acolo e haosul mai mare. Dar parcă ai bate deşertul mongolian sau continentul australian... doar aşa, să scapi de oameni şi toată prefăcătoria asta.
Sunt atâtea de făcut şi mi-e dor de doi oameni, cel pe care nu am avut ocazia să îl cunosc vreodată şi cel pe care mi-am propus să-l uit. Cei mai reprezentanţi de seamă din prima categorie trebuie să se păzească pentru că luna asta nu vor scăpa deşi o să fiţi surprinşi că de voi e vorba. Cât despre dorul secundar... hai să-l lăsăm aşa să treacă.
Mai concret: am de făcut o licenţă. Ştiu că toţi trendinezii din anii trecuţi şi-au făcut licenţa în ultima săptămână dar în ceasul al 12-lea m-a lovit mândria şi simt nevoia de a-mi spăla nişte păcate din 4 ani jumate de facultate.
Alt concret: trebuie să mă gândesc serios ce fac dacă mă acceptă vreuna din universităţile străineze şi să încep să iau în considerare tot felul de metode de a produce mălai. Sunt atâtea campanii sociale pe net că una în plus nu ar sparge piaţa - ce, nu mai sunt bani de dat?
Concertele vor fi tratate într-un post separat.
Să-mi ziceţi dacă vă plictisesc în încercarea mea de a fi mai serios p-acilea.
Eu spun ca gandesc prea mult, *aici a fost un mesaj cenzurat de catre persoana la care se face referire* bleah.
Eu? Eu imi petrec serile de sambata spate in spate cu singurul coleg de camera care nu are unde sa se duca, pentru ca orasul de bastina e prea departe. Eu nu am unde sa ma duc pentru ca... ei bine, nu stiu. De ce nu am unde sa ma duc? Totul e o chestiune de alegere. Scuze pot gasi, dar niciodata impedimente. De ce nu beau si fut? De ce nu alerg de nebun, de ce nu sparg sticle intr-un bar, de ce nu ma dor picioarele de pe partie? De ce mi-am pierdut aseara geanta aseara si ma simt obligat sa ma pedepsesc pentru asta? De ce nu reusesc sa strang bani dar nici nu stiu unde se duc? De ce ma implic atunci cand nimeni nu da un căcat degerat si de ce imi pasa atunci cand nu iese cum ar trebui sa iasa? De ce perseverez cu aceiasi oameni goi, morti sau muribunzi, care parca s-au nascut asa? De ce ajung si eu unul dintre ei?
Vreau sa fiu mai prost. Vreau ca mintea mea sa functioneze rar si bine. In rest, mindless fun, crazy things, no regrets, alcoolizare cat cuprinde, zero atasamente dar multi prieteni atasati, vreau sa fiu zeu, vreau sa nu-mi pese si cu siguranta vreau sa fiu la capatul receptor. Vreau prieteni care sa dea, nu numai sa primeasca, vreau un blog porcos, caraghios si pueril, care sa faca vizitatori din niste cacaturi, vreau sa fiu ipocrit fara sa imi pese, vreau sa fiu dual, trial (?), iresponsabil si complet detasat si plin de noroc, in căcat! vreau sa fiu inecat in noroc si sa imi iasa mereu! Vreau sa fiu fotograf cu juma de norma, sa joc fotbal in fiecare saptamana, sa cochetez cu publicitatea si designul, sa fiu la cele mai pizdoase evenimente si sa fiu cautat dar sa nu raspund la telefon , din alte motive decat o fac acum. Vreau vointa aia pe care stiu ca o am, dar o vreau aici, in fata mea, in fiecare zi. Vreau sa ma scol dimineata daca am nevoie si sa pot sa-mi gatesc, deci vreau un aragaz.
Hmm, o dau in sf-uri, deci ma opresc aici. Consider this my wishlist.
Sa zicem ca o sa devin putred de bogat si ca imi voi permite tot ce se poate cumpara cu bani, intocmai ca Gigi Becali (in tonul discutiei de alaltaieri despre influenta nefasta a primului oier al tarii in randul tinerei generatii cu educatie putina sau deloc). Sa fim seriosi, nu sunt decat un lenes care se zbate in zadar sa-si depaseasca conditia. In concluzie, as angaja oameni sa faca diverse treburi pentru mine. Dar de care?
Asistent personal. Ei bine, eu sunt un om mai milos din fire. Deplang indelung soarta celor care au de suferit in urma interactiunilor cataclismice cu universul interior care este eu. Pe scurt, dau batai de cap. Cu siguranta as incerca sa imi iau un astfel de masochist in subordine, avertizandu-l in prealabil asupra tuturor pericolelor de la locul de munca, de altfel acestea ar fi incluse si in potentialul contract, unde va fi specificat "pot include, dar nu se rezuma la", dupa care voi adauga apoteotic dar verbal: se poate manifesta si sub forma de 'sindromul Naomi Campbell'. Think it through. Dar gasirea unui om care ma poate face sa fiu mai eficient, mai punctual, mai mai si mai mai ar fi cu siguranta un succes in cartea vietii (ciorna).
As cauta mult si bine un medic. Unul destul de generalist incat sa ma trateze si pentru mancarimi acolo jos, si pentru indigestii sau pneumonie, dar nu atat de generalist incat sa poata diagnostica doar raceala. Unu care sa fie exceptional de bun si pe care sa nu-l intereseze politica. Si o asistenta pe masura, una de-aia (4:20).
Un sofer e musai. Atat cat urasc eu masinile si soferii la modul general, mi-as lua un om care stie ce face care sa-mi conduca masina(ile?) in za weekends, pentru ca in timpul saptamanii as merge cu elicopterul.
Za butler. Baiatul asta e cam destul de clar nefolositor, deci probabil ca l-as lua doar daca ar fi tanar, femeie, sani naturali si destul de mari sau macar fund apetisant. Si m-as abtine.
O camerista e musai. Asta trebuie sa faca luna in casa, sa-mi faca paturile, sa nu comenteze la articole de vestimentatie intima aruncate pe ici pe colo si sa stie ca strap-on-urile nu se pun in acelasi sertar cu lubrifiantii (what?).
Febletea mea ar fi un bucatar. E chiar pacat ca barbatii stiu sa gateasca mai bine decat femeile, intr-un fel o bucatareasa sefa ar fi ideala, dar nu pot avea deplina incredere in indemanarea culinara a unei femei comparativ cu un barbat. Eh, si l-as pune eu pe omu asta sa ma invete. In continuare el ar gati la festinuri, mese principale, nunti, parastasu', orgii si divorturi. Dar micul dejun, prajiturile si salatele de fructe le-as face eu, sub supervizarea lui.
Stilist. Atat.
Ce-i drept, am cunoscut niste oameni interesanti. Am facut cate ceva, o noapte memorabila la mare, o noapte memorabila in oras, cateva momente placute, culmea, la tigara, niste zburat cu avionul si, singura realizare, am dat un examen de certificare si l-am luat. Romaneste.
In rest, nu am realizat absolut nimic. Ni-mic. Tot ce am urmarit sa ajung nu am ajuns, tot ce mi-am dorit sa am a ramas departe, persoana iubita este la ani lumina departare, in alta galaxie, sau poate ca m-am departat eu asa mult ca nu mai vad bine. Sunt un mare ratat, am zero idealuri atinse, la care se adauga un numar mare cu minus in fata la rubrica "Da-o-n bara pan-la vara" si iese ceva absurd, pe scara multimii Z. Toate chestiile alea care stau scrise frumos pe hartie s-au inmultit, asa e cand idealurile stau mult timp impreuna in aceeasi oala, se fut si fac copii. Am adaugat atatea lucruri pe lista de "to do" incat ma simt sufocat, dar mai mult decat asta imi ramane in gat nodul amar al neimplinirii.
Nimic.
Si totusi, cine are nevoie de cadouri, brazi, colinde, cozonaci si familie, masa imbelsugata, provizii? Cui ii place sa auda colinde? Pe de alta parte, cui ii place un om care declara sus si tare ca uraste sarbatorile? Mai ales cand simte nevoia sa mentioneze "a, da, stiu ca acum se zice asa ca e la moda, dar eu chiar urasc craciunul". Si totusi asa ai fost crescut, in spirit crestin, ai primit cadouri numai portocale si ciocolata si ai fost infinit mai fericit ca acum. Trebuia sa ai neaparat brad, orice ar fi, a fost tragedie in anul ala in care nu a fost brad in casa, ai vrut sa iei brad din banii tai dar n-ai avut destula tragere de inima. Niciodata nu ai pus la indoiala judecata parinteasca in privinta mancarii de craciun cand erai mic, mereu era un festin gargantuan (?) si se si suparau cand nu mancai tot si de toate. Cand eram mici, toate chestiile astea erau simple.
Apoi a venit varsta adolescentei. La varsta asta cam stiai ca nu exista Mos Craciun, asta a fost o simpla formalitate de indeplinit. N-a fost o tragedie. Inca nu ai inceput sa cumperi tu cadouri pentru altii, in continuare te multumesti sa primesti biscuiti si ciocolata. Nu mai stai acasa de sarbatori, incepi sa colinzi si de la an la an privesti din ce in ce mai mult chestia asta ca pe o afacere si ii storci pe fraieri cat sa-ti ajunga de o sticla de sampanie in noaptea de revelion si maruntis pentru zilele de dupa. Totul a culminat cu anu' ala in care v-ati machiat pe fatza si ati mers prin cartier pictati, au iesit si cateva poze cu dragul de film Kodak, 36 pozitii (regizor eu). In continuare parintii faceau tone de mancare pe care tu nu prea voiai sa le mai mananci, ca ei plecau de acasa si iti ziceau sa mananci din friptura aia, din salata aia, din cacatu ala, din celalalt. Ramanea si s-ar fi si stricat, daca nu ar manca tac'tu de toate.
Ma, si acum esti adult. Esti oficial parte din lantul trofic, esti veriga in circuitul cadourilor in natura (see what i did there?). Si incepi sa umfli pib-ul romaniei, iti faci o lista cu persoanele caruia trebuie sa le cumperi cadouri si te doare sufletul pentru cei care n-au intrat pe lista, si totusi nu prea. In primul an de bani, nici nu stii de unde sa incepi, las ca vine banul, cumpar pentru toti, mama, tata, frate, var, matusa, unchi, bunica, purcel, catel. Ok, purcel n-am avut. Si te iei dupa Silviu care-ti zice ca anu anterior se dadusera prime si iti faci planuri cu o prima fictiva de jumate din salariu. In ziua banetului, observi ca au pus stavilare in calea fluviului micsorandu-i astfel debitul, asa ca tu de fapt iti musti buza, pui un post enervat cu o comparatie nesimtita intre ce laude ai primit de la sefi si un extras de cont in care iti arata fantoma primei (ei, nu chiar) si treci mai departe, iti bagi picioarele in tot si le zici ca n-au fost bani anul asta, dar oricum de 20 de ani familia ta este saraca si nu isi dau cadouri. Ah ba va rog sa ma scuzati, portocale si ciocolata. Si variatiuni.
Urmeaza o parte buna sau o parte rea, depinde care interpreteaza, Mihai sau Octavian. Pentru ca inveti repede din greseli (haha, zice cineva din public) al doilea an deja nu te mai bazezi pe prima, ci pe banii care oricum iti vin, chiar daca nu prea ai muncit tu. Te orientezi mai din timp, iti faci o lista mentala de data asta, ii si intrebi cam ce vor (subtilitatea n-a fost niciodata punctul tau forte). Targuri de cadouri, magazine de electronice, suveniruri, hai sa iau si pentru, hai sa iau si pentru, din pacate sau din feicire (iar) nu sunt eliminati oameni de pe lista din cauza lipsei de fonduri, ci din cauza lipsei de idei. Exact, preferi sa nu le cumperi cadou decat sa le cumperi ceva generic care sa nu insemne nimic si sa nu ii miste macar o molecula afectiva in corp recipientului. Insa unii oameni sunt prea importanti, pur si simplu.
Toata povestea asta avea si un scop. Nu-i asa ca ar fi superb sa lasam totul naibii, sa mergem sa stam la o masa de lemn la marginea nisipului undeva la Marea Neagra, sau pe un ponton la marginea unui lac din Lugano, undeva in Maramures unde nu sunt partii de ski, unde sa stai intr-o casa simpla dar calduroasa, unde sa ne tinem de mana, sa ne uitam cate o ora pe geam la peisaj fara nevoie de cuvinte, undeva sa nu se auda "ce facem de revelion, mergem in club sau facem la cineva acasa", unde sa nu existe notiunea de "trebuie sa fac cadouri" ci mai degraba de "o sa ii ofer un rasarit de soare".
?
Este binecunoscut faptul ca barbatii devin "bine" odata cu inaintarea in varsta. Unul din exemple este George Clooney, preferatul meu (masculin, nu actoricesc). Corpul de invidiat, experienta si cunostintele capatate ma vor recomanda ca pe o partida buna, asta ca sa nu mai vorbim de succes si partea financiara. Problema e ca acum sunt mai predispus unor relatii serioase decat la varsta de 35-45 de ani, luand in considerare ca mariajul nu e o optiune pentru mine.
La toate aceste argumente se adauga cel suprem, ilustrat cel mai bine aici.
Rationamentul este simplu. Tu, femeia, la varsta aceea, vei avea sâni fleoşcăiţi, solduri largite, copii si un caiet impresionant de retete de bucate transcrise in vremurile timpurii ale casniciei in care te-ai afundat nestiind ca vei deveni din ce in ce mai nefe(ricita). In situatia respectiva tu, odinioara fata superba si cu priza la public, nu vei mai avea cautare nici la barbatul slinos care sta pe canapea cu Bucegi la PET in stanga sau, daca ai noroc, whiskey. De ce? Din motivele sus numite, plus faptul ca acest barbat, a carui amintire de cand era tanar si viguros o iubesti, ei bine acest barbat cunoaste totul legat de corpul tau si este plictisit de moarte. Casnicia e moartea libidoului.
Pe de alta parte, Eu voi fi aratos (tocmai pentru ca nu sunt casatorit), relativ bogat, voi calatori si cu siguranta voi avea siguranta de sine si linistea sufleteasca necesara care imi lipsesc partial acum. Eu voi agata fete cu jumatate din varsta mea si voi avea partide de sex nebun cu cate doua pustoaice care vor iesi, ce-i drept, foarte sifonate dupa episodul "the man of their lives" deoarece toata lumea le va eticheta ca fiind curve. Un barbat in varsta nu prezinta neincredere prin asocierea cu fete mult mai tinere, dimpotriva, toti il vor admira (mai putin femeile sus-mentionate, ajunse aproape de menopauza si amarui).
In concluzie, la superba varsta de care va bucurati ar trebui sa petreceti jumatate din timp intre cearsafuri, cu mine. Nu se merita sa alergati dupa barbati in varsta, va vor va trata ca pe copii si veti fi "thrashy". Nu are sens nici sa asteptati pana cand, asemenea vinurilor de Bordeaux, voi deveni o licoare pretioasa de savurat in momentele intime. Acum e momentul.
