Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around

Există festivalul Bestfest care se desfăşoară pe parcursul a patru zile, zilele 0, 1, 2, 3, anume 1, 2, 3, 4 iulie. 5 iulie nu intră în discuţia noastră. Avem patru bilete. Un bilet la Ziua Zero, cumpărat înainte să fie anulat concertul Thievery Corporation, plus trei bilete la concertul anulat Depeche Mode. După ce s-a oficializat imposibilitatea concertului DM, m-am reorientat să schimb biletele pentru bilete la Bestfest. Dintre aceste 3 bilete foste DM, unul este al meu, unul este al mamei mele şi unul e de principiu al Irinei.
Mama trebuie să-şi primească banii (120) pe biletul ei, chiar dacă a fost cadou, nah, viaţa e scumpă, e nevoie de bani. Irina trebuie să primească bilet la Ziua Zero. Am găsit pe cineva cui să "vând" biletul mamei cu 100 lei, cu reducere dacă reuşeşte să îmi vândă şi tricoul ăsta cu 30 lei.
Am eliminat o variabilă, am schimbat biletul Irinei şi acum sistemul de ecuaţii arată cam asa:
Acum, Irina trebuie să-şi primească biletul (unul din cele două din Ziua Zero). Rămâne un bilet Ziua Zero şi două DM de schimbat. La A. trebuie să ajungă un bilet Ziua Zero.
Opţiuni:

- schimb cele două bilete pe unul din Ziua Zero şi pe unul din Ziua 3, de exemplu. Unul ajunge la A. şi rămân eu cu două zile, zero şi trei, să mă delectez. În prima zi sunt cam puţine performanţe, sunt patru artişti per total din care ascult Patrice cu drag şi, mă rog, Killers, dar ei nu mă mai entuziasmează din 2006. Avantajul evident ar fi că merg şi alte persoane, minim două, după cum se poate vedea mai sus.

-cele două bilete la DM se transformă în 240 de lei la care adaug 30 de lei şi iau abonament pe zilele 1, 2, 3 (2, 3, 4 iulie). Acum posed un bilet Ziua Zero şi un abonament pe zilele 1, 2, 3, din care trebuie să-i dau lui A. biletul pentru prima zi şi eu rămân cu abonamentul. Avantaje evidente: văd trei zile în loc de două, avem să ne punem şi-n cap, ziua 1: Ayo, Moby (care e de sine stătător, m-aş duce doar pentru el), Silent Disco, ziua 2: Klaxons, FF, Orbital, Silent Disco, mă doare deja mâna de cât am scris, ziua 3: Santana şi Ting Tings reprezintă tot ce îmi trebuie. Dezavantaje: nu mai merg în Ziua Zero...

Aceasta este o dilemă care nu poate fi rezolvată, mi-e teamă.

EDIT: Nu se simte nimeni să dea un sfat??

 

Luaţi, vă rog, un pix şi o bucată de hârtie şi scrieţi Ernst Junger - Eumeswil. Aceasta este cartea pentru care sunt pregătit să ofer o recompensă substanţială, preferabil nu bănească. Desigur, pot oferi şi o sumă de bani dar dau la schimb orice îmi e în putere.
De fiecare dată când treceţi pe lângă o librărie va rog să întrebaţi de această carte. Însă mai ales când sunteţi lângă un anticariat, va rog să verificaţi dacă au respectivul titlu. O doresc extrem de mult şi voi fi etern recunoscător pentru ajutorul dat (dacă găsiţi două exemplare, luaţi-le pe amândouă :D). Tot ce ştiu despre ea e că a fost editată ultima oară la editura Univers şi că nu mai există nici un exemplar pe nicăieri, în limba romană mă refer. Din păcate, nu excelez la căutarea de cărţi aşa că apelez la voi, dragii mei.

Make me proud!

 
 

Mă numesc Mihai, părinţii mă strigă Octav şi colegii Mişu sau Miş (arată mai bine scris Mish). Am 23 de ani şi sunt în anul 5 la Automatică.
Am depus dosare pentru admitere la master în Olanda şi am fost acceptat condiţionat. Condiţia este obţinerea diplomei de inginer până la 1 septembrie. Am la dispoziţie 19 zile să redactez lucrarea de licenţă care trebuie să aibă cam 100 de pagini. În paralel, caut finanţare pentru doi ani de studii post-universitare la universitatea din Utrecht, deoarece şansele de a obţine o bursă sunt foarte mici. Dacă nu obţin această finanţare, nu există şanse de a pleca.
În paralel lucrez în regim full time şi sunt în plin proiect fiind în întârziere cu planificarea temporală şi de man-days. În peisaj mai intră o dietă ratată de mai multe ori şi nişte lecitină, o garderobă subţiată şi viaţa de cămin care mi-a ajuns fix până-n gât.
Am nevoie de o schimbare. Nu vreau vacanţă, vreau o schimbare dar m-aş mulţumi cu butonul de fast-forward.

 

Five sau 5ive au fost o formaţie mişto. Pop, englezească, deci nu au avut amploarea Backstreet Boys sau .. hmm, Take That sunt şi ei englezi. Însă Five au cântat pe un stadion, împreună cu formaţia Queen, We will rock you. Cred că e o realizare de care pot fi mândri, nu oricine i-a călcat pe urme lui Freddie.

Dar de ce scriu eu despre ei? Păi mie îmi plăceau băieţii ăştia. Pe vremea când citeam Bravo (asta era fix între perioada Mickey Mouse - la naiba, unde mi-au dispărut toate revistele? - şi perioada Playboy; acum sunt în etapa Esquire, do we see a pattern here?) ei erau destul de pretty hot. Adică pentru tineret, erau ce poate fi mai mişto, ceva de gen Tokio Hotel sau Miley Cyrus acum, din ce văd. Cred că a fost singura formaţie pentru care Bravo a făcut chestia asta: timp de 5 numere, au publicat câte un poster cu un membru al formaţiei. În total 5, mi-am cumpărat pe toate. După care le-am lipit una de alta şi a ieşit cel mai tare poster, de vreun metru lungime pe orizontală şi cu cei cinci zâmbind încrezători. Mie chiar mi-a plăcut posterul ăla, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, după ce l-am dat jos să agăţ femeile din Playboy.

Am văzut recent un videoclip de-al lor la VH1 şi mi-am adus aminte cu drag... ei sunt în aceeaşi categorie cu S Club 7, care erau sexy (adică cele 4 fete erau)
Atenţie, awesomeness ahead!


 

Intrebarea Elei este: "Te-ai intalni(t) cu o persoana cu dizabilitati? In sensul de a a avea o relatie de prietenie si chiar mai mult. Daca nu, de ce, si cat din optiunea ta e teama de ce ar spune lumea? Daca da, de ce, si cat de departe ai merge, te-ai casatori si ti-ai trai viata alaturi de ea? Daca ai facut-o deja, ce reactii a starnit alegerea ta din partea celor apropiati, si cum le-ai facut fata? Alaturi de raspuns mentionati intr-un fel pe care il considerati de cuviinta despre deschiderea site-ului Dizabillove, daca aparitia acestuia vi se pare o idee utila sau nu."

Nu stiu de unde sa incep cu ideea, dar hai sa o luam de la inceput. Dizabilitati? Adica vrei sa spui handicapuri? Nu mai spunem handicapuri pentru ca ofensam? Sau chiar vorbim despre dizabilitate in sensul din dictionar, caz in care ma incadrez inclusiv eu cu miopia mea?
Nu cunosc problemele de integrare sociala ale celor cu dizabilitati, insa imi pot imagina dificultatile intampinate de cei cu handicapuri fizice sau mentale grave, asta o stim cu totii. Repet, toata chestia este extrem de ambigua, ceea ce nu e tocmai bine, dar nu este ideea mea.

Insa am cunoscut doua persoane cu handicap fizic. Proful de fizica din liceu avea trei degete de la o mana lipsa, in urma unui accident in laborator. Din tot ce am vazut noi, elevii, nu parea afectat de asta si preda ca orice alt profesor - poate in privinta asta era bine ca ii lipseau de la mana stanga...
A doua persoana e Marian Başa, daca ati auzit vreodata despre el, stiti despre ce-i vorba, daca nu, va zic ca e un copil care s-a nascut fara posibilitatea de a-si folosi muschii mainii. Deci practic nu a avut maini toata viata lui. Acum ceva ani a fost la Surprize surprize de cateva ori, era o mica celebritate in Galati, aparea in ziarul local destul de des. Cu adevarat extraordinar este faptul ca el scrie de mic cu picioarele, mananca la fel, deschide usi, etc. Mai mult decat atat, s-a apucat sa picteze si a fost primit la Liceul de Arta din Galati, intr-adevar a fost un caz special dar ceea ce face el e cu adevarat remarcabil.
As vrea sa pot spune ca il cunosc, insa atat cat palavrageam eu cu el in statiile de autobuz o faceau multi altii - oameni il salutau pe strada si erau prietenosi cu el. Eu nu-mi aduc aminte cum am inceput sa vorbesc cu el, pur si simplu ne stiam din vedere de la scoala 5 si ulterior ne mai intalneam prin cartier. Am jucat si fotbal impreuna, dadea bine cu capul :) Ah, si-mi aduc aminte un moment ciudat cand nu mi-am dat seama ce fac si i-am intins mana sa dau noroc cu el, dar m-am redresat repede cu o bataie prieteneasca pe spate.

La intrebarea: te-ai intalni cu o persoana cu dizabilitati? raspund Nu. Eu sunt si-asa destul de dificil cand vine vorba de relatii, un handicap fizic n-ar face decat sa complice situatia. Nu trag nici o linie pentru delimitarea intre "ce as accepta" si ce nu cand vine vorba de asa ceva, dar am sa spun doar ca e prea multa corectitudine politica (stiti voi, din englezul) si din nevoia de a integra pe toata lumea (timiditatea oare e o dizabilitate?) atribuim titulatura asta unei categorii mai mari de oameni, unii care poate nici nu s-au gandit a se numi dizabilitati (dizabili? asta e clar cuvant inventat, dar il folosesc).

Pseudo-leapsa "SuGhita PauL": imi cer scuze Diana, dar n-am inteles nimic din leapsa asta.

 

Trebuie să recunoaştem că există prea puţin respect în rândul tinerilor din ziua de azi. Toate categoriile de vârstă de până la 25-26 de ani au un tupeu inimaginabil în trecut. Valorile părinţilor noştri nu sunt complet perimate. Ele ar putea reprezenta antichitatea în comparaţie cu evul mediu, sunt un punct de reper şi vor fi pentru mult timp de-acum încolo. Însă vremea noastră este tulbure. Până şi pe mine mă scandalizează uneori atitudinea celor cu 1-2 ani mai mici ca mine, care sunt de părere că li se cuvine orice şi nu datorează nimic, nici măcar un minim de recunoştinţă celor care au renunţat la a mai trăi pentru a le da lor viaţă (da, părinţii).

Din punct de vedere medical, atunci când se termină pubertatea intri în maturitate. Totuşi, îmi place să cred că a fi echilibrat psihic e una din cele mai de preţ calităţi omeneşti. Astfel, mă întreb ce e în mintea puştilor de 20-23 de ani care îşi închipuie că sunt căliţi de viaţă, că au trecut prin toate suferinţele imaginabile şi pot emite păreri pertinente despre viaţă. Cine le-a spus lor că se pot numi bărbaţi sau femei? La ce sistem de valori se raportează ei când îşi evaluează experienţa vastă? Cine sunt ei să conteste importanţa istoriei, a învăţăturilor lăsate de cei dinainte, a întâietăţii bătrânilor în societate?

Păi, mie personal îmi vine să râd citind majoritatea blogurilor de domnişoare care au (avut) o mare iubire în viaţă şi acum vorbesc despre El, copii, El, îmbătrânire împreună, El, sentimentele înălţătoare, oh cât de perfect e El, vreţi să fiţi şi voi ca mine? păi să vă împărtăşesc din cunoştintele mele. Apoi mai sunt bărbaţii, care nu au ce împărtăşi pe bloguri că deh, e common knowledge, fute cât prinzi şi devii mai bărbat. Ăştia sunt mai puţin exhibiţionişti dar scoţi tot ce vrei să obţii de la ei la o bere. Repet, ce te face bărbat? Permisul de conducere? O partidă în trei? Trei relaţii serioase? Maşină proprie, muşchi? Eu o să mă trezesc pe la vreo 40 de ani give-or-take să îmi recitesc textele (criză de mijloc, deh) şi o să dau peste fraza asta şi o să îmi zic: hei, chiar... oare acum am devenit bărbat? Pentru că nu-mi imaginez cum aş putea să mă numesc astfel, ce m-ar putea transforma peste noapte în tatăl meu.
Aşa e, tatăl meu e un bărbat adevărat. Şi cred că e de vină căsnicia şi mai ales copiii. Asta te trezeşte la realitate garantat, feminin sau masculin, din momentul ăla devii adult cu responsabilităţi REALE (nu job, rate, prostii de-astea). Cred că e testul suprem al vieţii pe care eu nu mă simt dispus să îl dau, o să vă povestesc mai încolo de ce.

Revenind, probabil armata era o bornă destul de importantă de atins în drumul către desăvârşirea masculinităţii macho moderne. Părere proprie şi personală, dar când eram mic şi slab (adică înalt şi slab) mă gândeam cum ar fi să merg în Legiunea Străină, văzusem film cu Van Damme, hehe, şi să ies bărbat călit de acolo, cicatrici, lupte, disciplină, chestii. Acum, am destul echilibru (îmi spun mie) să fiu moderat când vorbesc despre mine: eu sunt un băiat, cel mult un tip. Nu sunt un bărbat. Nu am trăit vremuri tulburi, nu a trebuit să mă întreţin singur încă (absolut independent), nu am avut grijă de un suflet viu, nu mi-am făcut propria mâncare zi după zi, nu am disciplină, nu am terminat facultatea, nu mi-am câştigat un acoperiş prin muncă, nu am alergat vreodată un maraton, nu am avut putere de decizie, nu am fost the best that I can be. Şi e ok, în principiu drumul contează, nu destinaţia - nu chiar cum e ilustrat aici, mai degrabă aş zice că e mai important drumul dacă ai partenerii de călătorie potriviţi. Nu urmăresc să devin bărbat, doar să remediez cât mai multe din sechelele adolescenţei, ceea ce e cam în aceeaşi direcţie. Şi n-am să dau vreodată sfaturi în calitate de bărbat, poate doar ca şi prieten. Şi om vedea unde ajungem.

Mă mai gândesc şi mai scriu.

 

 

Bă, tu nu înţelegi dracului că nu am nimic cu tine?

Vorba aia, sunt şi eu om, am problemele mele, mă gândesc la ele şi când nu sunt singur, că trebuie să mi le rezolv cumva cândva. Vorba cealaltă, dar soluţia la probleme trebuie găsită.

De ce morţii tăi mă tot întrebi de ce sunt supărat?

Aveam eu problemele mele, dar acum te-ai insinuat tu între ele. Cu ce drept te pui în ochii mei să fii mai important decât mine? Ce-i cu atâta egocentrism? măcar păstrează-ţi-l pentru tine, nu mi-l impune şi mie. Da, acum mă enervezi!

Nu era mai bine dacă îţi ţineai gura şi nu mai făceai presupuneri?

Pe viitor eu îţi recomand să nu mai presupui nimic. Partea aia cu sinceritatea absolută este în continuare valabilă, dar nu pentru oricine. Pentru restul, marş, n-am chef de tine, n-o să te mint dar nu insista inutil.

Aşa mă tratezi tu pe mine, sunt un nimeni pentru tine?

Să fim clari. Dacă eşti prost/proastă o să te tratez ca atare. Nu am crezut dintotdeauna că eşti prost/proastă dar acum mi-ai deschis ochii. Nu-i nici o problemă, am şi eu momentele mele de glorie dar nu mă aştept să fiu cruţat, aşa că nu-mi cere asta! O să spun că eşti prost pentru că aşa eşti, o să mă eliberez de povara secretului (tu sigur nu ştiai) şi continuăm - asta până n-o dai iar în bară. Dacă vrei să o iei în nume de rău, n-ai decât.

Ce s-a întâmplat? S-au blocat rotiţele acolo sus sau trebuie să dai la manivelă să se învârtă? Mai pune ulei, stupid!

 

Am avut o geantă de la Celio care m-a mulţumit şi, ca orice chestie de care nu m-am îndoit la început, am început să o îndrăgesc într-atât încât pare aproape firesc faptul că am pierdut-o. Bou mai sunt.

Vine vara, bine-mi pare, dar eu trebuie să-mi iau alta. Nu prea am avut timp să caut dar demult am fost la Daniel Ray în Unirii şi nu am văzut nimic care să-mi placă. În rest, îmi rămâne doar opţiunea de a bântui prin magazine de haine sperând să găsesc ceva simpatic. Uite, de exemplu m-ar bucura să existe mai multe site-uri ca e-genti.ro, care din păcate se axează mai mult pe femei şi printre genţile messenger nu găsesc nimic să-mi placă. Ca să aveţi o idee despre ce mă gâdilă pe mine, am trei exemple , unu doi şi trei, căutate pe Amazon. Nu aş strâmba din nas la chestii mai colorate (nu roşu sau galben sau picăţele...), chiar am văzut azi în oraş două genţi mişto dar mi-a fost ruşine să întreb posesorii de unde le au, poate s-ar simţi ameninţaţi.
Cine are ponturi de închiriat, aş aprecia.

PS: la postul ăsta nu e nevoie de ironii, eu chiar caut geantă.

 

Arhivă blog

Label Cloud