O idee bună vine întotdeauna singură şi de obicei vine când trebuie sa dorm. Cea de faţă nu face excepţie.
Pentru că atunci cand am ochii închişi şi trebuie sa adorm mă gândesc la toata lumea, spre deosebire de atunci cand sunt treaz şi mintea îmi e goală de conţinut, mă gândeam la oamenii pe care nu i-am vazut. Am fost în Bucureşti în trecere şi mi-aş fi dorit să beau o bere cu toată lumea care mi-e dragă dar nu s-a putut (am fost şi refuzat!). Data viitoare n-o sa fie prea diferit, timpul va fi limitat şi va trebui să îmi organizez timpul foarte bine, ceea ce nu voi reuşi. Dar cum ar fi sa dau o petrecere?
Ehehe, pai daca aş avea eu bani să plătesc pentru aşa ceva, now that would be something. Dar partea grea urmează abia acum: pe cine aş invita la petrecere? Fără să mă fofilesc, ca doar joc fotbal cu fi-su lu' Gates, banii n-ar fi o problemă. Habar nu am.
Zău vă zic că e o alegere grea. Aş face-o în cercuri concentrice. În cel mai mic aş pune oamenii care-mi sunt cei mai dragi, doar că oamenii ăştia nu se cunosc între ei. Deja am dat de un obstacol, wtf. Nu poţi să ai un chef unde oamenii nu se cunosc între ei, am făcut o întalnire de bloggeri aşa şi a fost o mare frectie de trafic, no more, please. Atunci trebuie sa mai adaugi cunostinte comune sa aiba fiecare la cine sa se raporteze. In cel mai rau caz, aduci niste oameni simpatici si dezinvolti care sa fie prietenosi cu lumea si sa-i inmoaie. Fuck that, I'm the star here, stop stealing the headlights, dude (urasc sa nu pot da nume!).
Ok, si cu femeile cum faci? Stii tu, "femeile", the ones. Bravo tie daca tu ai numai una, dar eu ce ma fac? I've done this before too, sucks. Le zici sa aduca pe cineva! preferabil feminin. Daca e cuplata cu atat mai bine, se elimina tensiunea "suntem amândoi singuri, ce facem?" Cât despre that very special lady (at the time), o invitatie speciala is in store, please come alone.
Ce facem cu bloggerii/ţele? Să vină cu un +1, ca la RBF. Mai intai those special ones, apoi alti cativa oameni cul care nu se supără de-o bere, apoi alti cativa oameni uber cul pe care mi-e rusine sa-i invit (dar o sa o fac pentru ca o sa fiu putred de bogat). Aici functioneaza aceeasi regula, trebuie neaparat ca fiecare sa cunoasca citeasca cel putin alti doi. Şi eu pe toţi.
Dupa aia te gandesti ca n-ar fi rau sa inviti si baietii cu care ai dat atatea goluri saptamana de saptamana. Apoi trebuie sa inviti toti fostii colegi, chiar si cei cu care nu mai vorbesti, pana si aia pe care nu-i placi, dar ce dracu, daca tot ai bani sa-i transporti cu avion particular. Colegii de grupa din facultate, bien-sur, unii s-ar putea sa fie mai greu de gasit, dar ilustrii care ne-au parasit vor fi atractia zilei. Bagi garnitura de colegi din Poli dar nu poti sa inviti cate o persoana asa ca inviti grupulete grupulete.
Petrecerea începe. Realizezi că ai sute de oameni veniţi mai mult sau mai puţin să te vadă (dacă nu cumva ai promis striptease şi Guţă) şi intri în panică, nu poţi să faci turul mulţimii de sute de ori, this is not a cocktail party (dar sunt cocktailuri). Va trebui să îţi iei ajutoare, din start nominalizezi câte unul pentru fiecare grup, pentru ăia din liceu, ăia din facultate, ăia de la fosta muncă (ah, uitasem să vă menţionez dar clar sunteţi invitaţi la petrecere!), unu de la actuala facultate (unde ştiu SUTE de oameni, serios, sunt foarte popular) şi mie îmi mai rămâne să strunesc doar femeile singure.
Se face miezul nopţii, lumea bea, se distrează, face sex oral and whatnot. Dintr-o dată, muzica se opreşte şi Mihai păşeşte pe scenă. Atenţie, urmează un moment artistic foarte deosebit, truth or dare! Vă rog păşiţi pe scenă.
Fiecare persoană care se află pe listă (cei pe care îi cunosc) primeşte două plicuri sigilate. Truth or dare? (plicurile sunt pentru mai târziu) Truth. Şi-i crăp în cap tot, fără menajamente, fără înflorituri (ok, mint, aici am nişte listuţe orientative pentru fiecare în parte, pregătite de acasă).
-"Te iubesc! da' aşa, puţin, din când în când."
-"Chiar dacă-mi eşti prieten bun, acum îmi vine să-ţi bag un pumn în freză, backstabbing mofo."
-"Ai fost cea mai mişto fată din liceu! dar nu m-a interesat să mă dau la tine; nu m-aş fi dat nici dacă mă interesa, zic şi eu."
-"Eşti grasă rău, pe cuvânt. Ce-i aia? ai o problemă cu tiroida? Cu ce te tratezi, ciocolată?"
-"Băi, eu mereu am avut o vagă impresie că eşti gay. M?"
-"Eşti singura fată cu care m-aş căsători, chiar dacă ştiu că n-o să meargă pentru că suntem prea la fel/diferiţi amândoi."
Astea sunt doar indicaţii pentru un discurs mult mai lung. Oricum, estimez că n-o să se întâmple prea des, n-am o reputaţie foarte bună când vine vorba de onestie. Atunci vor zice Dare. Proastă alegere!
-"Hmm, dintotdeauna am vrut sa stiu cum se simt țâțele tale la atingere . May I? Ahahaha, of course I may, I bought The Rock and Chuck Norris and can I do whatever I want, bitch!"
-"Provocare zici? Here's my white hairy butt, take a good look at it"!
-"Uhm, I've missed the touch of your cookie, can I put hand? Binehânţeles."
Ok, this was a bad idea, I'd probably feel most of the breasts and most of the asses (not the small tits and the huge behinds). I'd probably punch some people the face, go for a kiss or two to finish the job (sa ne-ntelegem, punching and kissing persoane diferite) . Partea asta a planului mai trebuie lucrata.
Tocmai mi-am dat seama că unora nu am ce să le spun. Cât de ciudat, există oameni cărora chiar nu am ce adevăr să le spun în faţă pentru că deja ştiu ce cred despre ei. Nu vă lăsaţi păcăliţi, e de bine, niciodată nu spun unui om de dulce. Efectiv mă mir că am astfel de oameni în viaţa mea şi mă blestem că nu îi ţin mai aproape mai des. Frate-miu ar fi unul dintre ei, dar s-o lăsăm mai moale cu afecţiunea, I only love people from outside my family, bla bla. Şi vai! sunt chiar mai mult de doi oameni! Ok, o să le scriu.
Aşa, şi într-unul din plicuri ar fi un cec cu bani. Dacă urăsc respectiva persoană îi dau 100 de euro sau ceva similar, în scârbă. Oamenilor dragi le dau fix cât au nevoie să-şi plătească datoriile şi să facă excursia de vis în jurul lumii, în SUA, în Japonia, să-şi cumpere formaţia preferată, etc. Lui tata îi plătesc creditele, casa şi manoperă pentru finisarea etajului de sus, bani să nu trebuiască să muncească deloc, abonament pe o linie aeriană să vină în Amsterdam de fiecare dată când e în călduri, un antrenor personal şi un nutriţionist să aibă grijă de silueta lui, să-şi poată găsi pantaloni pe măsură, poate o maşină şi şofer personal, nasol că e daltonist, nişte ochelari uber cool, cei mai buni medici pentru prevenirea bolilor care stau să apară, un câine şi cam atât, că îi ajunge. Ah, şi o tablă de şah.
În celălalt plic ar fi partea cu adevărul din Truth or dare. Ce, credeai că scapi?

Acesta a fost cel mai lung text inutil pe care l-ai citit vreodată. Cărţile proaste nu se pun.

Fără complicaţii, fără regrete, fără lingering thoughts,
fără responsabilităţi organizatorice, să te chinui cu toate felurile de tâmpiţi care există,
fără datorii la bănci, fără nici un fel de datorii de fapt,
fără conversaţii epuizante de complezenţă care nu au nici un cuvânt în comun cu ceea ce se vrea a se spune,
fără prietenii de nevoie şi prefăcătorii ieftine,
fără maşină, soţie şi copii,
fără fapte de bine oferite fără a fi cerute pentru care te blestemi mai târziu (De ce dracu n-am stat în banca mea?),
fără conversaţii la coadă la ghişeu din care se nasc obligaţii şi vreo femeie care vrea să scrie o carte te roagă să-i repari calculatorul pentru că vrea să-şi înregistreze memoriile,
fără cadouri la ziua de naştere, paşte, crăciun, zi de nume,
fără dat de veste când eşti în oraş ca apoi să te chinui să jonglezi 48 de ore între somn, mâncare, traficul din Bucureşti şi prea multe persoane,
fără să oferi bani împrumut din proprie iniţiativă având încredere oarbă în oameni pentru că îi cunoşti şi pentru că iote, pe moment am bani,
fără eforturi financiare pentru excursii şi concerte stupide, trebuie să mâncăm,
fără scrâşnit din dinţi la vederea ei în braţele altuia sau la vederea ei arătând superb şi fericită sau la vederea ei arătând superb şi fericită şi în braţele altuia, unde cele trei "ele" nu sunt aceeaşi persoană,
fără femei în general pentru că sunt sămânţa diavolului,
no real emotion, just fake professionalism,
fără telefon, doar email,
fără ţigări şi cola care în cel mai bun caz te forţează să ieşi din casă în zilele ploioase când vrei doar să stai în fund şi să vezi filme.
Fără rude.

Suntem extrem de ipocriţi, intrăm într-o cu totul altă dimensiune pentru care cuvântul nici n-a fost gândit şi pe care nici n-o poate cuprinde. Totul e o minciună pentru că asta cerem. Nu poţi accepta adevărul şi nu poţi vedea maşinaţiunile din spate, preferând să crezi că totul e roz şi undeva sus Dumnezeu face toate chestiile astea pentru tine (când eram mic am fost învăţat să scriu dumnezeu cu D şi iată că nu m-am dezvăţat nici până acum). La naiba, chestia asta cu religia ne-a afectat pe-atât de multe nivele încât nici nu mai putem concepe o lume fără cuvântul "credinţă" (parcă japonezii aveau, în secolele evului mediu/feudal, un cuvânt care echivala cu dragoste însă pentru ei nu există noţiunea de iubire în sens creştin, la ei simboliza datorie, onoare, etc).
Nu poţi privi o sumă de factori nefavorabili care a dus la prăbuşirea unui avion sau mai multora ca fiind altceva decât mâna lui Dumnezeu sau "o mare nenorocire". Suntem singurele fiinţe (cred) care avem conştiinţă de sine, amplificată exponenţial de iluzia de a fi după chipul şi asemănarea creatorului. E un tip acolo sus la butoane şi noi semănăm cu el, deci suntem preferaţii lui şi n-ar vrea că noi să murim. În consecinţă, se presupune că e o tragedie sau "mare păcat" dacă mor oameni. Numai că genocidul e prea puternic să-i facem faţă, nu putem concepe aşa ceva, nu putem cuprinde uciderea în masă a zeci sau sute de mii de oameni cu căpşorul nostru umil, aşa că ne indignăm doar la ştiri spectaculoase cu un om care a murit decapitat pentru că s-a aruncat în faţa trenului (d'oh) sau 150 de oameni care au murit într-un avion deasupra Atlanticului. Sau, nu-i aşa, un om de care a auzit multă lume şi, pentru că le-a plăcut muzica lui, acum vor să-i ştie în amănunt viaţa şi moartea, dar numai lucrurile bune!
De câteva săptămâni, nu ştiu exact câte, mă bate un gând extrem de simplu şi totuşi destul de rar întâlnit şi anume că oamenii n-au "drept", nu există drepturi, ni le luăm noi singuri, în fine, nu avem dreptul de a trăi şi de a pretinde viaţa noastră în dauna oricărei alte vieţi a altor specii, pentru că ăsta e cursul firesc al naturii, mor viermii din copaci, păsările sunt înghiţite de şerpi, un uliu nu-ştiu-ce, vulpea nu-ştiu-ce, etc, toţi mor şi chestia asta se numeşte "survival of the fittest" în condiţiile în care speciile se echilibrează, credeţi-mă, omul nu e the fittest (ca în piesa de la Streets), numai că noi păstrăm şi pe cel mai amărât individ şi pe cel mai prost, care în sălbăticie ar fi primul sacrificat, pe care îl punem într-un mediu cu totul la botul calului, că să creadă că totul i se cuvine, eventual după aia îl angajezi la un adăpost de animale din Braşov şi îl laşi să omoare câini pentru că oamenii sunt superiori. În fapt, tot ceea ce se întâmplă e că noi distrugem echilibrul vieţii (mă rog, într-un final se va compensa) pentru că noi nu ne oprim din futut niciodată şi n-o să ne omorâm copiii şi mereu o să considerăm că trebuie să perpetuăm specia (ce tâmpenie aia cu dus numele familiei mai departe) şi pe planeta asta n-o să mai avem loc (să mă cac în toate maşinile voastre de beşinoşi cu varice şi proaste cu curul şi gura mare care nu ştiţi să mergeţi pe jos) şi chiar dacă o să populăm alte planete o să le distrugem şi pe alea într-un final, oare n-a stat nimeni să calculeze? Ce treabă are ozonul şi temperatura planetei cu orice, toate astea sunt efecte şi cauza e omul şi faptul că nu mai mor din ei.

Eu aveam altă idee la început. Se referea la minciună care e ceva foarte abstract şi mie nu mi-a plăcut teoria la şcoală aşa că hai să discutăm practic.
Îţi place să foloseşti calculatorul şi să intri pe net şi să pui poze pe Facebook şi Hi5 dar nu ştii să-ţi rezolvi singur problema atunci când apare, chemi un depanator, pentru că tu te minţi şi-ţi zici că totul e la fel de frumos în spate pe cât e şi în faţă, crede-mă, nişte oameni au transpirat şi au născocit soluţii tehnice pentru chestia aia, după mult storcit de creieri, au fost la şcoală şi s-a investit timp în ei şi li s-au plătit bani buni doar ca să ai tu un amărât de browser de-a gata.
Eşti într-un centru de shopping şi urăşti faptul că e aglomeraţie şi ai vrea ca toţi să fie dracului în altă parte şi să ai tu liber să faci cumpărături, ce naiba, eşti un tip de treabă, hmm, oare? Nu cumva mai sunt şi alţi oameni de treabă pe aici pentru care tu eşti un ghimpe în coastă şi nu mai bine te-ai duce tu la plimbărică să fie unul mai puţin în calea lor?
Filmul este o păcăleală pentru că-ţi arată cât mai multe neadevăruri într-o formă cât mai cosmetizată şi cu o fundă roşie pe cât de mare posibilă. S-au inventat criticii de film a căror treabă e să fie nemulţumiţi că nu e destul fond de ten şi funda nu e destul de mare sau că nu e destul sclipici pe film, nicidecum să pretindă înfăţişarea adevărului brut, fără pampoane. Ce se vinde? Filme cu roboţi, desene animate, vampiri, distracţie şi femei goale, nave în spaţiu sau împuşcături cât cuprinde şi bătăi la brandu gol. Şi "fanii" francizelor originale sunt nemulţumiţi că remake-ul nu e destul de fidel predecesorului său. Mda.
Eu dacă îţi spun ţie "cred că mă îndrăgostesc de tine" din toată chestia asta n-o să înţelegi decât că nu-ţi convine ţie aşa că o să mă eviţi mult timp de-acum încolo pentru că am intrat cu bocancii în lumea ta interioară feerică, unde nu se spun adevăruri directe preferând să ne amăgim cu iluzia încrederii de sine, să ne plimbăm sub clar de lună pe o străduţă idilică sau să facem nişte gesturi extraordinar de romantice care să împopoţoneze un fapt extrem de simplu, îmi eşti foarte dragă şi vreau să ne vedem cât mai des pentru că nu mă mai satur de tine pentru că feeling-ul creşte exponenţial şi nu îl pot controla, chiar ai fi vrut să păstrez asta pentru mine, crezi că am făcut-o să-mi fie mie bine? În mod clar nu mi-a fost.
Şi totuşi, făcând abstracţie de politică, aş zice că cea mai mare iluzie e industria muzicală - ar fi bine dacă am putea separa muzica de industria care o susţine. Aproape nimic nu se vinde fără o imagine, fix de-aia ar trebui apreciaţi cu atât mai mult oamenii din spatele muzicii, cum ar fi Gorillaz şi poate Moby, care nu-şi creează o imagine personală şi nu se vând pe sine. Britney Spears; ce mai e de zis?

PS: Caut un titlu alternativ pentru monstruozitatea asta de text; celui care vine cu cea mai bună propunere îi dau o bere/cafea, chiar două.

-I don't accept lack of trust. Trust me, or I won't want to have anything to do with you.
Be calm, don't get agitated, I don't like Sprite. Chances are, if you're like me, we're not going to like each other, so don't be like me.
-I'm very curious, too curious, I'm an information freak, not in the sense of public knowledge, technicalities, the news or stuff like that. I want to know about YOU, what you did, why you did it and with who. Sometimes it hurts.
-Be completely sincere. Obviously, people don't like the truth, the whole truth and some other stuff on the side, but what you may probably not know is that people actually refuse to be sincere, refuse to divulge opinions if they consider it won't do them any good, also most people reject the truth about themselves. They also don't want to know your opinion of them, they'd rather assume you're an ignorant and don't know what you're talking about, so what would be the point in listening to you? I am sincere, I just don't do it most of the time because people are offended by it, the truth is never graceful. I can take it though, I got tired of games.
-Don't just bring up my blog and stuff I wrote there, it confuses me and I don't know what to say. We can discuss it fine if we take it into account from the beginning. This is one of my stragest traits, I can't talk about some stuff out of the blue, but I will, gladly even, if I'm at least a bit prepared for what's coming.
-The problem with girls is that they talk about all these different things and it puts guys in a bad spotlight, making them a lot less interesting, that's why I hang out with girls a lot. If you're a girl, don't get jealous, that's just stupid. If you're a guy, diversify yourself, dude, read a book!
I like taking photos, I don't like being taken pictures of, I reaaaally like girls, I can't stand girly or feminine games. I like blogs, but don't talk about blogging, man, you already write about it, why debate it orally? Talk about punani or smth. I like money, I hate borrowing, I gladly lend. I'm happy for others, not for me. Please just accept these things.
-You don't want to be dealing with me in the morning on weekdays. We'd be better off not sleeping, it saves the trouble. Sleeping is overrated, anyways.
-If you're some snotty little bitch (male or female) who can't conceive sleeping on the ground, on the beach, in a tent, in a car, if you've been raised in Bucharest, if you think this city belongs to you, if you like complaining about your life being dramatic and not doing a goddamn thing about it, if you need help and all you do is stretch out your hand while sitting on your ass, if you're filthy and disgusting and don't seem to notice a difference or you like yourself just the way you are, if you get drunk and start yelling under windows not giving a fuck that it's 3 a.m., if you don't have a reasonable sense of humour, there's a big chance I want to smash your head open with a fucking rock.
I'm sorry if you don't get everything that I find funny. I'm not perfect either, there are a lot of inside jokes I don't get, but I've been surfing the net, reading stuff, listening to audio and watching video of comedy, so I'm pretty sure that I can enjoy most jokes that run around, even if they're sick, twisted, anti-religious, racist, sexist, dry, observational humour, sketches, improv, dirty, x-rated. I just don't like monotony, that's all. Like I said, I'm sorry if you're narrow-minded (more than me, that is). I'll try to help you but you need to open up.
-I'm sorry, I am superficial too. Nobody's perfect, but if you don't at least try to improve your physical appearance, you are, in fact, the least interesting person on earth to me. Especially if you're fat and grouchy.

Doamne, cat de confuz sunt! Mi-e frica si sa iau in considerare posibilitatea de a iubi pe cineva. Ma surprind ingrozit cum judec superficial, zgarii la suprafata si plec pentru ca nu-mi convine ce gasesc. Ma dezgust si ma dezgusta tot.
Am vrut sa-mi oblojesc golul cu ceva asternut pe hartie, orice ar fi, orice mi-ar trece prin cap, numai sa nu o uit. Sunt convins ca fiecare isi priveste marea deceptie in dragoste ca o tragedie greceasca amplificata de o mie de ori, un teatru shakesperian modern dar foarte previzibil... pentru toti mai putin pentru tine. Eu nici nu stiu care mi-e marea deceptie in dragoste... mereu e cea curenta. Cred ca mi-am pierdut cate o doaga de fiecare data. Si nu mai am multe de rezerva. Rog frumos fetele pe care le-am iubit sa le aduca inapoi.
Credeam ca eu folosesc sarcasmul ca un instrument potrivit, o cheie franceza de dimensiuni variabile, reglabil in functie de persoana. Dar nu mi-am ascuns niciodata faptul ca mai si visez, sunt si (culmea!) romantic. Mi-a aratat Ela zilele trecute un text de-al meu publicat de cineva pe jurnaleonline.ro sau ceva de genul asta. Am recitit si m-am mirat ca nu mi s-a parut incredibil de corny-cheesy, ci chiar ma identific si acum. Am gasit o persoana foarte frumoasa, insa contradictorie. In spatele sarcasmului se ascunde o sensibilitate aproape izbitoare. Desigur, pentru mine ar fi trebuit sa fie mai usor de depistat, m-am ascuns si eu mult timp. Insa n-ar trebui sa se ascunda. Poate ca nici nu o face. Poate asteapta doar sa fie descoperita.
Ziceam de iubire. M-am agatat in atatea tampenii materiale ca am uitat cum e sa deschizi larg ochii si sa o vezi ca pe cea mai frumoasa persoana de pe pamant pe ea, cu toate defectele si complexele... asta chiar mi-a reusit, insa n-am reusit sa o privesc in ochi si sa ii transmit toata dragostea mea; as vrea sa fiu si eu iubit in felul in care am iubit, spuse egoistul. Ce prostie: cu siguranta am fost iubit. Poate inca mai sunt iubit. Poate sunt aproape de inima ei, poate sunt dragostea virtuala a cuiva, poate am topit zeci de inimi care nu au batut langa a mea. Sau poate una inca mai zvacneste cand citeste ce scriu. Chiar as vrea sa stiu... ador sinceritatea.
Eu voi fi sincer. Am iubit patru fete. Prima la 18 ani. Urmatoarea iubire a venit pe nepusa masa in anul doi de facultate si a durat mai mult decat am putut suporta, dumnezeule, nu puteam merge la cursuri, compuneam tampenii pe blog, am fost incredibil de penibil. Nu i-am spus.
Iubirea de la 21 de ani m-a luat pe nepusa masa si s-a naruit la fel de brusc, s-a spart ca o oglinda. Am privit obsesiv in cioburi si in lista de messenger pana am tampit. Sechele rau de tot.
Evident, ultima e cea mai adanca, pentru eu nu ma inchid treptat in mine, rana ramane mereu deschisa, tot ce trebuie sa faca fata e sa împlânte pumnalul in acelasi loc. Partea amuzanta e ca mi-am impus sa nu o mai iubesc acum mult timp :) Sper ca stie.
Nu am fost cu nici una din fetele pe care le-am iubit.