Mish Blog, meet pătrunjel. Pătrunjel, meet Mish Blog.

-So what's up, pătrunjel?
-Cum mi-ai zis, mă?
-Oh sorry, peterselie.
-You can just call me Peter.
-Şi ce mai faci tipule? Nu ne-am mai văzut de mult!

Patrunjelul ăsta e olandez, deci trebuie să vorbesc în engleză cu el, nu ştiu să-i zic decât "kunt u mij zeggen hoe laat het is?" şi din ce ştiu eu, pătrunjelul n-are ceas. Acum vă traduc conversaţia... cu mici excepţii.

-Oh, just chillin on the shelf... these bitches don't have much use for me.
-Frate, tu ştii cât te-am căutat? Am tot folosit rozmarin în ciorbe, au ieşit foarte ciudat... nu aşa le făcea mama. Am cumpărat ceva care semăna cu patrunjelu şi am aflat că e rozmarin pe care l-am pus la mişto în ciorbă şi a ieşit o panaramă.
-Rosemary, curva aia, ştiam că e mai uşuratică dar nici chiar aşa, să se ducă cu oricine. Bă, eu am ieşit odată cu ea, o fo' combinaţie, am făcut schimb de nişte clorofilă, dacă mă înţelegi; da' după aia am avut gărgăriţe o săptămână!
-La mine acasă de-ăştia ca tine cresc pe garduri. Găseşti în orice piaţă o tonă de pătrunjel la un leu legătura, chiar mai puţin.
-Those little bitches sold out. Au devenit prea comerciali; eu am rămas elitist. Nu vezi că mă ambalează individual? Am şi termen de valabilitate! I'm the best, fuck the rest, boscheţii dracului!
-Bă puţă, tu m-ai costat 1,30 euro şi ai doar 15 grame, din cauza ta e complexată Irina! Ia marş înapoi în frigider până nu te fac omletă!

Sincer vă spun că nu înţeleg cum de nu s-a gândit nimeni la ele până acum.

1. Nu se prezintă nimeni la vot. Oricine are cele mai mici dubii în privinţa alegerii, toţi care sunt "forţaţi" să aleagă răul cel mai mic, oricine nu a votat pe G sau B în primul tur, cine n-a fost deloc în primul tur, nimeni să nu se prezinte! Or să se voteze candidaţii pe sine, apoi membrii de partid, logic, câteva mii de autobuze cu oameni săraci sau proşti şi aia e. Câteva zeci de mii de voturi invalidează alegerile, nu? Dacă nu, ar trebui.
2. Persoanele peste 70 de ani nu mai au drept de vot, pe motiv că au trăit prea mult în comunism şi s-ar putea să fie încă infectaţi, nu vrem să riscăm. Dacă nu, dăm drept de vot persoanelor peste 14 ani, să mai contracarăm din efectele gerontofiliei senilităţii.
3. Un dublu asasinat sincron. Cineva îi împuşcă pe candidaţi, sniper style. Think Lee Harvey Oswald times two. După aia cineva trimite un mesaj gen Al Quaeda pe internet ameninţând pe următorii candidaţi că "with great power comes great responsability". Apoi se organizează alegeri cu cine-a mai rămas. În ziua alegerilor, Gheorghe Becali şi Corneliu Vadim Tudor decedează în mod suspect de cauze naturale.
4. Dacă iese Geoană preşedinte, facem revoluţie şi îl detronăm după care îl instaurăm pe Radu Cernea. O să fie o revoluţie de verde, când armata vrea să tragă, protestatarii strigă: Verde stop!
Dacă iese Băsescu preşedinte, îi momim pe piraţii somalezi cu ciorbă de burtă şi mici şi îi punem pe ei să facă revoluţie. În schimb îl punem preşedinte pe taică-meu, că e marinar, are 1.93 şi îl urăşte pe Iliescu.
5. Aducem un preşedinte străin pe mulţi bani. Îi oferim contract de 5 milioane de euro anual plus bonusuri de performanţă.
6. Îl votăm pe Moş Neculae. Ce, credeaţi că a fost împuşcat la revoluţie? Nimic nu ştiţi.
Îl ţinem 10 ani cât construieşte autostrăzi şi plăteşte datoriile externe, împiedică plecarea tinerilor români în străinătate, extinde metroul bucureştean dar tot nu face celor din Drumul Taberei (mama lor) şi până atunci mai mor din comuniştii de acum, se mai purifică rasa ariană.
7. Mugur Isărescu preşedinte, Klaus Johannis prim ministru, Pache Protopopescu primar al Bucureştiului, Băsescu primar în Constanţa, Geoană primar în Timişoara... cât rezistă. Şi Andi Moisescu Răzvan Exarhu ministru de externe.
8. Începem să dezvoltăm arme nucleare şi facem primele teste în judeţul Galaţi (există nişte palate de haur pe-acolo). Americanii ne somează să încetăm, noi replicăm FAQ şi apoi ne aşezăm confortabil. Într-un an de zile o să trăim cu soldaţii americani ca dacii cu romanii şi în sfârşit o să avem un KFC şi în Galaţi! Înnăbuşesc revolte ale maghiarilor şi oltenilor şi instaurează o conducere nouă. În 5 ani se retrag la ei acasă şi lasă România cu 5000 de kilometri de autostrăzi.
9. Asta ultima e un long shot: Dacă iese Băsescu sau Geoană preşedinte, mergem la culcare devreme. Ne trezim devreme, facem exerciţii fizice, mâncăm sănătos, ne pupăm mai des părinţii, soţul/soţia, prietenul/prietena, căţelul sau wallpaperul. Mergem la şcoală sau la work unde muncim din greu, realizăm chestii remarcabile şi obţinem satisfacţii. Ieşim seara la o bere cu prietenii să sărbătorim. Mergem acasă şi ne culcăm. A doua zi, vor fi trecut 5 ani.

Nu ştiu cum am ajuns să primesc newsletterul Sport.ro, nu pot să-i acuz de spam pentru că memoria nu mai e la fel de bună ca în tinereţe. Nici nu trebuie să îmi pun eu problema asta, Yahoo e destul de deştept (go figure) să identifice mailurile insistente şi cu titluri suspicioase şi să nu mă deranjeze cu mesaje în genul celor pe care le veţi vedea în rândurile următoare.
Eu de fapt nu am încredere în Yahoo. Îmi verific mail(urile) şi cont(urile) de spam de câteva ori pe zi - ok, asta rămâne între noi - de teama unor mesaje pierdute acolo. Pentru uşurinţă marchez toate mesajele noi ca fiind citite, printre ele aflându-se aproape zilnic un titlu boombastic de la Sport.ro. Am ignorat cât am ignorat dar într-un final mi-au captat atenţia şi am zis că merită un post, sunt aproape amuzante dacă n-ar fi triste.
Cât i-am dat eu de urmă, seria începe relativ nevinovat, “Romanii sunt niste salbatici!” Ce spun scotienii despre Romania dupa meciul Urziceni – Rangers! Nu-i problemă, de-astea sunt şi la ştirile de la televiziune, scandalurile sunt provocate de ei, se ştie. Apoi vine Jardel în scenă: Banel i-a lasat masca pe turci! Uite cea mai tare faza reusita de Steaua aseara!. Îmi aduceam aminte vag că Steaua a pierdut, oare cum i-a lăsat mască pe otomani, nu ştiu.
Să nu uit să vă zic, toate mesajele încep cu notificarea VIDEO, pentru amatorii de mârlănii şi senzaţii tari, trebuie să vii cu ceva concret, nu să fluturi cuvinte grele cu caps lock şi să abuzezi de semnele de exclamaţie, nu, asta e treabă de amator. Mereu trebuie să arăţi dovada, nene; în cel mai rău caz, arunci un IMAGINI SOCANTE pe care trebuie să-l asezonezi cu O nationala batuta cu pietre, jucatori lasati in sange de suporteri furiosi! ca să alunece mai bine.
Bineînţeles, există şi zilele bune, în care redactorii (sau editorul, habar nu am) e lovit de inspiraţie şi exclamă: VIDEO criminal!, MEGA HOTIE!!! sau DEZVALUIRE şi PORNO în aceeasi propoziţie; da, vorbim în continuare despre Sport.ro, ştiri sportive, nu?
Cred că e inutil să menţionez în punctul ăsta că din 22 de mesaje pe care am avut (ne)inspiraţia să le strâng, două nu, atenţie, NU se referă la fotbal. V-aţi revenit? La ce sport se referă de fapt, nu ştiu, poate reuşiţi voi să descifraţi, sunt primele două din următoarea listă delicioasă:

-Sparge baloane cu spatele! Ea este cea mai flexibila femeie din lume!

-VIDEO: EA are cel mai puternic san din lume! VEZI cum scoate dopul sticlelor de bere!

-VIDEO Alt scandal in Franta! O mare companie nu-l mai lasa pe Henry s-o ia in mana!

-VIDEO: Cel mai tare papagal care tine cu Steaua! VEZI cum il injura pe Bogdan Stancu!

-VIDEO / Ultimul hit in magazine! Cristiano Ronaldo face pipi si Kaka pe el!

-VIDEO: "Brad Pitt" Tudor are profesori buni! Vezi aici TOP 10 hotii la MONDIALE!

-VIDEO criminal! Vezi sutul care a spart poarta, omul si zidul din spate! La propriu!

-VIDEO incredibil! Gerrard si Beckham au DISTRUS un stadion! Vezi cum s-au provocat cei doi!

-VIDEO SOCANT: Tatal capitanului Angliei vinde COCAINA

-Asa ceva n-ai mai vazut! MEGA HOTIE!!! La Paris in barajul pentru Mondiale in Frant

*preferata mea, de departe, Henry nu mai e lăsat să o ia în mână, omfg wtf ffs!

**pentru integritatea dumneavoastră mentală, am făcut caps-urile mai mici, să nu fugiți pe dealuri masturbându-vă cu campania electorală erectă în minte

Acasă n-am mers destul de mult cu trenul. Într-o vreme luam microbuze între Bucureşti şi Galaţi pentru că erau mai flexibile şi mai ieftine, de când se scumpise transportul CFR. Plus că fumatul în tren reapărea ca diverse mâncărimi pe care n-o să le menţionăm aici. Dar mereu mi-a plăcut să merg cu trenul, holbându-te pe geam la vaci, ţărani, halte şi recolte.
Şi într-o zi s-a ivit şansa de a mă plimba cu trenul în ţărişoara asta mică, în care circula mai multe trenuri pe oră decât în toată România într-o zi (da, mărimea contează). A trebuit să-mi pierd portofelul Motivul plimbării feroviare nu este important, ceea ce contează este faptul că am avut cam 4 ore la dispoziţie să observ cum merge la ei treaba (pun intended) dacă nu văzusem până acum destul.
Şi mă duc eu în gară, care e imensă, btw, cea mai mare din Olanda, se pare. Toate gările au zeci, sute de automate de bilete unde poţi plăti cu cardul sau cu monede. Lumea nu stă la coadă decât dacă nu are card, o coadă ordonată, delimitată de cordoane. La ghişeu ţi se dă biletul în sub 2 minute. Fiecare peron este marcat clar, cobori cu scările rulante iar fiecare platformă are aviziere cu următorul tren care pleacă şi prin ce oraşe trece.
Am luat bilet şi mi s-a explicat clar că trebuia să schimb în Amersfoort şi Zwolle. O grămadă de oameni fac naveta în fiecare zi, aşa că multe din trenuri sunt ca metrourile bucureştene, numai că nu sunt sufocante şi nu stai ca sardinele. Aici olandezii chiar pot merge pe gratis cu trenul (cei din clasa muncitoare), în timpul săptămânii sau în weekend, la alegere.
Ajuns în Amersfoort, am mers iar la informaţii să întreb cum ajung în Kampen, fiindu-mi lene să merg la panou. Doamna de la ghişeu mi-a printat - atenţie, mi-a printat! - ruta, orele şi liniile de la care pleacă fiecare tren, şi asta doar pentru o singură schimbare! Am rămas un pic mască, nu ştiam ce e mai awe, că mi-a printat traseul sau că ştia să folosească un PDA pe care verifica rutele şi o imprimantă (pentru că era de vârsta a treia).
Până-n Zwolle a fost la fel de aglomerat, dar asta nu înseamnă că n-am avut unde sta, dimpotrivă. Din Zwolle trebuia să iau un stoptrain, un fel de Braşov-Zărneşti. Gara suferea de lipsă de spaţiu, se vedea că fusese proiectată mai demult şi îşi depăşise capacitatea, dar nu aveai cum să te pierzi pentru că erau semne peste tot, aveau două linii una în continuarea celeilalte, dar n-am avut probleme în a ajunge acolo.
Până şi un stoptrain din asta era impecabil. Am stat într-un vagon decorat ca un trenuleţ pentru copii (erau şi nişte copii pe acolo care-şi făceau de cap) care semăna şi cu un casual bar, având în mijloc nişte mese înalte, un fel de vagon restaurant fără mâncare sau băutură. Toate trenurile n-au întârziat mai mult de 5 minute (spre deosebire de metroul bucureştean).
Tocmai din cauză că n-a întârziat trenul, chiar şi în orăşelul asta mic, m-a făcut pe mine să-l pierd pe cel de întoarcere, fiind absorbit să fac poze 50 de metri mai încolo. Nu mai puteam cumpăra tichete de la ghişeu pentru că era închis (ăsta era un orăşel foarte mic) dar fata care vindea s-a oferit să îmi cumpere bilet după ce a închis magazinul, pur şi simplu. A plătit ea pentru bilet la automat (da, aveau şi aici automate) şi eu i-am dat banii cash.
La întoarcere a fost mult mai liber, am putut să mă holbez în linişte pe geam, chiar dacă se întunecase şi mă uitam la luminiţe. Aproape că a meritat banii daţi, chiar şi fără recuperarea portofelului.
Staţia Utrecht era aglomerat ca întotdeauna, nu-i de mirare, e lipită de un mall. Şi când te gândeşti că o vor extinde până în 2013...

Am lăsat, mai demult, un comentariu la un articol care se pare că mi-a atras mulţi fani. Când zic mulţi, vreau să spun trei. Atâţia oameni m-au abordat cerându-mi sfaturi despre aplicaţii la mastere în străinătate, unii mai mult decât alţii.
Nu ştiu despre voi, dar eu uneori mă gândesc că nu am să fac niciodată ceva extraordinar, nu o să schimb lumea, nu o să las nimic durabil în urma mea, prostii de-astea, şi mă deprim. Însă când poţi să spui că ai ajutat pe cineva cu nişte sfaturi care îi pot schimba viaţa, parcă te simţi un pic mai bine. Când am aplicat eu (chestie despre care o să povestesc mai în detaliu când o să fiu mai confortabil) am înnebunit cu informaţiile, am asimilat o grămadă de chestii şi nici acum nu sunt sigur de unele din ele, nici nu poţi să fii până când nu te loveşti practic de ele. Mi-aş fi dorit să fie cineva care să îmi spună exact cum o să fie în privinţele care mă dureau pe mine cel mai mult, dar nu am găsit pe nimeni care să fie fix în situaţia în care voiam să ajung. Am avut noroc cu Alexandra care m-a ajutat mult, Diana, căreia îi datorez în continuare o bere, şi Sorana. Acum la rândul meu vreau să fac partea mea şi să uşurez munca oricui are nevoie.
În continuare, cine are nevoie de ajutor cu aplicaţii la master, cel puţin în Olanda, poate apela la mine. Merge şi bachelor, am legături de încredere, pe-aici sunt şi copii mai mici învăţăcei. Acum am început să iau în considerare şi propunerea lui Marian Bănică, să fac un grup de discuţii pentru asta, populaţie 4. Poate când ne mai înmulţim se mai manifestă doritori.
Numai să nu mă căutaţi dimineaţaaaaaaaaa!

Ok, problemă de logică. Se spune din bătrâni să trăieşti din plin fiecare zi - asta poate pentru că erau bătrâni şi era foarte probabil să le fie ultima zi? - moving on! Să trăieşti din plin, să nu laşi flacăra să moară. Plin de pasiune, căutând să profiţi la maxim de ceea ce are de oferit lumea asta, nu se ştie niciodată când se va termina. Asta nu înseamnă a presupune ce-i mai rău, recte să crezi că mori cât de curând. Dimpotrivă, alimentat de un adevăr inevitabil, devii plin de optimism în legătură cu lucrurile care pe care le poţi face, prinzând aripi. Pe scurt, devii un optimist. Nu?
Asta e deducţia mea de până acum, dacă am greşit, îmi cer scuze.
Cealaltă faţă a monedei ar fi să nu trăieşti din plin fiecare zi. Pe această parte mă aflu şi eu, trebuie să recunosc. Nu fac nici pe departe uz maximal de fiecare zi în această ţară pentru care m-au felicitat mulţi, prea mulţi încă, înainte de plecare. Nimeni nu s-a gândit să îmi zică some real shit, scuzaţi-mi franceza, toată lumea s-a gândit că voi fuma şi voi bea şi voi mânca ciuperci şi voi fute, probabil, prostituate, cine ştie. Ei bine, eu nu fac nimic din toate astea (mai puţin băutul). Eu procrastinez. Dar ce este procrastinatul, doamnelor şi domnilor, decât un cuvânt care nu există în dicţionar speranţa într-o zi de mâine mai bună? Nu este oare adevărat că, în fapt, eu sunt cel cu speranţa vie, cel cu încredere în ziua de mâine, adevăratul optimist? Privind cu seninătate în viitor, am tăria de a vedea că lucrurile bune vor ajunge într-un final şi la mine, sau eu voi ajunge la lucrurile bune, după caz. Fără speranţa că voi putea face şi mâine ce am de făcut azi, ce ne mai rămâne? Dacă ne-am consuma şi am face totul prea repede, ce ne-ar rămâne? Păi în primul rând ne-am obosi prematur şi am trăi mai puţin, asta e clar. Apoi, cine ştie cum printr-un hazard probabilistic chiar ajungem să nu mai avem nimic de făcut, pentru că le-am făcut pe toate. Atunci pentru ce mai trăieşti? Ai putea ajunge să îţi doreşti ca lucrurile să se fi terminat mai devreme, poate.
Dar eu, având mereu speranţa că ziua de mâine poate fi mai bună, mai productivă, mai utilă, eu sunt adevăratul optimist undercover. Iată că v-aţi înşelat cu tonţii!

Eu sunt un bucătar amator. Şi când zic amator nu fac fițe ca Jollyca, ci eu chiar sunt complet şi (i)remediabil amator. Cât am stat cu părinţii n-am avut un impuls către artele gastronomice care să se întindă pe mai multe secunde, apoi la cămin s-a petrecut tragedia culinară a vieţii mele, în momentele în care, plecat fiind de-acasă, păduri cutreieram ar fi trebuit să învăţ să gătesc, tot ce am făcut a fost să încălzesc mâncare pe un reşou timp de 3 ani şi la cel mai ieftin cuptor cu microunde de pe piaţă restul de doi.
Ceea ce ne aduce la momentul zero, în care m-am trezit ca după o lungă siestă într-un living room cu aragaz cu patru ochiuri plite, coffee maker, fierbător, blender (haha, tocmai mi-am dat seama că avem blender) şi ustensile mai cuprinzătoare decât are casa mea din Galaţi. Şi dă-i cu cartofi prăjiţi, nene.
Starea de fapt s-a agravat, mâncarea zeilor (?) nemaifiind satisfăcătoare din punct de vedere oral. Acestea sunt momentele în care un mascul îşi dovedeşte bărbăţia, acesta este testul suprem al maturităţii, nu prima dată când faci sex, nu armata, nu facultatea, nu prima dată când tragi cocaină de pe fundul unei prostituate bisexuale, nu! Atunci când te poţi întreţine culinar (şi aici nu vorbesc despre mâncare) cu un meniu echilibrat şi variat, în care nu te duci mereu către sertarul de sus unde ai punga de 5 kile cu cartofi.
Oare ce am vrut să spun mai sus? Am vrut să spun că arta gastronomică, exersată cum trebuie, provoacă o satisfacţie nemăsurată, mai mult poate decât de nişte copii pe care îi modelezi după cum vrea muşchiu' tău şi apoi te întrebi când ajung la adolescenţă cu ce-ai greşit de te scuipă-n ochi. Nu. O friptură divină sau un tiramisu sublim nu îţi sunt nerecunoscători. Ei te lasă să le (îi) savurezi în tihnă, mai întâi vizual apoi tactil (?) şi apoi toate celelalte.
Problema mea este ca eu sunt complet lipsit de orizonturi. Am primit mai multe cărţi de bucate în format pdf - prea multe, aş zice, care se referă la bucătăria tradiţională românească, bucate internaţionale, aperitive, chinese recipes, reţete culinare exotice, etc. Şi eu tot nu ştiu ce să îmi fac care să varieze.
De făcut am făcut chestiile de bază, fasole, orez, mazăre, o ciorbă, o încercare de supă, diverse feluri de carne de pui în mai multe feluri. Duc dorul în special peştelui, care este al naibii de scump aici (şi oricum nu mă pricep la peşte), al ciorbelor de fasole, de zarzavat bine făcute (aici nu avem zarzavaturile româneşti sau cel puţin nu le găsesc eu), al plăcintelor şi cine mai ştie ce. Asta-i şi problema, că nu mai ştiu ce.
Ceea ce voiam să spun e că am nevoie de idei. În condiţiile în care aici carnea e mai scumpă decât mi-aş dori eu şi peştele e şi mai scump (dar să fiu al naibii dacă nu îmi fac o porţie mare de tot), eu am nevoie de idei originale gen fructe de mare, numai să ştiu că o să-mi placă (nu, nu caracatiţă), supă de orez, ceva carne de vită gătită mai fancy, nişte ciulamale, cine ştie (şi acum citez din vârful capului meu), orice care să îmi satisfacă gusturile oarecum restrictive (jur că nu e vina mea, am fost bolnav când eram mic); acest mic învăţăcel dutchlandez va aprecia nespus.