Asudand prin simpla existenta, intr-o statie de autobuz, am dat de frunze cazute din copaci (in august deja?). Mi-au facut curaj pentru inca o luna de canicula.
Toamna e anotimpul meu preferat. Primavara de obicei ma imbolnavesc, toamna mereu ma-ndragostesc. Asfaltul fara frunze decazute pare golas, precum Adam izgonit din rai.
Incepe scoala, imi revad colegii, dar mai ales imi revad colegele.
E ceva irezistibil intr-o plimbare prin oras in octombrie: briza iti flutura inceputurile de zulufi de fiecare data cand tu incerci zadarnic sa-i pui la respect, aducandu-ti aminte ca trebuie sa te tunzi, dar ii mai lasi un pic, pentru ca te fac sa pari mai boem; find parte a clasei muncitoare, om serios si responsabil, te bucuri totusi ca un copil de vremea placuta, de covorul multicolor (ca in scoala primara, in compunerile de la romana!), de faptul ca deja se simte atmosfera de sarbatori, febra cadourilor, e perfect afara pentru joaca, alergat, sport, plimbari nocturne, orice vrei; fetele se mai imbraca, nu mai merg despuiate pe strada, nu sunt nici infofolite sa nu le vezi decat capul, hainele sunt lejere, comode, racoroase sau calduroase, dupa caz. Daca nu-ti convine ploaia de azi, maine poti avea o noua sansa, pentru ca nu se stie niciodata ce va urma a doua zi, poti avea soare si briza daca ai fost cuminte.
Plus ca toamna pleci in concedii misto ca sa prinzi vreme ideala si orasele forfotind!