Final Countdown, Best Male Voices on VH1.
Locul 6, Michael Jackson. Ok, a fost pop artist, sa zicem ca overall n-ar fi cea mai buna voce din lume.
Locul 5, Frank Sinatra. Căcat, sunteti idioti? Sinatra nu prinde nici macar podiumul, idiotilor? Au plecat toti de la VH1 in concediu si au lasat pe secretara sa faca topurile? EAT DIRT!
Asteptam sa vedem locurile 4-1.
Edit: Pai... e o decizie grea. Nu si in privinta lui John Lennon, care e pe 4, ceea ce e un mister absolut pentru mine. Clar nu are ce cauta aici.
In privinta primilor trei, e greu:
3. Leonard Cohen.
2. Stevie Wonder.
1. Elvis.
Dar tot imi place mai mult Sinatra, asa ca Stevie Wonder must go. Sa-i dam regelui ce-i al regelui, zic, iar despre Cohen n-am nimic de zis, (sper ca) stiti si voi.
Sinatra ftw!
Votarea a inceput de 3 zile deja. Pentru cine nu stie, Roblogfest e concurs de bloguri romanesti, orice altceva e de prisos. N-am sa va invit sa aruncati o privire pe site, v-ati ingrozi si eu tin la sanatatea cititorului meu. Eu doar va spun sa votati. Desigur, procedeul nu este pentru incetiniti mintal, in sensul ca necesita sa-ti faci cont pentru a putea vota. Personal, cred ca majoritatea aveti deja cont in reteaua Metropotam/Coolio.ro/Invita.ro/Roblogfest (eh, sper si eu) dar daca nu aveti faceti un efort.
In primul rand, ma votati pe mine, care sunt inscris la Cel mai sexy microblogger, adica sunt inscris cu contul de Twitter. Nu trebuie sa va placa Twitter, nu trebuie sa aveti nici in clin nici in maneca, numai dati click aici si votati!
Apoi, va recomand calduros sa votati, in cadrul a trei categorii, unul din blogurile urmatoare - credeti-ma, merita! De fapt, nici nu trebuie sa ma credeti, le puteti vizita singuri.
Ordinea este complet alegorica, cu alte cuvinte alfabetica:
Catzaua | Lene Barbie |
| paraNOIDS | Peculiarme |
| Puttycat | Tomata cu scufita |
Votati si ne vedem la party!
Pentru unii nu e o noutate, desi poate chiar si cei mai inteligenti au cazut in plasa tragand concluzii pripite. Ei bine, eu niciodata nu dau verdicte si rareori vorbesc serios. Daca ati avut vreodata impresia ca cititi lucruri absurde pe pagina asta sau revoltatoare, cel mai probabil era un exercitiu amuzant al meu, programat sa provoace reactii si sa obtina raspunsuri de la persoane cheie. Nu oameni anume, insa mereu sunt curios cat de flexibili pot fi oamenii care ma citesc, avand in vedere ca sunt aceiasi, cateva zeci.
Am căpătat cateva defecte odata cu repararea altor lipsuri mai vechi, printre aceste defecte aflandu-se o forma de ADD (adult attention-deficit disorder, cum bine zice wiki) si o a doua, mai subtila, care se manifesta prin imposibilitatea de a adopta o tabara sau de a mai vedea albul sau negrul dintr-o chestiune oarecare. Tot ce vad e gri, in diferite nuante, am ajuns chiar sa ma inversunez, in felul moderat (absurd, stiu) specific, impotriva atitudinilor radicale, mai ales impotriva celor care nu pot vedea in fiecare dezbatere mai mult de un punct de vedere, chiar si daca doar l-ar intrezari pe al doilea.
In cele mai multe dispute exista doua tabere si un juriu, toate ipotetice. Cei mai multi oameni nu s-ar putea pune niciodata in postura de juriu, datorita univalenţei lor. Mai mult, nu se realizeaza ca, chiar si fiind in juriu, nu poti niciodata da un verdict fara echivoc, fara a pastra macar o urma de retinere. Aici este sursa presupusei mele intelepciuni (take that for self irony, Creanga!) cat si una din cele mai mari probleme ale mele: cam dispare entuziasmul, inlocuit de multa moderare moderatie. Insa sunt multe avantaje, daca vreti sa le intuiti, ati putea citi in detaliu blogul lui Gramo, sunt ascunse indicii peste tot.
Deficitul de atentie a cauzat o ruptura de la inceputul acestui text si pana acum deşirându-mi ideile. Dar as putea continua cu lipsa de continut. Da, la mine pe blog nu prea se gasesc chestii elevate, un articol relativ serios si 5 miştocare, numai ca se depaseste pragul de toleranta majoritar si oamenii isi zic "Wtf is this shit". Insa e esential de inteles ca blogul asta n-ar putea functiona niciodata ca unul normal, iar daca din cand in cand se intampla, e pur hazard. Pur si simplu nu pot face precum majoritatea: hai sa scriu despre alegeri, despre prezenta sau absenta la vot, hai sa le zic cititorilor ce parere am eu despre nu stiu ce scandal, sa povestim tot timpul ce-am mai facut sau dimpotriva, sa filosofam in absolut fiecare post si nimeni sa nu inteleaga mesajul dar toti sa pice in plasa crezand ca a priceput EXACT (hmm, I may have done such things in the past).
La fel si comentariile mele pe alte bloguri. Concepand o reactie la diferite afirmatii ale unui blogger, inainte de a o scrie ma loveste un deja-vu cumplit, ce naibii ii scriu eu asta, mai mult ca sigur stie deja si nu sunt singurul caruia i-a trecut prin cap asta, ba mai mult, intreaga omenire a tot rumegat aceleasi idei de la inceputul ei pe pamant pana acum! ... asa ca aleg sa comentez, in caz ca o fac, absolut aiurea. De multe ori offtopic, adesea miştocăresc (desigur, cu asta m-am fript, se pare ca cei mai sarcastici autori nu vad mai departe de propriul simt ironic), uneori ma leg de un cuvant, o insiruire de cuvinte amuzante din text, etc. Asta nu inseamna sub nici o forma ca mesajul nu a ajuns la mine sau ca am absorbit cine stie ce varianta mutanta a lui, ci pur si simplu urasc sa fiu conventional in relatia autor-comentator: daca te uiti pe multe bloguri, comentariile sunt ţ% "sunt perfect de acord", w% vizitatori care isi deschid brusc inima si isi impartasesc experiente similare (deh, pamantul are miliarde de burice) si aproape nici unul nu da argumente sau ofera ceva cu adevarat nou.
Stiu ca nu suna deloc bine insa tin sa mentionez ca nu e nimic in neregula cu orânduirea de mai sus, trebuie sa existe o masa majoritata de fiinte cu ipostaze comune (deci individul este extraordinar, dar instante ale personalitatii lui pot fi adesea banale). Pur si simplu mergem mai departe.
In final trebuie sa ma contrazic putin si sa fiu in acelasi timp rautacios, vorbindu-va despre un blog, pentru ca asa e intitulat de catre autor, de-a dreptul jalnic prin comparatie. Blogul este unul fara target, fara specific, continand cate putin din toate, sau mai bine zis foarte multe din toate. Autorul are muuuulte postari pe zi din care majoritatea sunt articole impersonale continand fie stiri politice, muzicale, sportive preluate din alte ziare si repostuite (cu sursa, nu zic nu), un numar consistent de articole "just for fun" cu poze si alte chestii, destul de multe cu tips and tricks despre internet, tehnologie, browsing si web, la care se adauga restul, minoritar, de articole cu caracter personal. Desigur, oameni suntem cu totii, nu m-am putut abtine sa nu trag cateva concluzii in urma acestora din urma, autorul reiesind a fi un pasionat de muzica insa doar rock, respingand orice alt stil ca nefiind vrednic de urechile lui (nici macar indie), urand tiganii si manelistii, fiind suporter al Stelei si pasionat de filme horror si in acelasi timp vamaiot. Ma rog, nu sunt prea multe concluzii si nici prea vehemente, dar pentru mine e destul. Se preocupa foarte mult de SEO citându-se extrem de des - cand zic asta ma refer la linkuri catre propriile articole (muuulte, frate) si foloseste cuvinte cheie, cautari, top articole, etc. Pe scurt, e foarte important traficul dar si continutul.
Tineti minte ca totul e relativ si adjectivul 'jalnic' a fost folosit prin comparatie cu bloguri pe care le admir. Nici una din 'tabere' nu va fi numita aici.
Atat am avut de zis. Sa ne vedem cu bine la betii!
Probabil toate bancile o băloşesc de ti-e mai mare dragul scarba, dar din fericire banii mei nu-s asa multi sa fie nevoie de 5 banci care sa-i gestioneze. Momentan ma multumesc cu doua.
N-a fost dintotdeauna asa. Am inceput in forta cu Raiffeisen, unde am primit "cadou" un cont cand am terminat liceul (doar contul, nu si bani, Doamne fereste), asta pe langa telefon mobil. Eu abia faceam cunostinta cu banii, nu avusesem treaba cu ei si nici nu am abundat pentru inca 3 ani de-atunci incolo, dar cel putin capatam periodic bani cu care sa ma tarasc de pe o luna pe alta.
Normal ca m-am bucurat ca facultatea ne facuse conturi la BRD, si inca gratuite, domle! Ce mai, om cu doua conturi la doua banci diferite, ce student falit meserias eram eu! Si uite-asa a ramas cardul de Raiffeisen nestimulat si frustrat dupa doar cateva luni, era prea departe pentru curu meu lenes, ca BRD-u era aproape, la botu' calului.
Mi-am luat-o in cap cand mi-am facut al doilea card la BRD - complet inutil, de altfel, dar m-au limbiştit ca daca mi-l fac am online banking gratuit. Cardul a putrezit printr-o cutie pe-undeva, bankingu' a ramas singur si neconsolat dupa primul contact (it sucked) dar eu le aveam, domle!
Biggie was right. Mo' money, mo' problems is the tru'est shit in the universe. Banii, chiar si acel minim salariu pe Bucuresti pe care l-am avut initial, au adus cu ei, pentru inceput, un Card. La Unicredit. Banca cu pretentii, renume, reputatie, bancomate multe. Multe, chiar daca nu sunt de gasit uneori, dar ele sunt. De exemplu, Unicredit are o sucursala chiar in magazinul Unirea, frontal centru. Acea sucursala are bancomat propriu. 20 de metri mai la stanga si 30 de metri la dreapta exista alte doua bancomate ale aceleiasi banci. Niciodata in istoria relatiilor mele cu banca nu a mers mai mult de unul din cele 3 bancomate simultan. Dar macar mergea unul... pana in ziua in care unul din ele a disparut si celelalte doua s-au cufundat in bezna.
In Crangasi exista doua bancomate ale Unicredit si un sediu. Luni dimineata dau sa scot bani, ia-i de unde nu-s. Unul este out of service si celalalt este.... out of service! Stiu ca nu va asteptati la asta.
Din toate zonele din Bucuresti in care puteau pune bancomate, tocmai la Universitate nu s-au gandit.
Am terminat cu Unicredit.
Dupa zicala cu banii zisa de negrul ala impuscat, urmeaza sa va povestesc aventurile obtinerii unui card de credit. Normal, cand ai bani vrei mai multi. Va fi mai degraba o povestioara cu rol de fabula.
Mi-am luat notite si am ramas cu shortlist-ul Piraeus si Alpha Bank. Sunt doua sedii alaturate undeva pe Magheru. Am intrat in Piraeus, am asteptat 15 minute sa ma bage cineva in seama, am plecat. Ati pierdut un client, fraierilor! Si inca unul cheltuitor!
Alpha Bank mi-a procesat cererea. In cerere trebuia specificat neaparat (!) un numar de telefon fix. Ce-i aia telefon fix? Nimeni din familia mea, neamul meu, cunostintele mele, nu a pastrat telefonul fix. In fine, sta-v-ar in gat, ia numarul cuiva, la intamplare. Pentru obtinerea cardului de credit nu trebuia sa indeplinesc nici o cerinta, in afara de cele de subzistenta. Mentionez ca nu aveam datorii de nici un fel.
Peste 2 saptamani ma suna o tanti dis de dimineata, la 10, sculandu-ma din somn si vise erotice, informandu-ma ca mi s-a respins dosarul. Nici pana in ziua de azi nu stiu de ce. Too bad, Alpha Bank!
A trebuit sa astept inca vreo 4 luni pentru a implini 12 luni de munca ca sa pot aplica la ING.
ING e cea mai tare banca. Chiar si numai prin prisma blondei care lucreaza la office-ul din Romana, relatiile mele cu banca au fost excelente. Mereu am fost tratat cu amabilitate si un zambet pe buze (si nu ma mai refer doar la blonda acum). Un plus enorm: self bank si home bank, plus ca bancomatele lor chiar functioneaza si inca bine (am incercat sa prostesc un bancomat 20 de minute sa primeasca o bancnota ciupita, s-a prins de fiecare data). Au o raspandire buna, servicii excelente, service prompt al bancomatelor, nu ca alte banci, cam tot ce ti-ai putea dori. Plus cele mai bune produse de pe piata, daca nu ma insel. Haha, si ce smecheri au fost cu pensiile private, au înşfăcat potul cel mare.
Am facut un card de debit de placere la ING. Blonda era la fel de zambitoare si primitoare, avea acelasi nasture desfacut la bluza. Totul a mers lin, ma gandesc sa mai inventez un motiv sa mai trec pe acolo.
Am inchis conturile de BRD si Raiffeisen. Am lasat trecutul in urma. Acum detin 4 carduri la 2 banci. Si am si bani. Sunt bogat! (se aude acolo sus?)
În planul secundar al anecdotei noastre se află o seară chipurile de bucurie şi revedere, alcool şi desfrânare. O p*lă, nimeni n-a f*tut nimic. Dar acesta nu este subiectul povestioarei noastre, reprezintă doar backgroundul, ca o femeie cu ţâţe mari în costum de baie pe desktop.
Folosindu-ne de pretextul mai sus numit, am purces pe lungul drum al încărcării notei de plată cu licori studenţeşti, în speţă bere la halbă de jumate şi de un litru, cel care a spart monotonia fiind domnul cu cârlionţi, care comandă ceva similar ginului, dar fiind rapid categorisit ca fiind ghei, nedemonstrându-şi bărbăţia cu o halbă sănătoasă. Ceilalţi şi-o măsurau (halba) în faţa singurei fete disponibile, şi o.ce.fată! însă în zadar. Cât despre mine, îmi începusem seara cât se poate mai prost, realizând că unii invitaţi de vază nu ne vor blagoslovi cu prezenţa, rămâneam cu atât mai puţini pe metereze încercând să dovedim nota de plată. Pe scurt, dacă ar fi avut halbă de doi litri, mi-aş fi luat. Eu nu mă pricep la alcoale de-astea, sunt mai de la ţară, dar din oras, nu chiar de sub coada vacii, din păcate (ehehe, câte Mării aş fi violat eu în fân până acum).
Limitele la băutură îmi sunt ca niste rude îndepărtate: stau în partea cealaltă a ţării, le e bine pt că locuiesc la mare, mă cheamă să le fac o vizită în fiecare vară dacă sunt pe litoral, foarte rar vin în vizită la noi, de Crăciun dar mai ales de Anul Nou; şi când mă prind, mă fut la cap. În seara cu pricina, nevăzând nici urmă de alţi Borcani prin zonă, numai halbe si hălbuţe, am dat-o înainte cu alcoolul până când, culmea, m-am veselit.
În acest punct al istorisirii este esenţial de menţionat, în caz că sunteţi proşti şi nu v-aţi prins de mai sus din analogia cu rudele îndepărtate, că NU eram beat, nici măcar ameţit. Însă am atins acest prag (ameţeala) cam în acelaşi moment în care cântarul indica 2,25 litri (ha). Exact ca un orgasm, adică foarte repede, a trecut părerea bună pe care o aveam despre mine şi cei din jur revenind repede la capacitate intelectuală (irosită la) maxim(ă?). I was as sober as a judge (da' nu de-ai noştri, că nu mă risc) şi exact la fel am plecat din bar. Restul povestirii este irelevantă, v-o spun la o halbă în 5 minute cu altă ocazie.
Ajuns acasă am descoperit că tot ce v-am spus mai sus era un căcat şi v-am minţit cu neruşinare. Am adormit instant, parcă eram taică-meu venind de la birt după două de vin şi unu de ţuică (litri, normal). Pe la 2 sau 3, nu mai ştiu cât era, am avut o revelaţie care m-a şi trezit: se făcea că nu mai am geanta. Aruncă o privire fugară prin cameră, ia geanta nu-i geanta. Nu-i bai, îi dau eu de capăt mâine dimineaţă.
Dimineaţa prânzului a venit. E chiar dupa-amiază şi abia m-am sculat. Iată, geanta lipseşte. Ciudat de liniştit mă aflu, nebănuind nici măcar ce aveam în ea, sau mai bine zis neîngrijorându-mă în legatură cu conţinutul ei la momentul presupusei dispariţii.
Cu o întarziere de 2,5 h cauzată de partea a doua din Lord of the rings, am mers în barul cu pricina cu certitudinea că îmi voi recupera posesiunea. Cine putea s-o ia? De ce ar fi luat-o? Şi oricum, când ar fi avut timp să o ia? Cu siguranţă chelneriţa a văzut-o şi a luat-o punând-o la păstrare, nu?
Materii fecale. Nimeni nu ştia nimic şi se vedea că în fund îi doare. Am rămas surprins de asta, nici n-am ştiut cum să reactionez, să mă fi uitat mai bine pe sub mese, prin colţuri... nimic. Am plecat mai suprarealist decât intrasem, abia acum am început să îmi fac o listă cu ce am pierdut. Până acasă n-am terminat-o, pentru că aparent alcoolul afectează şi memoria de dinainte de accident.
A durat două zile până să procesez lucrurile bune şi cele rele, în speţă: m-a dus capul să nu pun actele legalizate în geantă, dar de ce PUII MEI căram biletele dupa mine? De ce nu am pus playerul în geacă, cum fac mereu? Ce căuta cartea acolo, doar nu citeam în seara aia?! De-ce-car-digipassul-cu-mine?ca azi să îl găsesc pe masă la birou. Ha.
În continuare mi se pare ca încă visez şi o să vină cineva la mine să-mi zică: you've been punked! Oh yeah? you've been stabbed!
Eu spun ca gandesc prea mult, *aici a fost un mesaj cenzurat de catre persoana la care se face referire* bleah.
Eu? Eu imi petrec serile de sambata spate in spate cu singurul coleg de camera care nu are unde sa se duca, pentru ca orasul de bastina e prea departe. Eu nu am unde sa ma duc pentru ca... ei bine, nu stiu. De ce nu am unde sa ma duc? Totul e o chestiune de alegere. Scuze pot gasi, dar niciodata impedimente. De ce nu beau si fut? De ce nu alerg de nebun, de ce nu sparg sticle intr-un bar, de ce nu ma dor picioarele de pe partie? De ce mi-am pierdut aseara geanta aseara si ma simt obligat sa ma pedepsesc pentru asta? De ce nu reusesc sa strang bani dar nici nu stiu unde se duc? De ce ma implic atunci cand nimeni nu da un căcat degerat si de ce imi pasa atunci cand nu iese cum ar trebui sa iasa? De ce perseverez cu aceiasi oameni goi, morti sau muribunzi, care parca s-au nascut asa? De ce ajung si eu unul dintre ei?
Vreau sa fiu mai prost. Vreau ca mintea mea sa functioneze rar si bine. In rest, mindless fun, crazy things, no regrets, alcoolizare cat cuprinde, zero atasamente dar multi prieteni atasati, vreau sa fiu zeu, vreau sa nu-mi pese si cu siguranta vreau sa fiu la capatul receptor. Vreau prieteni care sa dea, nu numai sa primeasca, vreau un blog porcos, caraghios si pueril, care sa faca vizitatori din niste cacaturi, vreau sa fiu ipocrit fara sa imi pese, vreau sa fiu dual, trial (?), iresponsabil si complet detasat si plin de noroc, in căcat! vreau sa fiu inecat in noroc si sa imi iasa mereu! Vreau sa fiu fotograf cu juma de norma, sa joc fotbal in fiecare saptamana, sa cochetez cu publicitatea si designul, sa fiu la cele mai pizdoase evenimente si sa fiu cautat dar sa nu raspund la telefon , din alte motive decat o fac acum. Vreau vointa aia pe care stiu ca o am, dar o vreau aici, in fata mea, in fiecare zi. Vreau sa ma scol dimineata daca am nevoie si sa pot sa-mi gatesc, deci vreau un aragaz.
Hmm, o dau in sf-uri, deci ma opresc aici. Consider this my wishlist.
In caz ca nu v-ati dat seama dupa anteriorul, eu sunt un om trist. Tristetea, dupa cum stiti, e relativa si interpretabila, dar acum ii puteti da ce conotatie vreti, nu conteaza (nu-mi pasa).
Insa asa cum pe unii oameni iti vine sa ii stalcesti cu calcaiul bocancului cand ii vezi veseli si productivi de la prima ora a diminetii, la fel si eu sunt opusul. Un job de noapte mi s-ar potrivi ca o manusa care e un pic larga, iti lasa liber sa respiri si tine mai mult de cald.
In principiu, ora 4 este de maxima inspiratie. Tristetea pur si simplu dispare. Conditia necesara si suficienta este ca eu sa ma fi pus in pat, incercand sa dorm si esuand mizerabil. Cred ca misterele nerezolvate ale omenirii ma bantuie noaptea, nelasandu-ma sa dorm. De exemplu, pot exemplifica diferenta intre dragoste si atractie fizica. Pentru ca, din punct de vedere stiintific, sunt ambele reactii endorfice (?) in creier, chiar sunt foarte greu de separat, deoarece pentru o minte neantrenata ele pot fi confundate.
Dragostea e nevoia de a-i auzi vocea doar ca sa poti dormi cat mai lin sau, din contra, pentru a-ti da energie pentru inca o zi si o noapte; dar si nevoia de a ii scrie cateva randuri bucurandu-te ca un copil cand iti raspunde cu aceleasi nimicuri fara senzatia de banal si penibil in aer; ca in Bedazzled, daca iubesti pe cineva, iti doresti ce e mai bun pe lume pentru el, chiar daca nu cu tine - ulterior reactia din creier dispare precum memoriile. Iubirea e aia cand.........
Atractia fizica incepe din crestetul capului si ajunge pana la incaltari, se evidentiaza in jurul buzelor pe care ti le imaginezi ude si molfaite (in cazul unora, imaginate cu miscari ritmice in jurul penisului), in mijlocul curbat, senzual si pretios ca o vaza din dinastia Ming (?), in picioarele (daca ai noroc) care iti trezesc impulsuri de fetisist de care nu te credeai in stare, in jurul sfarcurilor cu care pari sa conversezi, pentru ca si ei au inceput sa dea atentie, culminand cu fundul pe care il vrei URGENT in poala ta; iti inclestezi mana incercand sa iti imaginezi sanul ei drept in prinsoare. Fantazezi expeditii ale mainilor de-a lungul interiorului coapselor ei tremurande, te uiti la chipul ei angelic imaginandu-ti-o gafaind si soptind sacadat "nu te opri" in timp ce iti trage fundul in ea. Cat de repede trece clipa intre inceputul sarutului pasional si impulsul incontrolabil de a-ti plimba mainile pe tot corpul ei excitat? De la cata intalnire vrei sa arunci in conversatie, banal, faptul ca vrei sa o patrunzi pe la spate cu corpurile lipite de faianta din orice baie, publica sau nu? Cum iti infranezi nevoia de a te invita la ea acasa oferindu-i foarte casual sa iti faca o felatie, stiind ca pe ea s-ar putea sa o excite mai tare ca pe tine? Cum descoperi animalul din ea?
Chestiunile acestea sunt simple calcule matematice. Din pacate, nu s-a inventat inca un calculator deosebit de puternic pentru a computa asemenea operatii.
Ceasul asta parca suna mai bine decat precedentul. Inca nu m-am obisnuit cu el deci inca il aud cand suna. Intr-o dimineata am scotocit patul de nebun, nestiind de unde se aude sunetul enervant; m-am pipait peste tot crezand ca mi s-a implantat un cip. Era ceasul pe masa, aflat la o intinzatura de mana.
In general, ma scol. Desi invariabil totul e setat la 7, aproape inevitabil reprogramez alarmele (toate trei) pentru o ora mai tarzie. Stiu ca e riscant dar nu pot procesa in acele momente înceţoşate.
Intr-un final ma trezesc. Poate fi 7:30, poate fi 10:30. Elucidarea treptata a misterelor cotidiene ale vietii nu dezvaluie mereu lucruri placute. Munca e un calvar. Ok, recunosc, drumul pana la munca e un calvar, dar e mai usor sa dai vina pe un job corporatist la un birou semiconfortabil unde faci sau nu faci ceva (interesant).
De mancare nu poate fi vorba dimineata. Pe cat de unanima e parerea medicilor in privinta micului dejun si al componentei lui, pe atat de invariabil o ard mai departe cu Cola. Umple stomacul pentru o ora cat imi ia sa ajung la munca. Insa inainte de a iesi pe usa, ma incearca mai multe dileme, respectiv cea vestimentara: "ce tricou threadless sa imi pun azi?", cea capilara: "sa ma barbieresc sau mai merge o zi? doamne cat de lene mi-eeeee", unele mai usoare cum ar fi "sa fac patul? neea", "cam dezordine pe-aici, sa mai duc din sticle, sa mai ascund din cartile sau sosetele aruncate sub pat?", in aditie la binecunoscutul de catre toti, sunt convins: "MA SCOL ACUM SAU MAI DORM??!!".
Napadit de regrete recente dar tardive, gen "de ce draq am stat asa tarziu aseara" ma recompun din automatisme, arunc o privire de regret catre jumatatile de Kinder uitate pe masa si aparatul foto peste care s-a depus praful, atarn geanta de toarta si geaca pe umeri. In momentul in care am iesit pe usa m-am trezit.
E ciudat cum oricat de putin as dormi (dar totusi sa fie macar 4 ore) odata vazandu-ma afara sunt complet functional, privirea scruteaza atent pitzipoancele ce se perindeaza prin fata caminului si mereu vad cu coada ochiului care din fete e la xerox jos. Oricum, aspectul overall trendy imi confera destula incredere cat sa fixez cu privirea orice derrière care m-ar putea interesa, fara grija ca as putea fi descoperit. Muzica de asemenea ajuta, Florence is awesome.
Metroul este machina non grata, insa adesea ma vad constrans sa purced catre Semanatoarea sau Crangasi pentru a ajunge mai repede la multiubita plantatie. N-am sa va plictisesc mai mult decat am facut-o pana acum detaliindu-va calcule si trasee alcatuite in minte de corporatistul tipic, poate usor alienat, catre munca si casa sau atingand toate punctele de interes. Cu totii le facem, pe nimeni nu intereseaza.
Ma simt bine cand iau autobuzul pana la Universitate, in schimb. Atmosfera studenteasca, multe fete care indruga prostii in spatele meu, eu prefacandu-ma ca nu aud din cauza castilor. Statia de metrou Universitate e una din putinele cu adevarat placute, macar acum. Sentimentul de seren persista chiar si pe peron, dar se evapora odata ce m-am urcat in tren, stiu ca ultima statie e Pipera.
Si ma dau jos, si imi cumpar sandwich cu salam sasesc si o Cola la litru, si ma duc, si muncesc, si iau pauza, si iar muncesc, si ma intorc acasa. Acasa nu fac nimic, pentru ca sunt prea obosit de la simpla prezenta la munca, intr-un scaun (care cel putin are manere) din care nu prea ma ridic, pt ca nu am unde sa ma duc. Imi propun sa termin vreo tampenie lasata nefinalizata la munca, sau poate vreun examen viitor amenintator, acum cat mai am, insa ajuns acasa fac ce stiu eu sa fac mai bine, procrastinez.
Iata ca e ora 10 si eu nu am facut absolut nimic.
But the night is young.
*La urma urmei, si Phileas Fogg a mers tot in cerc...
Un post tocmai a disparut pentru ca am fost facut de kkt. Asta e, viata merge mai departe! Completam spatiul ramas liber cu acesta
-in acest moment o voi blestema pe profa de economie din liceu pt ca m-a confuzat pe viata in privinta semnificatiei cererii si ofertei-
Din punct de vedere economic, lucrurile merg bine, zic ei. Avem o rata de crestere de ţ%, puterea de cumparare creste ca dupa viagra (i'm guessing), toate astea se traduc intr-un fenomen simplu. Romanii cumpara.
Aici e si problema, romanii cumpara ORICE. Ceilalti romani s-au prins si au inceput sa le ofere orice-uri. Macar daca ne-ar oferi orice... Procesul asta deformat de vanzare cumparare s-a impamantenit fiind baza a ceea ce vedem in jurul nostru azi: multe, multe, multe albume de manele si muzica usoara sau {rock: Voltaj, Blaxy Girls, Keo, Directia 5.... moving on}, zeci si sute de magazine absolut inutile care vand exact aceleasi lucruri (termenul potrivit e kitsch), depozite cu facaturi gen Sir sau IDM sau depozitele din Galati, preaaa multe fast fooduri si shaormerii, magazine in-gro-zi-toa-re de cadouri, cu aceleasi si aceleasi idiotenii: sabii si cutite, brichete si bricege elvetiene, statui ale lui Buddha, VAZE si tricouri imprimate; reviste gen Playboy si Maxim care uita de unde au plecat (sau poate au ramas proaste), ziare de scandal si emisiuni de cacat culminand cu OTV, vedete despre care vorbesc pana si oamenii cu pretentii (insert here names to boost up traffic), bloguri de doua pence si-un scuipat care pun poze si stiri cu ante-numitele, garnisite cu stiri de-aiurea ("Asfalt in Vama!"), hi5 si pitzipoanca.org... discoteci de regie (mi-e si rusine sa le zic cluburi); la toate astea se adauga tot ce e de stat si nu poate fi contestat sau inlocuit: CFR, regiile de apa si electricitate, facultatile si invatamantul in general (slava Domnului ca Romtelecom si-a gasit concurenta), spitalele si policlinicile.
Bleah.
Partea a doua vă va purta pe meleaguri mitice, în îndepărtatul nord al unei capitale de legendă a unei tari fabuloase, conduse de Chel Impărat, aflată peste o mare si trei râuri. Si acest Impărat avea o fată frumoasă si proastă............... deci am fost în Băneasa, bă!
Am zis să mă integrez adoptând spiritul de turmă, într-o vineri seară care anunta reduceri de 70%, muzică, concert si cocktailuri gratis. Si poporul nu s-a dezis. După cum spune mai sus, cumpără orice, deci dacă le dai pe gratis garantat vor bloca străzile din Băneasa Shopping City formând coadă la un căpăcel de cocktail dubios de verde. Aha, era într-un căpăcel, nu mai mare decât dopul de Cola (ok, poate un pic mai mare).
Mie imi place să cred că Băneasa este totusi vârful de lance în materie de vestimentatie în sensul că dacă rămâi dezamăgit de 99% din magazine, cel putin 1% rămas reprezintă un număr rezonabil (eventual >=1) unde să îti satisfaci poftele. Însa de data asta, mai mult ca niciodată, mi-am pierdut răbdarea slalomând printre oi si pizde încercând să admir măcar o pereche de blugi sau de încăltări.
Ok, protest oficial: să vă fie rusine că produceti, sau importati, aceeasi marfă over and over again si din când în când schimbati colectiile cu ceva si mai oribil, negândindu-vă să produceti articole de vestimentatie frumoase si armonioase SAU să le vindeti la un pret rezonabil! Plus că numai la femei vă gânditi! ... adică, 70% din magazine sunt pentru femei, iar 70% din acele 70% (repede, Barbie, cât face?) sunt numai pentru pitzipoance!
Vineri seară, mai mult decât oricând, am fost dezgustat de fenomenul şopingăraiei la români.
Da' tot mi-am luat bocanci.
Acestea fiind spuse, va anunt intru dezamagirea voastra ca (la TV e Simply Red - Stars) e doar o leapsa.
Mentiune: n-am facut niciodata lepse pentru ce scrie in ele, ci pentru cine mi le da. Daca am si de invatat in momentul acela, e un plus.
Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?
Cam redundanta intrebarea, nu? Oricum pentru lucrurile cele mai misto platesti. Zicala "The best things in life are free" e o mare vrajeala. {trebuie mentionat ca prima data cand am citit intrebarea m-am gandit inevitabil la sex, sa zica psihologii ce concluzii se pot trage din asta}
Bucurii altora. Stiu ca banii nu aduc fericirea dar uneori o aduc, mai ales daca nu e vorba de tine si partea financiara nu e transparenta.
Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
As fi tot ce nu sunt acum. As petrece mult mai mult timp cu prietenii, as agata in cluburi, m-as duce de 5 ori pe an la munte sa ma dau cu placa, m-as muta in chirie, as face munca voluntara sau m-as inscrie intr-un ong (activ). A doua optiune ar fi sa incep sa planuiesc sa plec in jurul lumii, cu un rucsac si cu bani de cateva mii de km de transport.
Indiferent care ar fi alegerea, de maine as spune toate lucrurile nespuse.
Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?
Ceea ce fac acum o fac pentru bani - banii nu sunt scopul in sine, sunt un scop intermediar care sa imi faciliteze distractia si calatoriile. As fi ipocrit sa zic ca nu m-as pune in fund. Dar probabil ca o perioada as continua sa muncesc si cu siguranta as termina scoala.
Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară?
Mihai Borcan aduce glorie eterna Romaniei.
sau
Mihai Borcan aduce pe cei mai buni romani inapoi in tara.
Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?
He was pretty cool when he was young. Good thing he got better after that.
Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?
Numele si eventualele titluri onorifice.
Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
Presedinte, dupa care am fost avocat.
Ce ai face, dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?
I would do everybody.
Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?
Eu nu voi avea copii. Dar, daca se pune problema de nepoti, n-au decat sa le zica: "Unchiul Mihai e cel mai tare om pe care l-am cunoscut vreodata, mereu am vrut sa ajung ca el. Luati-l si voi ca exemplu in viata"
Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt alea 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?
Cum ai castigat primul tau milion de euro?
Care a fost cea mai tare tara pe care ai vizitat-o?
It's nice to dream.
Putty, Dina, Cutish.
