Cineva mi-a zis ca Amsterdam a avut candva probleme mari cu traficul, cam probabil cum are Bucurestiul acum, chiar mai rau, avand in vedere ce strazi mici au. In consecinta, ca sa vindeci Bucurestiul de aglomeratie in trafic, trebuie sa migrezi la fel spre biciclete. Problema e ca nu va fi de ajuns sa ii incurajezi prin reduceri la impozit si similare. Romanul nu vrea sa para ca e sarac, chiar si daca e, de-aia se plimba in masina, de la Range Rover si pana la Logan - "doar nu is prost sa o iau cu metroul". Bucurestiul are bulevarde destul de largi, deci ar suporta disparitia unei benzi / suprimarea unei parti din trotuar pentru a face loc la piste de biciclete. Cand zic suprimarea unei bucati din trotuar, nu zic trasarea de linii galbene pentru care sa se aloce fonduri de milioane de euro, da?
In prima faza, le promiti marea cu sarea. Soferii primesc reducere la plata impozitelor daca renunta la masini. Cei care lucreaza departe de munca primesc din partea firmelor o suma de bani lunara pentru a compensa acest lucru. Evident, aceasta masura nu va avea efect. In continuare, pui taxa pe inmatriculare mare, pui taxa pe import mare, pui toate taxele mari pe masini! Descurajezi folosirea masinilor, pe scurt. Daca se poate scadea traficul la sub un milion de masini, cei care reusesc asta ar trebui instaurati pe viata regi locali.
Cu semafoarele e usor. Aduci dracului si experti seriosi, din Japonia (aia care au estimat criza asta acu vreo 15 ani), Germania si, de ce nu, Amsterdam (paranteza: Amsterdamul nu e perfect; va voi povesti cu alta ocazie un articol de ziar despre problemele A'damului si modul in care le trateaza), oameni care stiu despre ce vorbesc si care sa conlucreze cu oameni tineri si ambitiosi de la noi, care si-au facut studiile afara.
Un lucru de la sine inteles este un plan urbanistic general pe termen lung, adica altul decat este acum, pentru ca este clar ca nimic nu merge cum trebuie. Toate santierele trebuiesc terminate, ma refer la reparatiile la strazi. Nu e foarte greu sa stai sa te gandesti un pic care doua strazi NU ar trebui reparate simultan, prevenind astfel un nou Grozavesti.
Soferii trebuie batuti. Blocaje oricum se fac din cauza lor, eu propun doar ca daca se intampla asta sa se prelungeasca bottleneckul cu inca un minut, doua. In fiecare instersectie vor sta ninja. Imediat ce un sofer se baga cu burdihanul in fata, fiind mai smecher than your average bear, thus blocand intersectia, un Jackie Chan care pana atunci a stat atarnat de semafor si nimeni nu l-a vazut isi va incepe tura cu un ass whopping care ii va invata minte si pe cei care vor asista impasibili (pentru ca stiti ca romanii nu se baga, orice-ar fi) facandu-i sa exclame: "DAaaaaaaaaaaaaaaaamn".
Am solutii si pentru bagaboante vagabonzi, asteptati sa ma intorc in Buc.

De-aia de o dadeai cand erai mic si cand traduci in engleza se zice la fel cu "eticheta", venita de la Irina Barbie.
Descrieri punctuale:

Yourself: weird
Your Spouse: never
Your Hair: black
Your Mother: pretty
Your Father: etalon
Your Favorite Item: rucsacul
Your Dream Last Night: none
Your Favorite Drink: Cola
Your Dream Car: none
The Room You Are In: cold
Your Ex: link
Your Fear: rejection
What You Want To Be In Ten Years: rich
Who You Hung Out With Last Night: nobody
What You’re Not: altcineva
Muffins: whatever
One of Your Wish List Items: Iphone3G
Time: unimportant
The Last Thing You Did: facebook-ing
What You Are Wearing: tshirt
Your Favorite Weather: Amsterdam
Your Favorite Book: Shogun
The Last Thing You Ate: KFC
Your Life: weird
Your Mood: jealous
Your Best Friend: who?
What Your Thinking About Right Now: somebody
Your Car: mno
What You Are Doing At The Moment: nothing
Your Summer: hot
Your Relationship Status: shitty
What Is On Your TV: movie
What Is The Weather Like: dull
When Was The Last Time You Laughed: monday

Ela, Didi (this should be interesting) and maybe Irina.

Frate, trenurile catre mare sunt destul de dubioase. Multi navetisti, pe distante scurte, multi blatisti, ca nah, te duci la mare cu 5 lei in buzunar si te descurci (e mai usor daca esti femeie). Dar!
Trenul spre Ploiesti Sud, Buzau si restul nu ma intereseaza, este de-a dreptul .. pur romanesc. Au dreptate toti care vor sa plece. Nu va doresc niciodata sa participati la asa ceva. Imi pare rau, Barbie, pentru cele patite deja, din cate imi dau seama.
In primul rand, pana in Buzau e personal si nu se da cu loc. M-am urcat de bine de rau intr-un vagon unde am si ramas... in coltul vagonului, la propriu. Am avut noroc ca am avut unde pune bagajele cele mari, in consecinta m-am intrebuintat cu mp3/mp4 playerul. In timpul asta mi-a fost dat sa vad ce n-am mai vazut.
Desi holul vagonului era plin, lumea inca mai voia sa treaca. Nu oameni cu bilet, ci pur si simplu oameni. Preferabil cu cat mai multe bagaje, başca un copil. Si, ma rog, cat mai tuciurii sa fie.
In acelasi colt, 3 cunoscuti (intre ei) de prin Buzau. Smecherasi, discuta despre cum s-au lasat de scoala si acum fac pe soferul in Bucuresti. Oamenii par relativ cuminti, dar asta doar prin comparatie cu ce a urmat.
Din cand in cand apareau niste "tovarasi". Tovarasii astia erau tigani, nu le mai zic tuciurii. Aveau burdihan, tricou alb mulat, lant super gros la gat si 5 telefoane intr-o mana. Astia dadeau raite in tren, culegand ce le oferea patria mama. Cand ajungeau la baietii de fata, le ofereau cate un telefon: "Hai nu cumperi pe-asta alb, e misto, e de gagica, 3 milioane". Nimic. Mai trece unul, vreo 6 telefoane intr-o mana. Stateam si ma intrebam, perplex si fix in colt stand, cum de inca mai produce, la draq, omul merge cu marfa furata in mana, viitoarele potentiale victime chiar asa proaste sunt? Se pare ca da.
Pentru urmatoarea ora si jumatate, fauna locala a inclus tiganci stil vrajitoare cu lanturi de aur si de argint de vanzare, mici intreprinzatori cu plasa de rafie plina cu "bere rece, domnilor, bere rece", alte babe cu chestii mai dubioase de nu mi le aduc aminte si (efectiv) sfintii aceia care iti lasa in compartiment diverse zorzoane pe care recupereaza ulterior - pe langa restul care profesau in tren, acestia mi se par de-a dreptul de dorit.
Nu am numarat, dar as aproxima un numar de 5-6 hoti de telefoane diferiti care s-au perindat nu o data prin fata mea. Tinand playerul in mana uneori, le-am atras inevitabil atentia. Dupa cum ziceam, m-am bagat bine de tot in coltul vagonului, de as fi cazut din tren daca usa nu s-ar fi inchis bine. Insa iata-ma, compun acum, sunt teafar si nevatamat corporal, deci am supravietuit.
Am coborat mult mai repede decat ma asteptam, dar cu atat mai bine fata de ce speram, la Buzau. Gara este destul de linistita, sincer sa fiu. M-au oprit doi dubiosi sa le dau foc ( :> ) dar la momentul faptei erau si doi politisti pe peron, deci am trecut si peste asta.
Intre orele 23 si 03:30 am explorat posibilitatile limitate ale salii de asteptare din gara Buzau. Neavand somn si fiind destul de alert, mi-am propus sa termin de lecturat integral Esquire. Insa nu am avut mari sorti de izbanda, pentru ca langa mine s-a asezat (generic numit) Gigi.
Era un tip pe la 40 si ceva de ani, puternic spre 50. Initial nu intelegeam o boaba din ce zice, dar ulterior am plecat urechea mai bine la el (si mi-am scos si castile, hehe). A durat cam o ora sa imi atraga atentia, in tot timpul asta eu imi repuneam periodic si sugestiv castile in urechi, el ma mai lasa un pic in pace, pana la urmatoarea interventie.
In jur, nimic. Adica, oameni. Care nu fac nimic. Pur si simplu stau, unii motaie, o adevarata sala de asteptare, toti asteapta. In stanga un pseudo-homeless care la un moment dat a venit cu o jumatate de paine si niste salam cumparate si le-a asezat tacticos pe un ziar cu intentii vadite. Peste putin timp un tip tanar (singurul comparabil cu mine) i-a mai dat doua pungi cu ce mancare mai avea la el (probabil). Omul s-a mai fastacit pe acolo, protesta cand cineva venea sa ii ia ziarul (tinea vreo doua ziare langa el si oamenii se mai plictiseau) si cam atat.
Mai tarziu s-a asezat langa homeless un batran cu alura de intelectual sarac - la propriu, dupa felul cum era imbracat. A deschis o mapa in care tinea diverse extrasuri din ziare sau pagini de ziare pe care a inceput sa le mute pe acolo tacticos. Si cam atat.
Ulterior a aparut in peisaj un tigan gras. Nu m-am uitat bine la el, pentru ca nu ma interesa. S-a oprit in mijlocul camerei si statea pur si simplu. Ii cade un leu din mana si cineva il atentioneaza. Pana la urma i-l ridica cineva si atunci imi dau seama ca tiganul e orb. Si poate putin retardat. Mai zaboveste putin si pleaca. Tiganul orb, gras si retardat din gara Buzau.
Revenind la Gigi. Dupa o ora am abandonat lectura, devenise mult prea insistent. Mi-am adus aminte ca mi-am propus mai demult sa nu resping prea brutal oamenii complet necunoscuti. Cine stie cum intr-un sant, beat mort, se poate ascunde un om deosebit. Asa ca l-am ascultat pe Gigi.
Turuia incontinuu. La inceput chiar nu prea intelegeam, am inceput sa il pun sa se repete, nu parea sa il deranjeze. Mergea la Medgidia, acolo munceste. Parintii sunt din Buzau, daca am inteles bine. Pocaiti. El are 3 scripturi acasa. Cam despre asta am vorbit, despre religie si mai inainte putin fotbal.
Mi-a povestit ca el a jucat cu Hagi. El era atacant, sper ca am inteles bine. A jucat cu Hagi la Farul, dupa care l-au luat in armata si s-a terminat. Turuia fara oprire. Abia se trezise dupa doua zile de betie. Daca asa vorbeste cand e treaz... , imi spun in mintea mea. Trecem peste.
Incep sa imi expun si eu pareri. Despre fotbal, stelisti, Champions League. Timid la inceput, prefer sa il las pe el sa vorbeasca. Nu tin minte cum s-a schimbat brusc discutia spre religie, dar imediat a inceput sa vorbeasca in termeni evlaviosi despre tot si toate. Om simplu, cu credinta puternic inradacinata. Mi-a fost rusine cand m-am trezit expunandu-mi niste ganduri semi-ateiste, explicandu-i lui Gigi cum e cu inchizitia, bisericile, protestantismul. M-am simtit ca un baiat de la oras si nu mi-a placut. Am mai temperat-o cu parerile si am continuat.
N-am apucat sa abordam alt subiect. Al doilea se cam epuizase si era o pauza. Omul s-a dus sa vada daca poate sa vorbeasca cu nasul sa ia un alt tren, de mai devreme, spre Ct. S-a dus si nu s-a mai intors. Mi-a parut rau timp de 15 minute, apoi s-a asezat un domn mai ciudatel care cara un butoi de muraturi dupa el.
Nimic notabil n-a mai avut loc pana la venirea trenului. Am dormit singur intr-un compartiment si am ajuns morocanos acasa. N-am facut nimic si inca mai astept.
Sper ca azi sa-mi aduca exact ce-am asteptat.

Ce-i drept, nu m-am lasat usor. Ma inarmasem cu doua genti mari, uriase. Pentru ca sunt barbat macho le caram nonsalant, pe cea noua pe umar si pe cealalta in mana, inegale ca greutate. Planuisem sa ma urc in tren si aia sa fie. Dar a trebuit sa recalculez dupa ce am pierdut rapidul si mi-am dat seama ca dadea cu virgula la calculul initial.
Am ramas perplex 15 minute. Suport foarte bine esecurile, dar am nevoie de o suprafata tampon care sa amortizeze socul. In cazul asta, era nevoie de o suprafata in plan temporal (sâc). Dupa ce ma tintuisem pe bagaje cu o privire impaienjenit-deznadajduita langa informatii, blocand drumul, m-am hotarat sa ma scol si sa caut alternative. Nu mi-a trebuit mult sa ma hotarasc sa nu ma mai intorc acasa la camin.
Da-i si cauta alternative. Mesaj galatenilor. Alina m-a amagit cu un maxi-taxi spre Tulcea care ar trece prin Galati. Am facut o plimbare de placere pana la Basarab, acolo nimic. Am fost trimis catre un tzarc de pe Plevnei, unde erau parcate doua masini care mergeau la Tulcea. Nu erau ce cautam eu, mergeau pe autostrada. Epic fail.
Cred ca am innebunit-o pe maica-mea. Suna pe Ionut, sa se uite pe autogari.ro. Nu? Uita-te tu pe autogari.ro. Atunci grabeste-te! Vezi daca e ceva pana la Galati. Atunci cauta pana in Tulcea cu trecere prin Gl. Vezi Iasi, Vaslui, ceva! Nimic? Infofer.ro. Exista trenuri care trec si prin Galati? Vezi orasele alaturate. Nimic. Suna pe un sofer de la Sebatur, poate masina care vine de la Galati se intoarce inapoi pe noapte. Si ce daca n-are clienti, lasa ca ma rog eu de el. Ni-mic.
Atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa faci ceva, iti impui sa nu ai de ales. Eu practic nu aveam de ales, nu puteam sa ma intorc la camin si trebuia neaparat sa plec. Asa ca am luat trenul spre Buzau.
Eram sa il pierd si pe asta. De data asta am lasat eu o domnisoara sa se bage in fata mea, eu n-am ajuns sa imi iau decat bilet intreg. Nu voiam sa pierd iar asa ca am renuntat la reducere.
Sa-mi bag picioarele, n-am vazut tren mai aglomerat decat de sarbatori sau la mare! Directia: Ploiesti - Buzau - Vaslui - Suceava- dracu stie.

Unirii, ora 16. Imi facusem un plan (nu prea) bine pus la punct pentru cum voi proceda. Totul s-a dus pe apa sambetei, normal. N-am gasit centrul de radiografiere decat dupa plimbari dus intors prin spate.
Acolo am scapat suspect de repede. Ati fost vreodata la Medident la Unirii? Incredibil cum poate exista asa ceva in Romania. Te intampina o doamna draguta la intrare, o asistenta, care iti spune cu politete tot ce vrei sa stii, te indruma spre locul potrivit. Radiografia propriu-zisa dureaza 20 de secunde si rezultatele le primesti in alte 5 minute. Genial. Sa va duceti.
Urmatoarea bifa pe lista era cartea pentru domnisoara indragostita. Dupa care m-am grabit acasa, nu cumva sa pierd trenul. Desi am ajuns tarziu, am mai stat 5 minute pe net si inca 10 le-am pierdut facand restul de bagaj. Apoi 5 minute sunand la diverse firme de taximetrie care nu aveau nimic sa-mi ofere, asta in timp ce 2 taxiuri stateau bine mersi peste strada.
Long story short, am pierdut trenul! Pentru prima data, am pierdut un tren (si ultima data).
Voi puteti sa-i spuneti incapatanare, inconstienta, cum vreti voi, dar voiam neaparat sa plec si sa nu ma mai intorc la camin cu cele doua bagaje voluminoase. Am apelat la mai multi galateni, am primit doar 2 piste false dupa care am abandonat ideea unei iesiri onorabile din impas. Imi ramasese o singura optiune, tren pana in Buzau si legatura in Galati.

Statie autobuz Apaca. Miros de pişat, dar asta stim cu totii. Aglomeratie si pur si simplu un sentiment de tara din lumea a treia. Apare un creol cu pantaloni scuri cu floricele. Cara dupa el un casetofon din care rasuna o manea, o sticla de Pepsi de 2,5 litri si o curva femeie. Trage nepasator din tigara chiar si in timp ce ma holbez la el, jumatate mirat jumatate din inertie.
Concluzia? Nu mai beti Pepsi ca ajungeti cocalari.

In eventualitatea, desi improbabila, dar demna de luat in considerare, a producerii unui eveniment tragic neprevazut in decursul experimentului recreerii conditiilor Big Bang, precum ar fi sugerat cei mai sceptici cu privire la aceasta simulare, consider necesar a-mi intocmi un testament riguros. Realizez, fiind in deplinatatea facultatilor mintale, inutilitatea acestui act digital in cazul extrem al disparitiei planetei Terra din sistemul solar, insa consider ca este datoria mea morala de a-l avea, nedorind ca in potentialele ultime clipe ale vietii mele sa fiu lipsit de umanitate sau sa desconsider complet toate regulile societatii stabilite ca urmare a secole de perfectionare.
In cele ce urmeaza, mentionez ca ratiunea ma impiedica a-mi declara in totalitate averea dar si celelalte posesiuni afective si intelectuale. Asta deoarece consider ca, spre deosebire de un act legal/juridic, un testament personal ar trebui sa contina si mosteniri morale si sentimentale, pentru ca nu e niciodata prea tarziu.
Pentru a ajunge la un compromis intre cele doua emisfere cerebrale, am luat decizia ca un draft in cadrul acestui blog sa contina adaugirile private la acest testament public, adaugiri care vor fi citite doar de catre persoanele alese si transmise mai departe.
Dispozitii:
Toate sumele in bani vor reveni familiei mele, mama, tata si fratele meu.
Aparatul foto ii ramane lui Mihai T.
Cele trei tigari din pachetul de pe masa mea raman lui Cretz.
Blogul meu il las Roxanei, cu mentiunea ca imputerniciti sunt Andra, Gelu si Anca. Daca Roxana va declina oferta, ii va reveni Minei.
Colectia de cutii de Cola din cele trei sertare ale biroului meu vor merge catre cautatorii prin gunoaie din Rio de Janeiro - care scotocesc tomberoane cautand cutii reciclabile; pe ale mele vor lua cativa dolari pentru a-si hrani familia.
Calculatorul personal ii va reveni fratelui meu, care il va pasa mai departe catre Florinel.
Mp3 playerul merge catre Andra, care nu are.
Piramida va fi expediata prioripost Alexandrei.
Brelocul desfacator de bere il las lui Gelu si toate cartile mele, putine dar bune, vor apartine Dianei.
Elicopterul primit cadou il va bucura pe Catalin si cravata pe Alexandra.
Contul meu de Yahoo revine merituosilor din seria aa fara probleme speciale, sa faca ce considera de cuviinta cu el.
Nu am alte averi decat poate sufletul, care in unele culturi se identifica cu inima/cordul in termeni medicali, organul central fara de care viata nu ar fi posibila. Lucru care oricum nu-mi apartine mie de ceva vreme deci nu il pot da.
Semnatura.

Deci nu pot sa va explic entuziasmul pe care l-am avut dupa cele 2-3 minute cat mi-a luat sa ma hotarasc sa merg in Amsterdam. Deci era genial, lucru care nu s-a diminuat (genialitatea faptului) nici pana acum, pt ca mi-a iesit si cazare si drum si combinatii, cel putin in teorie. Dar cineva tot trebuia sa-mi puna bete in roate.
Ei bine, Leonard Cohen s-a anuntat pe 21. Fuck you! De ce tocmai atunci, de ce nu in timpul saptamanii miercuri, de exemplu, cum ati pus si rockareli pe stadioane, de ce tocmai cand sunt eu plecat???
Nu, nu e destul. Vine si Snoop. Tot atunci, ca sa ma inciudeze pe mine. Pariu ca o sa spuna publicului cam asa: "We're sorry Mihai couldn't be here, tonight, we love you and we miss u, homie... NOT! Fo' shizzle". Numa tarani, sa mor eu...
Nu-i destul? Na sa va stea in gat, Zilele Bucurestiului!
Nu mai mentionez ca ma intorc exact cand e ziua maica-mii, deci cu siguranta voi lipsi de acasa atunci.

'steti nesimtiti, sa mor eu...

Cand eram prin liceu imi aduc aminte ca la orele de romana mai faceam din cand in cand liste pro si contra. Stiu ca mai faceam si cu alte ocazii cand eram mai mic, dar imi scapa contextul. Pentru capitolul neimpliniri, nu am destul spatiu. Nu e vorba de rateruri amoroase, nici vorba, astea se miros de la o posta pe blogul meu. Ci mai degraba cele profesionale. Facand abstractie de faptul ca (daca nu stiati, aflati acum) vreau sa fac de toate, tot timpul, foarte bine, fara compromisuri, decvi facand abstractie de asemenea utopii, inventariez in cele ce urmeaza cele mai mari regrete profesionale.

Fotbalul mi-a placut de mic. Problema cu asta e ca nu eram bun si asta era in principal datorita increderii scazute in mine - ce sa-i faci, eram un copil problematic. Am avut o tentativa, pe la 14-15 ani, sa merg la Otelul la una din grupe. Impreuna cu Traian n-am reusit sa gasim centrul de antrenamente. Asta e, copii prosti, ne-am ratat. As fi vrut sa fiu fundas. Regretul e cu atat mai mare cu cat acum sunt mai bun si stiu ca as putea (fi putut) fi mult mai bun, cu antrenament si viata sportiva.

Karate. In clasa 1 am facut un an de karate, am ajuns pe la 5 sau 6 dani, nu mai stiu exact. Centura galbena, nimic spectaculos, dupa ce am trecut prin tresele centurii albe. Imi aduc aminte ca m-am oferit sa fiu receptor al unui pumn in burta de la sensei, pentru testarea rezistentei. N-am fost slab, ceea ce era ceva. In perioada aia faceam 50 de flotari odata si aveam numai 10 la scoala. Si eram si frumos, sa fiu al naibii.

Timbre - geekish, stiu. Mie chiar imi placea sa colectionez timbre, am gasit si un tip care vindea, parea chiar entuziasmat sa gaseasca doi baieti carora le place, ne-a zis sa aducem si prieteni. N-a mai fost sa fie, s-a terminat la fel de brusc cum incepuse.

La admiterea in facultate aveam de ales intre automatica si calculatoare. Cred ca toti au pus mai intai programarea si abia apoi automatizarea, problema e ca abia am intrat la automatica. Acum lucrez ca programator, dar am avut un moment de cumpana cand mi-am dat seama ca as fi putut face automatica, microprogramare hardware, stuff like that, care ar fi fost cel putin la fel de interesante.

Imi place sa cred ca sunt multe domenii la care as fi bun si pe care le-as face din pasiune. In afara de facultatea de sport, care ar fi fost calea pavata catre o viata sanatoasa, as fi ales arhitectura, limbi straine, jurnalism (de fapt, jurnalismul l-as alege acum, atunci nu aveam nici in clin nici in maneca) si desigur ca mi-ar placea sa fac ce face si Tudor (poate nu pe aceeasi specializare, dar tot la ATF ceva care sa nu fie actorie) - evident, si de asta mi s-a facut pofta abia dupa ce l-am auzit pe el. Incepe sa se contureze din ce in ce mai puternic un master in afara si, de ce nu, o a doua facultate. Oare ma primesc cu medie mica?

Mi se pare un rateu complet faptul ca pana acum nu am avut o vacanta adevarata. Din aia in care sa mergi in Grecia, in Spania, in Amsterdam...... evident ca acum incep sa recuperez teren.

Imi pare rau pentru toate concertele la care am lipsit. Cred ca totul a inceput cu Fatboy Slim acum 2 ani. Nici nu tin minte cum m-am hotarat sa merg, dar a fost ca un magnet. Cred ca de fapt acum 2 ani au inceput concertele pe la noi. Am ratat Placebo (de care nu mi s-a spus...), Muse, Chemical Brothers, George Michael, Rolling Stones, Depeche Mode, si multe altele. Evident ca pe multe le-am regretat apoi, de aia incerc sa nu mai fac aceeasi greseala. Regret sa va spun ca am incercat Iron Maiden si nu s-a lipit de mine. Daca nu vrea, nu vrea.

Ce ma, nu v-ajunge sau ce? Mie mi se par destule...

Nimeni nu vrea să fie "the one". Nimeni nu e pregătit să-şi asume o astfel de responsabilitate. Numai când te gandeşti că cineva se dă de ceasul morţii şi nu poate trăi fără măcar bucăţele din tine, firmituri, orice poate să prindă, te ia cu ameţeli si începi să te simţi vinovat. E o povară prea mare şi cu siguranţă de nesuportat dacă sentimentul nu e reciproc (asta dacă sentimentele sunt reale şi nu rezultatul unor reacţii chimice nefaste în creier). Doar gândeşte-te câteva minute ce ai putea spune cuiva care îţi mărturiseşte cu sughiţuri că îi eşti iubirea vieţii şi nu poate trăi fără tine... ai lua-o la fugă de nebun!

S-a trezit un deştept englez să îngreuneze situaţia şi mai mult: Romeo se sinucide, neputând trăi fără Julieta. Ok, pe atunci nu aveai atâtea de unde alege, şi totuşi... Aţi văzut ce s-a întâmplat cu Julieta, nu mai putea trăi cu Romeo pe conştiinţă şi s-a sinucis. În spiritul romantismului vremii, autorul a ales să prezinte altfel faptele, ceea ce nu schimbă lucrurile cu nimic.
Fiecare căutăm pe cineva pe care sa iubim (traducere dupa Jim Carrey) dar nimeni nu vrea să fie subiectul adoraţiei altcuiva.

Morala?